Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 35/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.35
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2010,
PREȘEDINTE: Vasile Mărăcineanu
JUDECĂTOR 2: Ștefan Fieraru
JUDECĂTOR 3: Daniel Dinu
Grefier: - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui G și, ns. la 06.07.1987, în P, jud. P, CNP--, domiciliat în com., sat Vadu nr.173, jud.P, în prezent aflat in Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii de ședință din data de 7 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care n baza art. 3002alin.1 pr.penală rap. la art. 160 al.1 pr.penală s-a constatat legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive luată fata de inculpatul - și în temeiul art.160 alin.3 pr.penală s-a menținut arestarea preventivă a acestuia în cursul judecății cauzei în fond.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat în stare de arest preventiv, asistat din oficiu de avocat din cadrul Baroului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care cu permisiunea instanței s-a dat posibilitatea să ia legătura cu recurentul-inculpat.
Avocat având cuvântul pentru recurentul-inculpat declară că nu are alte cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul declară că nu are cereri de formulat.
Curtea, ia act de susținerile părților în sensul că nu sunt cereri de formulat, în temeiul disp. art.385/13 pr.penală constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocat solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și pe fond să nu se mai mențină starea de arest preventiv întrucât inculpatul Gar ecunoscut săvârșirea faptei, dar și că nu a avut intenția ca partea vătămată să ajungă într-o astfel de situație. Nu recunoaște că l-a lovit cu piciorul și consideră că în cursul judecății se va demonstra cum a ajuns partea vătămată la această situație. Susține că dacă va fi judecat în stare de libertate nu va influența aflarea adevărului și consideră că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul susține că prin încheierea de ședință recurată tribunalul a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpat la data de 13 mai 2009, reținându-se că în seara zilei de 10 mai 2009 acesta a pătruns pe terasa magazinului din unde l-a lovit cu pumnii și picioarele în cap și torace pe G producându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie și a tulburat și ordinea publică din local.
Consideră că încheierea recurată este legală și temeinică întrucât nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la momentul arestării, infracțiunea săvârșită de inculpat fiind una gravă, îndreptată împotriva vieții, iar la dosar există acte medicale ce demonstrează starea gravă a sănătății părții vătămate.
inculpatului poate constitui un motiv de individualizare a pedepsei la soluționarea cauzei în fond.
Solicită respingerea recursului ca nefondat.
Recurentul-inculpat având personal cuvântul, solicită să fie judecat în stare de libertate întrucât este arestat de circa 8 luni, nu are antecedente penale și are doi copii minori în întreținere.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față constată:
Prin Încheierea de ședință din data de 7 ianuarie 2010, Tribunalul Prahovaî n baza art. 3002alin.1 pr.penală rap. la art. 160 al.1 pr.penală a constatat legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive luată fata de inculpatul - fiul lui G și, ns. la 06.07.1987, în P, jud. P, CNP--, domiciliat în com., sat Vadu nr.173, jud.P, în prezent aflat in Penitenciarul Mărgineni, și în temeiul art.160 alin.3 pr.penală a menținut arestarea preventivă a acestuia în cursul judecății cauzei în fond.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Ordonanța nr.457/P/2009 din 13.05.2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.20 rap.la art.174,175 lit.i Cod penal, art.321 alin.1 Cod penal, cu aplic.art.33 lit.a Cod penal.
Prin încheierea nr.13 din data de 14.05.2009 din Camera de Consiliu pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 29 de zile, începând de la data de 14.05. 2009 și până la data de 11.06.2009 inclusiv, măsură care a fost prelungită prin încheierea din data de 05.06.2009 a aceleiași instanțe, începând cu data de 12.06.2009 până la data de 11.07.2009, inclusiv.
Tribunalul a apreciat că sunt indicii temeinice care dovedesc ca acesta este autorul faptelor reținute in sarcina sa, prev. si ped. de art.20 rap.la art.174,175 lit.i Cod penal, art.321 alin.1 Cod penal, cu aplic.art.33 lit.a Cod penal, respectiv că în seara zilei de 10.05.2009 a pătruns pe terasa magazinului - unde l-a lovit cu pumnii și picioarele în cap și torace pe G, producându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie și a tulburat liniștea și ordinea publică din local.
Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Prahova la data de 02.07.2009 sub nr-, iar prin încheierile de ședință din 13.08.2009 și 26.11.2009, în baza art. 3002rap.C.P.P. la art. 160 pr.pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, fiul lui și, născut la data de 06.07.1987 aflat în prezent în Penitenciarul Mărgineni, iar în baza art.160 alin.3 pr.pen. s-a dispus menținerea acestei măsuri arestarea preventivă a inculpatului.
Tribunalul a constatat că la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului instanța a reținut în mod legal și temeinic ca fiind îndeplinite condițiile prev.de art.143 în C.P.P. sensul că exista indicii temeinice și probe verosimile in a considera ca acesta a comis fapta pentru care s-a dispus trimiterea in judecata.
Totodată, tribunalul a apreciat că arestarea preventivă a inculpatului s-a dispus în conformitate cu disp.art.148 lit. C.P.P. reținându-se că a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, și există probe certe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, ținând seama de natura și gravitatea faptei, respectiv tentativa la omor, dar și de împrejurările in care inculpatul a acționat, fără a avea un temei justificat și fără a respecta în nici un fel valorile sociale ocrotite de legea penală.
Lăsarea în libertate a inculpatului ar avea o rezonanță negativă în cadrul comunității din care acesta provine, fiind necesar a organele judiciare să reacționeze ferm în asemenea situații iar măsura a fost luată potrivit scopului prevăzut de art. 136 cod procedură penală, respectiv buna desfășurare a procesului penal.
Menținerea măsurii este conformă dispozițiilor art.5 pct.1 lit. c din, care prevăd că nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa decât dacă a fost reținut sau arestat în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune, sau să fugă după săvârșirea acesteia.
În acest sens, în cauză reținându-se că față de inculpat sunt motive verosimile în a considera că a comis infracțiunea pentru care este cercetat, tribunalul a constatat legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive luată față de acesta și menținut-
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul
Criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că nu se mai impune menținerea stării de arest întrucât a recunoscut fapta, dar și că nu a avut intenția ca partea vătămată să ajungă într-o astfel de situație. A mai susținut că nu va influența aflarea adevărului și nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării.
A mai arătat recurentul că situația socio-familială impune prezența sa alături de familie, în special de cei doi copii minori.
Examinând hotărârea recurată, în raport de probele administrate în cauză până în prezent, de criticile invocate, de dispozițiile legale incidente în materie - art.300/2 și următoarele pr.penală, rap. la art.160/b pr.penală ca și de cele ale art.385/6 alin.ultim pr.penală, Curtea consideră că recursul este nefondat.
Prima instanță a realizat o corectă aplicare în cauză a disp. art.300/2 rap. la art.160/b pr.penală, potrivit cărora în cursul judecății, atunci când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată menținerea arestării preventive.
În acest context, este adevărat că pe parcursul judecății, această măsură preventivă poate fi revocată și după caz, înlocuită cu alta restrictivă de libertate mai ușoară, numai atunci când se constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice continuarea privării de libertate, pentru asigurarea normalei desfășurări a procesului penal.
În cauză se observă că, recurentul Gaf ost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.20 rap.la art.174,175 lit.i Cod penal, art.321 alin.1 Cod penal, cu aplic.art.33 lit.a Cod penal.
S-a reținut ca situație de fapt că, în seara zilei de 10.05.2009 a pătruns pe terasa magazinului - unde l-a lovit cu pumnii și picioarele în cap și torace pe G, producându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie și a tulburat liniștea și ordinea publică din local.
Măsura arestării preventive a fost dispusă împotriva recurentului prin încheierea de ședință nr.13 din data de 14.05.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, constatându-se că se află în situațiile prev. de art. 136, art. 149, art. 1491comb. cu art. 148 alin.1 lit. f Cod proc. Penală, ulterior instanța de judecată legal investită procedând la menținerea arestării preventive a recurentului în cursul judecății.
