Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 464/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.464
Ședința publică din 03 iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Silviu Anti
JUDECĂTOR 2: Dumitru Pocovnicu
JUDECĂTOR 3: Bogdan Adrian
GREFIER: ---
**********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă J- Baf ost reprezentat legal de - procuror.
Pe rol judecarea recursurilor declarate de inculpații, și, împotriva încheierii din data de 30.06.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta - inculpat, în stare de arest, asistată de apărător ales, avocat -, recurentul - inculpat, în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat, recurenții - inculpați și, în stare de arest, asistați de apărător ales, avocat și recurentul - inculpat, în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având pe rând cuvântul, recurenții inculpați, și precizează că înțeleg să mențină recursurile declarate, recurentul - inculpat arătând că este de acord să fie asistat de apărător desemnat din oficiu.
Nemaifiind alte cereri, Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.
Apărătorul recurentei - inculpat, avocat -, solicită admiterea recursului împotriva încheierii din 30.06.2009 prin care s-a menținut starea de arest preventiv, casarea acesteia, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond să nu se mai mențină măsura arestării preventive, cu punerea deîndată în libertate a inculpatei. Arată că nu se mai mențin temeiurile ce au stat la baza acestei măsuri. Inculpata a avut o atitudine constantă de la început, recunoscând și regretând fapta. Precizează că aceasta a arătat detaliat cum a introdus drogurile, care nu au fost comercializate. Susține că motivația acestei activități a fost necesitatea urmării și finalizării studiilor. Afirmă că pericolul social concret trebuie privit și prin prisma atitudinii inculpatei înainte de săvârșirea faptei, dat fiind că nu are antecedente penale, era elevă, nu și-a dat seama de consecințele faptei și nu este un consumator de droguri. Arată că menținerea în arest nu poate duce la reeducarea inculpatei. Precizează că arestul este o măsură de excepție și în cauză se poate lua măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. Susține că inculpatei i s-a agravat situația prin reținerea la încadrarea juridică și a art.8 din Legea nr.39/2003 și afirmă că nu există un asemenea grup infracțional, care presupune un lider și faptul ca fiecare membru să aibă atribuții specifice, or cei inculpați nici nu se cunoșteau. Solicită admiterea recursului și înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea.
Apărătorul recurenților - inculpați și, avocat, solicită admiterea recursurilor celor doi inculpați, desființarea încheierii pronunțate la data de 30.06.2009 de Tribunalul Bacău, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond revocarea arestului preventiv. Arată că temeiul arestării este cel de la art.148 lit.f CPP, respectiv că este vorba despre o faptă pentru care legea prevede pedeapsa mai mare de 4 ani și că inculpații prezintă pericol social pentru ordinea publică. Precizează că inculpații sunt judecați pentru trafic de droguri. Susține că din dosar rezultă că pentru cei doi inculpați, aprecierile făcute în rechizitoriu sunt exagerate. Aceștia sunt considerați traficanți de droguri, deși la dosar există declarațiile inculpaților și martorilor care infirmă cele reținute de parchet. Afirmă că inculpații au avut o atitudine de recunoaștere, dar s-a încercat de către parchet să se dea impresia unei fapte mai grave. Singura problemă a inculpatului este că a avut legătură cu familia, care a adus în țară o cantitate de droguri. Învederează faptul că în conformitate cu acele convorbiri, rezultă că urma să achiziționeze o cantitate pentru consum propriu, nu există probe că urma să o vândă altor persoane. Arată că au fost efectuate percheziții domiciliare și în autoturism, unde nu s-au găsit substanțe interzise la inculpatul. Precizează că acesta a mai cumpărat și de la acele cofee - shopuri astfel de droguri. Susține că a depus la o judecare anterioară la Curtea de Apel Bacău un articol de presă care arăta că la acele cofee - shopuri au fost descoperite substanțe conținând. Afirmă că inculpatul nu poate constitui pericol public. Dacă în urma consumului de droguri săvârșea și alte fapte antisociale, se putea reține pericolul social. Însă inculpatul servea o țigară la perioade mari de timp; nu este traficant. Învederează faptul că se reține în rechizitoriu faptul că inculpatul a avut o poziție de recunoaștere parțială, însă acesta declarat doar ceea ce știe. Cu privire la inculpatul, arată că se reține că acesta ar fi comercializat în două rânduri o cantitate infimă de canabis. Precizează că inculpatul a declarat că a mai cumpărat de la acele cofee - shopuri și vindea altora care nu se pricepeau, însă pentru acest lucru nu poate fi numit traficant. Apoi, a