Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 394/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- - menținere măsură arestare preventivă -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANTA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR.394
Ședința publică de la 15 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Mircea Mugurel Șelea JUDECĂTOR 2: Liana Balaci
- - JUDECĂTOR 3: Robert
- - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de inculpații, și, împotriva încheierii din 7 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul asistat de avocat ales, recurentul asistat de avocat ales și recurentul asistat de avocat ales.
Procedura completă.
S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, s-au depus motive scrise de recurs și o serie de acte medicale de către recurenții - inculpați, prin apărători și, nefiind formulate alte cereri, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul.
Avocat, pentru recurentul, solicită admiterea recursului conform motivelor scrise, în sensul casării încheierii atacate și, pe fond, revocarea măsurii arestului preventiv și punerea de îndată în libertate a inculpatului, iar în subsidiar, s-a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate; s-a criticat hotărârea instanței de fond în raport de cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 9 Cod procedură penală, respectiv nu conține motivele pe care se întemeiată soluția, invocând de asemenea încălcarea dispozițiilor art. 6 paragraf 1 din CEDO, art. 24 din Constituție și art. 5 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, precum și art. 66 alin. 1 și art. 63 alin. 2 Cod procedură penală; s-a arătat că inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, părțile vătămate având o atitudine oscilantă până în prezent, modificându-și de mai multe ori declarațiile; s-a arătat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute imperativ de lege în sensul înlocuirii măsurii arestului preventiv cu o altă măsură, raportat la faptul că este o imposibilitate vădită de a mai putea altera ori distrugere mijloace de probă, care se află deja la dosarul cauzei, iar pericolul de a săvârși alte fapte poate fi împiedicat prin posibilitate pe care o are instanța de a cenzura luarea legăturii cu părțile implicate în cauză, existând astfel garanția imposibilității influențării acestora; s-a invocat, de asemenea, principiul in dubio pro reo, arătând că parta vătămată și martorii din cauză au învederat că nu se de inculpați, care nici anterior nu au creat probleme.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și, pe fond, revocarea măsurii arestului preventiv, iar în subsidiar înlocuirea cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, întrucât s-au schimbat temeiurile avute în vedere inițial la luarea măsurii preventive, în raport de declarațiile ulterioare date de părțile vătămate, arătând că inculpatul nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, în raport de datele ce caracterizează persoana acestuia.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul, critică de asemenea încheierea atacată ca nelegală și netemeinică, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond, revocarea măsurii arestului preventiv, iar în subsidiar, înlocuirea acesteia cu obligarea de a nu părăsi localitatea, arătând că, în mod greșit instanța a considerat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuarea privarea de libertate, întrucât aceste temeiuri au încetat, iar stadiul actul al procesului a dezvăluit elemente noi, pe care instanța de fond nu le-a avut în vedere în momentul luării măsurii preventive a arestării, cel mai important element fiind declarația părții vătămate, care a declarat ulterior că atât ea, cât și partea vătămată s-au urcat de bună voie în mașină și tot de bună-voie au coborât, astfel încât, starea de fapt s-a schimbat, rezultând că inculpatul nu a exercitat nici un act de violență asupra părților vătămate; ca urmare, schimbarea temeiurilor arestării preventive poate atrage înlocuirea acestei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, instanța de fond apreciind în mod greșit că elementele noi apărute în dinamica procesului penal nu se coroborează cu toate probele administrate în cauză, referindu-se numai la martora, care a avut o atitudine oscilantă de-a lungul procesului penal, iar declarațiilor martorilor din faza de urmărire penală au fost "plăsmuite" de organele de poliție locală, pe fondul unui conflict mai vechi cu inculpatul; s-au invocat dispozițiile art. 5 paragraful 3 din Convenție și practica CEDO, în raport de care menținerea unei persoane în stare d arest, doar pe baza gravității faptei de care este acuzată, nu este compatibilă cu dispozițiile menționate mai sus, care impun ca autoritățile să justifice măsura prelungirii măsurii preventive și pe alte rațiuni concrete și să ia în calcul și alte măsuri preventive alternative; s-a invocat de asemenea împlinirea termenului rezonabil al arestării preventive, în raport de practica CEDO, care prevede că, după trecerea unei perioade de timp trebuie să se stabilească dacă motivele invocate de către autorități continuă să justifice privarea de libertate.
