Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 350/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R OMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.350/R/2009
Ședința publică din 27 mai 2009
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Claudia Ilieș JUDECĂTOR 2: Ana Covrig Vasile Goja
JUDECĂTORI: - -
- -
GREFIER: - -
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Cluj reprezentat prin procuror:
S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpații și împotriva Încheierii penale din 22 mai 2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive, trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, prev.de art.2 alin.2 din Legea 143/2000.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, av. și inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, av., în substituirea av., ambii avocați din Baroul Cluj, cu delegații la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebat fiind, inculpatul arată că-și însușește recursul declarat de apărătorul său ales.
Inculpatul arată că-și menține recursul declarat în cauză.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursurilor.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, deoarece nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale formulate în apărare și anume cu privire la înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea. În considerentele și dispozitivul hotărârii nu apare că s-ar fi respins această cerere, deși în practica s-a consemnat cererea formulată în subsidiar de apărător. Fiind o cerere esențială, care nu a fost analizată, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare și punerea în libertate a inculpatului, pentru că nu există o hotărâre de menținere a măsurii arestării preventive. Au fost încălcate dispozițiile din Codul d e procedură penală și CEDO cu privire la dreptul la un proces echitabil. În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza, să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, având în vedere că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri nu mai subzistă în prezent și nu au apărut alte temeiuri noi care să justifice privarea de libertate a inculpatului. La momentul când s-a luat măsura arestării preventive, s-a apreciat că există indicii certe de vinovăție, că actele comise nu au avut caracter izolat și că este necesară intervenția fermă a organelor statului pentru stoparea activității infracționale. Aceste indicii de care s-a făcut vorbire nu s-au transformat în probe la dosar. Inculpatul nu este implicat într-o rețea de trafic de droguri și nu s-a dovedit că au fost comise actele respective aproape zilnic, ci au fost săvârșite cu caracter izolat în cursul lunii august și câteva în alte luni, până în decembrie. Sunt 4 acte în total, deci nu se poate spune că s-au săvârșit zilnic. Prin urmare, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii nu mai subzistă în acest moment. Inculpatul este la prima confruntare cu legea penală, va răspunde pentru fapta comisă, dar în acest moment nu există probe la dosar din care să rezulte că prezintă pericol pentru ordinea publică lăsarea sa în libertate. Nu există date din care să rezulte că dacă ar fi pus în libertate, inculpatul ar săvârși alte fapte penale. În încheierea atacată nu se face o analiză a situației fiecărui inculpat în parte, ci se analizează situația inculpaților în bloc. Trebuia să se arate în privința fiecărui inculpat ce fapte a comis și care sunt probele din care rezultă că lăsarea lui în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. Nu se arată care sunt aceste probe, deci ele nu există. Dacă se va aprecia că se impune luarea față de inculpat a unei măsuri preventive, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea, pentru că în mod cert temeiurile s-au schimbat. Inculpatul a fost scos de sub urmărire penală pentru una din faptele pentru care inițial s-a început urmărirea penală, respectiv trafic de droguri de mare risc.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru că aceasta nu s-a pronunțat asupra cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive, cu consecința punerii în libertate a inculpatului, având în vedere că a expirat perioada arestului preventiv. În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza, să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului nu mai subzistă și alte temeiuri noi nu au apărut. S-a luat măsura arestării preventive, apreciindu-se că în conformitate cu art.136 pr.pen. este necesară luarea acestei măsuri pentru buna desfășurare a urmăririi penale, că există indicii cu privire la săvârșirea faptei de inculpați și că există temeiul de arestare prev.de art.148 lit.f pr.pen. În acest moment nu se mai poate vorbi de art.136 pr.pen. având în vedere că urmărirea penală s-a desfășurat în bune condiții. De asemenea, nu este îndeplinită nici condiția prev.de art.143 pr.pen. respectiv în acest moment nu se