Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 451/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - menținere măsură arestare preventivă -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR. 451
Ședința publică din 09 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Androhovici Daniela
JUDECĂTOR 2: Ghertner Ioan Artur
JUDECĂTOR 3: Ilieș
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui - și, născut la 19 iunie 1988 în localitatea F, jud. S, în prezent aflat în Arestul S, împotriva încheierii de ședință din data de 07.12.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-.
La apelul nominal a răspuns inculpatul recurent, în stare de arest preventiv, asistat din oficiu de avocat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebat fiind inculpatul recurent arată că dorește să dea declarație în această fază procesuală, context în care i se aduce la cunoștință acestuia infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, faptul că este asistat de avocat desemnat din oficiu și că tot ceea ce declară poate fi folosit atât în favoarea cât și defavoarea sa, apoi se procedează la audierea acestuia, susținerile sale fiind consemnate într-un proces verbal atașat la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru inculpatul recurent, având în vedere declarația dată, solicită admiterea recursului și punerea în libertate a inculpatului. Arată că nu există un pericol concret pentru ordinea publică, întrucât din probele administrate în cauză rezultă că partea vătămată și inculpatul se aflau într-o relație de prietenie. Mai arată că trebuie avut în vedere și faptul că au mai fost formulate alte reclamații și plângeri către organele de poliție împotriva inculpatului.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și de menținere a încheierii atacate ca fiind legală și temeinică, apreciind că sunt întrunite cerințele prev. de art.143, 148 lit.f pr.pen. în sensul că există probe că inculpatul a săvârșit infracțiunea de viol asupra unei minore ce nu a împlinit vârsta de 14 ani. Faptul că inculpatul și-a schimbat declarația nu reprezintă un temei pentru punerea sa în libertate, dat fiind că noua sa poziție procesuală este infirmată de probele administrate până în prezent. Activitatea infracțională a inculpatului este foarte complexă și având în vedere antecedentele sale penale, măsura privativă de libertate se justifică pe deplin.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, arată că nu mai are nimic de adăugat.
Declarând dezbaterile închise, dezbateri ce au fost înregistrate în sistem audio,
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 587/P/2009 din data de 04.12.2009, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul, pentru săvârșirea de "viol", prev. de art.197 alin.1 și 3 Cod penal, constând în aceea că, în seara zilei de 08.11.2009, în apropierea școlii generale din localitatea, oraș, prin amenințare și exercitând acte de violență, a constrâns-o pe minora, în vârstă de 14 ani (născută la data de 23.11.1994) să întrețină câte un act sexual normal și oral.
În cauză, prin rezoluția nr. 587/P/2009 din data de 10.11.2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceavas -a confirmat rezoluția - Serviciul Investigații Criminale prin care s-a dispus începerea urmăririi penale față de sus-numitul, sub aspectul săvârșirii infracțiunii anterior menționate, iar în baza ordonanței datată 10.11.2009 ora 19:50, cel în cauză, acesta a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 10.11.2009, orele 18:00 până la data de 11.11.2009, orele 18:00.
La data de 11.11.2009, prin ordonanța nr. 587/P/2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceavaa fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin.1 și 3 Cod penal.
Prin încheierea Camerei de Consiliu nr. 71 din data de 11.11.2009 Tribunalul Suceava, însușindu-și propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, a dispus arestarea preventivă a inculpatului, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii amintite, pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 11.11.2009 până la data de 09.12.2009, inclusiv și emiterea de urgență a mandatului de arestare preventivă, reținând în esență că este îndeplinită cerința prev. de art. 143 Cod procedură penală, în sensul că există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunea de viol pentru care a fost cercetat, dar și condițiile prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, referitoare la limitele de pedeapsă prevăzute de lege și la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta acesta aflat în stare de libertate.
În considerarea dispozițiilor art. 3001Cod procedură penală, instanța odată sesizată este datoare să verifice, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160bsau art. 160 Cod procedură penală, după caz.
