Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 380/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 380/R/2009
Ședința publică din 10 iunie 2009
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Vasile Goja JUDECĂTOR 2: Ana Covrig Valentin Chitidean
JUDECĂTORI: - -
- -
GREFIER: - -
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Cluj reprezentat prin procuror:
S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpații, și împotriva Încheierii penale din 04 iunie 2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărători aleși, av. și, inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, av. și inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, av., toți avocații cu delegații la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebați fiind, inculpații arată că-și mențin recursurile declarate în cauză.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursurilor.
Apărătorul inculpatului, av. solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii în libertate a inculpatului. Arată că în cursul urmăririi penale, s-a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive, fiind admisă propunerea la prima instanță, însă recursul la încheierea de prelungire a arestării s-a judecat după ce arestarea preventivă dispusă prin încheierea anterioară expirase. A invocat un recurs în interesul legii prin care s-a statuat că, termenul prev. de art.159 pr.pen. este un termen imperativ și nu de recomandare. Potrivit deciziei nr.25/2008 a ÎCCJ, orice recurs trebuie judecat înainte ca arestarea anterioară să expire. În hotărârea atacată, instanța de fond s-a pronunțat arătând în considerente că acest motiv nu atrage nulitatea, că problema a fost soluționată de instanța de control judiciar, că textul art.159 alin.8 pr.pen. nu stabilește sancțiuni și că acel termen este menit doar să asigure celeritatea judecării cauzei. Motivarea deciziei invocate a ICCJ, răstoarnă motivarea instanței de fond. De asemenea, sunt încălcate termenele privind sesizarea instanței de recurs cu privire la menținerea arestării preventive, în sensul că deși legea prevede că încheierea prin care s-a menținut arestarea preventivă poate fi atacată cu recurs în 24 ore și că termenul de soluționare a recursului este de 3 zile, aceste termene nu au fost respectate în cauză. Este pentru a doua oară când texte clare privind arestarea preventivă sunt încălcate flagrant de Tribunalul Cluj prin neînaintarea dosarului în termen, nemotivarea dosarului în termen, ceea ce duce la soluționarea recursului după expirarea termenului prevăzut de lege. Nu este legală menținerea în continuare a inculpatului în stare de arest, motiv pentru care solicită revocarea acestei măsuri și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Apărătorul inculpatului, av., achiesând la concluziile celuilalt apărător al inculpatului, arată că indiferent dacă s-a admis sau nu propunerea de prelungire a arestării, recursul împotriva încheierii de prelungire a măsurii preventive trebuie judecat înainte de expirarea măsurii dispusă prin încheierea anterioară. În ce privește hotărârea atacată, arată că motivarea este pur formală. Se arată că există indicii că inculpații au comis faptele, însă nimeni nu contestă săvârșirea faptelor de către inculpați, aceștia chiar recunoscând săvârșirea infracțiunii. Solicită a se avea în vedere că inculpații sunt tineri, la prima confruntare cu legea penală. Dacă la momentul arestării existau doar date și indicii privind săvârșirea faptelor, nu se cunoștea contribuția concretă a fiecărui participant și cantitatea de droguri traficată și s-a arătat că se impune arestarea preventivă pentru a se clarifica aceste aspecte în faza de urmărire penală, în momentul de față, dosarul este terminat, fiind sesizată instanța de judecată. Faptul că dosarul este terminat și că urmărirea penală a durat atât de puțin se datorează și inculpaților, aceștia recunoscând comiterea faptelor și contribuind la aflarea adevărului. Inculpatul chiar a ajutat la identificarea a cel puțin 2 filiere de traficanți din Târgu M și Se poate lua față de inculpat, în subsidiar, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, având în vedere și faptul că inculpatul este student, provine dintr-o familie bună și este arestat deja de 3 luni de zile. Trebuie să se aibă în vedere că s-a reținut și art.16 din Legea nr.143/2000 ceea ce înseamnă că minimul pedepsei va fi de 1 an și 6 luni închisoare, iar inculpatul poate beneficia și de circumstanțe atenuante. A depus la dosar hotărâri ale instanțelor clujene, în care în situații similare, chiar cu încadrări juridice mai grave, după depășirea unei perioade de arest preventiv, inculpații au fost puși în libertate. Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului și punerea în libertate a inculpatului.
