Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 426/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
DECIZIA PENALĂ NR.426/R/2009
Ședința publică din 12 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Pătrăuș Mihaela
JUDECĂTOR 2: Pușcaș Mircea
JUDECĂTOR 3: Condrovici Adela
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent, fiul lui și -, născut la 11.12.1972, deținut în Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale de ședință din 06 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul penal nr-, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive, conform prevederilor art.160/b Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu avocat, în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr.4718 emisă la 09.10.2009 de Baroul Bihor.
Ministerul Public a fost reprezentat de domnul procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:
Se depune la dosarul cauzei de către inculpat un script intitulat "memoriu".
Nefiind excepții sau alte cereri prealabile, instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.
Apărătorul inculpatului recurent, solicită admiterea recursului, casarea și modificarea încheierii recurate în sensul de a se dispune revocarea măsurii arestării preventive cu consecința punerii acestuia în libertate. În susținerea recursului arată că inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică iar temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu subzistă și că este arestat de o perioadă mare de timp.
Reprezentantul parchetului, pune concluzii de respingere a recursului ca fiind nefondat, a se menține că legală și temeinică încheierea atacată. Arată că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri, subzistă.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită să fie judecat în stare de libertate, consideră că nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Mai arată că este arestat de aproximativ 1 an și 2 luni.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală din 06 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, s-a dispus, printre altele, în baza art.300 ind.2 rap.la art. 160 lit.b Cod procedură penală menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, născut la 11.02.1972 în S, jud.B, fiul lui și -, în prezent deținut in Penitenciarul Oradea, măsură luata prin încheierea nr. 26 din 8 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, in baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventiva nr.35/2008 de către aceeași instanța.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul Bihor, examinând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, a constatat că inculpatul a fost arestat la data de 8 iulie 2008 în baza încheierii penale 26/2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă 35/2008, cu motivarea că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de care este acuzat este mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Instanța a reținut că împrejurările care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au modificat și subzistă pericolul pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a acestuia, motiv pentru care, văzând dispozițiile art. 300/2 combinat cu art. 160/b alin.3 Cod de procedură penală și prevederile art. 23 alin.4/2 din Constituția României și dispozițiile art. 5 paragraful l lit,c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale a menținut arestarea preventivă a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate în sensul de a se dispune revocarea măsurii arestării preventive cu consecința punerii sale în libertate.
Inculpatul recurent a susținut, în esență, că măsura menținerii arestului preventiv este netemeinică, întrucât nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri și, că este arestat de o perioadă mare de timp.
Verificând încheierea recurată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, conform prevederilor art.385/6 alin.2 Cod procedură penală și art.385/14 Cod procedură penală cu referire la art.160/b alin.3 Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este legală și temeinică, iar recursul formulat de către inculpat este neîntemeiat Și, în consecință, în baza dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală cu referire la art.141 Cod procedură penală și art.160/b alin.3 Cod procedură penală va fi respins.
Prin încheierea recurată, în conformitate cu prevederile art.160/b Cod procedură penală, Tribunalul Bihora menținut măsura arestării preventive a inculpatului, motivându-se această hotărâre cu aceea că împrejurările care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au modificat, subzistând pericolul pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a acestuia.
Criticile formulate de către inculpat referitor la netemeinicia hotărârii primei instanțe sunt nefondate.
Potrivit dispozițiilor art.148 lit.f Cod procedură penală, măsura arestării preventive poate fi luată și menținută dacă sunt întrunite condițiile cerute de art.143 Cod procedură penală și inculpatul a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață și pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Măsura preventivă dispusă și menținută de către instanța de fond respectă întrutotul dispozițiile legale în materie precum și exigențele prevederilor art.5 paragraf I lit.c din Convenția d l Strasbourg, în cauza dedusă judecății, existând motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis infracțiuni grave de viol, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin.1 și 3 Cod penal, perversiuni sexuale, prevăzută și pedepsită de art. 201 alin.2, 3/1 Cod penal și lipsire de libertate prevăzută și pedepsită de art. 189 alin.2 Cod penal.
