Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 362/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr.1565/2/2010
439/2010
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
Decizia penală nr.362/
Ședința publică din data de 26 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristina Carmen Craiu
JUDECĂTOR 2: Magdalena Iordache
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER TA-
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat - împotriva Încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 5 februarie 2010 Tribunalului București - Secția I-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat critică încheierea de ședință pentru greșita menține a măsurii arestării preventive a inculpatului, arătând că nu sunt îndeplinite, cumulativ, cerințele art.143 și art.148 lit.f Cod procedură penală, întrucât cercetarea sa în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere faptul că atingerea adusă valorii sociale și patrimoniale ocrotită de lege a fost minimă, prejudiciul cauzat părții vătămate, în sumă de 700 lei, este modic, inculpatul nu a pătruns în interiorul apartamentului, ci a stat în balcon, a conștientizat ceea ce a făcut, este student și dorește să-și continue studiile, așa încât consideră că, la acest moment procesual, scopul legii penale este mai bine atins prin continuarea procesului penal cu inculpatul în stare de libertate, motive pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, punerea în libertate a inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, arătând că în cauză sunt incidente, în continuare, prevederile art.148 lit.f Cod procedură penală, pericolul concret pentru ordinea publică fiind relevat de natura infracțiunii, furt din locuință, comis împreună cu o altă persoană, care a rămas în faza tentativei datorită faptului că inculpații au fost prinși în flagrant, împrejurări față de care valoarea prejudiciului este irelevantă.
În replică, apărătorul ales al recurentului-inculpat arată că, potrivit practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, chiar dacă există indicii care impun menținerea stării de arest a inculpatului, cu trecerea timpului, acestea nu mai sunt suficiente.
Recurentul-inculpat, personal, arată că regretă comiterea infracțiunii și dorește să-și continue studiile.
CURTEA
recursului penal de față:
Prin încheierea din 05 februarie 2010 Tribunalului București - Secția I Penală s-a constat, în temeiul art. 3002Cod procedură penală, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și.
Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de dispozițiile art. 3002Cod procedură penală, potrivit cărora, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în tot cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 Cod procedură penală Tribunalul a constatat că, la luarea măsurii arestării preventive față de inculpații și, au fost respectate toate dispozițiile legale în materie.
Astfel, analizând materialul probator administrat în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești, tribunalul constată că și la acest moment procesual se mențin atât caracterul rezonabil al presupunerii că apelantul-inculpat a săvârșit fapta reținută în sarcina acestuia, respectiv cea prevăzută de art. 20 rap. la art. 208 alin. 1-art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal, iar apelantul-inculpat a săvârșit fapta reținută în sarcina acestuia prevăzută de art. art. 20 rap. la art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal cu aplic. 37 alin. 1 lit. a Cod penal.
Astfel, din probele administrate până la acest moment procesual rezultă indicii temeinice în sensul că inculpații au săvârșit fapta de care sunt acuzați, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 143 rap. la art. 681Cod procedură penală, relevante fiind, în acest sens, procesul verbal de constare a infracțiunii flagrante, procesul verbal constatator al percheziției corporale, declarațiile părți vătămate, procesul verbal de percheziție asupra autoturismului cu care inculpații s-au deplasat, procesul verbal de cercetare la fața locului, declarațiile de martor și declarațiile inculpaților.
În plus, sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală, întrucât pentru infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În aprecierea acestei ultime condiții, instanța a avut în vedere natura și gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina celor doi inculpați, modalitatea concretă în care aceștia au acționat și nu în ultimul rând, deși neprevăzută de lege, împrejurarea, pentru inculpatul, că este recidivist - dovedind perseverență infracțională - aspecte care îndreptățesc concluzia că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, generând, implicit, o stare de neîncredere și insecuritate în rândul persoanelor care respectă ordinea de drept și valorile sociale.
Pentru considerentele expuse mai sus, constatând că temeiurile arestării inițiale nu au încetat și că impun în continuare privarea de libertate a apelanților-inculpați și și, pentru buna desfășurare a procesului penal, Tribunalul, în baza art. 3002Cod procedură penală și art. 160 alin. 3 Cod procedură penală, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și menține starea de arest preventiv a acestora.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs recurentul inculpat criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând Curții punerea sa în libertate.
Se susține în recursul formulat că în cauză nu se mai mențin temeiurile juridice avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și nici nu au apărut temeiuri noi, iar în sensul incidenței art. 148 lit. f teza II Cod procedură penală nu există probe, lăsarea în libertate a acestuia neputând crea pericol concret pentru odinea publică.
Examinând încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs și criticilor invocate, și în conformitate cu dispozițiile art.3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea apreciază ca nefondat recursul promovat, în virtutea considerentelor ce urmează:
Din analiza materialului probator strâns în cursul urmăririi penale conform art. 200 Cod procedură penală, dar și a probelor administrate pe parcursul cercetări judecătorești în fața primei instanțe, Curtea identifică indicii temeinice, dar mai ales probe care justifică presupunerea rezonabilă, legitimă și puternică potrivit căreia inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea ce a stat la baza condamnării sale prin sentința penală 854 din 22.12.2009 a Judecătoriei Sectorului 6 B la pedeapsa de 4 ani închisoare.
