Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 486/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori.
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 486/R/.2009
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 5.11.2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Condrovici Adela
JUDECĂTOR 2: Munteanu Traian
JUDECĂTOR 3: Popovici Corina
GREFIER: - -
Ședința de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio conform prevederilor art. 304 alin. 1 cod procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal formulat de inculpații recurenți fiul lui și ns. la 16 octombrie 1988, fiul lui și ns. la 08 mai 1987 și fiul lui și ns. la 2 octombrie 1988 toți în prezent în Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale nr.224 din 26.10.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, cauza având ca obiect menținere măsură arestare preventivă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpații recurenți, și toți în stare de detenție și asistați de avocat în baza delegațiilor pentru asistență juridică obligatorie nr. 5218, 5219, 5220 emise de Baroul Bihor.
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Oradea este reprezentat de procuror.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Procurorul, avocatul inculpatului recurent, inculpatul recurent, nu mai au alte probe de solicitat în cauză.
Nemaifiind excepții sau alte cereri de formulat instanța, consideră cauza lămurită, iar în baza art. 385 ind. 13 cod procedură penală acordă părților cuvântul asupra recursului.
Avocata inculpaților recurenți susține recursurile formulate, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate, iar verificând legalitatea și temeinicia acesteia să se constate că este netemeinică, revocarea acesteia cu consecința punerii în libertate a inculpaților.
Arată că într-adevăr infracțiunile de care sunt acuzați recurenții sunt grave dar la aprecierea pericolului în concret ca temei al menținerii măsurii trebuie analizată și sub altă prismă respectiv în ceea ce-l privește pe inculpatul arată că nu există motive pentru menținerea acestuia în stare de arest. Acesta a "tras" o J de gram de drog fiind absurd a fi sancționat pentru acest lucru cu 7 luni arest.
În ceea ce-l privește pe inculpatul nu sunt nici măcar atâtea probe ci doar acuze neverificate.
Inculpatul, indiferent din ce motive a comercializat câteva grame de droguri solicită a se vedea gravitatea faptei pe care fiecare dintre ei a comis- de asemenea solicită a se avea în vedere că toți inculpații sunt tineri, fără antecedente penale iar 7 luni închisoare este mult astfel că, în concluzie solicită admiterea recursului.
Procurorul solicită respingerea recursului și menținerea măsurii arestării preventive. Consideră că, deși sunt la prima abatere faptele care s-au reținut în sarcina inculpaților recurenți sunt deosebit de grave. În ceea ce privește pericolul social, inculpații nu o singură dată au procurat și comercializat droguri. Solicită menținerea măsurii arestării preventive.
Instanța în baza art. 385 ind. 13 al. 3 cod procedură penală acordă ultimul cuvânt inculpaților recurenți care arată:
Inculpatul recurent nu se consideră un pericol public, nu a făcut de bunăvoie fapta, a fost amenințat și bătut, i-a fost amenințată și familia, el doar a venit a luat și a dat. până în prezent nu a avut probleme cu statul. Solicită să fie pus în libertate.
Inculpatul recurent solicită admiterea recursului întrucât nu este vinovat, el doar a fumat câteva fumuri nici nu a introdus droguri în țară și nici nu a vândut droguri.
Inculpatul arată că a fost acuzat că a vândut 1/2 grame droguri, dar arată că a fost angajat de doi ani, a avut loc de muncă, solicită admiterea recursului iar în subsidiar înlocuirea măsurii cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față pe baza actelor de la dosar instanța constată că:
Prin încheierea nr. 224 din 26.10.2009 Tribunalul Satu Marea procedat la verificarea periodică a legalității și temeiniciei arestării preventive. Astfel, fiind pus în discuție acest aspect, privitor la măsura luată împotriva inculpaților:, fiul al Iolandei, născut la data de 16.10.1988 în S M, CNP -, domiciliat în, str. -, nr.1, jud.S M, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de procurare, deținere și oferire de droguri de risc fără drept, prev. și ped.de art.2 alin. 1 din Lg. 143/2000, cumpărare și deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept, prev.și ped.de art. 4 alin. 1 din Lg. 143/2000, trafic de droguri de M risc fără drept, prev. și ped.de art. 2 alin. 2 din Lg. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2.pen. introducere în țară de droguri de M risc fără drept, prev. și ped.de art.3 alin. 2 din Lg. 143/2000, deținere de droguri de M risc fără drept, în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. 2 din Lg. 143/2000, cu aplic. art. 33 lit. a pen.;, fiul lui - și, născut la 08.05.1987 în S M, CNP -, domiciliat în loc. nr.130, jud.S M, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din Lg. 143/2000, introducere în țară de droguri de M risc fără drept, prev. De art. 3 alin. 2 din Lg. 143/2000 cu aplic. art. 41 al.2 pen. trafic de droguri de M risc fără drept, deținere de droguri de M risc fără drept, în vederea consumului propriu, prev. De art. 4 alin. 2 din Lg. 143/2000 cu aplic. art. 33 lit. a pen.;, fiul lui și, născut la 02.10.1988, în S M, CNP -, domiciliat în com.,-, jud. S M, în prezent deținuți în Arestul IPJ S, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din Lg.143/2000, cumpărare și deținere de droguri de risc fără drept, în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din Lg.143/2000 cu aplic. art.41 alin. 2.pen. deținere și traffic de droguri de M risc fără drept, prev. de art.2 alin. 2 din Lg.143/2000 cu aplic. art. 33 lit. a pen.
