Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 445/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr.2.585/2/2009
632/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
Decizia penală nr.445/
Ședința publică din data de 27 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Ciobanu
JUDECĂTOR 2: Raluca Moroșanu
JUDECĂTOR 3: Daniela Panioglu
GREFIER ---
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat der împotriva Încheierii de ședință din data de 11.III.2009 a Tribunalului București - Secția I-a penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător din oficiu, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.010.157/24.III.2009 la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul-inculpat, prin apărătorul din oficiu, arată că nu s-a implicat în traficul de droguri, ci a fost folosit, iar lăsarea sa în libertate nu mai prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, întrucât are un minor în întreținere, avea un loc de muncă, nu are antecedente penale și a avut o atitudine procesuală constant sinceră, colaborând cu organele de urmărire penală pentru prinderea și aducerea în țară a coinculpaților, astfel că solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, punerea sa în libertate.
Reprezentantul Ministerului Public arată că aceste apărări au fost analizate anterior, atât de către instanța de fond, cât și de către instanța de recurs, care, prin Decizia penală nr.176/2.II.2009, a apreciat că se mențin temeiurile inițiale ale arestului preventiv, iar de atunci nu au apărut elemente noi, astfel că lăsarea în liberate a inculpatului prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, ce rezultă din gravitatea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc, prin desfășurarea, pe teritoriile Olandei și României, unor acte materiale de intermediere a vânzării unui număr de aproximativ 8.000 de pastile, urmând a fi efectuate alte acte materiale pentru vânzarea de cocaină și droguri sintetice, așa încât pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, cu obligarea recurentului-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Recurentul-inculpat, personal, arată că a fost mințită și amenințată, nici măcar nu a văzut drogurile, a lucrat în Olanda cu contract de muncă, are un minor rămas fără îngrijirea maternă, iar, în funcție de declarația colaboratorului sub acoperire, care va fi audiat la termenul de fond din data de 8.IV.2009, va învedera aspecte noi, precizând că persoana care a obligat-o este în libertate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin Încheierea de ședință din data de 11.III.2009, din Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a I-a penală, în temeiul art.300/2, Cod procedură penală, raportat la art.160/b, alin.3, Cod procedură penală, a menținut starea de arest preventiv a inculpaților De -, --- și der, a respins, ca neîntemeiate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de inculpatul De -, și de a nu părăsi țara, formulată de inculpatul ---.
În motivare, instanța de fond a arătat că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, și anume atât art.143, alin.1, Cod procedură penală, în sensul că există suficiente indicii temeinice că inculpații au comis fapta penală reținută în sarcina fiecăruia, și anume procesele-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire, cu declarațiile acestora, declarațiile colaboratorului sub acoperire, procesele-verbale de recunoaștere de pe planșele fotografice, procesul-verbal de percheziție domiciliară, cu declarațiile martorilor-asistenți, procesele-verbale de consemnare a agendei telefonice, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice și din mediul ambiental, rapoartele de constatare tehnico-științifică, declarațiile martorului De, declarațiile inculpaților, cât și art.148, alin.1, lit.f, Cod procedură penală, respectiv pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, care rezultă din modalitatea concretă de comitere a traficului internațional de droguri de mare risc.
În termen legal, inculpatul der a declarat recurs, pentru netemeinicie.
În motivarea orală a recursului, recurentul-inculpat a arătat nu s-a implicat în traficul de droguri, ci a fost folosit, iar lăsarea sa în libertate nu mai prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, întrucât are un minor în întreținere, avea un loc de muncă, nu are antecedente penale și a avut o atitudine procesuală constant sinceră, colaborând cu organele de urmărire penală pentru prinderea și aducerea în țară a coinculpaților.
A solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a încheierii de ședință și, rejudecând pe fond, să se dispună punerea sa în libertate.
Analizând actele și lucrările dosarelor, precum și încheierea de ședință recurată, atât din punct de vedere al motivelor de nelegalitate și de netemeinicie invocate, cât și din oficiu, potrivit art.385/6, alin.3, Cod procedură penală, Curtea apreciază că recursul nu este fondat.
Astfel, Curtea reține că, prin Încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 19.XI.2008, din Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a I-a penală a dispus, în temeiul art.143, alin.1, Cod procedură penală, raportat la art.148, alin.1, lit.f, Cod procedură penală, arestarea preventivă a inculpatului, față de care a fost emis nr.241//19.XI.2008, iar, prin Rechizitoriul din data de 15.XII.2008, din Dosarul nr.82/D/P/2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Bucureștia dispus trimiterea în judecată a inculpatului, pentru complicitate la comiterea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc, în formă continuată, prev. de art.26, Cod penal, raportat la art.3, alin.1 și alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41, alin.2, Cod penal, reținându-se în sarcina sa că pe datele de 8.IV.2008 și 9.IV.2008 a intermediat vânzarea, pe data de 11.IV.2008, în Olanda, de către coinculpații De - și --- către investigatorul sub acoperire, a unui număr de 8.002 comprimate, pentru suma de 21.250 Euro, cu acte materiale comise, în baza aceleiași rezoluții infracționale, atât pe teritoriul României, cât și pe teritoriul Olandei.
