Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 434/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - menținerea măsurii arestării preventive -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA Nr. 434
Ședința publică din 25 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Cheptene Micu Diana
JUDECĂTOR 2: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 3: Ghertner
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpații și - împotriva încheierii de ședință din data de pronunțată de Tribunalul Suceava.
La apelul nominal se prezintă inculpatul în stare de arest asistat de avocați aleși și și inculpatul - în stare de arest asistat de avocat ales.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Inculpații, având pe rând cuvântul, arată că nu doresc să dea o nouă declarație în fața instanței de recurs și că își mențin declarațiile date anterior.
Nemaifiind alte cereri, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, având cuvântul pentru inculpații și -, solicită admiterea recursului și punerea de îndată în libertate a inculpaților. În subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. În ceea ce privește disp. de la art. 143 Cod procedură penală, arată că din punctul său de vedere în baza probelor strânse până în prezent, nu există niciun grup infracțional organizat. de care se vorbește în dosar, sunt droguri de sinteză, deci puteau fi sintetizate și în țară, nefiind necesare a fi aduse din alte țări, nu este nici o dovadă că au fost introduse în România. Mai mult declarațiile inculpaților și nu se coroborează în niciun fel cu declarația lui, cu toate că Parchetul și-a fundamentat acuzațiile de introducere în țară pe această declarație, însă nu se poate trage concluzia că acesta are dreptate, motiv pentru care nici pentru această infracțiune nu sunt indicii temeinice sau probe. În ce privește cantitatea de 2,5 găsite la, acesta susține că i-a fost dată de inculpatul, însă inculpatul nu recunoaște acest lucru, iar inculpatul susține cele relatate de, deci nu este nicio dovadă și nu se coroborează cu nici o probă. Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică arată că acesta trebuie să rezulte din subzistența unui pericol concret pentru ordinea publică, făcând vorbire de decizia CEDO, respectiv cauza Letellier contra Franței. Dacă într-adevăr este vorba de o faptă care ar produce rezonanță în colectivitate cum se poate explica că un alt coinculpat respectiv, acuzat de aceleași fapte este liber de la începutul urmăririi penale neluându-se nici măcar o măsură preventivă împotriva acestuia. S-a invocat gravitatea faptei în această cerere, sens în care face trimitere la decizii CEDO, respectiv Rokhlina vs. Federația și Selcuk vs. Turcia, în care curtea a statuat că severitatea pedepsei pentru infracțiunea ce face obiect al acuzației penale nu poate justifica prin sine arestarea unei persoane.
Avocat, având cuvântul pentru inculpatul, solicită admiterea recursului și cercetarea inculpatului în stare de libertate. În subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea. Arată că din analiza probatoriului administrat rezultă cu claritate că este vorba de coparticipație. Inițial la urmărirea penală a fost reținută infracțiunea prev. De art. 7 din Legea 39/2000 și anume constituire de grup infracțional organizat, însă se schimbă încadrarea în asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni. În speța de față se pot reține încadrări juridice mult mai blânde și nu o activitate atât de complexă care a justificat la început luarea măsurii arestării preventive, menținerea și prelungirea acesteia. Față de infracțiunea de introducere în țară de droguri de mare risc arată că nu există nicio probă în acest sens, întrucât coinculpatul afirmă că el a avut în posesie drogurile pe care le-a transportat din Turcia în de unde au fost puse pe autocar de o persoană ce nu este implicată în acest dosar și ridicate în România de aceeași persoană. Mai mult, inculpatul nu a părăsit teritoriul României în acea perioadă. Coinculpatul are 6 declarații până în momentul de față, declarații care nu sunt similare asupra unor aspecte esențiale, despre care DIICOT-ul afirmă că nu sunt aspecte relevante în cauză, însă tocmai aceste aspecte demonstrează că inculpatul nu a participat la presupusul traseu infracțional. Față de prevederile art. 148 lit. f Cod procedură penală, face referire la deciziile CEDO pronunțate împotriva României arătând că nu se poate reține un pericol concret pentru ordinea publică determinat de lăsarea în libertate a inculpatului. Gravitatea faptelor comise nu poate fi în mod repetitiv reținută ca motiv al incidenței unui temei vizând arestarea preventivă a unei persoane, sens în care face trimitere la practica CEDO în materie. Față de situația inculpatului arată că acesta nu are antecedente penale, este încadrat în muncă, provine dintr-o familie organizată și are o atitudine de colaborare cu organele de urmărire penală și cu instanța de judecată. În ceea ce privește egalitatea de tratament juridic, arată că față de ceilalți doi coinculpați s-a dispus continuarea cercetărilor în stare de libertate. Mai solicită a se avea în vedere faptul că practica CEDO impune ca instanțele de judecată să motiveze imposibilitatea atingerii scopului de prevenție printr-o măsură mai puțin coercitivă și necesitatea imperioasă a luării măsurii celei mai coercitive.