Se reține că împotriva inculpatului a fost luată măsura arestării preventive la 03.10.2009, în baza mandatului de arestare preventivă nr. 133 emis de Judecătoria Sector 6 B, pe o durată de 29 de zile în temeiul art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, motivat de faptul că la data de 2 spre 3 octombrie 2009, în jurul orei 0215, împreună cu inculpatul, au pătruns prin efracție, în apartamentul situat în B,-, Bl. 3, scara 1 partea, sector 6, cu intenția de a sustrage bunuri, activitatea infracțională nefiind finalizată, deoarece au intervenit lucrătorii de poliție.
Cei doi inculpați au fost trimiși în judecată, iar în urma administrări materialului probator al cauzei, prima instanță a constatat îndeplinite cerințele tragerii la răspundere penală, prin sentința penală nr. 854 din 22.12.2009 Judecătoria Sector 6 B aplicând inculpatului o pedeapsă de 4 ani închisoare, împotriva căreia inculpații au formulat apel.
Instanța de apel, în aplicarea dispozițiilor art. 3002Cod procedură penală și art. 160 Cod procedură penală a constatat persistența temeiurilor inițiale ale arestării preventive și a concluzionat asupra necesității privării în continuare de libertate a apelanților inculpați și, în vederea unei bune desfășurări a procesului penal.
Deși lapidar motivată, încheierea recurată în prezenta cauză penală este legală și temeinică, măsura arestării preventive păstrându-și caracterul rezonabil.
Curtea în urma propriului examen, apreciază că prima condiție - de fapt condiția sine qua non - a regularității menținerii în detenție este satisfăcută din prisma existenței unei bănuieli legitime, fundamentată pe probe în sensul art. 681Cod procedură penală, că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea pentru care a fost condamnat în prima instanță, iar din acest punct de vedere sun t relevante: procesul verbal de constare a infracțiunii flagrante, cel constatator al percheziției corporale, declarațiile părți vătămate, procesul verbal de percheziție asupra autoturismului cu care inculpații s-au deplasat, procesul verbal de cercetare la fața locului, declarațiile de martorilor, dar și cele ale inculpaților.
Este știut că alături de persistența motivelor plauzibile, se impune totodată cu scurgerea timpului și identificarea altor elemente ce să justifice menținerea în detenție provizorie, iar pe de altă parte, caracterul rezonabil al duratei măsurii privative de libertate, trebuie evaluatin concretoprin raportare la specificul cauzei, dar și al datelor ce caracterizează acuzatul, neexistând o perioadă fixă aplicabilă în fiecare caz (în acest sens, - cauza McKay contra Regatului Unit, 03.10.2006).
În consecință, autoritatea judiciară avea obligația de a analiza situația inculpatului în detaliu și de a indica motivele specifice pentru menținerea sa în detenție, examinând totodată și caracterul rezonabil al duratei din perspectiva disp. art. 5 paragraful 1 lit. a din Convenție, știut fiind că după pronunțarea unei hotărâri de condamnare, indiferent dacă acesta este executorie sau nu în dreptul intern, detenția se încadrează, din punctul de vedere al, în art. 5 paragraful 1 lit. a, fiind o detenție după condamnare.
Raportându-se la speța de față, Curtea constată că menținerea arestării preventive a inculpatului se justifică prin pericolul concret pentru odinea publică pe care lăsarea sa în libertate l-ar crea la acest moment procesual, în contextul în care circumstanțele reale în care s-a derulat activitatea infracțională evidențiază un pericol social concret al faptei, iar în ceea ce privește circumstanțele de ordin personal ale inculpatului acesta prezintă antecedente penale, săvârșirea infracțiunii alături de un recidivist.
Curtea apreciază că deținerea inculpatului se menține în limitele rezonabile, nefiind frânt echilibrul între respectarea individului și interesul general al protejării ordinii de drept, circumstanțele cauzei justificând în continuare privarea de libertate, în condițiile în care, deși nu în mod definitiv, inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă de 4 ani închisoare, iar motivele de menținere în detenție se dovedesc a fi suficiente și pertinente, autoritățile judiciare depunând diligența particulară la care sunt obligate pentru a sigura desfășurarea procesului penal cu celeritate (în acest sens, - cauza Naus contra Poloniei, 16.09.2008).
Dintr-o asemenea perspectivă, Curtea consideră că ordinea publică continuă să fie efectiv amenințată, în eventualitatea punerii în libertate a inculpatului pornind de la modalitatea de săvârșire a infracțiunilor, dar și de la elementele ce-l caracterizează pe inculpat.
În fine, un ultim argument ar fi acela de a fi asigurată executarea pedepsei, desigur, în contextul în care condamnarea inculpatului nu este definitivă, iar prezumția de nevinovăție operează încă.
În conformitate cu disp. art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală se va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul inculpat.
Se va dispune cu privire la cheltuielile judiciare în conformitate cu art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul inculpat HG împotriva încheierii din 5 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală în dosarul nr-.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă recurentul inculpat la 100 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
ta
Red. - / 03.03.2010
Dact./ 05.03.2010
Ex. 2
Red. / Tribunalul București - Secția I Penală
Președinte:Cristina Carmen CraiuJudecători:Cristina Carmen Craiu, Magdalena Iordache, Ioana