Tribunalul, verificând în cadrul procedurii prev. de art. 3001Cod procedură penală legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpat, a reținut că măsura privativă de libertate a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, în raport de probatoriul administrat în cursul urmăririi penale până la momentul sesizării instanței cu propunerea de arestare preventivă, constatându-se că este îndeplinită cerința prev. de art. 143 Cod procedură penală și totodată este incident cazul prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, fiind întrunite cumulativ condițiile ambelor teze, având în atenție, pe de o parte că existau probe și indicii temeinice - astfel cum sunt definite de art.681Cod procedură penală - că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, iar pe de altă parte că infracțiunea pentru care era cercetat prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, ținându-se cont în aceeași măsură că datele reliefate de actele și lucrările dosarului sunt de natură să creeze convingerea că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică la care se referă prevederile art.148 lit. f teza a II-a Cod procedură penală, s-au avut în vedere natura și gravitatea infracțiunii, importanța valorilor sociale posibil periclitate, precum și rezonanța socială negativă ce se creează în societate în cazul în care nu se acționează eficient în momentul în care este comisă o astfel de faptă. În același timp s-a ținut cont și de elementele ce caracterizează persoana inculpatului, care este cunoscut cu antecedente penale.
Analizând, în acest cadru procesual, aceleași temeiuri care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpatul, instanța a constatat că ele subzistă și în prezent, impunând în continuare privarea sa de libertate, pe de o parte, pentru buna desfășurare a procesului penal de față și pentru a împiedica sustragerea sa de la judecată ori de la executarea unei eventuale pedepse, iar pe de altă parte, întrucât lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, creând o stare de insecuritate în rândul persoanelor din colectivitate și ar declanșa o reacție negativă din partea comunității, față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații - infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, prin modul și mijloacele în care a fost săvârșită prezentând o gravitate sporită - ar fi judecate în stare de libertate.
Astfel, examinând din perspectiva cerinței prev. de art. 143 Cod procedură penală, Tribunalul a considerat că în cauză, există indicii temeinice astfel cum sunt acestea definite de art. 681Cod procedură penală, parte dintre acestea cristalizându-se la acest moment sub aspect probator, din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul în maniera în care a acționat, descrisă în rechizitoriu și succint în cele ce preced, s-a cantonat în sfera ilicitului penal el recunoscând, de altfel, audiat fiind în cursul urmăririi penale acuzațiile ce i se aduc.
În speța de față presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis fapta imputată, în condițiile de loc și timp, precum și în modalitatea despre care s-a făcut anterior vorbire, își are fundament în probele administrate până la momentul de față. Relevante în acest sens sunt cu precădere plângerea părții vătămate, certificatul medico-legal cu nr. 638/09.11.2009 al Serviciului de Medicină Legală S; procesele verbale de cercetare la fața locului și de conducere în teren, precum și planșele foto aferente; adresa nr. 563.590/11.11.2009 a Inspectoratului de Poliție Județean S, raportul agentului, depozițiile martorilor, și, coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului.
Așa fiind și ținând cont totodată că limitele de pedeapsă prevăzute de regimul sancționator al infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată sunt cuprinse între 10 și 25 ani închisoare și interzicerea unor drepturi, este dată și în prezent cerința prev. de art. 143 Cod procedură penală, dar și cazul prev. de art. 148 lit. f teza I Cod procedură penală.
Se justifică așadar, în raport de probatoriul la care s-a făcut mai sus trimitere a se raționa că există indicii temeinice, dar și probe că inculpatul s-a cantonat în sfera ilicitului penal și prin prisma prevederilor art. 5 parag. 1 lit. c din CEDO, care fac referire la noțiunea de suspiciuni, întrucât nu este necesar ca la momentul arestării, organele în drept să aibă suficiente probe pentru a aduce o acuzație. Faptele care au dat naștere suspiciunii (bănuielii) nu trebuie să fie la același nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare (a se vedea hotărârea din 16.10.2001 în cauza O Hara contra Marii Britanii, parag. 36). Nu trebuie stabilită așadar vinovăția unei persoane când se dispune arestarea preventivă, după cum nici la acest moment procesual nu se analizează acest aspect.
Cu privire la subzistența pericolului concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, condiție înscrisă în art. 148 lit. f teza a II-a Cod procedură penală, Tribunalul a avut în vedere că, deși din Codul român de procedură penală lipsește definiția legală a expresiei "pericol concret pentru ordinea publică", doctrina și jurisprudența constantă din România, și îndeosebi a Înaltei Curți de Casație și Justiție care are ca atribuție constituțională asigurarea interpretării și a aplicării unitare a legii de către celelalte instanțe judecătorești, au cristalizat acest concept, iar o jurisprudență constantă satisface exigențele de previzibilitate a legii. Astfel, s-a stabilit că prin "pericol concret pentru ordinea publică" trebuie înțeleasă inclusiv reacția colectivă față de infracțiunea săvârșită care, prin rezonanța sa, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare, de dezaprobare, de temere și insecuritate socială, stimulează temerea că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social și poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.