poate vorbi de indicii, ci de probe, ori în speță, probele se referă la infracțiunea prev.de art.2 alin.2 din Legea 143/2000, și prin urmare infracțiunea prev.de art.2 alin.1 nu există, inculpații fiind scoși de sub urmărire penală pentru această infracțiune. În ce privește temeiul de arestare prev.de art.148 lit.f pr.pen. nu există probe la dosar din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică. Urmărirea penală este terminată și nu se mai poate pune în pericol cercetarea judecătorească. Inculpatul nu are antecedente penale, iar șansele sale de reinserție socială sunt mari. În speță, starea de arest se transformă într-o măsură punitivă care nu-și are rostul. Ar fi suficientă o măsură neprivativă de libertate, sens în care solicită, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. În procedura prev.de art.300/1 pr.pen. Tribunalul Cluja constatat că temeiurile arestării subzistă și în prezent și impun cercetarea inculpaților în stare privativă de libertate, că sunt întrunite condițiile cerute de art.143 pr.pen. respectiv că există indicii temeinice că inculpații au săvârșit faptele care li se rețin în sarcină și că în raport cu conținutul concret al faptei, modalitatea de comitere, sunt îndeplinite și condițiile cerute de art.148 lit.f pr.pen. Deși legiuitorul nu prevede expres, când este vorba de schimbare a temeiului de arestare, trebuie să fie vorba de o schimbare de o anumită importanță. Acest aspect sesizat și de instanța de fond nu are o greutate care să ducă la adoptarea unei soluții de punere în libertate. Instanța de fond, în cadrul procesual reglementat de art.300/1 pr.pen. constatând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și menținând măsura arestării, s-a pronunțat implicit și asupra cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive. În concluzie, solicită respingerea recursurilor și obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Apărătorul inculpatului arată că a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea, în momentul în care s-a dat cuvântul cu privire la starea de arest, ca o concluzie subsidiară și nu s-a formulat o cerere separată.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate, cu mențiunea că se va supune obligațiilor pe care le va stabili instanța. Întrebat fiind, arată că nu are nicio ocupație în acest moment.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate, cu mențiunea că nu se va sustrage și că va respecta toate obligațiile care se vor stabili de instanță. Arată că nu are nicio ocupație în acest moment.
CURTEA
Prin încheierea penală din 22 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, în temeiul art. 300/1 pr.pen rap.la art.160/b pr.pen. s-a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpații (fiul lui și, născut la data de 21.11.1982 în C-N,. în C-N,-,.87, jud. C, CNP -, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Arestul IPJ C) și (fiul lui G și, născut la data de 23.02.1983 în C-N,. în C-N,-,.13, jud. C, CNP -, în prezent aflat în arest preventiv în Arestul IPJ C), măsură care a fost menținută în continuare.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin încheierea penală nr.21/C/2009 a Tribunalului Cluj - Secția penală - s-a dispus arestarea inculpaților și, emițându-se mandatele de arestare preventivă nr.12/12.03.2009 și 16/12.03.2009, mandatele fiind prelungite prin încheierile penale nr.31/C/07.04.2009 și 42/C/07.05.2009 ale Tribunalului Cluj.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj inculpații au fost trimiși in judecată, in stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri prev. de art. 2 al.2 din 143/2000.
Verificând măsura arestului preventiv a inculpaților la primirea dosarului se apreciază că există indicii că s-a comis o faptă prevăzută de legea penală, aceste indicii conducând la presupunerea rezonabilă că inculpații au comis-o, fiind îndeplinite cerințele art. 143.pen.Cod Penal, împrejurarea că existat date în sensul că inculpații ar fi implicați într-o rețea de traficanți, reținută de către instanță cu ocazia admiterii propunerii de arestare preventivă, împrejurare nereținută în final, nefiind determinantă în luarea acestei hotărâri și ca atare, această împrejurare, nu impune punerea în libertate a inculpaților, nefiind singurul argument pentru care inițial, arestarea lor preventivă a fost dispusă.
În cauză este prezent temeiul arestării prev. de art.148 lit.f din Codul d e procedură penală, respectiv, inculpații au săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Cât privește pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpaților, trebuie subliniat faptul că, raportat la noțiunea de "probe certe" care se regăsește în teza a II-a a art. 148 lit. f pr.pen. acesta trebuie să reiasă din existența la dosar a unordatedin care să rezulte, fără putință de tăgadă, că o întreagă colectivitate ar fi pusă în primejdie prin lăsarea în libertate a infractorului.
