Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 46/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

(2859/2009)

DECIZIA PENALĂ NR. 46

Ședința publică de la 11 ianuarie 2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Simona Cîrnaru

JUDECĂTOR 2: Dumitru Mirancea

JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu

GREFIER - - -

*********

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.

Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de inculpații și împotriva încheierii de ședință din 4 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat recurenții inculpați în stare de arest și asistat de apărător ales, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 24939 emisă de Baroul București - Cabinet Individual și - în stare de arest și asistat de apărător ales, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. - emisă de Baroul București - Cabinet Individual.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.

Apărătorul recurentului inculpatsolicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și judecarea recurentului în stare de libertate. Consideră că nu se mai mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și nu apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestei măsuri.

De asemenea, mai susține că lăsarea recurentului în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică și nu există temerea că odată lăsat liber, acesta se va sustrage de la cercetarea judecătorească.

Apărătorul recurentului inculpatavând cuvântul, consideră netemeinică încheierea din 4 decembrie 2009 a Tribunalului București - prin care s-a dispus menținerea stării de arest preventiv. Susține că recurentului i s-a stabilit o încadrare de urmărire penală, iar participația lui este alta decât cea care a fost expusă de procurorul care a efectuat actele de urmărire penală. Făcând o scurtă trimitere la situația de fapt, arată că recurentul,la data de 8 iulie 2009 l-a însoțit pe coinculpatul când a montat pe un aparținând Băncii un aparat artizanal de culoare gri menit să copieze datele informatice de pe card-uri. În momentul in care îl ridicau, au fost prinși de organele de poliție și reținuți, astfel că nu a mai participat împreună cu la retrageri frauduloase anterioare, astfel cum se sugerează în actul de inculpare, nu a beneficiat de sumele pe care coinculpații le-au obținut. Nu există date din care să rezulte că recurentul inculpat a mai fost împreună cu ceilalți și a valorificat datele obținute de către aceștia anterior. Inițial, a fost arestat și s-a stabilit o încadrare juridică în sensul autoratului iar ulterior, la momentul prezentării materialului, s-a schimbat încadrarea juridică, apreciindu-se de către procuror că inculpatul este complice la falsificarea unui instrument de plată electronic. În opinia apărării, nu poate coexista infracțiunea de complicitate atâta vreme cât nu l-a ajutat pe să falsifice vreun instrument de plată sau să dețină astfel de instrumente de plată electronică în vederea falsificării. Materialul probator realizat în cauză prin care organul de urmărire penală l-a apreciat suficient față de ceilalți inculpați s-a obținut prin efectuarea unor expertize de identificare de pe fotografiile de pe camerele video, iar clientul său nu apare pe nici o astfel de fotografie.

Concluzionând, susține că nu există probe sau indicii temeinice în sensul art. 68/1 Cod procedură penală, astfel că solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și judecarea recurentului în stare de libertate.

Reprezentantul parchetuluiavând cuvântul, consideră încheierea recurată legală și temeinică. Cu privire la inculpatul solicită a se avea în vedere concursul de infracțiuni reținut în sarcina acestuia - trei infracțiuni la Legea comerțului electronic și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

În ceea ce-l privește pe - acesta a participat la infracțiunile prevăzute la Legea comerțului electronic sub forma complicității.

Rezultă din datele cauzei că cei doi au fost prinși în flagrant la data de 8 iulie 2009 în timp ce efectuat operațiuni la un bancomat din B - Drumul, iar probele administrate realizează cerințele art.68/1 Cod procedură penală. Solicită a se avea în vedere activitatea infracțională a recurenților pe perioada 2007 - 2009, numărul mare de părți vătămate - peste 290, valoarea prejudiciului - peste 1.300.000 lei, precum atitudinea procesuală a recurenților.

Pe cale de consecință solicită respingerea recursurilor ca fiind nefondate.

Recurentul inculpat având ultimul cuvânt,solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate, arătând că la momentul comiterii faptei lucra și era și student la Universitatea "Spirul " - Facultatea de Drept și Administrație Publică.

Recurentul inculpat având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate, arătând că este arestat de 6 luni.

Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.

CURTEA,

Asupra recursurilor penale de față.

Prin încheierea din 4.12.2009 pronunțată de Tribunalul București - secția I penală a fost menținută arestarea preventivă a inculpaților, și.

