Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 45/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.45/
Ședința publică din 02.04.2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Cristache JUDECĂTOR 2: Aurel Burlacu
JUDECĂTOR 3: Mârza Mița președinte secție
Judecător: - -
Grefier: - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
- din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații și împotriva încheierii de ședință din 24.03.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Galați.
La apelul nominal au răspuns recurenții-inculpați în stare de arest și asistat de avocat ales - și în stare de arest și asistat de avocat ales.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Întrebați fiind, recurenții - inculpați precizează că își însușesc recursurile declarate de avocați menținându-le totodată.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecat și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat - solicită să se observe că în situația de față inculpatul este arestat de 1 an și 7 luni, perioadă în care s-a derulat cercetarea judecătorească și nu poate să nu amintească că au fost făcute două - trei prelungiri ale măsurii arestării preventive pentru ca organul de cercetare penală să stabilească noi date și să ia legătura cu mai multe victime, cu care să probeze indiciile care stăteau la baza luării acestei măsuri.
Arată că nu s-a făcut niciodată acest lucru după cum niciodată în timpul cercetării judecătorești nu s-a reușit de către reprezentantul parchetului să se dovedească cele reținute în rechizitoriu.
Dacă la nenumărate termene martorele nu au putut fi prezentate pentru că nici una din ele nu este în țară, ele desfășurându-și aceeași activitate, iar faptul că parchetul fost în imposibilitatea de a aduce inclusiv martorul cu identitate protejată nu este o situație de natură a-l face pe acest inculpat să rămână în continuare în arest. Se vorbește de fapte petrecute în anii 2002-2004. În acea perioadă nu se punea problema de mai fi săvârșit o altă infracțiune de acest gen, ceea ce înseamnă că impactul asupra opiniei publice este mult diminuat.
Faptul că din 2004 când se reține în rechizitoriu că a fost ultimul act material al săvârșirii infracțiunii acesta a avut o comportare ireproșabilă conduce la ideea că el nu reprezintă un pericol pentru ordinea publică.
În motivarea dată de către instanță se arată că măsura se menține pentru ca aceștia să nu poată influența în nici un fel mersul desfășurării cercetărilor.
Arată că între acesta și ceilalți martori, care urmează să fie audiați, nu există nici o legătură, pentru că aceștia nu se află în țară și nici nu se cunoaște locația la acest moment.
Având în vedere termenul rezonabil la care se face vorbire în accepțiunea CEDO, prezumția de nevinovăție, care trebuie să dăinuiască pe tot parcursul procesului penal, având în vedere că nu s-a putut face în nici un fel dovada că inculpatul reprezintă un pericol pentru ordinea publică, solicită admiterea recursului, modificarea încheierii în sensul de nu mai prelungi măsura arestării preventive și de o înlocui cu aceea de a nu părăsi localitatea.
Avocat pentru inculpatul învederează că formulat cerere de recurs împotriva încheierii din 24.03. 2009, apreciind că instanța poate lua măsura obligării acestui inculpat să nu părăsească localitatea sau țara. Este și aceasta o măsură restrictivă, instituită prin art. 145, 1451, având în vedere că cei doi inculpați stau arestați de 1 an și 7 luni.
Arată că instanța de fond motivează că nu este o perioadă foarte mare încât să se poată pune în discuție termenul rezonabil, dar, în opinia sa, este o perioadă foarte mare. Nu peste puțin timp se vor face doi ani și din întregul dosar, în aproape doi ani de zile nu s-au audiat decât 3 martori. Trebuie audiați toți martorii. Problema este că la acest moment nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza arestării preventive, inculpatul beneficiind de prezumția de nevinovăție. Cât timp din 2002- 2003 când se spune că ar fi săvârșit această infracțiune și până în septembrie 2007, când a fost arestat, nu a reprezentat un pericol și nu primit nici măcar o amendă contravențională, nu vede de ce lăsarea lui în libertate după un 1 și 7 luni ar constitui un pericol și o indignare pentru societate.
Solicită să se aibă în vedere că inculpatul are și o situație familiară deosebită având un copil mic în întreținere. Mama copilului a plecat de aproape 1 an din țară să lucreze, copilul fiind la o rudă din partea inculpatului. De asemenea, solicită să se aibă în vedere că este la primul impact cu legea penală, că la momentul respectiv avea un serviciu, toate acestea constituie o garanție pentru inculpat și pentru instanță că nu se va sustrage de la acest proces.
