Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 38/2010. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ Nr. 38
Ședința publică din 20 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dumitru Pocovnicu judecător
JUDECĂTOR 2: Adrian Bogdan judecător
- -- judecător
GREFIER:
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU -legal reprezentat prin procuror
La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de recurentul inculpat împotriva încheierii din 18.01.2010 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod Procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de apărător ales - avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referat cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri prealabile, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Avocat, apărător ales al recurentului inculpat, invocă netemeinicia și nelegalitatea încheierii din 18.01.2010 pronunțată de Tribunalul Bacău prin care s- menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
Solicită casarea încheierii recurate și pe fond, revocarea măsurii arestului preventiv, întrucât din probele administrate în cauză rezultă aproape cu certitudine nevinovăția inculpatului.
Arată că în motivarea încheierii recurate se reține și se constată că temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestului preventiv subzistă și că împrejurările că inculpatul a fost mai întâi lovit de victimă și că nu a avut briceag urmează a fi demonstrat pe parcursul procesului penal.
Menționează că în cauză s-au administrat o multitudine de probe și chiar dacă o parte din solicitările inculpatului au fost respinse ca nefondate, rezultă cu certitudine că inculpatul nu a avut briceag.
Învederează instanței că la fila 23 în raportul de constatare medico legală se precizează la istoric că "victima a fost atacată cu o furcă", și în concluzii se precizează că "leziunile s-ar fi putut produce prin lovire cu un corp tăietor înțepător", iar la fila 24 în concluziile preliminare care au stat la baza întocmirii dosarului de urmărire penală se menționează " corp tăietor înțepător" și se precizează în paranteză cuțit, briceag, etc.; pentru ca ulterior aceste paranteze să dispară. Față de toate aceste aspecte, concluzionează că inițial în raportul de constatare medico legală se face referire la furcă, iar în motivare se face referire la briceag.
Un prim aspect invocat în susținerea recursului este că în cauză nu s-a stabilit și nu avem un corp delict.
Arată că la filele 74 și 81, la solicitarea inculpatului, atât inculpatul cât și victima au fost supuse testului poligraf, unde a fost formulată și întrebarea despre corpul contondent, iar rezultatul testului a evidențiat că inculpatul este sincer, iar victima este nesinceră.
Un al doilea aspect invocat este acela că s-a reținut atât în rechizitoriu cât și în celelalte acte că, conflictul a avut loc pe terenul părții vătămate.
Arată că la fila 118 este adresa emisă de Primăria Comunei în care se menționează că acel teren nu aparține nici inculpatului și nici părții vătămate.
Menționează că în adresele emise de Primăria Comunei și de Poliția Comunei, la filele 115 și 116, se descrie ce fel de persoană este inculpatul, confirmat și de semnăturile a cinci vecini, precizându-se că inculpatul nu este cunoscut ca fiind o persoană violentă.
Precizează că la fila 17 s-a atașat, la cererea inculpatului, copia Ordonanței nr.1935/P/2009 din 8.12.2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești în care s-a încetat urmărirea penală cu privire la victima din prezenta cauză -, cercetat pentru lovirea lui, prin împăcarea părților.
Arată că victima a necesitat în urma loviturilor primite de la inculpatul un număr de 18 zile îngrijiri medicale, iar în prezenta cauză, victima a necesitat 16 zile îngrijiri medicale.
Menționează că în opinia publică locală din comuna, victima este percepută ca fiind "un șmecher" care scapă de rigorile legii, pe când inculpatul nu a mai fost cercetat sau condamnat.
Precizează că deși în cauză au fost prelevate urme de sânge, până în acest moment nu s-a stabilit nici măcar cui aparțin acele de sânge.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și pe fond, punerea în libertate a recurentului inculpat.
Reprezentantul Parchetului, arată că încheierea din 18.01.2010 pronunțată de Tribunalul Bacău este temeinică și legală, corect motivată și cu privire la motivele invocate în concluziile apărătorului ales, instanța urmează a aprecia.
