Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 479/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 479/R-MF

Ședința publică din 16 Iulie 2009

Complet specializat în cauze pentru minori și de familie

Curtea compusă din:

Președinte:dr. G -,președinte instanță

Judecător: dr. - - -

Judecător: dr. -

Grefier:

Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție - T - Serviciul Teritorial Pitești este reprezentat prin

procuror G

S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de inculpații, fiul lui și, născut la data de 16.08.1986, în mun Pitești, jud. A cu domiciliul în Pitești, Str.- -.G.3, jud. A, CNP -, fiul lui și, născut la data de 24.10.1988, în mun Pitești, cu domiciliul în Pitești, Str.- -.G.2, jud. A, CNP -, O-, fiul lui și, născut la data de 30.04.1987, în mun Pitești, cu domiciliul în Pitești, Str.- -.G.2, jud. A, CNP -, fiul lui și, născut la data de 04.09.1986, în B, domiciliat în A,- -5.A.2, jud. T, CNP -, în prezent aflați în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii din data de 09 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

În baza disp.art. 304 alin.1 Cod proc.pen. se procedează la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice audio.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurent -, persoanl și asistat de av ales, recurenți și or, persoanl și asistați de av ales, recurent A, personal și asistat de av din oficiu, potrivit delegației nr. 2775/14.07.2009 emisă de Baroul Argeș, toți inculpații aflându-se în stare de arest.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Potrivit art. 172 alin.7 Cod procedură penală, curtea permite apărătorilor recurenților inculpați, să ia contact cu aceștia, deoarece se află în stare de arest.

Apărătorii recurenților-inculpați și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat acordării cuvântului, curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.

Apărătorul inculpaților și o-, avocat solicită admiterea recursurilor așa cum au fost declarate, casarea încheierii din data de 09 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, iar pe fond udecarea inculpaților în stare de libertate.

De asemenea arată că cei patru inculpați sunt vecini, doi dintre ei fiind frați, și că nu se poate vorbi în acest caz de constituirea unui grup infracțional.

- arată că părțile vătămate sunt persoane care locuiesc în alte țări, procedura de citare cu aceștia se va îndeplini foarte greu și deci nu se mai impune menținerea stării de arest a inculpaților, mai ales că, pe rolul Tribunalului Argeș mai sunt spețe similare, care se judecă cu inculpații în stare de liberate.

Totodată, avocat solicită înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea și cu impunerea unor interdicții. - arată că starea de libertate este o normalitatea, iar pentru acești tineri, perioada de arest preventiv de aproximativ 5 luni de zile, a fost o lecție din care cu siguranță au avut de învățat.

Avocat pentru inculpatul -, solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii din 09.07.2009 pronunțată de Tribunalul Argeș și pe fond judecarea în stare de libertate, întrucât, nu se mai mențin temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, nu există pericol social concret, nu a fost dovedit, iar opinia publică nu s-ar scandaliza dacă inculpații ar fi lăsați în stare de liberate. În subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură mai ușoară pentru inculpat, respectiv cu una restrictivă de a nu părăsi localitatea de domiciliu, ori țara.

Pentru inculpatul A, avocat din oficiu, solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii din 09.07.2009 pronunțată de Tribunalul Argeș și pe fond judecarea în stare de libertate, întrucât, nu se mai mențin temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, nu există pericol social concret.

Reprezentantul parchetului,formulează concluzii de respingere ca nefondate a recursurilor declarate și de menținere a stării de arest preventiv a inculpaților, întrucât subzistă în continuare temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, inculpații fiind cercetați pentru infracțiuni din sfera criminalității informatice, respectiv au inițiat și respectiv au aderat la un grup infracțional organizat, pentru a realiza licitații frauduloase pe site-urile de vânzări-cumpărări de bunuri, în scopul obținerii de beneficii materiale, fapt ce a cauzat prejudicii mai multor străini.

Recurenții-inculpați -, o și A, având pe rând ultimul cuvânt potrivit disp.art. 385/13 alin.3 Cod proc.pen. solicită judecarea lor în stare de libertate.

CURTEA

Asupra recursurilor penale formulate;

Din examinarea actelor dosarului, constată:

Prin încheierea din 9 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art.300/1 rap.la art.160/b Cod pr.penală, menținerea stării de arest luată față de inculpații (născut la data de 16 august 1986, domiciliat în municipiul Pitești, -), (născut la data de 24 octombrie 1988, domiciliat în municipiul Pitești, -), O (născut la data de 30 aprilie 1987, domiciliat în municipiul Pitești, -) și A (născut la data de 4 septembrie 1986, domiciliat în municipiul A, -), deținuți în Penitenciarul Colibași, constatându-se legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de aceștia.