S-a solicitat în consecință, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, întrucât s-au schimbat temeiurile, iar lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică, așa cum greșit s-a susținut de instanța de fond, aspect care rezultă din chiar declarația părții vătămate; s-a solicitat, de asemenea, să se aibă în vedere scopul luării măsurii preventive, gradul de pericol social al infracțiunii de care este acuzat inculpatul, lipsirea de libertate de care este acuzat durând doar câteva minute, precum și persoana și conduita inculpatului - care este student și are o familie organizată, iar tatăl său este bolnav, așa cum rezultă din actele medicale depuse la dosar.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursurilor, ca nefondate, întrucât încheierea atacată este legală și temeinică, inculpații fiind acuzați de fapte deosebit de grave, iar temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive nu s-au schimbat.
Recurentul - inculpat, având cuvântul, își însușește concluziile apărătorului ales, solicitând admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate.
Recurentul solicită, de asemenea, judecarea sa în stare de libertate, conform susținerilor apărătorului ales.
Recurentul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului, casarea încheierii, conform concluziilor apărătorului ales.
Dezbaterile fiind închise;
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față;
Prin încheierea din 7 aprilie 2009, Tribunalul Dolj, a respins cererea de înlocuire a arestării preventive, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul.
S-a menținut starea de arest preventiv pentru inculpații - fiul lui și, născut la 28 octombrie 1980, în C, domiciliat în comuna C nr.893, - fiul lui și, născut la 1 mai 1985, în C, domiciliat în și - fiul lui și, născut la 24 august 1979, în comuna, județul D, domiciliat în, strada - - nr.24 județul D, în prezent deținuți în Penitenciarul Craiova.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Prin sentința penală nr. 3083/22.12.2008, Judecătoria Craiova în dosarul nr- a dispus următoarele:
1. În baza art. 189 alin. 1 și 2.Cod Penal cu aplicarea art. 37 lit. a și b a Cod Penal fost condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la data de 28.10.1980 în mun. C, jud. D, domiciliat în com. C nr. 893, în prezent reținut în Penitenciarul Craiova, la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 189 alin. 1 și 2.Cod Penal cu aplicarea art. 37 lit. a și b Cod penal, a condamnat inculpatul la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 197 alin. 1.Cod Penal cu aplicarea art. 37 lit. a și b Cod Penal, cu aplic. art. 65 alin. 2 Cod penal, a condamnat inculpatul la pedeapsa de 7 ani închisoare și interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit b peCod Penal o durată de 3 ani.
În baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a și b Cod penal, a condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate mai sus în pedeapsa cea mai grea aceea de 7 ani închisoare și interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit b peCod Penal o durată de 3 ani.
În baza art. 61 Cod penal, s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 438 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3185/2006 a Judecătoriei Craiova, pe care îl contopește cu pedeapsa aplicată anterior în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare și interzice exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a, teza a II a și lit.b pe Cod Penal durata de 3 ani.
În baza art. 71 od penal, s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a, teza a II a și lit.b pe Cod Penal durata executării pedepsei.
În baza art. 88.Cod Penal și art. 350 p Cod Penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada detenției preventive din data de 05.02.2008 precum și arestării preventive de la 06.02.2008 la zi și menține starea de arest.
2. În baza art. 189 alin. 1 și 2.Cod Penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 01.05.1985 în mun. C, domiciliat în orașul, în prezent reținut în Penitenciarul Craiova, la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 189 alin. 1 și 2.Cod Penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 197 alin. 1.Cod Penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod Penal și art. 65 alin. 2 Cod penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 7 ani închisoare. și interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit b peCod Penal o durată de 3 ani.
