Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 448/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR.448
Ședința publică de la 16 Mai 2008
PREȘEDINTE: Elena Zainescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Nonea
JUDECĂTOR 3: Elena Negulescu
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de doamna procuror C, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpata, fiica lui și, născută la data de 20 ianuarie 1985, aflată în stare de arest la Penitenciarul, împotriva încheierii de ședință din data de 06 mai 2008 a Tribunalului Prahova, prin care în baza art.3002rap. la art.160 pr.pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a acesteia și s-a menținut această măsură.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta inculpată, personal, în stare de arest preventiv la Penitenciarul, și asistată de apărător ales avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.64039/16 mai 2008.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Cu permisiunea instanței, avocat a luat legătura cu recurenta inculpată, aflată în stare de arest, precizând că nu are cereri de formulat în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, de asemenea arată că nu are cereri de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea, luând act că nu sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta inculpată, precizează că în condițiile în care dosarul de fond al cauzei se află înaintat la Curtea Constituțională se poate susține cu greu, chiar imposibil, existența și temeinicia unor probe care să impună menținerea măsurii arestării preventive.
Totuși, în aceste împrejurări, precizează că înțelege să invoce două motive de nelegalitate a încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul Prahova la data de 6 mai 2008.
Sub un prim aspect, susține că motivarea instanței de fond prin care se reține că se mențin temeiurile care au dus la luarea măsura arestării preventive față de inculpată este una pur teoretică, ce reproduce dispozițiile art.1602alin.2 Cod pr.pen.
Or, potrivit deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție privind practica unitară cu privire la măsura sus-menționată reproducerea textului de lege nu constituie o motivare a hotărârii respective, împrejurare sancționată cu nulitate potrivit art.198 Cod pr.pen.
În ceea ce privește cel de al doilea motiv, acesta se referă la termenul rezonabil al duratei arestării preventive.
În practica s-au efectuat discuții cu privire la noțiunea de termen rezonabil, stabilindu-se că trebuie să se aibă în vedere complexitatea cauzei, necesitatea de a se pune la îndemâna magistraților un termen de administrare a probelor, posibilitatea apărării de a reproduce dovezi pentru combaterea acuzării.
În speță, dosarul este suspendat din data de 28.02.2008 de când a fost înaintat Curții Constituționale, dată de la care nu s-a mai procedat la efectuarea nici unui act procedural, apreciindu-se cercetarea judecătorească finalizată, în urma a trei termene de judecată, la care au fost audiați inculpații și martorii, fiind respinsă de instanță cererea inculpatei de administrare de probe în apărare (efectuarea unei comisii rogatorii la autoritățile spaniole, adresă la poliția de frontieră pentru a se vedea dacă denunțătorul s-a aflat în Spania și în ce perioadă), renunțându-se totodată la audierea martorilor cu identitate protejată.
În atare situație, reiese că nu mai există nici un temei pentru menținerea măsurii arestării preventive, iar dacă acestea au existat totuși la luarea acestei măsuri, finalizată fiind cercetarea judecătorească, la momentul de față au dispărut.
De asemenea, solicită a se avea în vedere că recurenta a venit de bună voie în România, din Spania, prezentându-se la sediul parchetului pentru clarificarea situației sale, că denunțul cu privire la activitatea așa zisă infracțională a inculpatei în Spania a apărut în dosar după arestarea acesteia, iar, contrar afirmațiilor din rechizitoriu, autoritățile spaniole îi acordă permis de ședere. Mai mult, se poate observa că denunțătorul și-a modificat declarația în așa mod în care să răspundă nevoilor urmăririi penale.
Precizează că față de cele de mai sus, se observă că termenul rezonabil privind durata arestării preventive a fost depășit din data de 28.02.2008, când cercetarea judecătorească a fost terminată, fiind astfel încălcat principiul prezumției de nevinovăție, cu atât mai mult cu cât dosarul de fond nu va putea fi soluționat cel puțin 8-9 luni de zile, cât timp se află la Curtea Constituțională.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință atacată și înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură din cele prevăzute de art.145 Cod pr.pen.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită a se constata că în cauză, în continuare, subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de recurenta inculpată, în sensul art.148 lit.c Cod pr.pen. în sensul că există indicii și probe din care reiese că la inițiativa inculpatei s-a constituit pe teritoriul Spaniei un grup infracțional, la care au aderat și ceilalți inculpați în cauză, ce a desfășurat activități privind traficul de droguri de mare risc.
De asemenea, pericolul concret pentru ordinea publică există, față de activitatea inculpatei care a pus în pericol și pune în continuare sănătatea unor persoane tinere.
Prin urmare, față de cele de mai sus, solicită a se constata că nu se impune revocarea măsurii arestării preventive, ci menținerea acesteia ca fiind legală și temeinică, și pe cale de consecință, respingerea recursului ca nefondat.