Apreciază că la acest moment nu mai subzistă aceste temeiuri, că se poate înlocui această măsură a arestării preventive cu o măsură tot restrictivă, aceea de nu părăsi localitatea /țara.
Reprezentantul Ministerului Public dorește să facă o precizare, constatând că în încheiere, la instanța de fond, în mod constant s-a pus problema, aceea că nu regăsit nici în cuvântul procurorului și nici în opinia instanței problema legată de obligativitatea organului de urmărire penală de a aduce martorul în fața instanței de judecată.
Această obligativitate subzistă doar în cazul martorilor cu identitate protejată. A-i imputa organului de urmărire penală cu privire la neaducerea acestor martori înseamnă depăși limitele prevăzute de lege.
Cercetarea judecătorească nu vizează dovedirea faptului că temeiurile luării măsurii arestării preventive au existat sau nu la momentul la care s-a discutat această măsură. Cercetarea judecătorească are ca scop administrarea probelor pentru a verifica dacă inculpatul se face sau nu vinovat de săvârșirea infracțiunii. Toate mijloacele de probă conduc către ideea că ei sunt autorii infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.
Consideră că faptele, așa cum au fost ele descrise în actul de sesizare și susținute prin mijloacele de probă administrate până în prezent, prezintă un pericol social concret deosebit, care se reflectă și asupra pericolului pe care l-ar prezenta prezența inculpatului în stare de libertate.
Legat de faptul că între 2003 și 2007 inculpații au fost liberi, arată că la acel moment nu erau administrate toate mijloacele de probă și nu erau suficiente indicii temeinice, care să conducă la concluzia că se poate lua o măsură preventivă. În intervalul 2003 - 2007 au fost administrate mijloacele de probă pe parcursul urmăririi penale. Prin urmare pericolul pentru ordinea publică existat.
Solicită respingerea recursurilor declarate ca nefondate, cu obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Avocat, având cuvântul în replică, față de pledoaria domnului procuror că mai sunt doi martori care mai trebuie audiați și că dacă inculpatul ar fi lăsat în stare de libertate ar putea să-i influențeze, arată că nu înțelege de ce inculpatul mai este la acest moment un pericol. În mod normal se pleacă de la prezumția de nevinovăție până când se face dovada condamnării lui. Dacă se pleacă de la ideea că el este vinovat și că nu trebuie să i se mai dea drumul nu înțelege de ce ar mai trebui audiați martorii. Arată că, așa cum a învățat, se coroborează probele din instanță cu probele din faza de urmărire. De ce nu pot fi aduși martorii cu mandat de aducere? aceștia suferă. Nu spune că nu au greșit, dar nu trebuie să plătească mai mult decât este posibil.
Inculpații și, având pe rând cuvântul, precizează că sunt de acord cu susținerile avocaților lor. Solicită să fie judecați în stare de libertate.
Declarând închise dezbaterile, Curtea rămâne in pronunțare.
Ulterior deliberării
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 24.03.2009 dată de Tribunalul Galați în dosarul nr- s-a menținut starea de arest preventiv a inculpaților și, conform dispozițiilor art.3002Cod procedură penală în referire la art.160 Cod procedură penală, instanța apreciind că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive, neexistând indicii noi favorabile inculpaților.
Totodată, s-au respins ca nefondate cererile inculpaților privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea, reținându-se că infracțiunile deduse judecății prezintă o gravitate ridicată reliefată nu numai de natura acestora ci și de impactul social negativ în rândul comunității, neavând relevanță din acest punct de vedere perioada stării de arest preventiv, inculpații aflându-se la acest moment sub imperiul garanției speciale înscrise în art.5 paragr.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivele arătate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii.
S-a solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și în rejudecare înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea pentru fiecare inculpat.
Verificând legalitatea și temeinicia încheierii atacate, în condițiile art.3856Cod procedură penală raportat la art.141 Cod procedură penală Curtea constată că recursurile sunt fondate urmând să le admită pentru considerentele ce se vor arăta:
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat cu valoare de principiu că în cursul desfășurării procesului penal învinuitul sau inculpatul trebuie să se afle în stare de libertate și numai în cazuri deosebite - ca de exemplu atunci când fapta sau persoana făptuitorului prezintă un pericol grav (cauza Contrada Italia, hot. din 14.01.1997, cauza Dinler Turcia, hot. din 31.05.2005) acuzatul să se afle în stare de deținere, fără ca privarea de libertate să apară ca o anticipare a pedepsei închisorii (cauza Letellier Franța, hot. din 26.06.1991).