În acest context, pentru a se constata existența sau inexistența acestei condiții cerute de art.148 lit.f cel C.P.P. mai adesea se pornește de la pericolul social al infracțiunii de a cărei comitere este bănuit inculpatul sau inculpații, însă apare imperios necesară și existența la dosar a unor date și probe certe care să convingă judecătorul că pentru siguranța publică se impune privarea de libertate a inculpatului. Noțiunile nu trebuie privite izolat, ciinterdependent, pentru că legea impune drept condiție a luării și menținerii măsurii preventive existența unorprobe certecă lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Împrejurările referitoare la persoana inculpaților, legate de vârsta acestora și lipsa antecedentelor penale, care au fost invocate în susținerea cererilor formulate de apărătorii inculpaților, în sensul punerii în libertate a acestora, nu pot constitui argumente suficiente care să motiveze o atare soluție, prin raportare la gravitatea concretă a faptei reținute în sarcina inculpaților, în legătură cu care arătăm că este una deosebită, chestiunile referitoare la cantitățile de droguri traficate fiind nerelevante în condițiile în care infracțiunea s-a desfășurat o perioadă relativ lungă de timp, chiar dacă nu au avut loc și acte materiale specifice în cursul anului 2009.
Pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților trebuie înțeles ca o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri, acesta rezultând din gravitatea ridicată a faptei imputate inculpaților, din modul de săvârșire, durata perioadei infracționale și împrejurările în care fapta a fost comisă.
Prin urmare, măsura arestării preventive a fost luată față de inculpații și cu respectarea dispozițiilor art.143 al.1-3.C.P.P. iar temeiul prev.de art.148 lit.f p Cod Penal, impune în continuarea privarea de libertate a inculpaților.
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpații și prin care au solicitat admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond întrucât aceasta nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale formulate în apărare, respectiv cu privire la înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea, iar în subsidiar inculpații au solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate.
În motivele de recurs inculpatul a arătat că în considerentele încheierii atacate cu recurs nu s-a reținut că a fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive deși în partea introductivă a încheierii s-a reținut că inculpatul a formulat în subsidiar o asemenea cerere și fiind o cerere esențială care nu a fost analizată se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond spre a fi analizată solicitarea.
Inculpatul a mai arătat că au fost încălcate dispozițiile Codului d e procedură penală și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cu privire la un proces echitabil.
Referitor la temeinicia menținerii stării de arest inculpatul a arătat că la luarea măsurii arestării preventive s-a apreciat că au existat indicii de vinovăție, care însă nu au fost transformate în probe. Inculpatul nu a fost implicat într-o rețea de trafic de droguri și nu s-a dovedit că a comis asemenea fapte aproape zilnic, ci au fost săvârșite cu caracter izolat începând cu 1 august și până în luna decembrie, fiind comise patru acte materiale.
Inculpatul este la prima confruntare cu legea penală, iar la dosar nu există probe din care să rezulte că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Inculpatul în motivele de recurs arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive, iar temeiurile care au dus la luarea acestei măsuri nu mai subzistă și că punerea în libertate a inculpatului nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
În cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.143 întrucât C.P.P. în acest moment nu se poate vorbi de indicii, ci trebuie să existe probe de vinovăție, iar cu privire la dispozițiile art.148 lit.f inculpatul C.P.P. a arătat că nu există probe din care să rezulte că ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
Urmărirea penală este finalizată, iar cercetarea judecătorească nu poate fi influențată de inculpat, care nu are antecedente penale și a recunoscut săvârșirea infracțiunii, sens în care se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate.
Recursul formulat de inculpați urmează să fie respins pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Instanța de fond a reținut în mod corect că prin încheierea penală nr.21/2009 a Tribunalului Clujs -a dispus arestarea preventivă a inculpaților și pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri prev. de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000.
Ulterior prin rechizitoriul întocmit de DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj cei doi inculpați au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv pentru infracțiunile reținute în sarcina acestora, iar prin încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză instanța de fond s-a pronunțat cu privire la legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv în condițiile art.3001și art.160
C.P.P.În cauză sunt întrunite condițiile prev. de art.143 și 148 lit.f întrucât C.P.P. inculpații au fost trimiși în judecată pentru faptele reținute în sarcina acestora, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru aceste infracțiuni este închisoarea mai mare de 4 ani.