Solicită respingerea recursului și obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că la testul poligraf s-a dovedit că a fost sincer și este susținut și de raportul medico legal.
Precizează că victima susține că a luat o furcă pentru a se apăra, dar atât din declarația victimei cât și din declarația martorilor, rezultă că inculpatul era la distanță de victimă și în concluzie se pune întrebarea: "victima de cine trebuia să se apere?".
Arată că este posibil ca victima să-și fi provocat singură rănile din neatenție.
Precizează că are mama bolnavă și solicită să fie judecat în stare de libertate.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului penală de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 18.ianuarie.2010, pronunțată de Tribunalul Bacău, în temeiul art.300/1 Cod procedură penală, cu art.160 Cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului .
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr.655 din data de 15.01.2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacăus -a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului, fiul lui G și născut la 13.12.1967, cetățean român, -, studii liceale, stagiul militar satisfăcut, fără ocupație, necăsătorit, fără copii minori, cu antecedente penale dar reabilitat de drept, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.174 alin. 1 Cod penal.
Cauza a fost înregistrată sub nr- și are prim termen de judecată la data de 02 februarie 2010.
Analizând starea de arest a inculpatului, în condițiile art. 300 ind. 1 Cod procedură penală, instanța reține următoarele:
În art. 300/1 Cod procedură penală se arată că (1) După înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.
(2) Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
(3) Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
În art. 148 Cod procedură penala se arată că la luarea măsurii arestului preventiv poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 și în următoarele cazuri:
f) inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Inculpatula fost arestat preventiv, prin încheierea de ședință din data de 23. 10. 2009, în condițiile art.148 lit. Cod procedură penală, măsura ce a fost prelungită succesiv, și expiră la data de 18 ian. 2010, inclusiv.
Arestarea preventivă este o măsură cu caracter preventiv ce se poate dispune în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal.
Verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, instanța a constatat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate.
Așa cum s-a arătat, inculpatul a fost arestat în cursul urmăririi penale prin încheierea din 23.10.2009 pronunțată în dosarul nr-. S-a reținut că sunt suficiente probe și indicii temeinice în sensul art. 143 Cod procedură penală și 68/1 Cod procedură penală, că ar fi săvârșit infracțiunea de tentativă de omor pentru care este cercetat.
De asemenea, judecătorul a reținut ca temei al luării măsurii arestului preventiv cel prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală, reținând că inculpatul la data de 22.10.2009 a înjunghiat cu un cuțit partea vătămată în zona toracică producându-i o plagă penetrantă în zona toracală, hemopneumotorax și șoc hemoragic, care au fost de natură a-i pune viața în pericol stare de fapt ce este periculoasă pentru societate și care necesită intervenția rapidă și fermă a instituțiilor statului.
Din materialul probator de la dosar, respectiv proces-verbal de sesizare, proces-verbal de cercetare la fața locului, concluziile medico-legale preliminare, declarațiile martorilor, și, coroborate cu declarațiile inculpatului se constată că, în privința inculpatului există suficiente probe sau indicii temeinice care să îndreptățească presupunerea că acesta ar fi săvârșit infracțiunea de tentativă de omor, prevăzută de art. 20 Cod penal, raportat la art.174 alin 1 Cod penal pentru care este cercetat.
De asemenea, din probe rezultă că inculpatul se află, în continuare, în situația prevăzută de art. 148 lit. f Cod procedură penală, în sensul că există presupunerea că ar fi săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și că există probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Lăsarea inculpatului în libertate ar prezintă pericol concret pentru ordinea publică, deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii,la aprecierea pericolului pentru ordinea publică nu se poate face abstracție de gravitatea faptei. Pericolul public poate rezulta și din însăși pericolul social al infracțiunii, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii, în lipsa unei riposte ferme a autorităților, de noi fapte asemănătoare.