Astfel, cerința prevăzută de art.143 pr.penală privind existența probelor și indiciilor temeinice, verosimile ce atestă participația inculpatului la săvârșirea faptei, este în continuare satisfăcută, câtă vreme pe parcursul urmăririi penale au fost administrate suficiente mijloace de probă din coroborarea cărora rezultă, cel puțin până la acest moment, comiterea de către recurent a faptei ce formează obiectul judecății.
Este adevărat că, pe întreg parcursul procesului penal, până la pronunțarea unei hotărâri definitive își produc efectele pe deplin dispozițiile ce reglementează incidența prezumției de nevinovăție, însă, atâta vreme cât pe parcursul urmăririi penale au fost administrate probe și sunt suficiente indicii temeinice din care rezultă bănuiala legitimă și verosimilă de participare a recurentului la săvârșirea faptei, privarea sa de libertate nu constituie o înfrângere a principiului prezumției de nevinovăție, ci o expresie a aplicării art.5 paragraful 1 lit.c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, potrivit căruia privarea de libertate este admisibilă "dacă cel în cauză a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia".
Probatoriile administrate până în prezent, respectiv declarațiile de recunoaștere ale inculpatului, declarațiile părții civile, declarațiile martorilor, -, declarațiile învinuiților, și cât și celelalte mijloace de probă administrate până în prezent, constituie indicii temeinice și probe verosimile în a considera că inculpatul a săvârșit faptele penale pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, iar cerințele prevăzute de art.143 pr.penală sunt cu prisosință satisfăcute.
Ca atare, în speță așa cum a reținut de altfel și prima instanță în motivarea soluției ce a adoptat-o, există suficiente probe care dovedesc participația acestuia la săvârșirea infracțiunii pentru care este dedus judecății, observându-se că infracțiunile pentru care este trimis în judecată recurentul - respectiv tentativa la omor, dar și de împrejurările in care inculpatul a acționat, fără a avea un temei justificat și fără a respecta în nici un fel valorile sociale ocrotite de legea penală - reprezintă prin ele însele fapte de o gravitate sporită, afectând în mod direct chiar libertatea individuală, astfel că și temeiul prevăzut de art.148 lit.f pr.penală subzistă în continuare, impunând menținerea recurentului în stare de arest.
Este adevărat că inculpatul este o persoană lipsită de antecedente penale, însă în cauza de față, aceasta nu poate constitui un argument hotărâtor în aprecierea întrunirii condițiilor prevăzute de lege, necesare pentru menținerea recurentului în detenție.
Așa cum de altfel a observat și prima instanță, în aprecierea necesității menținerii arestării preventive, nu se poate face abstracție de pericolul social concret al faptei pentru care recurentul este dedus judecății, cu atât mai mult cu cât, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, condiția necesității presupune, ca și ipoteză, existența unui interes public, în sensul privării de libertate, interes care ar putea fi atât buna administrare a justiției și evitarea riscului sustragerii de la proces, dar și protejarea publicului larg de riscul repetării faptelor, inclusiv prin eliminarea unei percepții generale potrivit căreia faptele de o asemenea gravitate și periculozitate nu ar fi în mod corespunzător reprimate, sancționate și eventual prevenite.
Din această perspectivă, s-a statuat că măsura arestării preventive apare ca necesară, în ipoteza în care alte măsuri nu sunt suficiente pentru protejarea în mod eficient a interesului public, fiind evident că în cauză o atare măsură preventivă, cea mai severă, este proporțională și necesară în raport de interesele bunei administrări a justiției și ale protecției interesului public, astfel cum acestea au fost detaliate mai sus.
Față de considerentele expuse și constatând că în cauză prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar motivele invocate de recurent nu reprezintă suficiente temeiuri pentru a se putea aprecia că privarea sa de libertate nu mai este necesară, Curtea va respinge recursul ca nefondat, conform art.385/15 pct.1 lit.b pr.penală.
Văzând și disp. art.192 pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui G și, ns. la 06.07.1987, în P, jud. P, în prezent aflat in Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii de ședință din data de 7 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr-.
Obligă recurentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 100 lei ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 ianuarie 2010.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
- -
-
4 ex./15.01.2010
f-
Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3113/2006
Președinte:Vasile MărăcineanuJudecători:Vasile Mărăcineanu, Ștefan Fieraru, Daniel Dinu