În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate mai sus în pedeapsa cea mai grea aceea de 7 ani închisoare și interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit Cod Penal pe o durată de 3 ani.
În baza art. 83 Cod penal, s-a revocat beneficiul suspendării condiționate privind pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 5125/2004 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia nr. 812/2005 a Curții de APEL CRAIOVA și dispune și executarea acestei pedepse, alături de pedeapsa menționată mai sus, urmând ca inculpat să execute în final 8 ani închisoare și interzice exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a, teza a II a și lit.b pe Cod Penal durata de 3 ani.
În baza art. 71 od penal, s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza a II a și lit.b pe Cod Penal durata executării pedepsei.
În baza art. 88.Cod Penal și art. 350 p Cod Penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada detenției preventive din data de 05.02.2008 precum și arestării preventive de la 06.02.2008 la zi și menține starea de arest.
3. În baza art. 189 alin. 1 și 2.Cod Penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 24.08.1979 în com., jud. D, domiciliat în orașul,-,jud. D, în prezent reținut în Penitenciarul Craiova, la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 189 alin. 1 și 2.Cod Penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. b și art. 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate mai sus în pedeapsa cea mai grea aceea de 7 ani închisoare.
În baza art. 71 od penal, s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a, teza a II a și lit.b pe Cod Penal durata executării pedepsei.
În baza art. 88.Cod Penal și art. 350 p Cod Penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada detenției preventive din data de 05.02.2008 precum și arestării preventive de la 06.02.2008 la zi și menține starea de arest.
Au fost obligați inculpații, și în solidar la plata sumei de 5.000 lei daune morale către partea civilă.
A fost obligat fiecare inculpat, și la plata sumei de 2.000 lei daune morale către partea civilă.
A fost obligat fiecare inculpat și la plata sumei de 4.500 lei daune morale către partea civilă.
A fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva sentinței penale au declarat apel inculpații, și partea civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj cu nr- la data de 26.01.2009.
În aplicarea dispozițiilor art.3002Cod procedură penală, la termenul din 10 februarie 2009 fost menținută starea de arest preventiv a inculpaților constatându-se că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată și ulterior condamnarea de către instanța de fond demonstrând că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
La acest termen, inculpatul a formulat cerere de înlocuire a arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea motivat, în esență de împrejurarea că probatoriul administrat până în prezent, respectiv declarațiile părților vătămate, demonstrează că nu le-a constrâns pe acestea să urce în mașină. S-a mai arătat că luarea măsurii arestării preventive nu trebuie să se motiveze numai pe baza gravității faptei întrucât s-ar încălca prevederile art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ci, autoritățile trebuie să justifice măsura prelungirii arestării preventive și pe alte rațiuni concrete și, de asemenea, să ia în calcul și alte măsuri preventive alternative. Prin urmare având în vedere și dispozițiile art.136 Cod procedură penală, dar și faptul că pe parcursul procesului penal inculpatul a fost singurul care nu a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, să influențeze sau să ia legătura cu părțile vătămate, justifică aprecierea că măsura arestării preventive poate fi înlocuită cu obligarea de a nu părăsi localitatea, obligațiile instituite de instanță coroborate cu cele arătate oferind suficiente garanții că lăsarea în libertate nu va periclita cu nimic buna desfășurare a procesului penal.
Tot în susținerea cererii formulate a fost invocată jurisprudența CEDO relevantă în ceea ce privește măsurile preventive.