Existenta unor temeiuri plauzibile de a-l bănui pe inculpat de comiterea infracțiunilor si riscul ca el să se sustragă justiției sunt motive suficiente care să legitimeze luarea unei masuri preventive adecvate -a decis Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea din 26 octombrie 2000, în cazul Kudla Poloniei.
Existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței "factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie ", măsura arestării preventive a inculpaților fiind conformă scopului instituit prin art.5 al Convenției europene a drepturilor omului precum și prin art.23 din Constituția României. De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând "suspiciunea rezonabila ca s-a săvârșit o infracțiune"măsura luării /menținerii stării de arest este justificata si prin prisma acestei jurisprudențe.
Ori, în cauză, măsura preventivă se justifică, și prin prisma infracțiunii pe care este bănuit că ar fi săvârșit -o, cea de tentativă de omor, a valorilor sociale lezate, cele privind dreptul suprem la viață al fiecărei ființe umane precum și prin raportare la persoana inculpatului,care a mai cunoscut rigorile legii penale.
Împrejurările invocate, referitoare la faptul că a fost lovit mai întâi de victimă, că nu a avut briceag urmează a fi lămurite pe parcursul cercetării judecătorești, care este la început, nu au fost administrate probe. În cauză urmează a se audia partea vătămată, precum și eventual alte persoane care ar putea avea cunoștință de împrejurările comiterii faptei, urmând a se lămuri toate circumstanțele săvârșirii acesteia precum și a se verifica susținerile inculpatului. Esențial este că din probele administrate până în acest moment măsura preventivă luată de prima instanță se justifică, în baza bănuielii rezonabile ce se poate desprinde din ansamblul acestora.
În consecință, instanța apreciază că lăsarea inculpatului în libertate, în acest stadiu abia a fost sesizată instanța, în aceeași comunitate cu victima ar genera o stare de insecuritate socială, prezentând un pericol concret pentru ordinea publică, în cauză, existând pericolul ca prin lăsarea inculpatului în libertate să influențeze partea vătămată și martorii care urmează a fi audiați.
Faptul că la testul poligraf au ieșit neconcordanțe între declarațiile inculpatului și a victimei, urmează a fi stabilite în concret acestea pe baza probelor ce vor fi administrate în cauză.
Având în vedere că probatoriul administrat în cauză relevă gravitatea faptei comisă de inculpat, care rezidă și din pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, există date suficiente care certifică necesitatea ca, în baza art. 300/1 Cod procedură penală, instanța să constate că, măsura arestării preventive este legală și temeinică și se impune menținerea acesteia.
De asemenea, potrivit jurisprudenței CEDO, la care instanțele din țara noastră a aderat, arestarea preventivă este justificata doar daca se face dovada ca asupra procesului penal planează unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate in concreto, pentru fiecare caz in parte: pericolul de săvârșirea unor noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburata liniștea publica.
nr. R(80)11 Comitetului de Miniștri a Consiliului Europei prevede la pct. 3 ca detenția provizorie nu poate fi ordonata decât daca persoana in cauza este bănuita ca a săvârșit o infracțiune si sunt motive serioase de a se crede ca exista unul sau mai multe dintre următoarele pericole: pericolul de fuga, cel de obstrucționare a justiției ori acela ca acuzatul sa nu comită o noua infracțiune.
Pct. 4 al recomandării specifica in plus ca,daca existenta nici unuia dintre pericolele enunțate nu a putut fi stabilita, detenția provizorie s-ar putea totuși, justifica,in mod excepțional, in anumite cazuri in care se comite o infracțiune deosebit de. Analizând aceste texte de lege prin prisma actelor si lucrărilor dosarului instanța constata ca la dosarul cauzei exista dovezi certe privind existenta unuia dintre pericolele apreciate, atât de Codul d e procedura penala, Constituția României, CEDO, cât și de nr. R(80)11 Comitetul de Miniștri ai Consiliului Europei ca fiind justificative pentru prelungirea măsurii arestului preventiv si anume comiterea unor infracțiuni deosebit de grave sau orice alt delict de natura sa pericliteze bunul mers al societății civile.
