Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 4/2008. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr. 9176.2/3Dosar nr-

ROMÂNIA

Operator - 2711

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 4/

Ședința publică de la 10 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Victor Ionescu

JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan

JUDECĂTOR 3: Milan Danilov

GREFIER: - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul-recurent.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de avocat ales.

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocatul ales, pentru inculpatul recurent, solicită în principal, admiterea recursului, casarea încheierii pronunțate de Tribunalul Timiș și cercetarea inculpatului în stare de libertate, arătând că din probatoriul administrat rezultă faptul că inculpatul a recunoscut fapta, nu a negat tranzacțiile efectuate și este singurul care a colaborat cu organele de urmărire penală.

Procurorul arată că dispunerea prelungirii arestării preventive este justificată, Tribunalul Timiș însușindu-și motivele din referatul parchetului și solicită respingerea recursului formulat de inculpat.

Inculpatul-recurent, având ultimul cuvânt, este de acord cu susținerile apărătorului său și solicită admiterea recursului.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 181/CC/20.12.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 23 alin. 5 din Constituție, raportat la art. 155 și la art. 159.p Cod Penal, a fost admisă propunerea Ministerului Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timiș și s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților, și, pe o perioadă de 20 de zile, cu începere de la data de 25.12.2007 până la data de 13.01.2008, inclusiv, și a fost respinsă solicitarea de luare a măsurii preventive de a nu părăsi țara sau localitatea formulată de apărătorii inculpaților.

Pentru a pronunța această încheiere penală, prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 155.Cod Penal, în cursul urmăririi penale arestarea preventivă a inculpatului poate fi prelungită, în caz de necesitate și motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice o asemenea privare de libertate.

Raportându-se la materialul de urmărire penală, Tribunalul Timișa apreciat că subzistă temeiurile pentru care a fost luată măsura arestării preventive față de inculpații, și, măsură preventivă luată în condiții de legalitate și temeinicie, existând date suficiente din care să rezulte presupunerea rezonabilă că fapta susceptibilă a întruni elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic internațional de droguri de mare risc și de trafic de droguri de mare risc au fost săvârșite de către inculpați, fiind deci îndeplinite condițiile impuse de art. 143.

C.P.P.

De asemenea, s-a constatat că sunt întrunite cumulativ exigențele imperative ale art. 148 lit "f" Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpații au săvârșit o infracțiune care este pedepsită de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, în raport de natura infracțiunii, cantitățile de droguri introduse în țară și distribuite, numărul mare de persoane implicate, numărul actelor materiale.

În plus, această măsură preventivă apare ca fiind judicios aleasă în raport cu ansamblul criteriilor enumerate în art. 136 alin. 1 și 8 Cod procedură penală, având în vedere natura infracțiunii reținute în sarcina inculpaților, gravitatea acestei infracțiuni, instanța a apreciat că temeiurile care au justificat luarea acestei măsuri privative de libertate subzistă și impun în continuare cercetarea inculpaților în stare de arest preventiv, pentru aflarea adevărului în cauză, pentru o bună desfășurare a procesului penale.

Totodată, s-a constatat că prelungirea duratei arestării preventive este premisa efectuării cu celeritate a actelor procesuale indicate în cuprinsul propunerii, respectiv a se proceda la identificarea și audierea în continuare a unui număr însemnat - aproximativ 20 de consumatori de droguri de mare risc, despre care există date că ar fi cumpărat aceste substanțe interzise de la inculpați (audierea acestora nu a fost posibilă întrucât unii dintre inculpați și-au exprimat intenția de a beneficia de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000, ceea ce ar periclita organizarea unor acțiuni în sensul celor expuse anterior), precum și organizarea unor acțiuni care să conducă la identificarea și a altor persoane cu preocupări infracționale de natura celor din prezenta cauză, în urma acordului inculpaților de a colabora cu organele de urmărire penală pentru a putea beneficia, eventual, de prevederile Art. 16 din Legea nr. 143/2000.

De asemenea, s-a constatat că este necesară declasificarea, în vederea transformării în mijloace de probă, a notelor cuprinzând convorbiri telefonice efectuate de inculpați și alte persoane, mijloace de probă ce urmează a fi folosite în faza de judecată. Mai urmează a fi obținute fișele de cazier judiciar ale inculpaților și învinuiților, aspect ce prezintă întârziere în ceea ce-i privește pe inculpații cetățeni străini și, prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea rechizitoriului.

Împotriva încheierii nr. 181/CC/20.12.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara în data de 08.01.2007.

Recursul nu a fost motivat în scris, ci oral conform art. 38510alin. 3.C.P.P. susținându-se că inculpatul este singurul care a avut o conduită sinceră și a recunoscut săvârșirea faptelor.

Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 3856alin. 3.pr.pen. instanța de recurs apreciază că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 155 - 159.C.P.P. art. 143 alin. 1 C.P.P. și 148.C.P.P. precum și art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Instanța de recurs constată că potrivit dispozițiilor art. 155 alin. 1.C.P.P. "arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate". În acest context, sub aspectul temeiurilor inițiale care au condus la privarea de liberate a inculpatului în mod corect s-a reținut că raportat la materialul de urmărire penală acestea subzistă în continuare, existând date suficiente din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa de organul de urmărire penală. În acest sens, sunt declarațiile date de inculpat și coinculpați, declarațiile investigatorilor sub acoperire, procesele verbale de efectuare a perchezițiilor, etc.

În mod corect prima instanță a reținut că în cauză sunt incidente în continuare dispozițiile art. 143 al. 1 și art. 148 lit. f C.P.P. respectiv că sunt indicii temeinice privind săvârșirea de către inculpat a unei fapte pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptei, natura acesteia și rezonanța publică.

Este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului se arată și că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate" (cauzeleLabita Italia,Neumeister Austria,Stasaitis Lituania). Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între durata măsurii privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpaților și din consecințele acesteia. În condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează încă în raport cu interesul inculpatului de a fi pus în stare de libertate. În acest sens, se reține că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, că acestea au implicat activitatea unui număr mare de persoane. Infracțiunile de trafic de droguri de mare risc aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv sănătății persoanei, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului. În condițiile speței, interesul public impune luarea măsurilor necesare pentru a asigura protecția cetățenilor împotriva comiterii unor fapte ce afectează sănătatea personală și chiar viața. Aceste considerații se impun a fi reținute de instanța de recurs și la conturarea pericolului concret pentru ordinea publică reglementat de art. 148 lit. f Pe C.P.P. de altă parte, în condițiile unui probatoriu complex, a unui număr mare de persoane implicate, nu se poate reține că nu s-au depus diligențele necesare și suficiente pentru efectuarea procedurilor în termen rezonabil; mai mult acestea impunând în continuarea prelungirea stării de arest pentru administrarea în bune condiții a probatoriului și depistarea tuturor persoanelor implicate.

Astfel fiind, în baza art. 38515pct. 1 lit. b instanța C.P.P. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii nr. 181/CC/20.12.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

În temeiul dispozițiilor art. 192 alin.2 va C.P.P. obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în recurs în cuantum de 30 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art. 38515pct. 1 lit. b C.P.P. respinge ca nefundat recursul declarat de inculpatul A, împotriva încheierii nr. 181/CC/20.12.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă inculpatul recurent la plata sumei de 30 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 10.01.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

Prima instanță -

Red. LB

Tehnored.CU - 14.01.2008

Președinte:Victor Ionescu
Judecători:Victor Ionescu, Laura Bogdan, Milan Danilov

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 4/2008. Curtea de Apel Timisoara