Potrivit dispozițiilor art.139 alin.1 Cod procedură penală măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
În speță temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive subzistă în continuare. Împrejurarea invocată de inculpat în sensul că din declarațiile părților vătămate date în fața instanței de judecată nu s-ar mai putea reține că activitatea desfășurată de el ar mai îmbrăca forma infracțiunilor avute în vedere la luarea măsurii preventive nu poate constitui temei pentru a se considera că, în speță pot fi reținute ca incidente dispozițiile art.139 alin.1 Cod procedură penală. Aceasta întrucât pe de o parte la alegerea măsurii preventive nu au fost avute în vedere numai declarațiile părților vătămate, ci toate împrejurările de fapt rezultate din ansamblul probelor administrate și care au format convingerea instanței că în speță sunt întrunite condițiile art. 148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, iar pe de altă parte pentru că declarațiile invocate trebuie analizate prin coroborare cu toate probele administrate în cauză de la acel moment și până în prezent, iar această analiză nu demonstrează că temeiurile avute în vedere la arestare nu mai subzistă, cu atât mai mult cu cât prin sentința împotriva căreia a formulat apel inculpatul acesta a fost condamnat la pedeapsa închisorii.
Pentru aceste considerente instanța a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul apelant.
Verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive în temeiul art.3002Cod procedură penală, cu privire la inculpații, instanța a constatat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, iar ulterior condamnarea de către instanța de fond, coroborate cu aspecte ce caracterizează persoana fiecăruia dintre inculpați demonstrând că lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel, potrivit aceleiași jurisprudențe a Curții Europene invocată de apărătorii inculpaților în concluziile formulate în fața instanței, s-a stabilit că prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice anumite infracțiuni pot suscita o "tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă pentru un termen limitat. În speță, infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații sunt infracțiuni cu un ridicat grad de pericol social ce au rezonanță în rândul opiniei publice, cu atât mai mult cu cât faptele au fost pe raza unei localități din mediul rural, iar lăsarea în libertate a inculpaților, în condițiile în care acestora le-au fost aplicate pedepse cu închisoarea de către o instanță, ar putea induce în rândul comunității din care părțile provin, un sentiment de insecuritate și de ineficiență a justiției, acest din urmă aspect legitimând în cauză menținerea măsurii preventive față de inculpați.
În ceea ce privește caracterul rezonabil al duratei detenției preventive ridicat la de principiu în jurisprudența Curții Europene, instanța a apreciat că legitimitatea menținerii în arest este în continuare determinată de particularitățile cauzei, luând în considerare interesul public ce se cere a fi protejat precumpănitor.
Împotriva acestei încheieri, au declarat recurs - în termen legal - inculpații, și.
Inculpatul, a solicitat admiterea recursului conform motivelor scrise, în sensul casării încheierii atacate și, pe fond, revocarea măsurii arestului preventiv și punerea de îndată în libertate a inculpatului, iar în subsidiar, s-a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate; s-a criticat hotărârea instanței de fond în raport de cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 9 Cod procedură penală, respectiv nu conține motivele pe care se întemeiată soluția, invocând de asemenea încălcarea dispozițiilor art. 6 paragraf 1 din CEDO, art. 24 din Constituție și art. 5 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, precum și art. 66 alin. 1 și art. 63 alin. 2 Cod procedură penală; s-a arătat că inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, părțile vătămate având o atitudine oscilantă până în prezent, modificându-și de mai multe ori declarațiile; s-a arătat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute imperativ de lege în sensul înlocuirii măsurii arestului preventiv cu o altă măsură, raportat la faptul că este o imposibilitate vădită de a mai putea altera ori distrugere mijloace de probă, care se află deja la dosarul cauzei, iar pericolul de a săvârși alte fapte poate fi împiedicat prin posibilitate pe care o are instanța de a cenzura luarea legăturii cu părțile implicate în cauză, existând astfel garanția imposibilității influențării acestora; s-a invocat, de asemenea, principiul in dubio pro reo, arătând că parta vătămată și martorii din cauză au învederat că nu se de inculpați, care nici anterior nu au creat probleme.
Inculpatul, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și, pe fond, revocarea măsurii arestului preventiv, iar în subsidiar înlocuirea cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, întrucât s-au schimbat temeiurile avute în vedere inițial la luarea măsurii preventive, în raport de declarațiile ulterioare date de părțile vătămate, arătând că inculpatul nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, în raport de datele ce caracterizează persoana acestuia.