Spre a hotărî astfel, în fapt, prima instanță a reținut:

Inculpații sunt trimiși în judecată la Tribunalul Argeș (dosar nr-) pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.48 din Legea nr.161/2003, cu aplicația art.41 alin.2 Cod penal și art.7 din Legea nr.39/2003, imputându-li-se faptul că au constituit un grup infracțional în scopul de a înșela prin intermediul internet-ului diferite persoane, reușind astfel să inducă în eroare 67 părți vătămate, prin introducerea unor date nereale în sistemele informatice, respectiv prin trimiterea de mesaje acestora în numele companiei, prin care se confirma siguranța tranzacției și calitatea de garant a acestei companii. Perioada infracțională se situează între anii 2006-2008, iar prejudiciul total cauzat părților vătămate este de 51.388 dolari și 11.183 coroane suedeze.

Prima instanță a reținut, în ceea ce privește soluția de menținere a stării de arest, că pericolul concret pentru ordinea publică subzistă și în prezent și el rezultă din multitudinea actelor materiale infracționale imputate inculpaților, numărul mare al părților vătămate prejudiciate precum și prejudiciul mare adus acestora; tot astfel, un atare pericol concret rezultă și din modul în care inculpații au constituit grupul infracțional și nu în ultimul rând, faptul că deși aveau elemente din care rezulta că activitatea lor este interceptată de organele de poliție, și au continuat-o, nestingherit, pe mai departe.

Impotriva hotărârii inculpații au formulat recurs, susținând că nu se mai impune menținerea măsurii arestării preventive, întrucât nu mai sunt întrunite dispozițiile legale privind luarea acestei măsuri, sens în care au solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Examinând hotărârea recurată, în raport de criticile formulate precum și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art.385/6 alin.3 Cod pr.penală, și de cazurile de casare prevăzute de art.385/1 Cod pr.penală, se constată că recursurile sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse ca atare.

Prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, prin constatarea că și în prezent subzistă temeiurile care au impus măsura arestării preventive.

Așa cum s-a precizat, inculpaților li se impută săvârșirea unor infracțiuni grave, inclusiv constituirea într-un grup infracțional, cu toate elementele specifice acestuia (structură, program, ierarhii), în cadrul căruia au programat și săvârșit infracțiuni grave de înșelare prin sistemul informatic al unui număr mare de persoane cu prejudiciul total menționat anterior.

Măsura arestării preventive împotriva inculpaților a fost luată la data de 13 martie 2009, în raport de dispozițiile art.148 lit.f Cod pr.penală, în sensul că pedeapsa prevăzută pentru infracțiunile imputate este mai mare de 4 ani iar lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

In prezent, subzistă aceleași temeiuri care au determinat luarea măsurii arestării preventive, cel relevant constituindu-l pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților.

S-a susținut în motivele de recurs că acest pericol concret nu rezultă în fapt, din moment ce instanța nu a făcut o atare dovadă, astfel că s-ar impune luarea unei alte măsuri, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea.

Susținerea inculpaților este în distonanță cu dispozițiile art.148 lit.f teza a II-a Cod pr.penală, referitoare la existența pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților.

Este adevărat, că pericolul concret pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunilor de care sunt învinuiți recurenții, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.

Prin urmare, la stabilirea pericolului concret public nu se pot avea în vedere numai date ce sunt legate de persoana inculpaților ci și date referitoare la faptă și, nu de puține ori, acestea din urmă sunt de natură să creeze în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.

In concluzie, nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, iar prima instanță a procedat corect, menținând, în raport de datele speței, măsura arestării preventive atât timp cât subzistă aceleași temeiuri care au determinat luarea acesteia.

Se vor respinge, astfel, recursurile formulate în temeiul dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, iar în baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, inculpații vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, fiul lui și, născut la data de 16.08.1986, în municipiul Pitești, județul A cu domiciliul în Pitești, Str.- -.G.3, județul A, CNP -, fiul lui și, născut la data de 24.10.1988, în municipiul Pitești, cu domiciliul în Pitești, Str.- -.G.2, județul A, CNP -, O-, fiul lui și, născut la data de 30.04.1987, în municipiul Pitești, cu domiciliul în Pitești, Str.- -.G.2, județul A, CNP -, A fiul lui și, născut la data de 04.09.1986, în B, domiciliat în A,- -5.A.2, județul T, CNP -, în prezent aflați în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii din data de 09 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

Obligă recurenții-inculpați la cheltuieli judiciare către stat, după cum urmează:

-pe inculpații, o și - la câte 200 lei.

-pe inculpatul A la 300 lei din care 100 lei reprezentând onorariul datorat avocatului din oficiu ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iulie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

dr.Gh. dr. dr.

Grefier,

Red.Gh.-

Tehnored.

Ex.2

Jud.fond

17 iulie 2009

Președinte:Gheorghe Diaconu
Judecători:Gheorghe Diaconu, Mirela Sorina Popescu, Marius

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 479/2009. Curtea de Apel Pitesti