S-a mai arătat că trebuie făcută distincția clară dintre noțiunea de pericol social generic propriu fiecărei infracțiuni și cea de pericol concret, deoarece o confuzie a noțiunilor ar duce la arestarea tuturor inculpaților acuzați de săvârșirea infracțiunilor mai mari de 4 ani. Dar pentru a înțelege noțiunea de pericol concret pentru ordinea publică trebuie analizată noțiunea de periculozitate, care este sinonimă cu cea de gravitate și înseamnă însușirea de a fi "periculos", "primejdios", "dăunător", "grav" sau "contraindicat". Însă, s-a decis totodată că existența pericolului public poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit acuzatul, din reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Curtea amintește (în cazul Irlanda Regatului Unit) că fiecărui stat contractant, responsabil pentru "viața națiunii sale", îi revine obligația de a determina dacă aceasta este amenințată de un pericol public și, în caz afirmativ, până unde trebuie să meargă, recunoscându-le astfel autorităților judiciare naționale o anumită marjă de apreciere a dovezilor, deoarece ele se află mult mai bine plasate să evalueze situația de fapt decât cele internaționale. Totodată este de accentuat că jurisprudența constantă a instanței europene a stabilit, cu valoare de principiu general, că legitimitatea detenției provizorii se evaluează, în funcție de particularitățile cauzei, continuarea încarcerării fiind justificată dacă indicii concrete impun luarea în considerare a unui interes public ce trebuie protejat precumpănitor, în pofida prezumției de nevinovăție și a regulii respectării libertății individuale statuate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
aplicat la speța de față, instanța a considerat că își păstrează valabilitatea în cadrul acestei analize și criteriile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Mai exact nu este de neglijat natura și caracterul grav al infracțiunii pentru care inculpatul a fost privat de libertate și ulterior trimis în judecată (care a îmbrăcat forma juridică agravată, presupusa acțiune prohibită fiind îndreptată asupra unei minore), modalitatea concretă de comitere a acesteia ce denotă un potențial de agresivitate deosebit de ridicat (din actele și lucrările dosarului conturându-se la nivel de presupunere rezonabilă că cel în cauză a proferat inițial amenințări la adresa victimei pentru aoi ntimida, la un anumit moment, profitând de ora târzie a imobilizat-o, paralizându-i voința de a se liber, în concret a luat-o cu forța în brațe și a dus-o într-un loc ferit unde prin constrângere, recurgând la acte de violență, a agresat-o sexual) și urmarea produsă (abuzul sexual la care a fost supusă partea vătămată urmând să aibă implicații majore asupra dezvoltării sale viitoare).
În atare condiții, periculozitatea inculpatului este evidentă, context în care se pune accent pe aspectul că, așa cum s-a reliefat, el a acționat într-un mod violent asupra victimei care era vulnerabilă, aflată cu siguranță într-un raport inferior de forțe, ea având o vârstă fragedă de doar 14 ani și, deși aceasta a încercat cu toate resursele sale și în diferite modalități să se împotrivească (a respins avansurile repetate ale inculpatului, a apelat serviciul de urgență 112 pentru a fi protejată, s-a ținut de un gard), cel în cauză nu a abandonat rezoluția infracțională. Prin urmare, instanța este îndreptățită să rețină că lăsat în libertate inculpatul prezintă pericol concret pentru ordinea publică, existând riscul ca odată plasat într-o conjunctură similară, în preajma unei persoane la fel de lipsită de apărare, să adopte același comportament reprobabil, atâta timp cât în situația dată a mizat pe ascendentul fizic și moral ce-l avea asupra acestei părții vătămate, decurgând din diferențele de vârstă și sex.
Aceste împrejurări deosebite creează în mod vădit o profundă tulburare socială, indignare și dezaprobare în rândul comunității la ideea că cei ce comit fapte de natura celei analizate ar putea fi cercetate în stare de libertate, generând în aceeași măsură sentimentul de insecuritate în rândul cetățenilor și temerea lor justificată că nu sunt și nu pot fi apărați în spațiul public, că oricând este posibil ca ei înșiși să fie victimele unei asemenea persoane, evident agresivă care manifestă un comportament în disprețul legii și a oricăror norme de conviețuire socială, astfel că statului, prin autoritățile publice, îi revine obligația pozitivă de a lua toate măsurile necesare, inclusiv cele prev. de art. 136 Cod procedură penală, pentru respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale tuturor cetățenilor săi.