Referitor la condiția ca lăsarea în libertate a inculpaților să prezinte pericol pentru ordinea publică, prevăzută în art.148 lit.f pr.pen. este desigur adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă însă că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei, sub acest aspect existența pericolului public poate rezulta între altele și din însuși pericolul social al infracțiunii de care sunt învinuiți inculpații, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii chiar a unei fapte asemănătoare de către alte persoane în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Analizând menținerea măsurii arestării preventive din perspectiva art.5 CEDO considerăm că instanța a apreciat corect că proclamând dreptul la libertate, convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar ( Franța).
Protejarea libertăților individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească însă eforturile instanțelor în administrarea probelor, desfășurarea procesului în bune condiții ( Franța).
Expunerea limitativă a motivelor pentru care o persoană poate fi privată de libertate, se regăsește în dispozițiile art.148 pr.pen.
Analizând motivele menținerii măsurii arestării preventive din perspectiva art.143 și 148 lit. f pr.pen. tribunalul a avut în vedere necesitatea pentru ca o măsură de arestare să fie permisă, existența unor motive plauzibile de a se bănui că s-a săvârșit o infracțiune.
Noțiunea de motive plauzibile aparține Curții Europene și își are corespondent în legea română, în cerința de a exista indicii temeinice cu privire la săvârșirea unei infracțiuni.
Motivele plauzibile depind de circumstanțele particulare ale fiecărui caz.
Organul judiciar este obligat să ofere un minim de fapte și informații care să convingă instanța cu privire la existența indiciilor temeinice că s-a săvârșit o infracțiune.
Acest aspect nu presupune ca autoritățile să dispune de probe suficiente pentru a formula acuzații încă din momentul arestării. ( și ).
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că faptele care implică bănuieli nu prezintă același nivel de certitudine cu cele care permit inculparea și cu atât mai puțin, cu cele care permit condamnarea.
Pericolul concret pentru ordinea publică rezultă și din gravitatea deosebită a faptei de care sunt acuzați inculpații, de amploarea pe care a luat-o acest gen de infracțiuni în ultima perioadă de timp și de efectul negativ al stării de sănătate a populației care consumă asemenea substanțe, în special tineri.
Având în vedere că temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive subzistă și în prezent apreciem că nu se impune revocarea acestei măsuri și nici înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate, motive pentru care în baza art.38515pct.1 lit.b urmează C.P.P. să fie respins ca nefondat recursul formulat de inculpați împotriva încheierii penale din 22 mai 2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj.
adevărului că inculpații prin apărătorii aleși ai acestora au solicitat în concluziile lor la instanța de fond revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură neprivativă de libertate, însă instanța de fond s-a pronunțat asupra acestor cereri, întrucât în considerentele încheierii atacate cu recurs de inculpați se reține că apărările formulate de aceștia în sensul punerii lor în libertate nu pot constitui argumente suficiente care să motiveze o asemenea solicitare, prin raportare la gravitatea concretă a faptei reținute în sarcina acestora, iar chestiunile referitoare la cantitățile de droguri traficate nefiind relevante în condițiile în care infracțiunea s-a desfășurat pe o perioadă relativ lungă de timp, chiar dacă nu s-au comis acte materiale și pe parcursul anului 2009.
Susținerile inculpaților referitoare la faptul că nu au antecedente penale, că sunt tineri și că au recunoscut săvârșirea infracțiunii, că au traficat cantități mici de droguri nu pot fi analizate în această fază a procesului de recurs la încheierea prin care s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive în condițiile art.3001și art.160
C.P.P.Toate aceste împrejurări referitoare la personalitatea inculpaților la modalitatea de comiterea a faptei și la amploarea acesteia urmează să fie analizate de către instanța de fond după finalizarea cercetării judecătorești.
În baza art.192 alin.2 inculpații C.P.P. urmează să plătească statului suma de câte 100 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații fiul lui G și, născut la 23.02.1938 și fiul lui și născut la 21.11.1982, aflați in Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 22 mai 2009 Tribunalului Cluj.
Obligă pe inculpatii recurenti să plătească statului suma de câte 100 lei, fiecare, cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 27 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.//4 ex./01.06.2009
Președinte:Claudia IlieșJudecători:Claudia Ilieș, Ana Covrig Vasile Goja