Inculpatul, a criticat de asemenea încheierea atacată ca nelegală și netemeinică, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond, revocarea măsurii arestului preventiv, iar în subsidiar, înlocuirea acesteia cu obligarea de a nu părăsi localitatea, arătând că, în mod greșit instanța a considerat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuarea privarea de libertate, întrucât aceste temeiuri au încetat, iar stadiul actul al procesului a dezvăluit elemente noi, pe care instanța de fond nu le-a avut în vedere în momentul luării măsurii preventive a arestării, cel mai important element fiind declarația părții vătămate, care a declarat ulterior că atât ea, cât și partea vătămată s-au urcat de bună voie în mașină și tot de bună-voie au coborât, astfel încât, starea de fapt s-a schimbat, rezultând că inculpatul nu a exercitat nici un act de violență asupra părților vătămate; ca urmare, schimbarea temeiurilor arestării preventive poate atrage înlocuirea acestei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, instanța de fond apreciind în mod greșit că elementele noi apărute în dinamica procesului penal nu se coroborează cu toate probele administrate în cauză, referindu-se numai la martora, care a avut o atitudine oscilantă de-a lungul procesului penal, iar declarațiilor martorilor din faza de urmărire penală au fost "plăsmuite" de organele de poliție locală, pe fondul unui conflict mai vechi cu inculpatul; s-au invocat dispozițiile art. 5 paragraful 3 din Convenție și practica CEDO, în raport de care menținerea unei persoane în stare d arest, doar pe baza gravității faptei de care este acuzată, nu este compatibilă cu dispozițiile menționate mai sus, care impun ca autoritățile să justifice măsura prelungirii măsurii preventive și pe alte rațiuni concrete și să ia în calcul și alte măsuri preventive alternative; s-a invocat de asemenea împlinirea termenului rezonabil al arestării preventive, în raport de practica CEDO, care prevede că, după trecerea unei perioade de timp trebuie să se stabilească dacă motivele invocate de către autorități continuă să justifice privarea de libertate.
S-a solicitat în consecință, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, întrucât s-au schimbat temeiurile, iar lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică, așa cum greșit s-a susținut de instanța de fond, aspect care rezultă din chiar declarația părții vătămate; s-a solicitat, de asemenea, să se aibă în vedere scopul luării măsurii preventive, gradul de pericol social al infracțiunii de care este acuzat inculpatul, lipsirea de libertate de care este acuzat durând doar câteva minute, precum și persoana și conduita inculpatului - care este student și are o familie organizată, iar tatăl său este bolnav, așa cum rezultă din actele medicale depuse la dosar.
Recursurile sunt nefondate.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor invocate și din oficiu, în limitele prevăzute de lege, se constată că este legală și temeinică, în concordanță cu actele existente la dosar și dispozițiile legale care reglementează măsura arestului preventiv.
Recurenții - inculpați au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate și viol, fapte prevăzute și pedepsite de art. 189 alin. 1 și 2 Cod penal și respectiv art. 197 alin. 1 Cod penal - pentru inculpații și, iar pentru inculpatul infracțiunea de lipsire de libertate, cu reținerea stării de recidivă postcondamnatorie sau postexecutorie pentru toți inculpații, fapte presupus a fi săvârșite în împrejurările descrise în actul de sesizare a instanței.
Potrivit dispozițiilor art. 139 alin. 1 Cod procedură penală, măsura preventivă luată se înlocuiește cu o altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive.
Codul d e procedură penală condiționează luarea unei măsuri preventive privative de libertate și, implicit, menținerea acesteia de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond, respectiv: să există probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală, fapta să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii și să existe cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 Cod procedură penală, la care se adaugă și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 lit. c din CEDO, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acestuia.