Apărătorul inculpatului invocă excepția nulității absolute a măsurii arestării preventive raportat la prevederile art.159 alin.8 pr.pen. Solicită a se avea în vedere decizia nr.25/2008 a ÎCCJ care subliniază caracterul imperativ și nu de recomandare a termenului în care poate fi judecat recursul împotriva încheierii de prelungire a arestării. Măsura arestului preventiv a încetat de drept la 24 mai 2009, iar recursul a fost judecat la 27 mai 2009, deci la 3 zile după expirarea de drept a măsurii. Arestarea preventivă a inculpatului poate interveni dacă sunt întrunite condițiile cerute de art.143 pr.pen. și există unul din cazurile prev.de art.148 pr.pen. Raportat la disp.art.23 din Constituție și la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prelungirea măsurii arestării preventive se poate dispune în condițiile strict prevăzute de lege și doar dacă este necesară această prelungire. În speță, această prelungire nu este necesară, deoarece urmărirea penală s-a terminat, fiind sesizată instanța prin rechizitoriu. Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și a colaborat cu organele de cercetare penală. Scopul măsurilor preventive este de a asigura buna desfășurare a procesului penal sau de a împiedica sustragerea inculpatului de la urmărire penală sau judecată. Nu se pot reține aceste aspecte, având în vedere atitudinea inculpatului din cursul urmăririi penale și până în prezent. Raportat la prevederile art.148 lit.f pr.pen. în baza cărora s-a luat măsura arestării preventive, pericolul social nu mai poate fi reținut în sarcina inculpatului. În conformitate cu art.5 din CEDO, regula este ca o persoană să fie cercetată în libertate, iar arestarea se dispune numai pentru buna desfășurare a procesului penal. La dosar nu există date din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică. Inculpatul este arestat de circa 75 zile, apreciind că este o perioadă suficientă, în care inculpatul a conștientizat gravitatea faptei săvârșite. Trebuie să se aibă în vedere atitudinea sinceră a inculpatului și faptul că acesta a colaborat cu organul de urmărire penală. A săvârșit fapta în 2008 și de atunci nu a mai comis alte infracțiuni. Este student în anul III la Facultatea de Științe Economice și ar fi în situația de a-și pierde ultimul an de școlarizare dacă nu s-ar admite recursul. Inculpatul are sprijinul familiei, părinții săi s-au prezentat la fiecare termen până acum în instanță. Când s-a aflat la DIICOT, la 19 mai 2009, inculpatul a fost bătut de doi agenți, cauzându-i-se leziuni care au necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale. În acest dosar sunt 4 inculpați care au săvârșit aceleași fapte, însă numai 3 sunt arestați. Solicită a i se aplica inculpatului un tratament identic. Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei soluții prin care să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii în libertate a inculpatului. În subsidiar, arată că se poate dispune față de inculpat o măsură preventivă neprivativă de libertate, respectiv măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea. Depune concluzii scrise la dosar.
Apărătorul inculpatului achiesează concluziilor formulate de ceilalți avocați privind nulitatea absolută a măsurii arestării preventive. Solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei soluții prin care să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii în libertate a inculpatului. În subsidiar, arată că se poate dispune față de inculpat o măsură preventivă neprivativă de libertate, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Instanța de fond a făcut referire în mod generic asupra aspectelor invocate și nu a analizat situația fiecărui inculpat în parte. Art.23 din Constituție și art.5 din CEDO statuează că lipsirea de libertate are un caracter excepțional, regula fiind judecarea în stare de libertate. Măsura arestării preventive tinde să devină regulă, după trecerea unui timp. de tulburare a ordinii publice nu poate fi apreciat abstract, ci trebuie să se raporteze la persoana inculpatului. Nu există date din care să rezulte că lăsarea acestuia în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică sau că ar influența buna desfășurare a procesului penal. Din contră, inculpatul a făcut un denunț, a avut o atitudine sinceră, nefiind nevoie să fie confruntat cu alți inculpați sau învinuiți, astfel că beneficiază de prevederile art.16 din Legea 143/2000. Măsura arestării preventive trebuie să fie rezonabilă. Inculpatul este tânăr, student, se îngrijește singur, părinții săi fiind divorțați și plecați în Italia. Pentru toate aceste motive solicită admiterea recursului și punerea inculpatului în libertate.