Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 359/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR.359/R/2009

Ședința publică din 04 august 2009

PREȘEDINTE: Pătrăuș Mihaela JUDECĂTOR 2: Condrovici Adela

JUDECĂTOR 3: Munteanu Traian

Judecător: - -

Grefier: - -

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedură penală.

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent, fiul lui și, născut la data de 28.05.1975, deținut în Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale din 23 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul penal nr-, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive, prev. de art.160/b Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest și asistat de apărătorul acestuia numit din oficiu av., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr.3579 din 03.08.2009 emisă de Baroul Bihor.

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:

Nefiind alte cereri sau chestiuni prealabile, curtea acordă părților cuvântul în susținerea recursului.

Apărătorul inculpatului recurent solicită instanței admiterea recursului, casarea și modificarea încheierii recurate în sensul de a se dispune revocarea măsurii arestării preventive cu consecința punerii inculpatului în libertate. În susținerea recursului arată că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina lui, nu prezintă pericol pentru ordinea publică, iar temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu subzistă și poate fi cercetat în stare de libertate.

Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, apreciind ca fiind legală și temeinică încheierea atacată față de infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul și totodată soluția instanței de fond.

Inculpatul recurent achiesează la cele învederate de către apărătorul său.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin încheierea penală din 23 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul penal nr-, în baza art.300/2 raportat la art.160/b Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, fiul lui și, născut la 28 mai 1975 în loc., jud.B, CNP -, domiciliat în com. sat, nr. 48, județul B, deținut in Penitenciarul Oradea, măsură dispusă prin încheierea nr. 40/M/10.11.2008 a Judecătoriei Oradea, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 34/M/10.11.2008.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a constatat că temeiul prevăzut de art. 148 al.1 lit." f" Cod procedură penală avut în vedere de către instanța la luarea măsurii arestului preventiv și pe parcursul procesului penala cu ocazia menținerii acestei măsuri, subzistă și în prezent și se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului.

În acest sens, s-a constatat că pedepsele prevăzute de lege pentru faptele ce formează obiectul judecații sunt mai mari de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul concret pentru ordinea publică reiese din circumstanțele reale ale comiterii faptelor de care este acuzat inculpatul, fapte ce prezintă un grad ridicat de pericol social, fiind comise prin inclusiv prin folosirea violenței fizice îndreptată împotriva uneia dintre părțile vătămate. Pe de altă parte, starea de recidiva cu privire la faptele reținute în sarcina sa denota împrejurarea ca scopul acestor pedepse nu a fost atins prin executarea lor și releva perseverența sa în încălcarea legii. În aceste condiții, lăsarea în libertate a inculpatului prin revocarea măsurii arestării preventive este de natură să provoace o stare de nesiguranță și neliniște în rândul opiniei publice impunându-se privarea de libertate în continuare.

Față de cele de mai sus, în temeiul art. art.300/2 raportat la art.160/b Cod procedură penală a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate în sensul de a se dispune revocarea măsurii arestării preventive cu consecința punerii sale în libertate.

Inculpatul recurent a susținut, în esență, că măsura menținerii arestului preventiv este netemeinică, întrucât nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri.

Verificând încheierea recurată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, conform prevederilor art.385/6 alin.2 Cod procedură penală și art.385/14 Cod procedură penală cu referire la art.160/b alin.3 Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este legală și temeinică, iar recursul formulat de către inculpat este neîntemeiat și, în consecință, în baza dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală cu referire la art.141 Cod procedură penală și art.160/b alin.3 Cod procedură penală va fi respins.

Prin încheierea recurată, în conformitate cu prevederile art.160/b Cod procedură penală, Tribunalul Bihora menținut măsura arestării preventive a inculpatului, motivându-se această hotărâre cu aceea că împrejurările care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au modificat, subzistând pericolul pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpatului.

Criticile formulate de către inculpat referitoare la netemeinicia hotărârii primei instanțe sunt nefondate.