În replică, avocat, pentru recurenta inculpată, solicită a se analiza care anume ordine publică este pusă în pericol prin activitatea inculpatei, din Spania sau din România, în condițiile în care pe teritoriul statului român nu s-a întâmplat nimic, iar autoritățile spaniole nu au făcut nici o sesizare în acest sens.
Recurenta inculpată, având cuvântul personal, arată că de 1 an și 2 luni se prelungește durata măsurii arestării preventive, avându-se în vedere, de fiecare dată, aceleași motive, respectiv pericolul pentru societate și pedeapsa aferentă infracțiunii reținute, mai mare de 4 ani, însă nu există probe care să dovedească vinovăția sa, ci doar o singură declarație a unei persoane.
Solicită a se constata că deși i se aduc acuzații grave, privind traficul de droguri, în cauză nu există un cumpărător și un vânzător, cum de altfel nu există nici persoane vătămate.
Mai solicită a se avea în vedere că se află în stare de arest fără a exista vreo probă împotriva sa și că această măsură a reținerii reprezintă una de excepție, care în ceea ce o privește a devenit o regulă.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Luând în examinare actele și lucrările dosarului constată:
Prin încheierea de ședință din 6 mai 1008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Prahova, verificându-se arestarea preventivă a inculpaților A (fiul lui și, născut la 04 noiembrie 1980), (fiul lui G și, născut la 05 aprilie 1984), (fiul lui și, născut la 08 septembrie 1986), toți deținuți în Penitenciarul Ploiești și (fiica lui și, născută la 20 ianuarie 1985), deținută în Penitenciarul, conform art.3002rap. la art.160bcod proc. penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia acesteia, menținându-se măsura în continuare în cursul judecății la prima instanță.
Pentru a hotărî astfel, s-a motivat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, fiind îndeplinite condițiile prev. de art.143 cod proc. penală, în sensul existenței unor indicii temeinice și probe verosimile pentru a considera că inculpații au comis infracțiunile incriminate prin Legea nr.143/2000, pentru care au fost trimiși în judecată.
Pe de altă parte, s-a apreciat că sunt întrunite și cerințele cumulative înscrise sub art.148 alin.1 lit.g) din același cod, întrucât acestea sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Atare pericol reiese din modalitatea de comitere a faptelor, gravitatea și amploarea acestui gen de infracțiuni, crearea unui sentiment de insecuritate pentru ceilalți membrii ai societății prin posibilitatea de a fi atins dreptul personal nepatrimonial la sănătate, dar și reacția negativă a populației în cazul în care împotriva unor astfel de făptuitori organele abilitate nu reacționează eficient.
Încheierea primei instanțe a fost recurată în termenul legal de inculpata, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, sub un prim aspect s-a susținut că aceasta este lovită de nulitate absolută în sensul art.198 cod proc. penală, deoarece nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, ci numai aprecieri generale și reproducerea textelor de lege, incidente în materie.
Al doilea motiv vizează greșita menținere a arestării preventive, considerându-se, în esență, că s-a depășit termenul rezonabil al deținerii, atâta timp cât inculpata nu a recunoscut vreo participare în activitatea infracțională, probele administrate nu conduc la înlăturarea prezumției de nevinovăție și s-a prezentat din proprie inițiativă în fața autorităților române pentru clarificarea situației juridice.
Mai mult, cercetarea judecătorească s-a finalizat de trei termene, judecata fiind suspendată până la soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicată în cauză, incident procedural ce poate circa 8-9 luni.
În concluzie, nemaisubzistând temeiurile de fapt și drept inițiale, ce au determinat luarea măsurii, s-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii iar pe fond revocarea arestării preventive și înlocuirea acesteia cu obligarea de a nu părăsi localitatea conform art.145 cod proc. penală.
Recursul nu este fondat.
Verificând încheierea atacată, pe baza materialului din dosarul cauzei, în raport de motivele de casare invocate, ce constituie cazurile de recurs prev. de art.3859alin.1 pct.9 și 18 cod proc. penală, rezultă că situația de fapt s-a stabilit corect de prima instanță, iar dispozițiile art.3002rap. la art.160 și art.148 alin.1 lit.f) cod proc. penală ce reglementează menținerea arestării inculpatului la primul grad de jurisdicție, s-au interpretat legal.
În sensul textelor de lege citate, o atare măsură preventivă poate fi revocată și după caz înlocuită cu o alta restrictivă de libertate mai ușoară exclusiv atunci când se constată intervenția vreunei schimbări a temeiurilor inițiale ce au determinat deținerea ori, după caz, aceasta a încetat de drept în condițiile art.140 cod proc. penală.