fost arestat la câteva luni de când a vândut acelei persoane sub acoperire și este puțin probabil ca dacă era cunoscut ca traficant organele de anchetă să stea atâta timp în pasivitate. Susține că, mai mult, inculpații nu se cunoșteau, deci nu se poate reține grupul. Afirmă că se reține în încheierea recurată că poziția de recunoaștere nu poate duce la judecarea în stare de libertate. Învederează însă faptul că inculpații nu mai pot impieta cursul cercetării judecătorești, dat fiind că au recunoscut. Arată că se poate eventual înlocui măsura arestului cu obligarea de a nu părăsi localitatea, stabilindu-se anumite obligații în sarcina inculpaților. Precizează că măsura arestării preventive este prea aspră și solicită ca în baza art.300/1 să se constate că temeiurile care au stat la baza luării acesteia nu mai subzistă, urmărirea penală fiind finalizată. În concluzie, pentru cei doi inculpați, solicită judecarea acestora în stare de libertate, eventual obligarea de a nu părăsi localitatea.
Apărătorul desemnat din oficiu al recurentului - inculpat, avocat, arată că prin recurs s-a solicitat punerea în libertate a inculpatului, dat fiind că nu se mai impune menținerea stării de arest. Precizează că motivarea cum că inculpatul prezintă pericol concret nu-și mai găsește justificarea. Acesta a avut o poziție sinceră, urmărirea penală este finalizată și inculpatul nu are condamnări anterioare. Motivarea instanței că pericolul concret rezultă din alte infracțiuni este o motivare generică, la fel ca aceea că inculpatul se afla într-un local care este cunoscut că se consumă droguri de mare risc. Susține că dacă parchetul avea indicii temeinice, făcea ceva mai demult. Afirmă că s-a reținut că ar putea exercita presiuni asupra martorilor, însă urmărirea penală a fost finalizată. Motivarea că poate fi pericol pentru ordinea publică, în condițiile în care inculpatul nu are antecedente, nu poate fi reținută. Solicită admiterea recursului și înlocuirea măsurii cu obligarea de a nu părăsi localitatea. Solicită plata onorariului pentru apărător desemnat din oficiu.
Apărătorul recurentului - inculpat, avocat, solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii din data de 30.06.2009, prin care s-a menținut arestarea preventivă, casarea acesteia, reținerea cauzei spre rejudecare și să nu se mai mențină măsura arestului preventiv, dat fiind că nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea acesteia. Arată că temeiul avut în vedere la luarea acestei măsuri a fost cel prev. de art.148 lit.f CPP. Precizează că din punct de vedere al încadrării juridice, reținerea dispozițiilor privind grupul organizat nu are suport probator, ci doar a împovărat mai mult situația inculpatului. Grupul presupune un lider, atribuții specifice pentru membrii săi, ori cunoștea din grup doar pe unul dintre inculpați și pe soția sa, nu se cunoștea cu ceilalți. Susținerea din motivare că recunoașterea și lipsa antecedentelor nu reprezintă criterii pentru punerea în libertate, nu o apreciază. Susține că există pedeapsa mai mare de 4 ani, dar nu există pericol social concret, deci nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele art.148 lit. Afirmă că inculpatul este la prima abatere, a avut un loc de muncă stabil, o co,portare ireproșabilă și o poziție procesuală adecvată care rezultă din declarațiile date la DIICOT. Învederează faptul că în declarația din 23.06 arată că a acceptat cu relativă ușurință propunerea lui, dat fiind că avea nevoie de bani. S-a întâlnit o singură dată cu. La percheziția domiciliară și a autoturismului nu s-au găsit droguri. Arată că nu există dubii sau suspiciuni că ar împiedica aflarea adevărului. Măsura arestării este una excepțională iar menținerea în stare privativă nu ar aduce beneficii pentru reintegrarea socială. Precizează că hotărârile recente ale CEDO recomandă să nu se ia imediat măsura arestării preventive și menținerea acesteia. Susține că inculpatul ar putea beneficia de o pedeapsă cu suspendarea condiționată, deci se poate lua măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Reprezentantul Ministerului Public, în baza art.38515pct.1 lit.b CPP, pune concluzii de respingere a recursurilor, menținerea încheierii pronunțate de Tribunalul Bacău la data de 30.06.2009 ca fiind legală și temeinică cu privire la menținerea stării de arest preventiv, dat fiind că subzistă temeiul prevăzut de art.148 lit.f CPP, măsura fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal. Arată că sunt întrunite cerințele art.148 lit.f CPP dată fiind natura faptelor, gravitatea acestora, perioada întinsă de acțiune, activitățile inculpaților fiind monitorizate timp de 6 luni, atitudinea inculpaților de minimalizare a participării lor la infracțiune. Precizează că inculpații au fost trimiși în judecată pentru art.8, nu pentru art.7, din Legea nr.39, nefiind necesară condiția pentru grupul organizat ca membrii să se cunoască între ei.