Potrivit dispozițiilor art.148 lit.f Cod procedură penală, măsura arestării preventive poate fi luată și menținută dacă sunt întrunite condițiile cerute de art.143 Cod procedură penală și inculpatul a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață și pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Măsura preventivă dispusă și menținută de către instanța de fond respectă întrutotul dispozițiile legale în materie precum și exigențele prevederilor art.5 paragraf I lit.c din Convenția d l Strasbourg, în cauza dedusă judecății, existând motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis 4 infracțiuni de violare de domiciliu prev. și ped. de art. 192 al.2 Cod penal, cu aplic. art.37 lit."a" Cod penal; 2 infracțiuni de port fără drept a cuțitului în locuri publice prev. și ped. de art. 1/1 pct. 1 din Legea 61/1991 republicată, cu aplic. art. 37 lit."a" Cod penal; 2 infracțiuni de furt calificat prevăzut de art. 208 al.1-209 alin. 1 lit. "g" Cod penal, o infracțiune de furt prev. de art. 208 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 37 lit."a" Cod penal și o infracțiune de loviri și alte violențe prev. de art. 180 al.2 Cod penal, cu aplic.art.37 lit."a" Cod penal, toate cu reținerea stării de recidiva postcondamnatorie prev. de art. 37 lit."a" Cod penal.

Potrivit dispozițiilor art.148 lit.f combinat cu art.160/b alin.3 Cod procedură penală, în cursul judecății, măsura arestării preventive poate fi menținută dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului sau dacă există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.

În cauză condițiile prevăzute de art.148 lit.f Cod procedură penală sunt îndeplinite cumulativ întrucât, pe de o parte, inculpatul este acuzat de săvârșirea unor infracțiuni grave, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar, pe de altă parte, există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Cât privește cea de-a doua condiție, instanța apreciază că pericolul concret pentru ordinea publică trebuie interpretat în contextul actualelor reglementări juridice.

Instanța de control judiciar consideră că nu se poate acredita ideea că atunci când asupra unei persoane planează acuzații grave, de săvârșire a 4 infracțiuni de violare de domiciliu prev. și ped. de art. 192 al.2 Cod penal, cu aplic. art.37 lit."a" Cod penal; 2 infracțiuni de port fără drept a cuțitului în locuri publice prev. și ped. de art. 1/1 pct. 1 din Legea 61/1991 republicată, cu aplic. art. 37 lit."a" Cod penal; 2 infracțiuni de furt calificat prevăzut de art. 208 al.1-209 alin. 1 lit. "g" Cod penal, o infracțiune de furt prev. de art. 208 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 37 lit."a" Cod penal și o infracțiune de loviri și alte violențe prev. de art. 180 al.2 Cod penal, cu aplic.art.37 lit."a" Cod penal, toate cu reținerea stării de recidiva postcondamnatorie prev. de art. 37 lit."a" Cod penal, în cazul lăsării în libertate a unei astfel de persoane, nu ar fi afectată încrederea opiniei publice în lege și slujitorii acesteia. Această afectare produce, după caz, la nivelul societății civile sentimente de insecuritate față de incapacitatea legii de a fi eficientă și de a garanta protecția socială față de fapte grave.

Cât privește cerința textului legal, de a exista dovezi că inculpatul a săvârșit infracțiuni grave, este de reliefat că probațiunea administrată până în acest moment nu este de natură a înlătura constatarea că există date certe, respectiv motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis infracțiunile de care este acuzat.

Prin urmare, în mod corect, instanța de fond, constatând că temeiul care a determinat arestarea preventivă a inculpatului impune în continuare privarea de libertate a acestuia a menținut starea de arest preventiv față de acesta. Măsura preventivă fiind legală și temeinică, nu există motive la acest moment, pentru revocarea acesteia.

Conform prevederilor art.160/b alin.1 Cod procedură penală, în cursul judecății, instanța este obligată să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive, ceea ce s-a și realizat în fapt, respectiv prin încheierea recurată, înainte de a expira perioada celor 60 de zile ( inserată și în prevederile art.23 din Constituția României ), instanța de fond a procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive.

Astfel, fiind, în baza prevederilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală combinat cu art.141 și art.160/b alin.4 Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, menținându-se ca temeinică și legală încheierea recurată.

În temeiul dispozițiilor art.189 și art.192 alin.2 Cod procedură penală, inculpatul recurent va fi obligat să plătească statului suma de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei, onorariu pentru avocat din oficiu ( a se vedea împuternicirea avocațială nr.3579/2009 emisă de Baroul Bihor la data de 03.08. 2009 ) se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală,

RESPINGEca nefondat recursul penal declarat de inculpatul recurent,fiul lui și, născut la data de 28 mai 1975, deținut în Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale din 23 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 04 august 2009.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - - - - -

red.dec.- /05.08.2009

jud.fondVidican,

tehnored.3ex./05.08.2009

Președinte:Pătrăuș Mihaela
Judecători:Pătrăuș Mihaela, Condrovici Adela, Munteanu Traian

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 359/2009. Curtea de Apel Oradea