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. Temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă în continuare și impun cercetarea inculpaților în continuare în stare de arest preventiv. Sunt îndeplinite condițiile cerute de art.143 pr.pen. și art.148 lit.f pr.pen. respectiv inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, iar în raport cu modalitatea concretă de comitere a faptei, natura și cantitățile de droguri traficate, sunt incidente și disp.art.148 lit.f pr.pen. În ce privește excepția invocată, arată că aceasta a fost invocată și în fața instanței de recurs, care s-a pronunțat prin decizie, în sensul respingerii recursurilor, astfel că încheierea prin care s-a dispus prelungirea a rămas definitivă. S-a arătat că prezentul recurs nu ar fi soluționat în termenul prevăzut de lege. Solicită se reține că indiscutabil este vorba de termene de recomandare, în privința cărora nu este prevăzută nicio sancțiune. Solicită respingerea recursurilor, iar în baza art.192 alin.2 pr.pen. obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Apărătorul inculpatului, av., arată în replică, că hotărârea a fost pronunțată înainte de publicarea în Monitorul Oficial a deciziei nr.25/2008 a ÎCCJ. În această decizie, se arată că toate termenele privind arestarea preventivă sunt imperative. Decizia amintită vizează și menținerea măsurii arestării preventive, nu doar prelungirea. Instanța de recurs este sesizată de instanța de fond care trebuie să trimită dosarul într-un anumit termen, deci s-au încălcat dispozițiile privind sesizarea instanței, ceea ce atrage nulitatea absolută a încheierii. Încălcarea unui termen duce la nulitatea actului făcut peste termen. Hotărârea prin care s-a dispus prelungirea devine definitivă, produce efecte numai dacă este supusă căilor de atac în condițiile prevăzute de lege.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta și solicită punerea în libertate pentru a-și continua studiile.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în continuare în stare de libertate, întrucât este student în ultimul an la facultate și doreșțe să-și dea licența.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate, deoarece nu prezintă pericol pentru ordinea publică, a recunoscut fapta, pe care o regretă, este tânăr și dorește să-și continue studiile.
CURTEA
Prin Încheierea penală din 04.06.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, în temeiul art. 300/1 rap. la art. 160/b pr.pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luate față de inculpații ( fiul lui și, născut la 21.12.1985), ( fiul lui - și -, născut la 28.04.1987) și ( fiul lui și -, născut la 03.09.1989) și s-a menținut această măsură.
Pentru a pronunța această încheiere s-au reținut următoarele:
rin încheierea penală nr. 26/C/27.03.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Clujs -a dispus în temeiul art. 1491 alin. 9-11.pr.pen. raportat la art. 150.pr.pen. și art. 148 alin. 1 lit. f pr.pen. arestarea preventivă a inculpaților, și, pe o durată de 29 zile începând cu data de 27 martie 2009 și până la data de 24 aprilie 2009, fiind emise mandatele de arestare preventivă cu nr. 22/C/27.03.2009, nr. 23/C/27.03.2009 și nr. 24/C/27.03.2009.
În fapt, s-a reținut că în cursul anului 2008, inculpații au vândut și oferit spre consum diferite cantități de droguri de risc (rezină de cannabis), mai multor persoane pe raza municipiului C-
Măsura arestării preventive a inculpaților, a fost prelungită prin încheierea penală nr. 37/C/22.04.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 25.04.2009 și până la data de 24.05.2009, în temeiul art. 155, art. 156 și art. 159.pr.pen. și prin încheierea penală nr. 49/C/21.05.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe o durată de 15 zile, începând cu data de 25.05.2009 și până la data de 08.06.2009 inclusiv, în temeiul art. 155, art. 159.pr.pen. Temeiurile care au stat la baza luării și prelungirii măsurii arestării preventive de către instanța de judecată au fost verificate și confirmate de instanța de control judiciar cu ocazia soluționării recursurilor privind luarea și prelungirea acestei măsuri.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj cu nr. /P/2008 din data de 29 mai 2009 și înregistrat la data de 02 iunie 2009 pe rolul Tribunalului Cluj sub nr-, s-a dispus în conformitate cu dispozițiile art. 262, pct. 1 lit. "a" și "b" pr.pen. trimiterea în judecată în fața acestei instanțe în stare de arest preventiva inculpaților, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri, prev. și ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. Art. 41 alin. 2.pen. și de deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, prev. și ped. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. totul cu aplicarea art. 33 lit. a pen. și art. 16 din Legea nr. 143/2000, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri, prev. și ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. Art. 41 alin. 2.pen. și de deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, prev. și ped. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. totul cu aplicarea art. 33 lit. a pen. și pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri, prev. și ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. Art. 41 alin. 2.pen. și de deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, prev. și ped. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2. pen. totul cu aplicarea art. 33 lit. a pen. și art. 16 din Legea nr. 143/2000 și înaintarea dosarului potrivit prevederilor art. 264.pr.pen. spre competentă soluționare acestei instanțe.