Având ultimul cuvânt, recurenta - inculpat arată că nu prezintă pericol social și solicită judecarea sa în libertate.
Recurentul - inculpat, având ultimul cuvânt, solicită judecarea în libertate.
Recurentul - inculpat, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate, precizând că regretă.
Având ultimul cuvânt, recurentul - inculpat arată că s-a terminat cercetarea penală iar în arest a luat contact cu persoane care nu pot duce la reeducarea sa. Precizează că fapta nu este una de violență și a recunoscut-
Recurentul - inculpat, având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Prin încheierea din data de 30.06.2009 pronunțată de TRIBUNALUL BACĂUs -a dispus între altele în temeiul art. 3001pr.pen. că masura arestului preventiv privind pe inculpatii:, -, - a fost legal si temeinic luată și in consecință:
In temeiul art. 160 rap la art. 3001pr.pen. s-a mentinut starea de arest a inculpatilor, -,.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Potrivit jurisprudenței CEDO detenția este justificata doar daca se face dovada ca asupra procesului penal planează unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciatein concreto, pentru fiecare caz in parte:pericolul de săvârșirea unor noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburata liniștea publica.
nr. R(80)11 Comitetului de Miniștri a Consiliului Europei prevede la pct. 3 ca detenția provizorie nu poate fi ordonata decât daca persoana in cauza este bănuita ca a săvârșit o infracțiune si sunt motive serioase de a se crede ca exista unul sau mai multe dintre următoarele pericole:pericolul de fuga, cel de obstrucționare a justiției ori acela ca acuzatul sa nu comită o noua infracțiune. Pct.4 al recomandării specifica in plus ca,daca existenta nici unuia dintre pericolele enunțate nu a putut fi stabilita, detenția provizorie s-ar putea totuși, justifica,in mod excepțional, in anumite cazuri in care se comite o infracțiune deosebit de
Din probele administrate pana la aceasta data in cauza au rezultat indicii temeinice ca inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși in judecata, infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani si exista date certe ca lăsarea lor in libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publica, așa încât judecarea acestora in stare de libertate raportat la gravitatea faptelor comise si la numărul mare de cate materiale nu ar face decât sa impieteze desfășurarea in bune condiții a procesului penal.
Faptul ca inculpații au recunoscut săvârșirea faptelor si au avut o atitudine sincera nu constituie motiv care sa la punerea in libertate a acestora in acest moment atâta timp cat in cauza nu au fost administrate nici un fel de probatorii si de asemenea nici apărările privind contribuția pe care a avut-o fiecare dintre ei nu poate constitui temei pentru înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau tara fata de datele si indiciile existente in cauza si nici temei pentru revocarea acestei masuri.
Pentru nici unul dintre cei doi inculpați nu s-a putut aprecia ca au dispărut temeiurile care au stat la baza arestării lor, motivele invocate in apărare in sensul ca nu mai subzista temeiurile care au stat la baza arestării lor; ca nu exista prezintă pericol pentru ordinea publica; ca nu exista date din care sa rezulte ca încearcă zădărnicească aflarea adevărului nu pot fi primite de instanța la acest moment procedural realitatea datelor si indiciilor existente in cauza reflecta contrariul.