Ca urmare, durata rezolvării incidentelor procedurale survenite în cursul cercetării judecătorești, inclusiv suspendarea acesteia în baza art.303 alin.6 cod proc. penală, prin ele însele nu pot constitui motiv legal, sub acest aspect, mai ales atunci când excepția de neconstituționalitate s-a ridicat de inculpat, după mai multe termene de judecată și în contextul respingerii cererilor succesive privind privarea de libertate, și deci el asumându-și consecințele întreruperii cursului procesului.
Recurenta a fost trimisă în judecată, alături de alți trei inculpați, prin rechizitoriu nr.7/D/P/2007 din 8 iunie 2007 întocmit de -Biroul Teritorial Prahova pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc, inițiere, organizare și conducere a unui grup infracțional profilat pe traficul de atari droguri, prev. și ped. de art.2 alin.1, 2 din Legea nr.143/2000, art.10 din Legea nr.143/2000 și art.7 din Legea nr.39/2003, toate cu aplicarea art.33 lit.a cod penal, fapte sancționate cu închisoarea de până la 20 ani și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului unor drepturi.
Prin același act de sesizare s-a disjuns cauza, dispunându-se continuarea separată a cercetărilor față de alți șapte învinuiți puși sub acuzare pentru fapte de același gen, întâmpinându-se dificultăți în administrarea probatoriului, deoarece se sustrag de la urmărirea penală, fiind plecați din țară.
În esență, în sarcina inculpatei s-a reținut că în perioada 2004-2007, în repetate rânduri și în baza aceleiași rezoluții infracționale, având reședința pe teritoriul statului spaniol, în orașul Madrid, ar fi traficat cocaină (în modalitatea deținerii), drog de mare risc.
De asemenea, în intervalul respectiv, aceasta ar fi inițiat, organizat și condus pe teritoriul Spaniei un grup infracțional profilat pe același trafic, folosind, în principal, drept cărăuși, cetățeni români, care pentru sume importante în euro ar fi acceptat să plaseze cocaină în mai multe țări din spațiul european, respectiv Spania, Luxemburg, Belgia, Olanda, Suedia, în final, introducând atari droguri și în România.
S-a mai stabilit că după ce mare parte a membrilor rețelei constituite a fost arestată atât în Spania cât și în România (în prezenta cauză), respectiv la începutul lunii martie 2007 recurenta inculpată s-a întors în țară, susținând că a așteptat la domiciliul său pentru a fi citată de autoritățile române în vederea clarificării situației juridice.
Într-adevăr, prin declarațiile date aceasta nu a recunoscut comiterea infracțiunilor ce formează obiectul judecății, descriind secvenția, activitatea infracțională a coinculpaților A, și, pe primul indicându-l ca fiind liderul rețelei.
Existența faptelor și vinovăția recurentei s-au reținut de către organele de urmărire penală prin coroborarea declarațiilor martorilor, parte cu identitate protejată, ale celorlalți inculpați, proceselor verbale de redare în scris a convorbirilor înregistrate conform art.911și urm. cod proc. penală, precum și a acelora încheiate cu ocazia ridicării drogurilor - mijloace materiale de probă, introduse în țară, respectiv de la inculpatul și predate de martorul protejat.
Arestarea preventivă s-a dispus prin încheierea de ședință nr.10 din 21 martie 2007 a Tribunalului Prahova, constatându-se că inculpata se află în situația prev. de art.148 lit.f) cod proc. penală, respectiv există indicii temeinice că ar fi comis infracțiuni sancționate de legea penală cu închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Măsura a fost pusă în executare în baza mandatului nr.32/U/2007, fiind deținută pe aceeași dată.
Legalitatea și temeinicia acesteia au fost verificate cu ocazia exercitării controlului jurisdicțional de către instanța de recurs competentă, urmare căilor de atac ordinare promovate de inculpată, arestarea fiind menținută cu respectarea dispozițiilor art.155 și urm. art.3001, art.3002rap. la art.160bCod proc. penală, ultima durată de 60 de zile expirând la data de 22 mai 2008.
Cauza s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova ca primă instanță abilitată să judece fondul la data de 11 iunie 2007, formându-se dosarul nr-.
Până în prezent s-au acordat nouă termene de judecată, perioadă în care s-au luat declarații coinculpaților și a trei din cei șase martori propuși în acuzare, cercetarea judecătorească întâmpinând serioase dificultăți, printre altele și datorită repetatelor cereri formulate împreună sau succesiv de către coinculpați, în vederea revocării măsurii preventive.
Atitudinea procesuală în final s-a concretizat în ridicarea excepției de neconstituționalitate a unor dispoziții procedurale ce vizează eventuale nulități ale urmăririi penale (restituirea cauzei la procuror) de către doi inculpați, unul fiind recurenta, determinându-se suspendarea judecății conform art.303 alin.6 cod proc. penală.