Tribunalul a apreciat că subzistă temeiurile avute în vedere la data arestării preventive și că sunt îndeplinite prevederile art.136 Cod procedură penală.

Inculpații sunt cercetați pentru comiterea infracțiunilor de falsificare a unor instrumente de plată electronică, deținerea în vederea punerii în circulație a instrumentelor de plată electronică, punerea în circulație a instrumentelor de plată electronică falsificate, deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv și asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni prev.de art.24 alin.1 din Legea nr.365/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.24 alin.2 din Legea nr.365/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.25 din Legea nr.365/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.27 alin.1 din Legea nr.365/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.323 alin.2 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

În fapt, s-a reținut că la data de 8.07.2009 inculpații și au fost prinși în flagrant la bancomatul din B, Drumul nr.80, sector 6 în timp ce ridicau de la bancomat un dispozitiv de culoare gri, ce se afla instalat în partea superioară a -ului, deasupra displayului, în formă de baghetă destinat memorării codului PIN și un altul în formă dreptunghiulară ce servea la copierea datelor și informațiilor aflate pe magnetică a cardurilor bancare. Fiind extinse cercetările au fost identificați și ceilalți inculpați care au contribuit la comiterea faptelor.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații și care au solicitat să fie judecați în stare de libertate, deoarece nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Recurentul inculpat a mai arătat că nu sunt probe suficiente privind vinovăția sa.

Recursurile declarate de inculpați nu sunt întemeiate și vor fi respinse în baza art.38515pct. 1 lit.b Cod procedură penală.

În cauză sunt indicii temeinice din care rezultă vinovăția inculpaților, aceștia fiind prinși în flagrant, în acest sens fiind procesele-verbale încheiate de organele de poliție, elementele de falsificare de plată electronică ridicate de la inculpați, înregistrările de pe camerele video, declarațiile martorilor, înregistrările telefonice, fiind îndeplinite și prevederile art.143 și 148 lit.f Cod procedură penală.

Pedepsele prevăzute de lege pentru aceste infracțiuni sunt mai mari de 4 ani iar lăsarea în libertate a inculpaților reprezintă pericol concret pentru ordinea publică, ce rezultă din gravitatea deosebită a faptelor, modalitatea de acționare, numărul mare de activități desfășurate și prejudiciile cauzate.

Arestarea preventivă a inculpaților și menținerea în stare de arest este justificată în condițiile în care acest gen de fapte au cunoscut în ultima perioadă o recrudescență deosebită și au dus la un sentiment de insecuritate socială.

Susținerile inculpatului că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la data arestării preventive nu pot fi primite deoarece nu s-a arătat în ce mod s-ar fi schimbat condițiile existente la data arestării preventive.

În ce privește pe inculpatul acesta a fost surprins împreună cu inculpatul în timp ce încercau să scoată bani de la un bancomat în mod fraudulos, astfel că afirmațiile sale că nu sunt probe privind vinovăția sa sunt total neîntemeiate.

De asemenea, vinovăția sa rezultă și din celelalte probe respectiv înregistrările telefonice, înregistrările de pe camerele video și perchezițiile efectuate în cauză.

Așa cum s-a arătat, pericolul social rezultă și din perioada mare de timp în care inculpații au acționat, respectiv anii 2007-2009, numărul mare de părți vătămate, peste 290 și valoarea deosebită a prejudiciului de peste 1.300.000 lei.

Este de notat faptul că perioada petrecută de inculpați în arest preventiv este scurtă, fiind abia la început, astfel că în ce privește termenul rezonabil al arestării nu sunt probleme.

Rezultă că încheierea instanței de fond este legală și temeinică și nu sunt motive pentru casarea acesteia.

Recurenții inculpați vor fi obligați la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii de ședință din 4.12.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția I penală în dosarul nr-.

Obligă fiecare recurent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 11 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

a

Proces-verbal

pentru grefier - aflată detașată la altă

instanță, semnează, GREFIER,

Red.

Dact. 2 ex./18.01.2010

Președinte:Simona Cîrnaru
Judecători:Simona Cîrnaru, Dumitru Mirancea, Nicoleta Grigorescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 46/2009. Curtea de Apel Bucuresti