Potrivit dispozițiilor art. 3001.pr.pen. instanța a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpații:, subzistă și în prezent. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 143.pr.pen. coroborat cu art. 148 alin. 1.pr.pen. măsura arestării preventive poate fi luată dacă sunt probe sau indicii temeinice care să conducă la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
In spetă, instanta a constatat că au fost întrunite conditiile arătate la art. 143 și art. 148 alin. 1 lit. "f" pr.pen. existând suficiente indicii care justifică presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați (transcrierea convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în baza autorizațiilor emise de către Tribunalul Cluj - Secția penală, cumpărările autorizate făcute de către investigatori și colaboratorii acestora, rapoartele de constatare tehnico-științifice întocmite în cauză și care certifică faptul că substanțele provenite de la inculpați sunt droguri de risc, declarațiile martorilor, învinuiților și nu în ultimul rând declarațiile inculpaților) și că lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. (periculozitate ce a rezultat din însăși faptele pentru care sunt cercetați).
Astfel, în cauză sunt îndeplinite în continuare temeiurile arestării prev. de art. 148 lit. "f", pr.pen. întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele comise de inculpați este închisoare mai mare de 4 ani, iar Iăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității. Ori, în speță inculpații sunt cercetați pentru comiterea unor infracțiuni deosebit de grave, gravitatea rezultând nu numai sub aspectul caracterului sancționat de legea penală, ci, mai ales, prin consecințele produse.
Așadar, pericolul concret pe care l-ar reprezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpaților, rezultă, din gravitatea deosebită a faptelor imputate, din modalitățile în care au fost comise faptele, din perioada îndelungată de timp pe parcursul căreia s-a desfășurat activitatea infracțională (aproape un an de zile), numărul mare a persoanelor atrase în activități legate de consumul de droguri, numărul actelor materiale cuprinse în infracțiunea reținută în sarcina inculpaților precum și faptul că în urma desfășurării activității infracționale inculpații au obținut beneficii materiale.
Lăsarea în libertate a inculpați lor ar reprezenta o încurajare a săvârșirii unor fapte similare atât de către inculpați cât și de către persoane care au această tendință, văzând lipsa de fermitate a justiției față de cei bănuiți ca autori a unor astfel de fapte, mai ales că inculpații și-au continuat activitatea infracțională chiar și după ce au aflat că niște furnizori de droguri din B au fost arestați, conferă în opinia instanței ineficiență, atât timp cat aceștia au înțeles sa persevereze în traficarea de droguri, iar într-o asemenea situație, pericolul social concret pentru ordinea publică este mai mult decât evident.
Ca urmare, apare cu puterea evidenței rezonanța negativă în rândul opiniei publice a comiterii faptelor respective și constând într-o anumită stare de indignare și de dezaprobare publică, reacție care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând o anumită stare de insecuritate socială dacă împotriva unor fapte grave organele de stat nu acționează suficient, că legea nu este aplicată cu hotărâre cunoscut fiind impactul negativ pe care atât traficul cât și consumul de droguri îl produce în comunitatea respectivă, raportat la amploarea fenomenului și implicit al efectelor pe care acesta le generează fiind cunoscută ascendența fără precedent în ultima perioadă de timp al acestui fenomen în rândul unor generații din ce în ce mai juvenile, însă în loc să scadă numărul acestor cauze, acestea se înmulțesc cu fiecare zi.
Cu privire la aspectele juridice invocate de către inculpați prin apărătorii lor aleși, de a nu se mai menține măsura arestului preventiv luată față de aceștia, cercetarea și judecarea lor în stare de libertate cât și aspectele invocate în subsidiar de a se înlocui măsura arestului preventiv cu o altă măsură neprivativă de libertate constând în obligarea inculpaților de a nu părăsi localitatea Cluj-N sau obligarea de a nu părăsi țara (România), conform prevederilor art. 145.pr.pen și respectiv art. 1451.pr.pen. instanța a reținut că acestea nu au suportul juridic necesar pentru a fi admisibile.