Având în vedere toate considerentele expuse, cât și a faptului că dosarul are primul termen la data de 2 februarie 2010, că urmează a fi administrate probe urmează ca instanța, în baza art. 300/1 Cod procedură penală, raportat la art. 160 Cod procedură penală, să mențină starea de arest a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri, în cadrul termenului legal, a declarat recurs inculpatul.
Recursul nu a fost motivat în scris, iar în susținerile orale făcute și prin apărător a fost criticată încheierea recurată pentru motivele reținute în preambulul prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.
Analizând încheierea recurată în raport de motivele de recurs invocate și examinând-o și din oficiu, în conformitate cu prevederile art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul urmează a fi admis pentru considerentele care vor fi prezentate.
Prin încheierea din data de 23.10.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, în temeiul art.149/1 alin.9 și 10 Cod procedură penală, cu aplicarea art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, cercetat pentru tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.174 alin.1 Cod penal, pentru o durată de 29 de zile, începând cu data de 23.10.2009.
Prin încheierea din data de 17.11.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, s-a dispus prelungirea duratei măsurii arestului preventiv pentru o durată de 30 de zile, respectiv până la data de 19.12.2009.
Prin încheierea nr.147 din data de 18.12.2009, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU, s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva încheierii din data de 15.12.2009, pe care a casat-o în totalitate și s-a dispus prelungirea duratei măsurii arestului preventiv pentru o durată de 20 de zile, respectiv până la data de 08.01.2010.
Curtea de APEL BACĂU, prin încheierea nr.1 din data de 08.01.2010, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva încheierii din data de 06.01.2010, pe care a casat-o în totalitate și s-a dispus prelungirea duratei măsurii arestului preventiv pentru o durată de 10 de zile, respectiv până la data de 18.01.2010.
Parchetul de pe Tribunalul Bacău, prin rechizitoriu din data de 15.01.2010, a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv și a inculpatului, pentru tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.174 alin.1 Cod penal.
Libertatea individuală, este expresia constituțională a stării e umane. Societatea are obligația de a respecta și proteja libertatea omului și de a lua măsuri de restrângere a libertății individuale doar în condițiile strict prevăzute de lege.
Arestarea este o măsură preventivă care atinge grav libertatea individuală, ea având consecințe nebănuite asupra reputației persoanei, a vieții inculpatului și familiei sale.
funcționalitatea măsurilor preventive, legea (art.136 Cod procedură penală), arată că acestease iau pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală de la judecată ori de la executarea pedepsei.
Având în vedere faptul că libertatea persoanei este una dintre valorile umane fundamentale, între modificările legislative care au survenit după 22.1989, și cu deosebire în anul 2003, prin modificarea Constituției României și, apoi, pentru adaptarea dispozițiilor legale cu cele ale constituției modificate, se înscriu și cele referitoare la sistemul și regimul măsurilor de prevenție.
Prin aceste modificări legislative au sporit garanțiile privind libertatea persoanei.
Măsurile de prevenție își găsesc temeiul în nevoile create de interesul superior al realizării procesului penal.
Având în vedere că prin luarea măsurilor de prevenție se aduce atingere dreptului fundamental al inviolabilității persoanei, legiuitorul instituit garanții procesuale temeinice, care impun respectarea strictă a dispozițiilor legale care permit luarea acestor măsuri procesuale.
Garanțiile procesuale constau în multiplele condiții care trebuie realizate cumulativ pentru a se putea dispune o măsură de prevenție.
Alegerea și menținerea măsurii de prevenție se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele penale și alte situații privind persoana inculpatului.