În cauza de față, așa cum s-a reținut în alte ocazii (dec. pen. nr.60/15.04.8008, nr.96/12.06.2008, nr.117/10.07.2008, 145/17.09.2008 și 198/17.12.2008 ale Curții de APEL GALAȚI ), gravitatea faptelor pentru care inculpații și au fost cercetați și trimiși în judecată, complexitatea și particularitățile cauzei, au justificat pe deplin arestarea preventivă din data de 21.09.2007, precum și menținerea în mod succesiv a acestei măsuri preventive, prin rechizitoriul T - Biroul Teritorial Galați nr.63/D/P/2006 din 12.02.2008 reținându-se în sarcina inculpaților săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 cp și a infracțiuni de trafic de minori în formă continuată prevăzută de art.13 alin.1, 2 și 3 teza I-II din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 cp, constând în aceea că în cursul anilor 2002-2004 acționând împreună cu mai multe persoane, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a racolat sau a încercat să racoleze (în România), a cazat (în România, Italia și Spania), a transportat și transferat (vândut) un număr de cinci victime, din care trei minore, în vederea exploatării acestora prin obligarea la practicarea prostituției, acționând prin inducerea în eroare ori prin constrângerea morală a acestora, iar inculpatul, în perioada 2003-2005, singur sau împreună cu alte persoane, în baza aceleiași rezoluții infracționale a racolat (în România), a cazat (în România și Spania), a transportat sau primit ( cumpărat) un număr de patru victime, dintre care trei minore, în vedere exploatării acestora prin obligarea la practicarea prostituției, acționând prin inducerea în eroare a victimelor.
Probatoriul administrat atât în cursul urmăririi penale cât și cel administrat nemijlocit în fața instanței de fond a justificat bănuiala plauzibilă că inculpații au săvârșit faptele penale deduse judecății, iar datele care circumstanțiază faptele (de o gravitate deosebită - raportat la victimele minore ce a atras încadrarea juridică care prevede sancțiunea pedepsei închisorii mai mare de 4 ani - de la 7 la 18 ani, respectiv de la 10 la 20 ani închisoare și interzicerea unor drepturi), au pus în evidență aspecte concrete care au demonstrat că lăsarea în libertate a inculpaților a prezentat pericol pentru ordinea publică, aceasta fiind periclitată și prin posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Curtea observă însă că deși învestită cu soluționarea cauzei de la data de 13.02.2008, primul termen de judecată cu procedura completă fiind la 3.04.2008, instanța de fond nu a fost în măsură administreze nemijlocit probatoriul în baza căruia inculpații au fost arestați și trimiși în judecată decât în mică măsură, audiind în decurs de mai bine de un an doar trei martori din cei 9 propuși de acuzare.
Or, caracterul rezonabil al duratei procedurilor în materie penală se apreciază, conform criteriilor stabilite prin jurisprudența Curții de la Strasbourg (cauza Slezevicius Lituania, cauza Tudorache România) în funcție de circumstanțele cauzei, în special complexitatea dosarului, comportamentul inculpatului și cel al autorităților.
În cauza de față nu se poate susține că poziția adoptată de inculpații și (exercitarea dreptului de a nu face nicio declarație și utilizarea căilor de atac prevăzute de lege), ar fi condus la prelungirea nejustificată a procedurilor judiciare și că deci, nefinalizarea cercetării judecătorești le-ar fi imputabilă.
Nici caracterul complex al cauzei nu justifică prin el însuși prelungirea procedurilor judiciare.
Învestit cu soluționarea cauzei penale cu inculpați arestați de la data de 21.09.2007, judecătorul fondului trebuia să depună toate diligențele pentru finalizarea cu celeritate a cercetării judecătorești prin acordarea unor termene de judecată mai scurte, prin citarea tuturor martorilor propuși de acuzare încă de la data de 3.04.2008, prin sancționarea lucrătorilor de poliție care nu au executat efectiv mandatele de aducere, prin clarificarea situației create la nivelul parchetului care abia la data de 24.03 2009 comunicat că nu poate asigura prezența martorei cu identitate protejată, deși s-a solicitat audierea acesteia încă din data de 28.11.2008.