Astfel, în faza de urmărire penală, conform art. 159 alin. 13.pr.pen. măsura arestului preventiv poate fi prelungită pe o durata de maximum 180 de zile, fiecare prelungire neputând fi mai mare de 30 de zile, iar infracțiunile de trafic de droguri de risc pentru care sunt cercetați inculpații, sunt infracțiuni cu un ridicat de pericol social chiar dacă anterior inculpații nu au mai fost condamnați, fiind astfel la prima confruntare cu legea penală, modul de comitere al infracțiunilor și urmarea produsă, imprimă faptelor un de pericol social deosebit de ridicat. Ca urmare, nu li s-a încălcat nici un drept procesual conferit de legiuitor oricărui inculpat în faza de urmărire penală având în vedere că durata arestării preventive a acestor inculpați în această fază procesuală nu a depășit termenul de 180 de zile.
Instanța, având în vedere infracțiunile pentru care inculpații sunt cercetați, și rezonanța unor fapte de acest gen, numărul de peste 2 luni (cca. 70 zile) scurs de la arestarea acestora, nu va putea considera că s-ar putea pune în discuție atingerea punctului critic în ceea ce privește termenul rezonabil de soluționare a cauzei și ca urmare, inculpații să fie cercetați în stare de libertate, aspecte susținute de apărătorii aleși ai inculpaților.
Este adevărat că măsura arestării preventive nu trebuie să se transforme în pedeapsă și că orice cauză trebuie să fie soluționată într-un termen rezonabil, și tocmai pentru aceste considerente legiuitorul a prevăzut că în faza de urmărire penală, durata totală a arestării preventive nu poate să depășească 180 de zile, iar în faza de judecată această măsură încetează de drept când a fost atins jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea care face obiectul învinuirii.
După cum se poate observa, nici legiuitorul nu a stabilit un anumit termen care se poate considera ca fiind termen rezonabil, acesta stabilind doar limitele maxime care nu pot fi depăși te, rezonabilitatea termenului urmând să fie apreciată în funcție de complexitatea fiecărei cauze.
Conform dispozițiilor art. 5 paragraful 1 lit. "c" din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care face parte integranta din dreptul intern, în urma ratificării sale prin Legea nr. 30/1994 și prin prisma prevederilor art. 20 raportat la art. 11 din Constituția României, este permisă restrângerea libertății persoanei, când există motive verosimile pentru a bănui că persoana față de care s-a luat această măsură extremă, a săvârșit o infracțiune și fără a aduce atingere prin această apreciere prezumției de nevinovăție de care se bucură inculpatul, întrucât doar prin hotărârea care se va pronunța în urma administrării tuturor probelor necesare pentru o justă soluționare a cauzei, se va stabili nevinovăția sau vinovăția inculpatilor în această cauză.
În speță, atât la luarea măsurii arestării preventive cât și la prelungirea măsurii arestării preventive s-a avut în vedere faptul că regula procesului penal este cercetarea inculpatului în stare de libertate, dreptul la libertate fiind garantat atât de normele interne cât și de normele internaționale (Convenția Europeană a Drepturilor Omului), iar arestarea se va putea dispune în condiții strict prevăzute de lege și numai dacă este absolut necesară. Or, în ceea ce privește situația celor 3 inculpați, conduita acestora impune menținerea măsurii arestului preventiv, prin prisma perioadei îndelungate de timp pe parcursul cărei a s-a desfășurat activitatea infracțională, numărul mare a persoanelor atrase în activități legate de consumul de droguri, numărul actelor materiale precum și faptul că în urma desfășurării activității infracționale inculpații au obținut beneficii materiale, conferă măsurilor obligării de a nu părăsi localitatea sau țara o ineficiență în cazul infracțiunilor de trafic de droguri de risc, cu o asemenea arie de desfășurare.