În cadrul criteriilor complementare, gradul de pericol social al infracțiunii nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură generală a infracțiunii (art.17 Cod procedură penală), acesta fiind exprimat prin limitele de pedeapsă prevăzute în art.148.
În cadrul acestor criterii, pericolul social trebuie privit prin prisma unor circumstanțe concrete ale cauzei.
Potrivit jurisprudenței libertatea persoanei este regula, excepția de la această regulă constituind-o privarea de libertate(cauza Wemhoff Germaniei),care reprezintă o gravă derogare de la principiile libertății individuale și de la prezumția de nevinovăție, autoritățile naționale având obligația de a se asigura că, în fiecare cauză, detenția la care este supus un acuzat nu depășește o durată rezonabilă.
Totodată, scopul măsurilor preventive precizat de art. 136 Cod procedură penală poate fi atins și prin luarea unei măsuri mai puțin severă decât cea a arestării preventive și care să constituie, în același timp, o garanție că inculpatul nu se va sustrage de la judecată sau executarea pedepsei și nici nu va încerca să influențeze părțile vătămate sau martorii.
În conformitate cu dispozițiile art.139 alin.1 Cod procedură penală, măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Însă, așa cum se arăta, pentru a se dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu una dintre măsurile preventive solicitate de intimatul-inculpat, trebuie îndeplinită o condiție esențială și anume, ca pe parcursul procesului penală, deci după luarea măsurii preventive, să intervină elemente noi care să impună înlocuirea măsurii preventive luate inițial.
În conformitate cu prevederile art.136 alin.8 Cod procedură penală, legerea măsurii preventive se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.
În conformitate și cu Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și a Libertăților Fundamentale și a practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, persistența unei suspiciuni rezonabile că persoana arestată a comis o infracțiune este o condițiesine qua nonpentru legalitatea menținerii stării de detenție, dar, după o anumită perioadă de timp ea nu mai este și suficientă.
Suspiciunea că inculpatul a săvârșit infracțiunile imputate prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău poate justifica, inițial privarea de libertate, dar nu poate constitui un temei"relevant și suficient",pentru menținerea măsurii arestului preventiv.
În aprecierea persistenței pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudența, care a statuat că în măsura în care dreptul național o recunoaște, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, că anumite infracțiuni pot suscita o"tulburare a societății"de natură să justifice o detenție preventivă, doar pe un termen limitat și în orice caz, ar trebui demonstrat că punerea în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică, iar menținerea măsurii este legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată.
Continuarea detenției nu se justifică decât dacă indicii concrete demonstrează o cerință veritabilă de interes public care prevalează, în ciuda prezumției de nevinovăție, asupra regulii respectării libertății individuale stabilită de art.5 din Convenție( împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, nr.543/03, împotriva Italie, împotriva Austriei, împotriva Lituaniei).
Orice menținere în stare de arest preventiv a unui inculpat, chiar și pentru o durată scurtă, trebuie justificată în mod convingător( împotriva Bulgariei, nr.38822/97, împotriva, nr.42440/06 și împotriva României).
Ori, infracțiunea pentru care este trimis în judecată recurentul-inculpat, în raport de împrejurările în care se presupune că a fost comisă și de persona acestuia nu sunt în măsură să releve un pericol concret și actual, pe care l-ar prezenta acesta pentru ordinea publică.
Așa cum rezultă din probele administrate, respectiv: adresa nr.- din data de 09.11.2009 a Postului de Poliție al comunei, județul B-fl.115 dosar urmărire penală, adresa nr.4771 din data de 06.11.2009 a Primăriei comunei, județul B-fl.116 dosar urmărire penală, precum și din depozițiile martorului -fl.51-52, fiul părții vătămate, coroborate cu declarațiile celor două părți-fl.20-21 și 39-41, anterior conflictului recurentul-inculpat a avut o bună comportare, fapta în care a fost implicat a fost un accident în viața acestuia, conflictul fiind spontan.
Nu același lucru se poate susține despre partea vătămată.