Nici lipsa antecedentelor penale nu justifica judecarea acestora in stare de libertate toate aceste aspecte trebuie raportate la faptele pentru care sunt cercetați si la potențialul violent care l-ar putea reprezenta pentru întreaga ordine de drept toate aceste apărări reprezintă eventuale criterii de individualizare a pedepselor ce vor fi aplicate in cauza.
Mai mult decât atât, actele dosarului reflecta fără echivoc faptul ca infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși in judecata prezintă o gravitate sporita, faptele săvârșite având rezonanta in rândul opiniei publice si determinând reacția negativa a acesteia fata de împrejurarea ca persoane asupra cărora planează astfel de acuzații sunt judecate in stare de libertate.
De asemenea tribunalul a apreciat ca măsura arestului preventiv este in concordanta si cu dispozițiile art. 5 din CEDO, respectiv măsura a fost luata pe baza unor motive verosimile ca s-a săvârșit o infracțiune sau ca exista motive temeinice a crede in necesitatea de a împiedica sa se săvârșească o noua infracțiune, fiind necesara astfel, apărarea ordinii publice a drepturilor si libertăților cetățenilor, desfășurarea in bune condiții a procesului penal, motive ce subzista si la aceasta data.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a apreciat ca temeiurile care au stat la baza măsurii arestului preventiv subzista, nu s-au modificat si nu au intervenit elemente noi care sa determine instanța sa revoce, sa înlocuiască măsura arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea
Împotriva încheierii a declarat au decarat recurs inculpații, și.
Apărătorii recurenților inculpați au invocat netemeinicia încheierii recurate,considerând că în mod greșit instanța de fond a dispus menținerea stării de arest a acestora.
În concret, inculpații prin apărători au arătat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat, invocând în acest sens lipsa antecedentelor penale și poziția sinceră a acestora.
În plus, față de aceste motive,inculpații și au criticat încadrarea juridică a faptelor arătând că în mod greșit s-a reținut în sarcina incupaților infracțiunea prev. de art.8 din Legea nr.39/2003.
Față de toate motivele de recurs invocate,inculpații apreciază că nu prezintă periculozitate pentru ordinea publică, putând fi judecați în stare de libertate,drept pentru care solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii recurate și revocarea detenției provizorii sau înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu conform art. 3856alin. (3) proc.pen. instanța de recurs constatată prin raportare la prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului că recursurile inculpaților sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Legiuitorul român prin intermediul normelor prevăzute în Codul d e procedură penală a condiționat luarea unei măsuri preventive privative de libertate de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art. 148.proc.pen. Odată cu ratificarea de către România în 1994 Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 parag. 1 lit. c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.
Dispozițiile Convenției fac trimitere, în primul rând, în ceea ce privește luarea măsurii arestării preventive, la legislația națională, consacrând obligația de a fi respectate atât normele de fond, cât și cele de procedură prevăzute de către aceasta; dar, cu toate acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că orice măsură preventivă trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5 al Convenției, scop care constă în protejarea individului împotriva privărilor arbitrare de libertate. Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate să aibă loc cu respectarea dispozițiilor dreptului intern, ci este necesar ca acesta din urmă să fie, la rândul său, în acord cu prevederile Convenției, inclusiv cu principiile generale pe care aceasta, deși nu le enunță expres, le conține în mod implicit.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat care este principiul general care trebuie să guverneze această materie, în cauza Wemhoff: "detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă". Aprecierea necesității luării măsurii detenției provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție.
Prin urmare,pe de o parte instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între dreptul la libertate al persoanei acuzată de săvârșirea unor infracțiuni grave, și interesul public de protecție a cetățenilor, dedus din modul de săvârșire al faptelor cu privire la care există indicii că au avut loc cu participarea acesteia, precum și interesul desfășurării în bune condiții a procesului penal,pe de altă parte.
Aplicând aceste principii la speța de față, Curtea, în acord cu opinia Tribunalului, consideră că menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților este necesară pentru prezervarea ordinii publice,fiind astfel incidente în cauză dispozițiile art.148 lit.f Cpp.