În ceea ce privește aspectul juridic invocat de apărătorul ales al inculpatului la care au achiesat și apărătorii aleși ai celorlalți 2 inculpați, referitor la faptul că nesoluționarea recursului inculpaților Împotriva hotărârii de prelungire a măsurii arestării, înainte de expirarea duratei arestării inițiale, atrage nulitatea hotărârii recurate motiv pentru care începând cu data de 25 mai 2009, orele 00,00 ar fi expirat această măsură a arestării prin prisma prevederilor art. 159 alin. 8.pr.pen, având în vedere că legiuitorul nu a statuat că este un termen de recomandare ci este un termen imperativ conform deciziei nr. 25/02.06.2008 pronunțată de cu ocazia soluționării recursului în interesul legii, instanța a reținut că acesta nu are suportul juridic necesar pentru a fi admisibil, această împrejurare invocată nefiind de natură să atragă nulitatea încheierii atacate. Totodată, instanța reținut că acest aspect juridic a fost soluționat de instanța de control judiciar cu ocazia judecării recursurilor promovate de inculpați privind prelungirea acestei măsuri.
Decizia nr. 25/02.06.2008 pronunțată de prin care s-a admis recursul în interesul legii a statuat că disp. art. 159 alin. 8.pr.pen. se interpretează în sensul că sintagma "înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate" are un caracter imperativ și nu de recomandare.
Potrivit disp. art. 159 alin. 9.pr.pen. recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive, nu este suspensiv de executare, ceea ce denotă că promovarea unui astfel de recurs trebuie apreciat ca fiind un termen care să asigure celeritatea soluționării cauzei.
Ca urmare, decizia invocată nu statuează care este sancțiunea în cazul nerespectării acestui termen imperativ, motiv pentru care instanța a apreciat că atâta timp cât nulitățile absolute sunt expres și limitativ prevăzute de legiuitor în art. 197 alin. 2.pr.pen. sancțiunea pentru aspectul invocat nu poate constitui nici nulitatea încheierii recurate și nici sancțiunea încetării de drept a măsurii arestării prin prisma faptului că măsura arestării a fost prelungită, iar recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive, nu este suspensiv de executare.
Lăsarea în libertate a inculpaților ar reprezenta o încurajare a săvârșirii unor fapte similare atât de către inculpați cât și de către persoane care au această tendință, văzând lipsa de fermitate a justiției față de cei bănuiți ca autori a unor astfel de fapte, mai ales că inculpații și-au continuat activitatea infracțională chiar și după ce au aflat că niște furnizori de droguri din B au fost arestați,conferă, în opinia instanței ineficiență, atât timp cât aceștia au înțeles să persevereze în traficarea de droguri, iar într-o asemenea situație, pericolul social concret pentru ordinea publică este evident.
Împotriva încheierii, mai sus arătate, în termen legal au declarat recurs inculpații, și, solicitând casarea acesteia și rejudecând,în principal,să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii lor în libertate,iar în subsidiar, luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate, respectiv măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
În motivarea recursurilor, în esență, au fost invocate aceleași critici ale încheierii atacate, pentru toți inculpații și anume:
- nulitatea absolută a arestării preventive a inculpaților, măsură încetată de drept în data de 24 mai 2009, ca urmare a nesoluționării în termenul legal, a recursurilor împotriva încheierii de prelungire a arestării preventive a acestora, în lumina prevederilor deciziei nr. 25/2008 a ÎCCJ, dată în recursul în interesul legii;
- nulitatea absolută a sesizării instanței de recurs cu prezenta cauză, dat fiind faptul că nu a fost respectate termenele legale în care trebuia sesizată instanța și soluționat recursul;
- nu mai subzistă temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților, respectiv, pericolul concret pentru ordinea publică a lăsării în libertate a acestora, prin prisma împrejurărilor referitoare la: terminarea urmăririi penale și sesizarea instanței; atitudinea sinceră și cooperantă a inculpaților; persoanele inculpaților - tineri, studenți, la prima confruntare cu legea penală; termenul rezonabil în care au fost privați de libertate, de natură a-i face să conștientizeze gravitatea și consecințele faptelor comise; scopul măsurilor preventive și posibilitatea atingerii acestuia prin luarea unor măsuri preventive neprivative de libertate.
Verificând încheierea atacată în baza lucrărilor de la dosar, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art. 385/14 și 385/6 alin. 3.pr.pen. Curtea constată nefondate recursurile în cauză.
Prima instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 300/1 pr.pen. după înregistrarea dosarului în care cei trei inculpați au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, a procedat la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a acestora, înainte de expirarea duratei arestării preventive.
Făcând aplicarea dispozițiilor art. 300/1 alin. 3.pr.pen. instanța a menținut arestarea preventivă a celor trei inculpați, constatând întemeiat că temeiurile care au determinat arestarea acestora impun în continuare privarea lor de libertate.