Întrucât inculpații, în susținerea recursurilor formulate împotriva încheierii instanței de fond au făcut referire la lipsa probelor care să susțină vinovăția acestora, care ar rezulta din atitudinea oscilantă a uneia dintre părțile vătămate, pe parcursul procesului penal, menționând că, așa cum am arătat mai sus, luarea și menținerea măsurii arestării preventive este condiționată de existența unor probe sau indicii temeinice, care nu trebuie să aibă greutatea celor care ar motiva o condamnare, întrucât, din simplul fapt al definirii expresiei de indicii temeinice, rezultă în mod neîndoielnic că acestea nu sunt probe, ci simple presupuneri sau bănuieli, bazate însă pe deducții logice, având ca premise datele existente în cauză.
Există deci indicii temeinice când, din analiza datelor cuprinse în dosarul cauzei, se desprinde în mod necesar presupunerea că cei față de care se efectuează cercetarea judecătorească au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați (în cauza de față, se apreciază că probele administrate până în prezent, inclusiv declarațiile la care se face referire în recursurile inculpaților, pot fi apreciate ca motive verosimile de a bănui inculpații din prezenta cauză că au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați).
Susținerile recurenților inculpați în sensul că se impune înlocuirea măsurii arestului preventiv luată anterior față de aceștia, întrucât există contradicții între declarațiile părților vătămate și martorilor, nu justifică solicitarea acestora, iar celelalte susțineri care vizează lipsa vinovăției cu privire la faptele ce fac obiectul judecății, nu pot fi examinate de instanța de recurs în acest moment procesual, fiind atributul instanței ce judecă cauza ca, pe baza probelor să stabilească vinovăția sau nevinovăția inculpaților.
Este nefondat și motivul de recurs invocat de către inculpați referitor la depășirea termenului rezonabil, apreciindu-se de către aceștia că s-ar fi încălcat dispozițiile art. 5 din CEDO și art. 23 din Constituția României, întrucât, sub acest aspect se constată că termenul rezonabil invocat nu a fost depășit și nici durata măsurii arestării preventive, întrucât, o astfel de apreciere se face în raport de complexitatea cauzei, comportamentul părților, numărul inculpaților și al martorilor, numărul infracțiunilor investigate, natura acestora și dificultatea problemelor de fapt și de drept care trebuie soluționate.
Se apreciază așadar că, în mod corect instanța de fond a apreciat că nu au dispărut temeiurile care au impus luarea măsurii preventive, arătate în dispozițiile art. 143 și art. 148 Cod procedură penală, fiind adevărat că numai gravitatea faptelor pentru care inculpații sunt cercetați nu poate fi socotită, în sine, ca reprezentând pericol pentru ordinea publică, dar nici nu poate fi ignorat faptul că inculpații sunt bănuiți a fi săvârșit infracțiuni deosebit de grave, cu rezonanță în zona în care s-au produs.
De asemenea, în raport cu art. 5 din CEDO și art. 23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune, sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii de noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și desfășurarea în bune condiții a procesului penale.
Ori, în cauza de față, în mod corect s-a arătat că pericolul social potențial se apreciază în raport cu reacția opiniei publice, rezonanța faptelor comise și starea de neliniște generată de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni grave ar fi cercetate și judecate în stare de libertate.
Cu privire la motivul de recurs invocat de către inculpați, în sensul nemotivării hotărârii atacate, se constată că și acesta este nefondat, întrucât prima instanță a arătat în considerentele încheierii motivele pe care se întemeiază soluția adoptată.
În raport de considerentele arătate, recursurile inculpaților se apreciază a fi nefondate, astfel încât, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, vor fi respinse.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurenții - inculpați vor fi obligați la plata sumei de 30 lei, fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de inculpații, și, împotriva încheierii din 7 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, ca nefondate.
Obligă recurenții la plata sumei de 30 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 15 aprilie 2009.
- - - - - - -
Grefier,
Red.jud.LB
Dact. 2 ex./PS ()
15 aprilie 2009.
- Administrația Finanțelor Publice nr.5 va urmări și încasa de la rec.inc.suma de 30 lei cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Mircea Mugurel ȘeleaJudecători:Mircea Mugurel Șelea, Liana Balaci, Robert
