Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 484/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
Decizia penală nr. 484/R/2009
Ședința publică din 03 2009
Complet de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Munteanu Traian
JUDECĂTOR 2: Condrovici Adela
JUDECĂTOR 3: Popovici Corina
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent, fiul lui și ns. la 28 octombrie 1990, deținut în Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale din 27 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive, conform prevederilor art.160/b Cod de procedură penală.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent în stare de detenție asistat de avocat ales în substituirea avocatului în baza delegației de substituire nr. 546 emisă de Baroul Bihor Cabinet avocațial individual.
Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Procurorul, avocatul inculpatului recurent, inculpatul recurent, nu mai au alte probe de solicitat în cauză.
Nemaifiind excepții sau alte cereri de formulat instanța, consideră cauza lămurită, iar în baza art. 385 ind. 13 cod procedură penală acordă părților cuvântul asupra recursului.
Avocat inculpatului recurent solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate cu consecința punerii în libertate a inculpatului recurent întrucât temeiurile care au stat la baza luării măsurii nu mai subzistă și nu sunt temeiuri noi care să justifice menținerea acestuia în stare de arest. De asemenea starea de fapt s-a modificat iar pericolul concret s-a diminuat mult. Totodată solicită a se avea în vedere și termenul rezonabil.
Procurorul solicită respingerea recursului ca nefondat, consideră că nu au intervenit motive noi care să justifice punerea în libertate a inculpatului.
Instanța în baza art. 385 ind. 13 al. 3 cod procedură penală acordă ultimul cuvânt inculpatului recurent care solicită să fie cercetate în stare de libertate.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față pe baza actelor de la dosar instanța constată că:
Tribunalul Bihor prin încheierea de ședință din data de 27.10.2009, examinând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, a constatat că, inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea nr. 13 din 5 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 17 din 5 martie 2009, iar inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea nr. 14 din 6 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 18 din 6 martie 2009, cu motivarea că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de care sunt învinuiți, este mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea lor în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Instanța a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, respectiv acuzația comiterii unor infracțiuni pentru care legea prevede o pedeapsa mai mare de 4 ani și pericolul concret pentru ordinea publică ce ar rezulta din lăsarea inculpaților în libertate, pericol ce poate fi dedus din gravitatea faptelor reținute în sarcina lor, subzistă și în prezent, iar aceste temeiuri impun menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților.
Neexistând nici o modificarea sau dispariție a temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, nu se impune nici revocarea acesteia și nici înlocuirea cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, nefiind îndeplinite condițiile art. 139 Cod procedură penală.
Văzând dispozițiile art. 300/2 combinat cu art. 160/b alin.3 și C.P.P. prevederile art. 23 alin.4/2 din Constituția României și dispozițiile art. 5 paragraful l lit,c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, instanța a respins cererile de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara și menținut arestarea preventivă a ambilor inculpați.
Împotriva acestei încheieri în termen legal a declarat recurs inculpatul recurent solicitând prin intermediul apărătorului său, admiterea recursului, casarea încheierii recurate cu consecința punerii în libertate a inculpatului recurent.
Inculpatul recurent a susținut, în esență, că temeiurile care au stat la baza luării măsurii nu mai subzistă și nu sunt temeiuri noi care să justifice menținerea acestuia în stare de arest. De asemenea starea de fapt s-a modificat iar pericolul concret s-a diminuat mult.
Verificând încheierea recurată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, conform prevederilor art.385/6 alin.2 Cod procedură penală și art.385/14 Cod procedură penală cu referire la art.160/b alin.3 Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este legală și temeinică, iar recursul formulat de către inculpat este neîntemeiat și, în consecință, în baza dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit. b Cod procedură penală cu referire la art.141 Cod procedură penală și art.160/b alin.3 Cod procedură penală va fi respins.
Prin încheierea recurată, în conformitate cu prevederile art.160/b Cod procedură penală, Tribunalul Bihora menținut măsura arestării preventive a inculpatului, motivându-se această hotărâre cu aceea că împrejurările care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au modificat, subzistând pericolul pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpatului.
Criticile formulate de către inculpat sunt nefondate.