Procurorul, având cuvântul, în baza art. 38515pct. 1 lit. b solicită respingerea recursului ca nefondat. După prezentarea filmului faptelor penale, arată că prevederile art. 143 Cod procedură penală subzistă întrucât există probe și indicii temeinice că inculpații se fac vinovați de săvârșirea faptelor reținute în sarcina acestora. Mai arată că activitatea infracțională a acestora a fost întreruptă prin intervenția organelor de investigație întrucât se risca posibilitatea ca acea cantitate de droguri să ajungă pe piața românească. Mai arată că inculpații au avut o poziție de negare totală a implicării lor în săvârșirea actelor materiale.
Avocat, având cuvântul în replică, arată că din declarația coinculpatului dată în faza de urmărire penală reiese faptul că acele două grame de heroină trebuiau date unei persoane ca mostră, după care afirmă că unul dintre polițiștii de la antidrog i-a cerut acest lucru, motiv pentru care nu se poate reține veridicitatea afirmațiilor acestui coinculpat întrucât acestea sunt contrare.
Inculpații, având pe rând cuvântul, solicită judecarea lor în libertate întrucât nu prezintă un pericol pentru ordinea publică.
Declarând închise dezbaterile care au fost înregistrate în sistem audio conform art. 304 Cod procedură penală,
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 20.11.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr- s-au dispus următoarele:
În baza art. 3002s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispusă prin încheierea nr. 18A din 13.06.2009 a Tribunalului Suceava, față de inculpatul.
În baza art. 3002.C.P.P. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispusă prin încheierea nr. 20A din 13.06.2009 a Tribunalului Suceava, față de inculpatul .
S-au respins cererile de revocare și de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de către inculpații și -, prin apărători, ca nefondate.
În baza art. 3002.C.P.P. raportat la art. 160 alin. 3.C.P.P. s-a menținut măsura arestării preventive a ambilor inculpați.
Pentru a pronunța această încheiere s-au reținut următoarele:
Potrivit art. 3002.C.P.P. după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice în cursul arestării, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b.
C.P.P.Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
În speță, arestarea preventivă a inculpaților a fost dispusă fiind întrunite condițiile prevăzute de art.148 alin.1 lit. f) Cod procedură penală. S-a reținut că există o necesitate reală și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală, justificând o detenție provizorie a inculpaților.
Prin rechizitoriul nr.52D/P/2008 din 22.09.2009 s-a dispus trimiterea în judecată a ambilor inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prev. de art. 323 Cod penal, rap. la art. 8, din Legea nr. 39/2003; introducere în țară de droguri de mare risc, faptă prev. și ped. de art. 3 al. 2 din Legea nr. 143/2000, trafic de droguri de mare risc, faptă prev. și ped. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2. pen. toate cu aplic. art. 33 lit. a S Cod Penal-a dispus și trimiterea în judecată, în aceeași cauză, a inculpaților și, pentru infracțiuni aflate în conexitate, iar față de inculpatul s-a reținut starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. b
Cod PenalÎn fapt s-a reținut că în perioada aprilie - iunie 2009 cei doi inculpați s-au asociat în vederea introducerii de droguri de mare risc în țară și de valorificare a acestora, iar ulterior, la sfârșitul lunii mai 2009, în timp ce se aflau în, au preluat de la inc., cantitatea de 5 Kg de heroină, pe care au oferit-o spre vânzare în mod repetat.
Față de cele constatate de către judecător la data luării și prelungirii măsurii arestării preventive față de inculpați, se apreciază că măsura preventivă a fost în mod legal și temeinic dispusă. De altfel, nici inculpații și nici apărătorii acestora nu au contestat, la acest termen, legalitatea sau temeinicia măsurii dispuse.
Considerentele avute în vedere la data luării față de inculpat a măsurii arestării preventive subzistă în prezenta speță și față de persoana inculpaților și în momentul de față.