În cazul de față la alegerea măsurii preventive s-a raționat că doar privarea de libertate ar fi oportună pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal pornit împotriva inculpatului, după cum și la acest moment procesual există convingerea că scopul prevăzut de legiuitor se poate realiza doar în aceste condiții.
Este de remarcat în aceeași măsură că fapta comisă poartă amprenta evidentă a unei atitudini de sfidare nu numai a semenilor, dar și a autorității publice menite să vegheze și să asigure ordinea și liniștea publică, securitatea, drepturile și libertățile cetățenilor - autoritate pentru care oamenii trebuie să manifeste respect și considerație, așadar un comportament ordonat raportat la normele de drept, iar nu unul mai presus de lege -, de vreme ce inculpatul nu a înțeles să se supună necondiționat rigorilor legii, nici la intervenția organelor de poliție care, ajunse în câmpul infracțional, l-au somat să stea pe loc, el asigurându-și scăparea prin fugă.
Mai mult decât atât, din situația juridică obiectivată în fișa de cazier ( 76 ds. ) se conturează profilul comportamental al inculpatului și în raport de care se poate trage concluzia că adoptă o atitudine deviantă, neagreată social, este violent și, cu toate că a suferit o condamnare la pedeapsa închisorii cu acordarea beneficiului suspendării condiționate a executării acesteia, pentru o infracțiune contra integrității corporale și sănătății persoanei, nu a înțeles să-și modifice conduita, în sensul de a adopta o atitudine corectă față de muncă, de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, ci a continuat să ignore atât valorile ocrotite de lege, cât și avertismentul ferm dat de societate, prin instanța de judecată.
În concluzie, asemenea faptă ca cea analizată în cauza de față, neurmată de o ripostă fermă a organelor judiciare, ar întreține climatul infracțional și ar crea inculpatului impresia că poate ignora în continuare valorile sociale ocrotite de legiuitor, fiind convins că nu îl vor atinge constrângerile legale, impunându-se așadar să se intervină energic și eficient, pentru că altfel s-ar compromite ideea de justiție, de lege, de responsabilizare și responsabilitate socială, inclusiv de prevenție și combatere a fenomenului infracțional, antecedentele sale penale sedimentând opinia că acest comportament reprobabil este susceptibil a se repeta și pe viitor.
Există după cum s-a reliefat în cele ce preced o necesitate reală și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție de care beneficiază cel în cauză, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală și justifică o detenție provizorie cel puțin încă o perioadă de timp, măsura arestării preventive rezonând și la acest moment scopului pentru care a fost instituită, acela de a se asigura desfășurarea în bune condiții a procesului penal de față, preîntâmpinându-se riscul exercitării unor presiuni asupra martorilor și de a se sustrage de la judecată
Cum de la data luării măsurii arestării preventive față de inculpat, temeiurile de fapt și de drept nu s-au schimbat, Tribunalul reține că cererea formulată de inculpat, prin apărător, de înlocuire a acesteia cu o măsură restrictivă de drepturi, aceea de a nu părăsi localitatea apare ca nefondată, astfel că va fi respinsă ca atare, de altfel doar restrângerea dreptului său la libera circulație nu ar avea aceeași eficiență chiar dacă libertatea sa ar fi subordonată unor garanții procesuale, fiind necesar un contact permanent al acestuia cu instanța ținând cont de stadiul procesual al dosarului, în care se va fixa abia primul termen de judecată, urmând ca probele acuzării să fie administrate nemijlocit în condiții de oralitate și contradictorialitate.
Aspectul asupra căruia se îndreaptă analiza instanței, cum ar fi poziția procesuală corectă, în opinia apărării, adoptată de inculpat, făcându-se apel pe această cale la bunăvoința și îngăduința organului judiciar, nu sunt de natură a schimba optica Tribunalului, în sensul că fiind lăsat în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, acest element urmând eventual să capete semnificația cuvenită la soluționarea cauzei pe fond.