Potrivit dispozițiilor art.148 lit. f Cod procedură penală, măsura arestării preventive poate fi luată și menținută dacă sunt întrunite condițiile cerute de art.143 Cod procedură penală și inculpatul a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață și pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Măsura preventivă dispusă și menținută de către instanța de fond respectă și exigențele prevederilor art.5 paragraf I lit. c din Convenția d l Strasbourg, în cauză dedusă judecății, existând motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată.
Potrivit dispozițiilor art.148 lit. f combinat cu art.160/b alin.3 din Codul d e procedură penală, în cursul judecății, măsura arestări preventive poate fi menținută dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului sau dacă există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
În cauză, condițiile prevăzute de art.148 lit. Cod procedură penală sunt îndeplinite cumulativ întrucât, pe de o parte, inculpatul este acuzat de săvârșirea unor infracțiuni grave, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar, pe de altă parte, există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Cât privește cea de-a doua condiție, instanța apreciază că pericolul concret pentru ordinea publică trebuie interpretat în contextul actualelor reglementări juridice.
Instanța de control judiciar consideră că nu se poate acredita ideea că atunci când asupra unei persoane planează acuzații grave, în cazul lăsării în libertate a unei astfel de persoane, nu ar fi afectată încrederea opiniei publice în lege și slujitorii acesteia. Această afectare produce, după caz, la nivelul societății civile sentimente de insecuritate față de incapacitatea legii de a fi eficientă și de a garanta protecția socială față de fapte grave.
Cât privește cerința textului legal, de a exista dovezi că inculpatul a săvârșit infracțiuni grave, este de reliefat că probațiunea administrată până în acest moment nu este de natură a înlătura constatarea că există date certe, respectiv motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis infracțiunile de care este acuzat.
Din jurisprudența CEDO, rezultă că analiza unei privări de libertate se analizează in concreto, în funcție de particularitățile fiecărei cauze. În temeiul art. 5 din Convenție, trebuie să existe anumite motive plauzibile pentru a justifica menținerea în stare de arest a unei persoane (Hotărârea din 30 august 1990 în cauza Fox, si Hartley contra Marii Britanii), iar autoritățile care dispun luarea sau menținerea măsurii preventive, trebuie să ofere un minim de date si informații care să convingă un observator obiectiv de existenta motivelor plauzibile (Hotărârea din 10 octombrie 2002 în cauza Gundogan contra Turcia).
Instanța europeană a enunțat în mod permanent necesitatea respectării existenței unor bănuieli legitime, plauzibile, verosimile, care să justifice arestarea sau menținerea arestării unei persoane. bănuielilor pe care trebuie să se întemeieze o arestare este elementul esențial al protecției împotriva unei privări arbitrare de libertate.
În speță, plauzibilitatea bănuielilor (noțiune ce aparține Curții Europene, al cărei corespondent în legea română îl reprezintă existența indiciilor temeinice de săvârșire a unei infracțiuni) rezultă din mijloacele de probă administrate.
Modul de săvârșire a faptelor impune o reacție ferma a autorităților, climatul social firesc fiind profund afectat de astfel de fapte.
Prin urmare, în mod corect, instanța de fond, constatând că temeiul care a determinat arestarea preventivă a inculpatului impune în continuare privarea de libertate a acestuia, a menținut starea de arest preventiv față de acesta. Măsura preventivă fiind legală și temeinică, nu există motive, la acest moment, pentru revocarea acesteia.
Astfel fiind, în baza prevederilor art.385/15 pct.1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul menținându-se ca temeinică și legală încheierea recurată.
În temeiul dispozițiilor art.192 alin.2 și art.189 Cod procedură penală, inculpatul recurent va fi obligat să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 385/15 pct. 1 lit. "b" cod procedură penală,
Respinge ca nefondat recursul penal declarat inculpat, fiul lui și al lui ns. la 28 octombrie 1990, din Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale din 27 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi 03.11.2009
.
Președinte Judecător Judecător Grefier
Judecător aflat în concediu
de odihnă semnează
președintele instanței
Red.dec. pen. jud.
18.11.2009
Tehnored. Gref. M/
18.11.2009/ 2 ex.
Președinte:Munteanu TraianJudecători:Munteanu Traian, Condrovici Adela, Popovici Corina