Sub aspectul indiciilor temeinice la care face referire art. 148 alin. 1 raportat la art. 143, Tribunalul reține că acestea rezultă din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, respectiv interceptările telefonice realizate în cauză și transcrierile; supravegherile audio - video și procesele verbale de transcriere; rapoartele investigatorilor acoperiți autorizați în cauză; proces - verbal de prindere în flagrant; rapoartele de constatare tehnico - științifică cu nr. - din 10.06.2009 (pentru cantitatea de 2,5 grame de heroină) și - din 13.06.2009 (pentru cantitatea de 1950 grame heroină); perchezițiile domiciliare; declarațiile tuturor celor patru inculpați, procesul - verbal de identificare a seriilor banilor folosiți la flagrant și declarația martorului asistent; procesul - verbal de identificare a banilor găsiți asupra inculpatului (17.000 euro) și declarația martorului asistent; procesul - verbal de ridicare a imaginilor de la camerele de supraveghere a Complexului.
Probatoriul administrat în cursul urmăririi penale a fost în mare măsură confirmat în cursul cercetării judecătorești, persoanele audiate până în prezent menținându-și în esență aceeași poziție și în cursul cercetării judecătorești. De asemenea, legalitatea mijloacelor de probă obținute cu privire la infracțiunea de trafic de droguri de mare risc trebuie apreciată în momentul elucidării tuturor circumstanțelor cauzei, inclusiv prin analizarea declarațiilor investigatorilor sub acoperire (și coroborarea acestor declarații cu cele ale inculpatului ). În concluzie, raportat la mijloacele de probă administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale cât și în cadrul cercetării judecătorești, Tribunalul constată că probele existente întrunesc exigențele art. 143 și art. 148 alin. 1.C.P.P. pentru a justifica arestarea preventivă.
Sub aspectul pericolului concret pentru ordinea publică, chiar dacă din Codul român de procedură penală lipsește definiția legală a expresiei "pericol concret pentru ordinea publică", doctrina și jurisprudența constantă din România, și îndeosebi a Înaltei Curți de Casație și Justiție care are ca atribuție constituțională asigurarea interpretării și a aplicării unitare a legii de către celelalte instanțe judecătorești, au cristalizat acest concept, iar o jurisprudență constantă satisface exigențele de previzibilitate a legii, stabilindu-se că prin "pericol concret pentru ordinea publică" trebuie înțeleasă inclusiv reacția colectivă față de infracțiunea săvârșită care, prin rezonanța sa, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare, de dezaprobare, de temere și insecuritate socială, stimulează temerea că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social și poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.
că trebuie făcută distincția clară dintre noțiunea de pericol social generic propriu fiecărei infracțiuni și cea de pericol sociale, deoarece o confuzie a noțiunilor ar duce la arestarea tuturor inculpaților acuzați de săvârșirea infracțiunilor mai mari de 4 ani, dar pentru a înțelege noțiunea de pericol concret pentru ordinea publică trebuie analizată noțiunea de periculozitate, care este sinonimă cu cea de gravitate și înseamnă însușirea de a fi periculos, primejdios, dăunător, grav sau contraindicat. Însă, s-a decis totodată că existența pericolului public poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit acuzatul, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Un element esențial al aprecierii pericolului concret pentru ordinea publică este reprezentat de împrejurarea că aproximativ 3 kg de heroină ce s-ar părea că s-a aflat în posesia inculpaților nu a fost identificată. Existența acesteia a fost susținută atât de declarațiile co-inculpatului, dar și din conținutul convorbirilor cu investigatorii acoperiți ( 310 ds. - inculpatul referindu-se la 5 kg de "marfă"). efectuate sub acest aspect în cursul cercetării judecătorești nu au clarificat acest aspect, însă nu poate fi ignorată împrejurarea că prețul de vânzare a fost negociat de inculpații și pentru 5 kg, că inculpatul a susținut atât în cursul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești că inculpatul i-a spus că sunt 5 kg și că din procesele - verbale ale investigatorilor sub acoperire rezultă că inculpații ar fi afirmat că pot procura și alte cantități de drog.
A avea în vedere posibilitatea existenței acestei cantități de heroină la dispoziția inculpaților, în eventualitatea eliberării, nu are semnificația unei confuzii asupra cazurilor de arestare preventivă, ci evidențiază pericolul concret la care ordinea publică s-ar expune subsecvent punerii în libertate a inculpaților. Trebuie în mod constant avut în vedere că substanța în discuție este un drog de mare risc, iar orice operațiune cu privire la acesta este supusă unor reglementări extrem de stricte - sub sancțiunea penală a unei pedepse severe cu închisoarea.
