Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 425/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- -Menținere arestare preventivă-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIE PENALĂ Nr. 425
Ședința publică de la 09 Iunie 2008
PREȘEDINTE: George Ciobanu JUDECĂTOR 2: Doru Filimon
- - - - JUDECĂTOR 3: Gheorghe Vintilă
- G - - Judecător
Grefier -
Ministerul Public, reprezentat de procuror
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul, împotriva încheierii din 28 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat în stare de arest, asistat de apărător din oficiu.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care nefiind formulate excepții ori cereri, s-a constatat recursul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul.
Avocat pentru recurentul inculpat susține că în raport de fapta și persoana inculpatului, de poziția sa procesuală și de stadiul cercetărilor, neconstatându-se motive de fapt sau de drept care să impună casarea încheierii, lasă la apreciere soluția instanței.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat, deoarece nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea și menținerea măsurii arestării preventive.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate, deoarece este deja arestat de o perioadă mare de timp.
Dezbaterile fiind închise;
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 27 mai 2008 de Tribunalul Olt în dosarul nr-, printre altele, în baza art.3002p, coroborat cu art.160 alin.1 și 3 p, s-a menținut măsura arestării preventive față de inculpatul - fiul lui și, născut la 07.04.1952 în Comuna, Județul O, cu același domiciliu, arestat preventiv.
Pentru a pronunța încheierea, prima instanță a constatat că inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest, prin rechizitoriul nr.634/P/2007 din 29 februarie 2008, fiind acuzat de infracțiunea de omor calificat prev.de art.174 alin.1, 175 alin.1 lit.c cod penal, constând în aceea că în seara de 11/12.12.2007, în stare de ebrietate și în urma reproșului mamei sale, în vârstă de 77 ani - - cu privire la starea sa de ebrietate, a lovit-o pe aceasta în mod repetat cu pumnii și picioarele până când a survenit decesul.
Măsura arestării a fost luată față de inculpat la 13 decembrie 2007, prelungită ulterior de instanța de judecată care a dispus luarea măsurii, respectiv Tribunalul Olt și menținută ulterior în faza cercetării judecătorești.
Prima instanță pentru a dispune o nouă menținere a arestării preventive a constatat că față de inculpat sunt indicii temeinice cu privire la participația sa la fapta de care este acuzat, că această faptă este prevăzută de lege ca infracțiune, cu o pedeapsă mai mare de 4 ani și că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică în raport de gradul de pericol social al faptei, de modul concret de comitere a acesteia și de datele negative ce caracterizează persoana inculpatului, constatându-se astfel că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii nu au încetat și nici nu s-au schimbat.
Împotriva încheierii, în termen a formulat recurs inculpatul, oral susținând că durata arestării sale nu este rezonabilă.
Recursul este nefondat și va fi respins cu următoarea motivare:
Curtea reține că inculpatul inițial a recunoscut comiterea infracțiunii, însă ulterior a contestat comiterea ei, poziție procesuală care a necesitat administrarea în direct și nemijlocit a probelor de la urmărirea penală, cât și a unor probe noi prin care să se stabilească toate împrejurările de fapt și de drept ce vizează infracțiunea dedusă judecății și persoana acuzată.
Această activitate procesuală se apreciază că a fost complexă, implicând expertize medico-legale examen ADN, audieri și reaudieri de martori, audieri care nu au fost încă epuizate.
Totodată, se constată că împotriva măsurii arestării preventive inculpatul înțeles să formuleze căi de atac care au fost soluționate, prin respingerea recursurilor de către instanța ierarhic superioară instanței de fond.
Față de cele constatate, se apreciază că termenul în care este privat de libertate inculpatul este un termen rezonabil, fiind doar de aproximativ 6 luni, raportat atât la natura infracțiunii, cât și la complexitatea cauzei, astfel încât neconstatându-se împrejurări noi de fapt ori de drept care să determine încetarea ori schimbarea temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, recursul inculpatului este nefondat, potrivit motivelor invocate în temeiul art.3856alin.3 Cod pr.penală.
Cu motivarea reținută în temeiul art.38515alin.1 pct.1 lit.b p, și neconstatându-se din oficiu motive de fapt ori de drept care să impună casarea încheierii, va fi respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 p;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii din 28 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
Obligă recurentul inculpat la 50 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 40 lei onorariu apărător din oficiu, către Baroul Dolj.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 iunie 2008.
- - - - -
Grefier
Red.jud/-
F/
S/11.06.2008
09 iunie 2008
- B va încasa de la recurentul inculpat suma de 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Președinte:George CiobanuJudecători:George Ciobanu, Doru Filimon, Gheorghe Vintilă