Față de considerentele anterior expuse, în conformitate cu disp. art. 3001alin. 1 Cod procedură penală, Tribunalul a constatat că măsură examinată este legală și temeinică și, dat fiind faptul că subzistă temeiurile care au determinat privarea de libertate a inculpatului, în considerarea art. 3001al. 3 Cod procedură penală, a menținut măsura arestării preventive ce planează asupra sa.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, solicitând judecarea sa în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, cu referire expresă la inexistența pericolului concret pentru ordinea publică la momentul actual.
Examinând recursul declarat de inculpatul, prin prisma dispozițiilor art.3856alin.3 Cod procedură penală cu referire la art.141 Cod procedură penală și a motivelor invocate, Curtea constată că acesta nu este fondat pentru următoarele considerentele:
Prin rechizitoriul nr.587/P/2009 din 04 decembrie 2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. de art.197 alin.1,3 cod penal, constând, în esență, în aceea că în seara zilei de 8 noiembrie 2009 inculpatul a acostat-o pe victima minoră, în vârstă de 14 ani, și prin amenințare și exercitare de acte de violență, contrar voinței acesteia, a întreținut cu ea un raport sexual normal și un act sexual oral.
În conformitate cu dispozițiile art. 3001Cod procedură penală în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, după înregistrarea dosarului, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.
Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
C consideră că în mod corect instanța de fond a apreciat că în cauză subzistă temeiurile arestării preventive luată față de inculpat.
Astfel, din analiza dosarului a rezultat că la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului au fost reținute ca temeiuri în drept, dispozițiile art.143 și art.148 lit.f Cod procedură penală în condițiile art 1491din același cod, măsura fiind dispusă prin încheierea nr.71A din 11 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-, care a rămas definitivă prin nerecurare, ca urmare neeexercitării căi de atac prevăzute de lege de cel în cauză.
Curtea constată că în cauză există probe și indicii temeinice în sensul că a fost săvârșită fapta prevăzută de legea penală, concluzie bazată pe declarațiile părții vătămate și ale martorilor, și, raportul agentului, concluziile actelor medico-legale, procesul verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșe foto, coroborate cu declarațiile inițiale de recunoaștere ale inculpatului, existând motive verosimile, definite de CEDO ca fiind acele date și informații care ar indica unui observator obiectiv că persoana respectivă ar fi putut săvârși infracțiunea, de a bănui că inculpatul a comis infracțiunea, conform dispozițiilor art. 5 paragraf 1 lit. c din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Curtea apreciază, în contextul actelor și lucrărilor dosarului, că în mod just s-a constatat că sunt îndeplinite, în continuare, cerințele cumulative de la lit.f a art. 148 Cod procedură penală, respectiv cuantumul pedepsei cu închisoare pentru infracțiunea prev. de art.197 alin.1,3 cod penal fiind mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, în raport cu materialul probator administrat, dar și cu natura infracțiunii reținute în sarcina sa, aceea de viol, de modalitatea efectivă de săvârșire( prin amenințare și acte de violență), de împrejurările comiterii faptei(profitând de întuneric), de urmările produse prin trauma provocată minorei, în vârstă de 14 ani și nu în ultimul rând de atitudinea inculpatului, creându-se o stare de insecuritate în colectivitatea din care provine, dar și o rezonanță negativă în comunitate, față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații, ce prezintă o gravitate sporită, ar fi judecate în stare de libertate.
Deși inculpatul a susținut în recurs că a întreținut relații sexuale cu partea vătămată având acordul acesteia, Curtea constată că acest aspect nu poate fi examinat în acest moment procesual, fiind atributul instanței ce judecă fondul, ca pe baza probelor, să stabilească vinovăția sau nevinovăția acestuia și față de argumentele prezentate anterior consideră că aceste afirmații nu constituie un temei pertinent care să justifice punerea sa în stare de libertate.
Așa fiind, Curtea în conformitate cu dispozițiile art.38515pct.1 lit.b rap.la art.141 cod procedură penală, va respinge recursul declarat de inculpat, ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui - și, născut la 19 iunie 1988 în localitatea F, jud. S, în prezent aflat în Arestul S, împotriva încheierii de ședință din 7.12.2009 a Tribunalului Suceava.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, se va avansa din fondurile către BA
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 09 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
3 ex.
09.12.2009
Jud. -
Președinte:Androhovici DanielaJudecători:Androhovici Daniela, Ghertner Ioan Artur, Ilieș