Pe de altă parte, inculpatul a dovedit persistență în nerespectarea dispozițiilor legii penale, iar punerea sa în libertate ar întreține climatul infracțional și ar crea inculpatului impresia că poate persista în sfidarea legii, ignorând în continuare valorile sociale ocrotite de legiuitor, impunându-se așadar să se intervină energic și eficient, pentru că altfel s-ar compromite ideea de justiție, de lege, de responsabilizare și responsabilitate socială, inclusiv de prevenție și combatere a fenomenului infracțional.
Sub aspectul termenului rezonabil al arestări preventive, Tribunalul a reținut că acesta trebuie stabilit prin raportare la mai multe criterii, inclusiv stadiul procedurii și conduita organelor judiciare. Sub aceste aspecte, prin ultima încheiere a curții de Apel prin care s-a dispus prelungirea s-a menționat expres că termenul de 10 zile este o durată suficientă și rezonabilă ce a fost apreciată față de amploarea actelor procedurale pe care organul de urmărire penală le avea de efectuat până la finalizarea urmăririi penale și sesizarea instanței.
În prezent, instanța de judecată a fost sesizată, cercetarea judecătorească se află la început, iar arestarea preventivă s-a întins pe o perioadă de sub 6 luni. Desfășurarea procesului penal nu a cunoscut sincope, actele de procedură s-au desfășurat cu regularitate, iar dreptul inculpaților de a fi judecați într-un termen rezonabil nu poate împiedica organele judiciare să administreze în mod judicios și temeinic probele necesare, în vederea unei juste soluționări.
Față de cererile de revocare și de înlocuire a măsurii arestării preventive, Tribunalul a constatat că acestea sunt nefondate, pentru considerentele arătate anterior și având în vedere în mod special antecedentele penale ale inculpatului și posibila existență a unei cantități de 3 kg de heroină.
Împotriva acestei încheieri de ședință în termen legal au formulat recurs inculpații și -.
În motivarea recursului inculpații au arătat în esență că în cauză nu sunt întrunite condițiile de existență a infracțiunilor de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și de introducere în țară a drogurilor de mare risc întrucât nicio probă administrată până în prezent nu relevă săvârșirea acestor infracțiuni.
Au mai arătat că în cauză nu sunt întrunite condițiile cerute de art. 143 Cod procedură penală în ceea ce privește existența indiciilor de săvârșire a acestei infracțiuni și nici condițiile cerute de art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală în ceea ce privește existența unor probe certe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpaților ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
S-a arătat sub aspectul pericolului concret pentru ordinea publică că gravitatea faptelor nu impune menținerea arestării preventive luată împotriva lor iar rezonanța socială a faptelor nu este dovedită în cauză.
S-a susținut că în cauză li s-a aplicat un tratament juridic diferențiat față de ceilalți inculpați care deși au săvârșit același gen de infracțiuni sunt în stare de libertate.
Motivat de faptul că în cauză nu mai subzistă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au solicitat admiterea recursului și pe cale de consecință punerea în stare de libertate.
În subsidiar au solicitat ca prin admiterea recursului să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
Inculpatul a arătat că nu posedă antecedente penale, provine dintr-o familie organizată și a adoptat o atitudine de colaborare cu organele de urmărire penală.
Examinând recursul declarat de inculpați sub aspectul motivelor invocate cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată următoarele:
Prin încheierile de ședință nr. 18 A și 20 A ambele din 13.06.2009 ale Tribunalului Suceavas -a dispus arestarea preventivă a inculpaților și - pentru o perioadă de 29 de zile. Pentru luarea împotriva inculpaților a măsurii arestării preventive s-a apreciat că în cauză sunt întrunite condițiile cerute de art. 143 și art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală respectiv există indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiunile reținute în sarcina lor, infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe din care să rezulte că lăsarea lor în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Prin rechizitoriul nr. 52 D/P/2008 din 22.09.2009 întocmit de DIICOT - Serviciul Teritorial Suceavas -a dispus trimiterea în judecată a inculpaților - și pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prev. de art. 323 Cod penal rap. la art. 8 din Legea 39/2003, introducere în țară de droguri de mare risc prev. de art. 3 alin. 2 din Legea 143/2000 și trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și aplicarea art. 37 lit. b Cod penal pentru inculpatul -.
