Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 410/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR. 410/R/2009

Ședința publică din 5 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Popovici Corina JUDECĂTOR 2: Condrovici Adela

JUDECĂTOR 3: Munteanu Traian

Judecător: - -

Grefier: - -

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedură penală.

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent, fiul lui și, născut la 28.10.1990, din Penitenciarul Oradea, împotriva Încheierii penale din 29 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive, potrivit art. 300/2 r aportat la art.160/b din Codul d e procedură penală.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest din Penitenciarul Oradea, asistat de apărător ales avocat, în baza împuternicirii avocațiale emisă la 30.09.2009 de Baroul Bihor - Cabinet " ".

MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lână Curtea de Apel Oradea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că la dosar s-a depus cererea de recurs formulată de inculpat, după care:

La întrebarea instanței apărătorul inculpatului arată că este vorba de același recurs, unul declarat de inculpat și unul declarat de apărător.

Nefiind alte cereri sau chestiuni prealabile, curtea acordă cuvântul în susținerea recursului.

Apărătorul inculpatului avocat solicită admiterea recursului, casarea și modificarea încheierii Tribunalului Bihor în sensul revocării măsurii arestării preventive, iar în subsidiar a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de nu părăsi țara sau localitatea, având în vedere că temeiurile inițiale s-au modificat. Motivarea hotărârii instanței de fond este strict generică și contravine practicii CEDO, sens în care invocă Hotărârea Tase c/ României. Totodată consideră că, trebuie avută în vedere culpa distinctă a fiecăruia dintre inculpați la săvârșirea faptelor, iar raportat la cercetările efectuate în cursul urmăririi penale și în cursul judecății, declarația coinculpatului și testul poligraf, consideră că încadrarea juridică a faptei este discutabilă. Față de cele expuse, apreciază că de la momentul arestării și până în prezent s-au modificat temeiurile avute în vedere inițial, sens în care solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de nu părăsi țara sau localitatea.

Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică. Consideră că, din probele administrate rezultă vinovăția inculpatului în săvârșirea faptelor de care este acuzat, fapte care prezintă un grad ridicat de pericol social astfel că se impune cercetarea acestuia în stare de arest preventiv.

Apărătorul inculpatului avocat, în replică, susține că lipsește rezoluția infracțională, inculpatul a condus autoturismul cu scopul de a sustrage bunuri de la partea vătămată.

Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită să fie judecat în stare de libertate. Învederează instanței că a fost amenințat cu moartea să conducă autoturismul, că i-a fost frică și a simțit că însăși viața sa este în pericol.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin Încheierea penală din 29 septembrie 2009, în baza art.300/2 și art.160/b Cod procedură penală, a fost menținută măsura arestului preventiv, printre alții, față de inculpatul născut la data de 28 octombrie 1990 în O, fiul lui și, CNP - în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, măsură dispusă prin încheierea nr.14 din 6 martie 2009 Tribunalului Bihor în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr.18 din 6 martie 2009.

A fost espinsă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul.

Definitivă în ce privește cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul examinând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea nr. 13 din 5 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 17 din 5 martie 2009, iar inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea nr. 14 din 6 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 18 din 6 martie 2009, cu motivarea că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de care sunt învinuiți, este mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea lor în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.

Instanța a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, respectiv acuzația comiterii unor infracțiuni pentru care legea prevede o pedeapsa mai mare de 4 ani și pericolul concret pentru ordinea publică ce ar rezulta din lăsarea inculpaților în libertate, pericol ce poate fi dedus din gravitatea faptelor reținute în sarcina lor, subzistă și în prezent, iar aceste temeiuri impun menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților.

Neexistând nici o modificare sau dispariție a temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, nu se impune nici revocarea acesteia și nici înlocuirea cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, nefiind îndeplinite condițiile art. 139 Cod procedură penală.

Văzând dispozițiile art. 300/2 combinat cu art. 160/b alin.3 Cod procedură penală și prevederile art. 23 alin.4/2 din Constituția României și dispozițiile art. 5 paragraful l lit.c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, instanța a respins cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de și menținut arestarea preventivă a ambilor inculpați.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii recurate și modificarea ei, în sensul revocării măsurii arestării preventive și punerii lui în libertate, cu motivarea că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive împotriva acestuia, în principal, iar în subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. În acest sens, inculpatul arată că trebuie avută în vedere contribuția distinctă a fiecăruia la săvârșirea faptelor, cu atât mai mult cu cât raportat la cercetările efectuate în cursul urmăririi penale și în cursul judecății, declarația coinculpatului și testul poligraf, s-a dat o greșită încadrare juridică a faptei pentru care acesta a fost trimis în judecată. Astfel, inculpatul nu a avut intenția de a participa în vreun mod la omorârea victimei, ci acesta a condus autoturismul respectiv cu scopul de a sustrage bunuri de la aceasta.

Examinând încheierea recurată prin prisma recursului declarat cât și din oficiu, conform art. 385/6 alin. 2 și art. 385/14 din Codul d e procedură penală, sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute de art.385/9 din același cod, curtea constată că aceasta este legală și temeinică, iar recursul declarat apare ca nefondat și va fi respins ca atare, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.

Astfel, în mod corect prima instanță a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, deoarece temeiul care a stat la baza arestării preventive subzistă - art.148 lit.f Cod procedură penală.

Conform art.148 lit.f Cod procedură penală, orice inculpat poate fi arestat preventiv când a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În speță, cele 2 condiții sunt întrunite în mod cumulativ, deoarece inculpatul este învinuit de săvârșirea unor infracțiuni grave, respectiv omor deosebit de grav prev.și ped. de art.174-176 lit.d Cod penal, tâlhărie prev.de art.211 alin.2 lit. Cod penal și conducere fără permis pe drumurile publice a unui autovehicul prev. și ped. art.86 al.1 OUG 195/2002.

Pe de altă parte, măsura dispusă de instanța de fond corespunde exigențelor art.5 par.1 lit.c din CEDO ratificată de România prin 30/1994, existând motive verosimile de a bănui că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.

În speță, au fost respectate și prevederile art.5 par.3 și 4 din CEDO. Atâta timp cât nu s-a stabilit că deținerea inculpatului este nelegală, nu sunt motive pentru a nu mai menține starea de arest a inculpatului.

De menționat că celelalte aspecte invocate de inculpatul prin intermediul apărătorului său respectiv cele legate de contribuția fiecăruia la săvârșirea faptelor, încadrarea juridică dedusă judecății sunt aspecte care țin de fondul cauzei și care urmează a fi analizate pe parcursul cercetării judecătorești, respectiv cu ocazia soluționării cauzei, neputând fi abordate însă cu ocazia soluționarea unei cereri de recurs împotriva un ei încheieri de menținere a stării de arest preventiv.

Pentru considerentele arătate, curtea nu poate accepta teza susținută de inculpatul, că se justifică înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură neprivativă de libertate, respectiv cea a obligării de nu părăsi localitatea sau țara.

Astfel fiind, în baza prevederilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, menținându-se ca temeinică și legală încheierea recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală,

RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul recurent, fiul lui și al lui, născut la 28 octombrie 1990, din Penitenciarul Oradea împotriva încheierii penale din 29 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare în recurs.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 5.10.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - - - - -

Red.dec./jud.- -

În concept - 08.10.2009

Judecător fond/

/

2 ex./09.10.2009

Președinte:Popovici Corina
Judecători:Popovici Corina, Condrovici Adela, Munteanu Traian

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 410/2009. Curtea de Apel Oradea