Curtea constată că în raport de împrejurările concrete în care se presupune că a fost comisă infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și persoana recurentului-inculpat, acesta, așa cum rezultă și din actul de sesizare a instanței, nefiind cunoscut cu antecedente penale (pentru condamnare de 6 (șase) luni închisoare, pentru o infracțiune la regimul circulației rutiere pe drumurile publice, iar nu pentru o infracțiune comisă cu violență, intervenind reabilitarea de drept), precum și de data de la care a fost arestat, se impune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Menținerea stării de detenție preventivă poate fi justificată într-un caz concret, numai dacă există indicii precise în sensul unei necesități reale și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală(Hotărârea Elvenția din 26 ianuarie 1993).
În raport de toate aceste aspecte și de faptul că în mod, trecerea timpului a atenuat rezonanța socială negativă produsă de săvârșirea infracțiunii imputate, Curtea constată că lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă un pericol concret, real și actual pentru ordinea publică.
În jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea și desigur menținerea acestei măsuri a unui inculpat suspectat că a comis o infracțiune:pericolul ca acuzatul să fugă( împotriva Austriei Hotărârea din 10.11.1969),riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiției(Wemhoff împotriva Germaniei, Hotărârea din 27.06.1968), riscul să comită noi infracțiuni ( împotriva Austriei),sau să ordinea publică( împotriva Franței, Hotărârea din 26.06.1991 și împotriva Olandei, Hotărârea nr.43701 din 05.07.2007).
Ori, în cauza dedusă judecății nu sunt întrunite condițiile pentru nici unul dintre aceste motive.
În același sens s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului și în cauza Calmanovici împotriva României, prin Hotărârea din 01.07.2008.
În cauză, nu sunt dovezi în sensul că recurentul-inculpat ar încerca să fugă, să împiedice desfășurarea procesului penal, sau să comită noi infracțiuni și nici să se sustragă de la judecată sau, eventual, dacă se va stabili vinovăția, de la executarea pedepsei.
De altfel, arestarea preventivă s-a dispus în temeiul art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, nereținându-se, deci, temeiul prevăzut de art.148 alin.1 lit.b Cod procedură penală.
Pentru a se reține acest temei trebuie să existe probe din care rezulte că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea părții vătămate sau a martorilor, etc.
Ori, în cauză nu au fost invocate și nici nu sunt probe faptice din care să rezulte "riscul de recidivă și cel de obstacol în calea bunei desfășurări a procesului penal"(Cauza Becciev împotriva și Cauza Tărău împotriva României).
Prin stabilirea obligațiilor la care va trebui să se supună recurentul-inculpat pe durata luării măsurii obligării de a nu părăsi țara, prin înștiințarea organelor prevăzute de lege, care să asigure respectarea acestor obligații, se va asigura atât participarea inculpatului la procesul penal, cât și buna desfășurare a judecății.
Desigur că în condițiile în care recurentul-inculpat va nesocoti cu rea-credință obligațiile stabilite, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara va fi înlocuită cu măsura arestului preventiv.
În ceea ce privește motivul"tulburării ordinii publice",acesta nu poate fi considerat relevant și suficient decât dacă se bazează pe fapte de natură să indice că eliberarea deținutului ar tulbura cu adevărat ordinea publică ( contra Franței).
În cauză nu există indicii precise, în sensul unei necesitări reale și de interes public, care, în pofida prezumției de nevinovăție de care se bucură inculpatul, să prevaleze regulii privind libertatea individuală.
De altfel, Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și a Libertăților Fundamentale-art.5 paragraful 3 arată că: "Orice persoană arestată sau deținută în condițiile prevăzute de art.5 paragraful 1 lit.c, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberat în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere".
