Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 485/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Ședința publică de la 29 Iulie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ancuța Gabriela Obreja Manolache

JUDECĂTOR 2: Daniela Dumitrescu

Judecător - -

Grefier -

DECIZIA PENALĂ Nr. 485

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 22.07.2009, pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr-

prin care s-a dispus menținerea măsurii de arest preventiv.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest preventiv, asistat de av., apărător desemnat din oficiu.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele mai sus arătate cu privire la prezența părților și a modului de îndeplinire a procedurii de citare, după care:

Instanța procedează la identificarea inculpatului după datele de stare civilă.

Interpelat fiind inculpatul arată că menține recursul formulat și că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.

Interpelate, părțile arată că nu au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Av. solicită admiterea recursului și judecarea inculpatului în stare de libertate, arătând că principalul motiv de recurs ar fi acela că la momentul agresiunii inculpatul a fost lovit la cap, lovitură în urma căreia este necesară o intervenție chirurgicală. Pe de altă parte inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică, nu are antecedente penale și este nevoie de prezența sa în mijlocul familiei.

Reprezentantul Ministerului Public solicită de respingerea recursului în baza disp. art. 385 ind. 15, pct.1, lit. Cod procedură penală, încheierea prin care s-a menținut măsura de arest preventiv dispusă față de inculpatul fiind legală și temeinică. Inculpatul este trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni grave, contra vieții și și există indicii temeinice de vinovăție.

Inculpatul recurent având ultimul cuvânt, solicită să fie judecat în stare de libertate pentru a se interna în spital, arătând că partea vătămată l-a lovit la cap și că are nevoie de tratament.

Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.

Ulterior deliberării:

INSTANȚA

Deliberând asupra recursului penal de față.

Prin încheierea de ședință din 22.07.2009 Tribunalul Vasluia onstatat că măsura arestării preventive luată față de inculpatul, prin Încheierea nr.18 din 12.04. 2009 Tribunalului Vaslui, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă 24/U/12.04.2009, este legală și temeinică

În baza art. 300 ind.2 Cod procedură penală raportat la art. 160 ind. b alin.3 Cod procedură penală, a menținut arestarea preventivă a inculpatului fiul lui și, născut la 31.01.1977, domiciliat în sat, comuna, județul V, în prezent deținut în Penitenciarul d e maximă siguranță I, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 raportat la art.174,175 lit. i Cod penal, măsura urmând a fi verificată în termenul prevăzut de art. 160 ind. b Cod procedură penală.

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit disp. art. 300 ind.2 și art. 160 ind. alin.1 Cod procedură penală, în cauzele în care inculpatul este arestat, în cursul judecății, instanța are obligația ca periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, să verifice legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive.

Verificând din oficiu conf. disp. art. 300 ind.2 Cod procedură penală raportat la art. 160 ind.b alin.3 Cod procedură penală, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată împotriva inculpatului, prima instanța a constatat că există indicii temeinice privind săvârșirea de către inculpat a unei infracțiuni cu grad ridicat de pericol social cea prev. de art. 20 raportat la art.174,175 lit. "i" Cod penal, o infracțiune de violență contra vieții și că subzistă temeiurile avute în vedere la arestare -cele prevăzute de art. 143 și 148 lit. f Cod procedură penală - respectiv a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, condiții în care se impune menținerea stării de arest preventiv.

Încheierea a fost recurată de inculpatul ce a susținut că este greșită aprecierea instanței în sensul existenței pericolului pentru ordinea publică pe care-l prezintă lăsarea sa în libertate considerând că în raport de starea precară a sănătății sale și lipsa antecedențelor penale scopul prevăzut de art. 136 Cod procedură penală va fi realizat și prin judecarea sa în stare de libertate.

Curtea, verificând încheierea recurată și actele și lucrările dosarului prin prisma criticii formulate, dar și din oficiu, conform dispozițiilor art. 3856alin. ultim Cod procedură penală, constată următoarele:

Măsura arestării preventive a inculpatului a fost dispusă prin încheierea nr. 18 din 12 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui, reținându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală și art. 148 lit. "f" Cod procedură penală.

Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul întocmit la data de 27 mai 2009 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174, 175 lit. "i" Cod penal, reținându-se în fapt că în după amiaza zilei de 10.04.2009, în drumul public din satul, comuna, județul V, în apropierea locuinței sale, inculpatul i-a aplicat părții vătămate o lovitură de cuțit în zona feței posterioare a bazei hemitoracelui stâng, ca și în zona gambei drepte, cauzându-i astfel leziuni traumatice severe, care au pus în primejdie viața victimei a cărui supraviețuire se datorează intervenției în scurt timp a unui echipaj de ambulanță și apoi asistentei medicale, înalt calificate, care i s-a acordat, partea vătămată rămânând și cu infirmitate fizică permanentă, urmare splenectomiei de necesitate.

Procedând la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive conform art. 3002Cod procedură penală, Tribunalul Vaslui ca instanță investită cu soluționarea cauzei a apreciat corect că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului impun în continuare privarea de libertate a acestuia.

Prima instanță a făcut o corectă analiză a probelor arătând în mod expres și pericolul concret pe care l-ar reprezenta punerea în libertate a recurentului pentru ordinea publică.

temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive - existența probelor în sensul art. 143 Cod procedură penală - coroborată cu întrunirea condițiilor prevăzute de art. 148 lit. "f" Cod procedură penală conduc la concluzia că susținerile recurentului privind nelegalitatea și netemeinicia încheierii atacate nu pot fi primite.

În cadrul verificării impuse de dispozițiile art. 3002Cod procedură penală, instanța investită nu analizează vinovăția celui arestat, ci, doar existența unor probe sau indicii temeinice în sensul că din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana cercetată ar fi comis fapta prevăzută de legea penală ce face obiectul cercetării coroborat cu întrunirea unuia dintre cazurile prevăzute de art. 148 Cod procedură penală.

În luarea măsurii arestării preventive a inculpatului s-au avut în vedere procesul verbal de sesizare, procesul -verbal de cercetare la fața locului, procesul verbal de reconstituire, documentația medico legală existentă la dosarul cauzei, declarațiile martorilor audiați, respectiv, și coroborate cu declarațiile de recunoaștere date de inculpat, probe ce conduc la aprecierea îndeplinirii și la acest moment a condițiilor impuse de art. 143 Cod procedură penală.

În același timp în cauză se menține cazul de arestare preventivă a inculpatului prev. de art. 148 lit. "f" Cod procedură penală, fiind întrunite cumulativ cele două cerințe prevăzute de text.

Astfel, pedeapsa pentru infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat este mai mare de 4 ani închisoare, iar pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului continuă să-l prezinte, rezultă din analiza datelor oferite de probele administrate în cauză - natura și importanța valorilor lezate, urmările produse, precum și tulburarea socială cauzată prin săvârșirea faptei pentru care este cercetat inculpatul, fiind necesară apărarea ordinii publice.

Față de cele expuse anterior, Curtea constată că temeiurile inițiale de arestare preventivă nu s-au modificat și nu au dispărut, sunt actuale și continuă să justifice privarea de libertate a inculpatului.

Menținerea arestării preventive nu este de natură a înfrîna prezumția de nevinovăție sau să transforme arestarea preventivă într-o pedeapsă anticipată aplicată inculpatului, ci este justificată atât de faptul că temeiurile arestării preventive sunt fundamentate și actuale, cât și de necesitatea asigurării unei bune administrări în continuare a probelor în cauză.

Raportat acestor considerente, soluția pronunțată de prima instanță fiind legală și temeinică, în baza art. 38515pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală va fi respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 9.07.2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui ce va fi menținută.

Potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în care a fost inclus onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu ce va fi suportat din fondurile statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Iași împotriva încheierii de ședință din 22.07.2009 a Tribunalului Vaslui în dosarul nr-, pe care o menține.

Obligă recurentul la plata sumei de 150 lei, în care s-a inclus onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în valoare de 100 lei ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29 iulie 2009.

PREȘEDINTE pt. JUDECĂTOR pt. JUDECĂTOR

- - - - - - -

- aflat în aflat în

emnează președinte complet emnează președinte complet

pt. Grefier

-

aflat în

semnează grefier șef

Red.

Tehnored.

2 ex.

31.07.2009

Tribunalul Vaslui:

-

Președinte:Ancuța Gabriela Obreja Manolache
Judecători:Ancuța Gabriela Obreja Manolache, Daniela Dumitrescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 485/2009. Curtea de Apel Iasi