Curtea apreciază că, deși este generic motivată în ceea ce privește cerința prevăzută de art.143, alin.1, Cod procedură penală, și, totodată, neconvingătoare cu privire la cea de-a doua condiție cumulativă prevăzută de art.148, alin.1, litera f, Cod procedură penală, măsura de menținere a stării de arest preventiv este legală și temeinică.
Curtea apreciază că este îndeplinită cerința prevăzută de art.143, alin.1, Cod procedură penală, în sensul că există probe, și nu doar suficiente indicii temeinice, după cum a susținut judecătorul fondului, cu privire la comiterea faptei penale de către inculpat, respectiv procesele-verbale din data de 17.III.2008, întocmite de investigatorul sub acoperire, privind citirea -urilor primite de la inculpat, prin care arată că nu pot asigura transportul drogurilor, invitându-l în Olanda pentru a le prelua, iar inculpatul ---, zis "", va veni în România să primească banii, procesul-verbal din data de 27.III.2008, întocmit de același investigator sub acoperire, referitor la detaliile vânzării-cumpărării, cu suportarea riscului prinderii cărăușului, procesul-verbal din data de 8.IV.2008, încheiat de același investigator sub acoperire, potrivit căruia inculpatul i-a comunicat faptul că cele 10.000 de pastile sunt pregătite pentru livrare, procesele-verbale de redare a interceptărilor convorbirilor telefonice din datele de 5.IV.2008, 6.IV.2008 și 8.IV.2008 purtate cu colaboratorul sub acoperire Peșteră, procesul-verbal nr. 28-074.037, întocmit de Corpul Serviciilor de Poliție Regională - Serviciul Cercetări Naționale - Unitatea Sud, privind punerea în practică a comisiei rogatorii, cu actele doveditoare, inclusiv planșe fotografice, referitoare la activitatea infracțională supravegheată desfășurată de inculpat pe datele de 8.IV.2008 și de 9.IV.2008, procesul-verbal din data de 13.IV.2008, întocmit de investigatorii sub acoperire, și, privind autorizarea livrării supravegheate a drogurilor, pe ruta -B, Aeroportul Internațional " ", raportul de constatare tehnico-științifică nr.856.899/16.IV.2008, întocmit de Laboratorul Central de Analiză și Profil ale Drogurilor, conform căruia cele 7.981 comprimate, cu logo-ul "", precum și 21 de comprimate cu logo-ul " ", conțin, declarațiile investigatorului sub acoperire, care, potrivit procesului-verbal din data de 3.XII.2008, l-a recunoscut pe inculpat de pe planșele fotografice, declarațiile colaboratorului sub acoperire Peșteră, care, după cum atestă procesul-verbal din data de 9.XII.2008, l-a recunoscut de pe planșele fotografice pe inculpat, declarațiile inculpaților.
De asemenea, Curtea apreciază că sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute de art.148, alin.1, lit.f, Cod procedură penală, și anume pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, ce rezultă, cu precădere, din datele personale ale inculpatului, care, deși, la vârsta sa de 38 de ani, lucrează, ca menajeră, la " ", după cum a afirmat, fără a proba, este încă implicat mai mult decât sentimental în comunitatea traficanților de droguri, prin întreținerea de relații intime cu inculpatul ---, în urma decesului soțului său, der -, zis "", traficant de cocaină, pe ruta de Sud-România-Europa de Vest, și de substanțe precursoare, în special sofrol, pe ruta -România-Olanda și Belgia, astfel că inculpatul, întors în mediul său, ar putea relua activitatea infracțională, pentru ca, ulterior, să invoce constrângerea, așa cum s-a apărat în această cauză.
Lipsa antecedentelor penale nu este de natură să diminueze periculozitatea inculpatului față de societate, iar împrejurarea că a avut o atitudine procesuală sinceră constituie un criteriu general de individualizare a pedepsei închisorii, după stabilirea vinovăției, și, nicidecum, un element în aprecierea stării de arest preventiv.
În consecință, Curtea, în temeiul art.385/15, punctul 1, litera b, Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat der împotriva Încheierii de ședință din data de 11.III.2009 a Tribunalului București - Secția I-a penală, din Dosarul nr-, iar, în temeiul art.192, alin.2, Cod procedură penală, va obliga pe recurentul-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 100 lei, onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art. 385/15, punctul 1, litera b, Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat der împotriva Încheierii de ședință din data de 11.III.2009 a Tribunalului București - Secția I-a penală, din Dosarul nr-.
În temeiul art.192, alin.2, Cod procedură penală, obligă pe recurentul-inculpat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27.III.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
-
Red. și dact.: jud.
-Secția a I-a penală:.
2 ex.
Președinte:Corina CiobanuJudecători:Corina Ciobanu, Raluca Moroșanu, Daniela Panioglu