Aceasta deoarece, într-adevăr, se poate constata că în cauză, subzistă în continuare temeiurile arestării celor trei inculpați, evidențiate în încheierea penală nr. 26/C/27.03.2009 a Tribunalului Cluj, prin care s-a dispus arestarea, respectiv cele prev. de art. 143 și art. 148 lit. f pr.pen.
S-a reținut prin respectiva încheiere că, există indicii temeinice în sensul dispozițiilor art. 68/1 pr.pen. respectiv date care formează presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați, respectiv că în cursul anului 2008, aceștia au vândut și oferit unor persoane de pe raza municipiului C-N droguri de risc - rezină de cannabis, fiind vorba așadar de indicii ale comiterii infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2. pen. S-au evidențiat aceste indicii ca rezultând din: declaratiile inculpaților; declarațiile martorilor, etc.; rapoartele de constatare tehnico - științifică, care certifică faptul că substanțele provenite de la inculpați sunt droguri de risc, procesele - verbale întocmite de investigatorii sub acoperire precum; notele de redare a convorbirilor telefonice.
De asemenea, sunt îndeplinite în continuare și condițiile prev. de art.148 lit.f pr.pen. inculpații fiind trimiși în judecată și judecați pentru infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 15 de ani și interzicerea unor drepturi.
Referitor la pericolul concret pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpaților, trebuie precizat că acesta, la fel ca la data arestării, rezultă în continuare din natura și gravitatea deosebită a faptelor pentru care inculpații sunt cercetați, materializate în limitele de pedeapsă aspre stabilite pentru asemenea fapte; modul, mijloacele și împrejurările comiterii faptelor (potrivit susținerilor inculpaților, din dorința de a face rost de bani sau din "prietenie", alocând sume de bani destul de consistente pentru procurarea drogurilor, inculpații perseverând în activitatea infracțională într-un interval de timp de aproape un an, în mai multe acte materiale de vânzare și oferire spre consum de droguri de risc); impactul negativ pe care traficul și consumul de droguri îl produce în rândul unor generații din ce în ce mai juvenile, prin amploarea fenomenului și efectele pe care le produce; rezonanța socială negativă în rândul comunității, a comiterii unor astfel de fapte grave; sentimentul de nesiguranță în rândul opiniei publice, determinat de o reacție necorespunzătoare a organelor abilitate, față de astfel de fapte.
Raportat la consistența și importanța acestor date, care au caracterizat pericolul concret pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpaților la momentul luării măsurii arestării preventive, nu se poate aprecia, cel puțin la acest moment procesual, că împrejurările legate de persoana inculpaților - lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră și cooperantă, tineri studenți aflați în diferiți ani de studiu - sau perioada de detenție de aproape 3 luni, sunt elemente de natură fi determinat diminuarea sau chiar dispariția completă a pericolului pentru ordinea publică. factori, într-adevăr, nu pot fi ignorați la alegerea măsurii preventive, dar nici nu pot fi analizați independent, necoroborat cu celelalte elemente ce definesc pericolul pentru ordinea publică și care, în speță, apreciem că primează, față de circumstanțele concrete ale prezentei cauze.
Din aceleași considerente, apreciem că nu poate fi primită nici solicitarea de luare a unei alte măsuri preventive, neintervenind în cauză nici un fel de schimbări ale temeiurilor arestării, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 139 alin. 1.pr.pen.
În ceea ce privește nulitatea absolută invocată, relativ la arestarea preventivă ce ar fi încetat de drept în data de 24 mai 2009, ca urmare a nesoluționării în termenul legal, a recursurilor împotriva încheierii de prelungire a arestării preventive, în lumina prevederilor deciziei nr. 25/2008 a ÎCCJ, dată în recursul în interesul legii - Curtea constată că, în acest cadru procesual, derulat în baza dispozițiilor art. 300/1 pr.pen. instanța investită cu menținerea măsurii arestării preventive nu poate să constate nelegalitatea sau netemeinicia măsurii de la momentul luării sau prelungirii ei, ci numai pentru viitor. Este adevărat că dispozițiile art. 300/1 pr.pen. prevădverificarea legalității și temeinicieiarestării preventive, dar cu consecințe numai pentru viitor, pornindu-se de la ideea că legalitatea și temeinicia măsurii au fost verificate, eventual, de instanța de recurs, la momentul inițial sau al prelungirii și că legalitatea și temeinicia s-au constatat cu autoritate de lucru judecat. Ceea ce s-ar mai putea constata ulterior ar fi schimbarea temeiurilor inițiale sau, cel mult, îndeplinirea unor condiții de fond nu și a unor condiții de formă ce țin de legalitatea hotărârii prin care s-a dispus luarea măsurii sau prelungirea acesteia ( cum ar fi, nesoluționarea în termen a recursurilor împotriva încheierilor de arestare sau de prelungire a arestării).