Se constată că procedura a durat 1 an, 6 luni și 3 zile de la momentul punerii sub acuzare și până la pronunțarea încheierii atacate, fără ca în cauză să existe indicii că inculpații ar fi răspunzători de mersul greoi al cercetării judecătorești, împrejurare în care Curtea apreciază că durata procedurilor este excesivă și că deci nu satisface cerința termenului rezonabil (cauza Slezevicius Lituania - hotărârea din 13.11.2001).
Curtea de la Strasbourg a statuat cu valoare de principiu (cauza Patsuria - hotărârea din 6.11.2007 și cauza Lelievre Belgia - hotărârea din 8.11.2007) că, odată cu trecerea timpului, nu mai sunt suficiente temeiurile care au legitimat arestarea, autoritățile naționale având obligația pozitivă să indice alte elemente care să legitimeze în continuare menținerea stării de arest, cu alte cuvinte justificarea în concret, în fiecare caz, a interesului public care, în ciuda prezumției de nevinovăție poate cântări mai greu decât dreptul la libertate.
În cauza de față se constată că, la finalul unei perioade de detenție destul de îndelungată (1 an, 6 luni și 3 zile), nu s-a făcut dovada că lăsarea în libertate a inculpaților ar mai prezenta un interes public, ori un pericol concret pentru ordinea publică, nedemonstrându-se convingător existența unor factori concreți privind justificarea menținerii în continuare a stării de arest.
Pentru toate aceste considerente constatând că recursurile de față sunt fondate, în baza art.38515pct.2 lit.d Cod procedură penală raportat la art. 141 Cod procedură penală, acestea vor fi admise, încheierea de ședință recurată urmând să fie casată în parte, numai în ceea ce privește dispoziția de menținere a arestării preventive și în rejudecare, apreciind că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive s-au schimbat, se va înlocui măsura privativă de libertate cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea în condițiile art.139 alin.1 Cod procedură penală și ale art.145 alin.1 și alin.11Cod procedură penală, constatându-se că aceasta este cea mai potrivită măsură a fi luată la acest moment față de inculpați, asigurându-se suficiente garanții pentru buna desfășurare a procesului penal, precum și pentru eliminarea riscului săvârșirii unei noi infracțiuni.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de inculpații (fiul lui și, născut la data de 12 aprilie 1969 în municipiul G, CNP -, cu domiciliul în G, str. - nr. 1, - 13,. 252,. în G,-, - 6,. 22, deținut în Penitenciarul Galați ) și (fiul lui și, născut la data de 27 iunie 1975 în municipiul G, CNP -, cu domiciliul în G, str. -.- nr. 2, - 3,. 63, în prezent deținut în Penitenciarul Galați ) împotriva încheierii de ședință din 24.03.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Galați.
Casează în parte încheierea de ședință din 24.03.2009, pronunțată de Tribunalul Galați și în rejudecare:
Înlătură din încheierea de ședință recurată dispozițiile vizând starea de arest a celor doi inculpați.
În baza art. 139 al. 1 Cod procedură penală înlocuiește măsura arestării preventive luată față de inculpații și cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea (municipiul ) prevăzută de art. 145 Cod pr. penală.
Conform art. 145 alin. 11Cod procedură penală, pe durata obligării de a nu părăsi localitatea, inculpații trebuie să respecte următoarele obligații:
- să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați;
- să se prezinte la secția de poliție din cadrul Poliției Municipiului G în a cărei rază teritorială locuiesc, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați;
- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
În baza art. 145 al. 12lit. c Cod procedură penală obligă pe inculpați să nu se apropie de victimele infracțiunii, de membrii familiilor acestora, de martorii din lucrări și să nu comunice cu aceștia în mod direct sau indirect.
Se atrage atenția inculpaților că, în cazul încălcării cu rea-credință a măsurii aplicate și a obligațiilor care le revin, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 83/U/21.09.2007 și a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.84/U/21.09.2007 emis de Tribunalul Galați, dacă nu sunt arestați în altă cauză.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii de ședință recurate.
Copia prezentei hotărâri va fi comunicată instituțiilor prevăzute de art. 145 alin.21Cod procedură penală.
În baza disp.art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentelor recursuri rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 02.04.2009.
PREȘEDINTE, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red/.tehnored. MM/06.04.2009
Jud.fond-.
Președinte:Mariana CristacheJudecători:Mariana Cristache, Aurel Burlacu, Mârza Mița