Infracțiunile în materia traficului de droguri prezintă un grad deosebit de ridicat de pericol social.
Aceste infracțiuni, de o amploare deosebită aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală,respectiv sănătatea publică,reprezentând totodată,una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate.
Curtea constată că probatoriul administrat în faza de urmărire penală, demonstrează și probează existența unui pericol concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților - pericol ce este apreciat, în speță, prin raportare la toate datele și elementele cauzei penale de față, respectiv natura și gravitatea faptelor despre care se prezumă că au fost săvârșite de inculpați, vasta activitate infracțională în legătură cu care se presupune că au fost implicați - constând în procurarea, introducerea în țară și comercializarea de droguri de risc în cantități semnificative - aspecte ce reclamă necesitatea unei reacții ferme și eficiente a autorităților judiciare în privința persoanelor cercetate pentru fapte de natura celor în discuție, în sensul stopării ori eliminării fenomenului infracțional.
În raport cu aceste argumente, sinceritatea inculpaților și lipsa antecedentelor penale ale acestora, nu pot impune concluzia că aceștia nu prezintă periculozitate pentru ordinea publică, aceste circumstanțe personale vor fi avute în vedere judecătorul fondului și vor putea avea influență pozitivă la individualizarea pedepselor, în situația în care vinovăția inculpaților va fi stabilită pe bază de probe.
Curtea nu poate da curs solicitării apărătorilor inculpaților și privind verificarea încadrării juridice date de procuror în infracțiunea de aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat, prin prisma împrejurării că nu ar putea exista grup infracțional organizat în condițiile inexistenței unui lider și a unor atribuții specifice a fiecărui membru al grupului. La acest moment procesual nu cade în sarcina instanței stabilirea corectei încadrări juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților, acest aspect urmând a fi analizat de instanță în cursul judecății. Pe de altă parte, existența grupului infracțional organizat trebuie privită independent de realizarea scopului acestuia.
În consecință, în considerarea celor expuse, constatând că la acest moment, interesul general de protecție a ordinii publice prevalează în raport cu interesul inculpaților de a fi judecați în stare de libertate Curtea va respinge recursurile inculpaților.
- constată ca recurenții inculpați, și au fost asistați de apărători aleși.
Văzând și dispozițiile art.189, 192 al.3 Cpp
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții - inculpați, și împotriva încheierii din data de 30.06.2009 a Tribunalului Bacău.
Constată că recurenții - inculpați, și au fost asistați de apărători aleși.
În baza art.189 Cod procedură penală, dispune plata onorariului avocatului din oficiu desemnat pentru inculpatul în sumă de 100 lei, din fondurile MJ către Baroul Bacău.
În baza art.192 al.2,4 Cod procedură penală obligă recurenții inculpați, și să plătească statului câte 100 lei.
În baza art.192 al.2 Cod procedură penală obligă recurentul - inculpat să plătească statului suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în care s-a inclus și onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.07.2009 în prezența inculpaților arestați, cu opinia separată a domnului judecător - - care este pentru admiterea recursului inculpatului, casarea în parte a încheierii recurate și înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi țara, prev. de art.145/1 CPP.
Președinte, Judecători,
GREFIE
Ptr.grefier - -
aflat în CO semnează
Grefier șef secție,
red.
red.AB
tehnored.- ex.2
6.07.2009
OPINIE SEPARATĂ
Referitor la recursul declarat de recurentul-inculpat, contrar opiniei majoritare, apreciez că se impune admiterea recursului declarat de acesta și înlocuirea măsurii arestului preventiv cu obligarea de a nu părăsi țara, prevăzută de art.145/1 Cod procedură penală, pentru următoarele considerente:
Prin încheierea din data de 05.05.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, în temeiul art.149/1 alin.9 și 10 Cod procedură penală, cu aplicarea art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii continuate de trafic de droguri, prevăzută de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și a infracțiunii prevăzută de art.8 din Legea nr.39/2003.
Prin aceeași încheiere s-a dispus arestarea preventivă și a inculpaților:, -, - și -.