Din lucrările dosarului, astfel cum s-a constatat la examinarea cererilor anterioare de către prima instanță și curtea de apel, sesizate cu verificarea legalității și temeiniciei măsurii preventive, nu a rezultat vreo schimbare a situației de fapt reținută prin rechizitoriu, coinculpații și martorii audiați menținându-și declarațiile făcute în cursul urmăririi penale.
Față de considerentele expuse, justificat tribunalul a apreciat că chiar dacă cercetarea judecătorească este în curs de finalizare, iar procedura de soluționare a excepției de neconstituționalitate este condiționată de volumul de activitate al Curții Constituționale, pericolul concret prezentat pentru ordinea publică, inclusiv de recurentă, nu s-a diminuat, impunându-se continuarea privării de libertate, ca necesară atât pentru prezervarea sănătății și ordinii publice, cât și împiedicarea acesteia de a zădărnici aflarea adevărului.
Modalitatea de operare, ascendentul asupra celorlalți inculpați și învinuiți, rolul deținut în gruparea infracțională, inițiată, organizată și condusă, acțiunea de grup transfrontalier, vizând siguranța programelor guvernamentale de control asupra drogurilor de mare risc în mai multe state din spațiul european, rezoluția delictuoasă întrerupându-se numai prin arestarea în parte a membrilor acesteia, sunt susținute prin probe concludente administrate în cursul urmăririi penale, majoritatea martori cu identitate protejată, interceptări autorizate ale convorbirilor telefonice, dar și parte dintre inculpați.
Apărările invocate de recurentă, ca și respingerea cererii de audiere martorilor cu identitatea atribuită conform art.861și urm. cod proc. penală, justificat de lipsa mijloacelor tehnice speciale la nivelul instanței, sunt chestiuni ce urmează să fie analizate și apreciate cu ocazia judecării cauzei în fond de instanța sesizată, în condiții de asigurare a garanțiilor procesuale privind dreptul la apărare, neconstituind temeiuri legale în aprecierea oportunității menținerii sau revocării arestării preventive dispuse inițial.
Pe de altă parte, atitudinea procesuală adoptată de recurentă, prin ridicarea unei excepții de neconstituționalitate, la circa 8 luni de la sesizarea instanței, deși a fost asistată de avocat ales începând cu al doilea termen de judecată, privind texte procedurale abrogate, asupra cărora Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, respingând sesizările și mai înaintea audierii ultimilor trei martori, față de care se luaseră măsuri conform art.188 cod proc. penală, formează convingerea că întârzierea judecății reprezintă un risc asumat conștient, interesată fiind în invocarea duratei procedurii prev. de Legea nr.47/1992, inclusiv a suspendării judecății ca temei pentru revocarea arestării preventive.
Curtea observă că nici critica vizând motivarea încheierii atacate nu este întemeiată, cerințele dispozițiilor art.160 alin.1 și 3 cod proc. penală, fiind îndeplinite deoarece în fundamentarea soluției, judecătorul fondului face trimitere la existența unor probe certe ce determină gradul de pericol concret al lăsării în libertate, determinat de gravitatea și amploarea infracțiunilor comise în grup, sentimentul de insecuritate pentru ceilalți membrii ai comunității, precum și reacția negativă privind activitatea organelor judiciare în cazul unor infracțiuni sancționate de legea penală cu închisoarea mai mare de 4 ani.
Este adevărat că asemenea criterii pot fi apreciate ca generale, justificând măsuri preventive și în cazul altor persoane puse în acuzare pentru fapte similare, dar atâta timp cât concluzia la care s-a ajuns este legală și temeinică, datele concrete ce caracterizează pericolul social prezentat de recurentă, au fost complinite de instanța de control judiciar, cu ocazia motivării deciziei pronunțate.
De aceea, neconstatându-se vreo schimbare a temeiurilor de fapt și de drept inițiale ce au determinat arestarea recurentei și menținerea măsurii până în prezent, rezultă că nu există motiv legal pentru revocarea acesteia, în sensul art.160balin.2 rap. la art.1401cod proc. penală.
Ca urmare, nedovedindu-se nici garanții că normala desfășurare a procesului poate continua prin înlocuirea cu obligarea de a nu părăsi localitatea conform art.145 din același cod, încheierea atacată se apreciază ca justă și conformă legii.
De aceea, recursul declarat se privește ca nefondat și va fi respins în temeiul art.38515pct.1 lit.b) cod proc. penală, iar inculpata va fi obligată să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de inculpata, deținută în Penitenciarul, împotriva încheierii de ședință din data de 06 mai 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Prahova, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 40 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
Red./.red.
4 ex./23.05.2008
. fond - Trib.
Jud. fond
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006
Președinte:Elena ZainescuJudecători:Elena Zainescu, Ioana Nonea, Elena Negulescu