Instanța investită cu soluționarea fondului cauzei, are obligația de a manifesta rol activ și să administreze toate probele, pentru a se stabili împrejurările exacte în care s-au săvârșit faptele, care a fost contribuția fiecăreia dintre părți și gradul de participare.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală, va fi admis recursul declarat de recurentul-inculpat, va fi casată încheierea recurată și, în temeiul art.139 alin.1 Cod procedură penală, se va dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv luată împotriva acestuia cumăsura preventivă obligării de a nu părăsi țara.
Supravegherea inculpatului pe durata măsurii de obligare de a nu părăsi țara va fi încredințată Postului de Poliție al comunei, județul
În baza art.145/1 alin.2 Cod procedură penală, cu art.145 alin.1/1 și alin.1/2 Cod procedură penală, va fi obligat inculpatul să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la instanțele de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de instanța de judecată conform programului de supraveghere care va fi întocmit de organul de poliție, sau ori de câte ori va fi chemat;
c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;
d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
e) să nu se apropie de persoana vătămată, membrii familiei acesteia, martorii, experți ori alte persoane și să nu comunice cu acestea direct sau indirect;
f) să nu se afle în locuința părții vătămate;
În baza art.145 alin.2/2 Cod procedură penală, se va atrage atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara sau a obligațiilor care îi revin se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
În baza art.145 alin.2/1 Cod procedură penală, se va dispune comunicarea copiei certificate a prezentei încheieri inculpatului, Postului de Poliție al comunei, județul B, Inspectoratului de Poliție al Județului B, Direcției Generale de Pașapoarte, Jandarmeriei, Poliției comunitare, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, în vederea asigurării respectării obligațiilor care îi revin inculpatului.
Se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
Se va constata că recurentul-inculpat a fost asistat de apărător ales.
Văzând și prevederile art.192 alin.3 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive;
În numele legii;
DECIDE:
În temeiul art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală, admite recursul declarat de recurentul - inculpat împotriva încheierii din data de 18.ianuarie.2010, pronunțată de Tribunalul Bacău.
Casează încheierea recurată, reține cauza spre rejudecare și în consecință;
În temeiul art.139 alin.1 Cod procedură penală, înlocuiește măsura arestului preventiv luată împotriva inculpatului cumăsura preventivă obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art.136 alin.1 lit c, cu art.145/1 Cod procedură penală.
Supravegherea inculpatului pe durata măsurii de obligare de a nu părăsi țara va fi exercitată de Postul de Poliție al comunei, județul
În baza art.145/1 alin.2 Cod procedură penală, cu art.145 alin.1/1 și alin.1/2 Cod procedură penală, obligă inculpatul să respecte următoarele obligații:
g) să se prezinte la instanțele de judecată ori de câte ori este chemat;
h) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de instanța de judecată conform programului de supraveghere care va fi întocmit de organul de poliție, sau ori de câte ori va fi chemat;
i) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;
j) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
k) să nu se apropie de persoana vătămată, membrii familiei acesteia, martorii, experți ori alte persoane și să nu comunice cu acestea direct sau indirect;
l) să nu se afle în locuința părții vătămate;
În baza art.145 alin.2/2 Cod procedură penală, atrage atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara sau a obligațiilor care îi revin se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
În baza art.145 alin.2/1 Cod procedură penală, dispune comunicarea copiei certificate a prezentei decizii inculpatului, Postului de Poliție al comunei, județul B, Inspectoratului de Poliție al Județului B, Direcției Generale de Pașapoarte, Jandarmeriei, Poliției comunitare, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, în vederea asigurării respectării obligațiilor care îi revin inculpatului.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
Constată că recurentul-inculpat a fost asistat de apărător ales.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.01.2010, în prezența recurentului--inculpat.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Dumitru Pocovnicu, Adrian Bogdan, Ioana Vorniceasa
GREFIER,
Red.încheierea Gh.
Red.dec.
3 ex.
20.01.2010
Președinte:Dumitru PocovnicuJudecători:Dumitru Pocovnicu, Adrian Bogdan, Ioana Vorniceasa