Prin încheierile din data de 29 mai.2009, s-a dispus prelungirea duratei măsurii arestului preventiv pentru cei 5 inculpați, pentru o durată de câte 30 de zile, respectiv până la data de 02.07.2009.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitatea Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Bacău, prin rechizitoriu din data de 25.06.2009, a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv și a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii continuate de trafic de droguri, prevăzută de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2004, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.8 din Legea nr.39/2003, faptele constând în aceea că, în baza aceleași rezoluțiuni infracționale, la datele de 25.01.2009 și, respectiv, 05.02.2009, a vândut pe raza municipiului B, colaboratorului cantitatea de 1,9 grame și, respectiv 1,1 grame rezină de canabis, produse care fac parte din categoria drogurilor de risc conform Tabelului III Anexa legii nr.143/2000, desfășurând activități de comercializare a drogurilor în cadrul unei grupări infracționale din care fac parte inculpații,.
La luarea măsurii arestului preventiv și la prelungirea duratei acestei măsuri s-a apreciat că sunt probe și indicii privind săvârșirea de recurentul-inculpat a mai multor acte materiale ale infracțiunii de trafic de droguri și, în general a unei activități infracționale mult mai laborioase.
Însă, din examinarea actului de sesizare recurentul-inculpat a fost trimis în judecată doar pentru două acte materiale ale infracțiunii de trafic de droguri, fapta constând în aceea că în baza aceleași rezoluțiuni infracționale, la datele de 25.01.2009 și, respectiv, 05.02.2009, a vândut pe raza municipiului B, colaboratorului cantitatea de 1,9 grame și, respectiv1,1 gramerezină de canabis.
Potrivit jurisprudenței libertatea persoanei este regula, excepția de la această regulă constituind-o privarea de libertate(cauza Wemhoff Germaniei),care reprezintă o gravă derogare de la principiile libertății individuale și de la prezumția de nevinovăție, autoritățile naționale având obligația de a se asigura că, în fiecare cauză, detenția la care este supus un acuzat nu depășește o durată rezonabilă.
Totodată, scopul măsurilor preventive precizat de art. 136 Cod procedură penală poate fi atins și prin luarea unei măsuri mai puțin severă decât cea a arestării preventive și care să constituie, în același timp, o garanție că inculpatul nu se va sustrage de la judecată sau executarea pedepsei și nici nu va încerca să influențeze părțile vătămate sau martorii.
În conformitate cu dispozițiile art.139 alin.1 Cod procedură penală, măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Însă, așa cum se arăta, pentru a se dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu una dintre măsurile preventive solicitate de intimatul-inculpat, trebuie îndeplinită o condiție esențială și anume, ca pe parcursul procesului penală, deci după luarea măsurii preventive, să intervină elemente noi care să impună înlocuirea măsurii preventive luate inițial.
În conformitate cu prevederile art.136 alin.8 Cod procedură penală, legerea măsurii preventive se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.
În conformitate și cu Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și a Libertăților Fundamentale și a practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, persistența unei suspiciuni rezonabile că persoana arestată a comis o infracțiune este o condiție sine qua non pentru legalitatea menținerii stării de detenție, dar, după o anumită perioadă de timp ea nu mai este și suficientă.
Suspiciunea că inculpatul a săvârșit infracțiunile imputate prin rechizitoriul poate justifica, inițial privarea de libertate, dar nu poate constitui un temei "relevant și suficient", pentru menținerea măsurii arestului preventiv.
În aprecierea persistenței pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudența, care a statuat că în măsura în care dreptul național o recunoaște, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, că anumite infracțiuni pot suscita o "tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă, doar pe un termen limitat și în orice caz, ar trebui demonstrat că punerea în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică, iar menținerea măsurii este legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată.
Continuarea detenției nu se justifică decât dacă indicii concrete demonstrează o cerință veritabilă de interes public care prevalează, în ciuda prezumției de nevinovăție, asupra regulii respectării libertății individuale stabilită de art.5 din Convenție( împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, nr.543/03, împotriva Italie, împotriva Austriei, împotriva Lituaniei).
Orice menținere în stare de arest preventiv a unui inculpat, chiar și pentru o durată scurtă, trebuie justificată în mod convingător( împotriva Bulgariei, nr.38822/97 și împotriva, nr.42440/06).