Potrivit dispozițiilor art.148 lit.f combinat cu art.160/b alin.3 Cod procedură penală, în cursul judecății, măsura arestării preventive poate fi menținută dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului sau dacă există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
În cauză condițiile prevăzute de art.148 lit.f Cod procedură penală sunt îndeplinite cumulativ întrucât, pe de o parte, inculpatul este acuzat de săvârșirea unor infracțiuni grave, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar, pe de altă parte, există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Cât privește cea de-a doua condiție, instanța apreciază că pericolul concret pentru ordinea publică trebuie interpretat în contextul actualelor reglementări juridice.
Instanța de control judiciar consideră că nu se poate acredita ideea că atunci când asupra unei persoane planează acuzații grave, de săvârșire a unor infracțiuni de viol, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin.1 și 3 Cod penal, perversiuni sexuale, prevăzută și pedepsită de art. 201 alin.2, 3/1 Cod penal și lipsire de libertate prevăzută și pedepsită de art. 189 alin.2 Cod penal, în cazul lăsării în libertate a unei astfel de persoane, nu ar fi afectată încrederea opiniei publice în lege și slujitorii acesteia. Această afectare produce, după caz, la nivelul societății civile sentimente de insecuritate față de incapacitatea legii de a fi eficientă și de a garanta protecția socială față de fapte grave.
Cât privește cerința textului legal, de a exista dovezi că inculpatul a săvârșit infracțiuni grave, este de reliefat că probațiunea administrată până în acest moment nu este de natură a înlătura constatarea că există date certe, respectiv motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis infracțiunile de care este acuzat.
Prin urmare, în mod corect, instanța de fond, constatând că temeiul care a determinat arestarea preventivă a inculpatului impune în continuare privarea de libertate a acestuia a menținut starea de arest preventiv față de acesta. Măsura preventivă fiind legală și temeinică, nu există motive la acest moment, pentru revocarea acesteia.
Conform prevederilor art.160/b alin.1 Cod procedură penală, în cursul judecății, instanța este obligată să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive, ceea ce s-a și realizat în fapt, respectiv prin încheierea recurată, înainte de a expira perioada celor 60 de zile ( inserată și în prevederile art.23 din Constituția României ), instanța de fond a procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive.
Aspectul invocat de inculpat referitor la nevinovăția sa, nu poate face obiectul cenzurii instanței de control judiciar, în această fază a procesului penal, fiind atributul instanței de fond.
Aspectul invocat de apărare referitor la împrejurarea că inculpatul este arestat de circa 1 an și 2 luni nu îndrituiește instanța de control judiciar să constate că nu s-a respectat în cauza dedusă judecății termenul rezonabil al detenției. Acest termen nu este unul măsurabil în timp, dimensiunile lui variind în raport cu gravitatea infracțiunilor de care este acuzat inculpatul cât și cu gradul de pericol prezentat de acesta. Analizând cererea inculpatului prin prisma chestiunilor reliefate, curtea constată, că, în speță, termenul rezonabil nu a expirat, nejustificându-se punerea în libertate a inculpatului.
Astfel, fiind, în baza prevederilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală combinat cu art.141 și art.160/b alin.4 Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, menținându-se ca temeinică și legală încheierea recurată.
În temeiul dispozițiilor art.189 și art.192 alin.2 Cod procedură penală, inculpatul recurent va fi obligat să plătească statului suma de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515punctul 1 lit. b Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul recurent, fiul lui și al lui -, născut la 11 februarie 1972, din Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale din 06 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - - - -
decizie -V/15.10.2009.
Judecător fond -,
decizie 3 ex./15.10.2009,
Președinte:Pătrăuș MihaelaJudecători:Pătrăuș Mihaela, Pușcaș Mircea, Condrovici Adela