Deși în practica judiciară, s-a conturat și o opinie contrară în această materie, părerile fiind încă împărțite, opinia majoritară, pe care și noi o împărtășim, este în sensul celor mai sus arătate.
În privința nulității sesizării instanței de recurs cu prezenta cauză, pe motiv că nu au fost respectate termenele de sesizare a instanței și soluționare a recursului, Curtea constată, de asemenea că, nu sunt incidente în cauză dispozițiile legale relative la nulitate, din următoarele considerente.
Încheierea atacată a fost pronunțată la 04.06.2009 și s-a dat cu termen de recurs de 24 ore de la comunicare. Recursurile inculpaților și au fost înregistrate al Tribunalul Cluj la data de 05. 06.2009, iar al inculpatului la 09.06.2009. Dosarul a fost înaintat și înregistrat la instanța de recurs la 05.06.2009, deci în termen de 24 ore de la înregistrarea recursurilor în cauză ( două dintre ele), fiind respectate deci dispozițiile art. 300/1 alin. 4 rap. la art. 160/a alin. 2.pr.pen.
Referitor la termenul de 3 zile, în care trebuie soluționat recursul împotriva încheierii de menținere a arestării preventive, potrivit art. 300/1 alin. 4 rap. la art. 160/a alin. 2 teza 3.pr.pen. într-adevăr, prezentul recurs s-a soluționat cu depășirea acestui termen, neregularitate care însă, nu atrage nulitatea sesizării instanței, absolută sau relativă. Aceasta deoarece, dispozițiile art. 185 alin. 1.pr.pen. referitoare la consecințele nerespectării unor termene ( nulitatea actului făcut peste termen) nu sunt aplicabile în cauză, acest test de lege fiind consacrat termenelorpentru exercitarea unui drept procesual,ceea ce nu este cazul în speță, unde este vorba de un termen de soluționare a unei căi de atac, stipulat în sarcina instanțelor și în perspectiva soluționării cu celeritate a cauzelor având acest obiect. În cauza de față sunt aplicabile dispozițiile art. 185 alin. 3.pr.pen. care prevăd că, în caz de nerespectare a celorlalte termene procedurale ( altele decât cele prev. la alin. 1,2 ) se aplică dispozițiile privitoare la nulități, adică cele prev. de art. 197.pr.pen.
Verificând și aplicabilitatea acestor din urmă prevederi, Curtea constată că, nulitatea absolută prev de art. 197 alin. 2.pr.pen. nu este incidentă în cauză, nerespectarea termenului de soluționare a unei căi de atac, nefigurând printre încălcările sancționate cu nulitatea absolută.
Nu se poate pune nici problema nulității relative în cauză, întrucât, deși încălcarea dispozițiilor legale relative la termenul de soluționare a recursului a fost invocată în termenul legal, nulitatea intervine doar în condițiile alin. 1 din art. 197, adică doar dacă s-a adus o vătămare, ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului făcut cu încălcarea dispozițiilor legale. Ori, o astfel de vătămare nu a fost invocată sau dovedită de recurenți, iar instanța din oficiu, nu apreciază că este necesară această anulare, pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, potrivit tezei ultime a art. 197 alin. 4.pr.pen.
Pentru toate aceste considerente, recursurile în cauză se constată a fi nefondate, urmând a fi respinse ca atare, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b pr.pen.
În baza art. 192 alin. 2.pr.pen. vor fi obligați inculpații recurenți să plătească în favoarea statului, câte 150 lei fiecare, cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații -, - și -, arestati în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 4 iunie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-.
Obligă pe inculpatii-recurenti să plătească în favoarea statului suma de câte 150 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 10 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.
Dact./5 ex./15.06.2009.
Președinte:Vasile GojaJudecători:Vasile Goja, Ana Covrig Valentin Chitidean