Ori, infracțiunile pentru care este trimis în judecată recurentul-inculpat nu sunt în măsură, prin natura lor, să releve un pericol concret și actual, pe care l-ar prezenta acesta pentru ordinea publică, nefiind comise prin constrângere sau alte mijloace violente, iar inculpatul nu are antecedente penale din care să se poată trage concluzia existenței unui astfel de pericol.
Curtea constată că în raport de numărul actelor materiale ale infracțiunii de trafic de droguri (două acte materiale), cantitatea de droguri traficată ( 3 grame), tipul de drog traficat, împrejurările concrete în care se presupune că a fost săvârșită infracțiunea și persoana recurentului-inculpat, acesta, așa cum rezultă și din actul de sesizare a instanței, nefiind cunoscut cu antecedente penale, precum și de data de la care a fost arestat se impune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Menținerea stării de detenție preventivă poate fi justificată într-un caz concret, numai dacă există indicii precise în sensul unei necesități reale și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală(Hotărârea Elvenția din 26 ianuarie 1993).
În raport de toate aceste aspecte și de faptul că în mod, trecerea timpului a atenuat rezonanța socială negativă produsă de săvârșirea infracțiunilor imputate, apreciez că ăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă un pericol concret, real și actual pentru ordinea publică.
În jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea și desigur menținerea acestei măsuri a unui inculpat suspectat că a comis o infracțiune:pericolul ca acuzatul să fugă( împotriva Austriei Hotărârea din 10.11.1969),riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiției(Wemhoff împotriva Germaniei, Hotărârea din 27.06.1968), riscul să comită noi infracțiuni ( împotriva Austriei),sau să ordinea publică( împotriva Franței, Hotărârea din 26.06.1991 și împotriva Olandei, Hotărârea nr.43701 din 05.07.2007).
În același sens s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului și încauza Calmanovici împotriva României, prin Hotărârea din 01.07.2008.
În cauză, nu sunt dovezi în sensul că recurentul-inculpat ar încerca să fugă, sau să comită noi infracțiuni și acesta nu are cum să împiedice înfăptuirea actului de justiție, deoarece cele două livrări au fost făcute unor investigatori și colaboratori ai organelor de cercetare penală, aceștia putând fi oricând audiați de instanța de judecată.
În ceea ce privește motivul"tulburării ordinii publice",acesta nu poate fi considerat relevant și suficient decât dacă se bazează pe fapte de natură să indice că eliberarea deținutului ar tulbura cu adevărat ordinea publică ( contra Franței).
În ceea ce-l privește pe recurentul-inculpat, nu există indicii precise, în sensul unei necesitări reale și de interes public, care, în pofida prezumției de nevinovăție de care se bucură acesta, să prevaleze regulii privind libertatea individuală.
Prin stabilirea obligațiilor la care va trebui să se supună recurentul-inculpat pe durata luării măsurii obligării de a nu părăsi țara, prin înștiințarea organelor prevăzute de lege, care să asigure respectarea acestor obligații, se va asigura atât participarea inculpatului la procesul penal, cât și buna desfășurare a judecății.
Desigur că în condițiile în care recurentul-inculpat va nesocoti cu rea-credință obligațiile stabilite, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara va fi înlocuită cu măsura arestului preventiv.
De altfel, Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și a Libertăților Fundamentale-art.5 paragraful 3 arată că: "Orice persoană arestată sau deținută în condițiile prevăzute de art.5 paragraful 1 lit.c, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare ș are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberat în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauă la audiere".
Pentru aceste considerente, apreciez că în temeiul art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală, se impunea admiterea recursului declarat de acesta, casarea încheierea recurată cu privire la acest inculpat și reținând cauza spre rejudecare, în temeiul art.139 alin.1 Cod procedură penală, să fie înlocuită măsura arestului preventiv luată împotriva acestuia cu măsura preventivă obligării de a nu părăsi țara.
PREȘEDINTE,
- -
Red.
03.07/06.07.2009
Președinte:Silviu AntiJudecători:Silviu Anti, Dumitru Pocovnicu, Bogdan Adrian