S-a reținut că în perioada aprilie - iunie 2009, inculpatul - s-a asociat cu inculpatul, acesta din urmă asociindu-se cu inculpatul în vederea procurării și introducerii de droguri de mare risc în țară și valorificarea acestora, iar ulterior la sfârșitul lunii mai 2009 în timp ce se aflau în au preluat de la inculpatul cantitatea de 5 kg de heroină pe care au introdus-o în țară și au oferit-o spre vânzare în mod repetat.
Prin același rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată și a inculpaților și pentru săvârșirea unor infracțiuni aflate în concurență cu cele reținute în sarcina inculpaților - și.
Curtea constată că în mod corect prima instanță a reținut că în cauză subzistă temeiurile care au determinat inițial arestarea preventivă a inculpaților.
Astfel, sub aspectul îndeplinirii condițiilor cerute de art. 143 Cod procedură penală se constată că în cauză există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, relevante în acest sens fiind interceptările telefonice și transcrierile, supravegherile audio video și procesele verbale de transcriere, rapoartele investigatorilor acoperiți autorizați în cauză, procesul verbal de prindere în flagrant, raportele de constatare tehnico-științifică cu privire la cantitatea de 2,5 grame și 1950 grame heroină, perchezițiile domiciliare, procesul verbal de identificare a seriilor banilor folosiți în flagrant, respectiv 17.000 euro și declarația martorului asistent, procesul verbal de identificare a banilor găsiți asupra inculpatului și declarația martorului asistent, procesele verbale de ridicare a înregistrărilor de la camerele de supraveghere a complexului, declarațiile de martor și ale coinculpaților.
Aceste probe se circumscriu prevederilor art. 681Cod procedură penală și art. 5 din CEDO.
În ceea ce privește ce a de a doua condiție cerută de art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală în mod corect prima instanță a apreciat că și aceasta este îndeplinită în cauză.
Așa cum reține și prima instanță pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea inculpaților în stare de libertate este o noțiune complexă care are în vedere mai multe aspecte referitoare la natura și gravitatea faptelor săvârșite, împrejurările de comitere și urmarea produsă, rezonanța socială a acestora în rândul comunității și gradul de insecuritate creat, persoana inculpaților cât și necesitatea izolării temporare a inculpaților de comunitate în scopul bunei desfășurări a instrucției penale.
Măsura lipsirii de libertate a unei persoane potrivit disp. art. 5 din CEDO și art. 29 din Constituție se dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârșească o nouă infracțiune fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenești și desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Față de natura infracțiunilor pentru care inculpații sunt cercetați, infracțiuni care în ultima vreme au luat o amploare deosebită și care prin urmarea produsă respectiv aceea a consumului de drog cu efecte profund negative asupra persoanelor consumatoare, cât și a pericolului ce constă în gradul ridicat de insecuritate cauzat relațiilor normale într-o comunitate, a rezonanței negative a acestui gen de infracțiuni în rândul comunității în mod corect s-a apreciat că pericolul concret pentru ordinea publică subzistă și impune în continuare privarea lor de libertate.
Se constată că măsura arestării preventive a inculpaților și necesitatea izolării acestora de comunitate este legală și oportună tocmai pentru protejarea interesului general al comunității, satisfăcând scopul măsurilor preventive așa cum este prevăzut de art. 136 Cod procedură penală.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor reținute prin rechizitoriu contestate de inculpații recurenți se apreciază că aceste critici exced cadrului procesual de față fiind atributul exclusiv al instanței de fond de a aprecia asupra acestora după administrarea și coroborarea întregului probatoriu.
Față de cele prezentate și văzând că măsura privării de libertate s-a luat față de inculpați cu respectarea dispozițiilor legale în materie iar temeiurile avute inițial în vedere subzistă și în prezent fără a se produce o modificare sau dispariție a lor care să impună luarea împotriva acestora a unei alte măsuri preventive respectiv cea a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, Curtea urmează ca în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală să respingă recursul declarat de inculpați ca nefondat.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpații și - împotriva încheierii de ședință din 20.11.2009 a Tribunalului Suceava.
Obligă inculpații recurenți să plătească statului suma de câte 100 lei fiecare cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.11.2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
În locul președintelui completului
plecat în CM, semnează
președintele instanței
Red. BO
Tehnored. BC
4ex/27.11.2009
Președinte:Cheptene Micu DianaJudecători:Cheptene Micu Diana, Biciușcă Ovidiu, Ghertner