Examinând sesizarea în baza motivelor de mai sus, văzând disp.art art.300 ind.2 pr.pen. instanța verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a reținut că, dat fiind natura gravă a infracțiunilor reținute în sarcina celor trei inculpați, gradul de pericol ridicat pe care-l reprezintă pentru ordinea publică, raportat la modalitatea de comitere a faptelor, a constatat că măsura a fost luată legal și justificat, și că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, fiind îndeplinite disp.art.148 alin.1 lit.a și f raportat la art.143 proc.
Din jurisprudența CEDO, rezultă că analiza unei privări de libertate se analizează in concreto, în funcție de particularitățile fiecărei cauze. În temeiul art. 5 din Convenție, trebuie să existe anumite motive plauzibile pentru a justifica menținerea în stare de arest a unei persoane (Hotărârea din 30 august 1990 în cauza Fox, si Hartley contra Marii Britanii), iar autoritățile care dispun luarea sau menținerea măsurii preventive, trebuie să ofere un minim de date si informații care să convingă un observator obiectiv de existenta motivelor plauzibile (Hotărârea din 10 octombrie 2002 în cauza Gundogan contra Turcia).
Instanța europeană a enunțat în mod permanent necesitatea respectării existenței unor bănuieli legitime, plauzibile, verosimile, care să justifice arestarea sau menținerea arestării unei persoane. bănuielilor pe care trebuie să se întemeieze o arestare este elementul esențial al protecției împotriva unei privări arbitrare de libertate.
În speță, plauzibilitatea bănuielilor (noțiune ce aparține Curții Europene, al cărei corespondent în legea română îl reprezintă existența indiciilor temeinice de săvârșire a unei infracțiuni) rezultă din mijloacele de probă administrate.
Deci, pentru orice observator obiectiv, concluziile înregistrărilor efectuate în cursul urmăririi penale în baza autorizației efectuate în faza de urmărire penală și cu atât mai mult cu cât în ceea ce-l privește pe inculpatul acesta a fost prins în flagrant, creează bănuiala plauzibilă că inculpații au putut comite infracțiunile pentru care sunt arestați.
În privința pericolului concret pentru ordinea publica, s-a precizat că în dreptul național este prevăzută o pedeapsa de pana la 25 ani pentru infracțiunile pentru care sunt acuzați inculpații, deci prin gravitatea deosebita si prin reacția particulara a opiniei publice, faptele de natura celor reținute in sarcina inculpaților sunt considerate ca suscita o tulburare a societății, așa încât, sub acest aspect, justifica o arestare preventiva (Hotărârea CEDO din 26 iunie 1991 în cauza Letellier contra Franta).
Cât privește pericolul concret, este real ca acesta are o existenta legata de timp, de regula curgerea timpului poate duce la limitarea pericolului până la dispariție. În jurisprudența Curții s-a statuat in mod constant ca un criteriu foarte important in aprecierea pericolului concret îl reprezintă modul in care cazul a fost instrumentat de autoritățile judiciare. În speță, gradul de pericol social concret rezulta din modalitatea de săvârșire a faptelor, din stăruința in comiterea faptelor si pe de alta parte, din necesitatea protejării ordinii publice la care are dreptul societatea, in condițiile în care infracțiunea de trafic de droguri este o infracțiune de pericol, pentru existenta căreia este suficient ca rezultatul sa constea intr-o stare de pericol, nefiind necesara producerea unui rezultat material, a unei vătămări.
Modul de săvârșire a faptelor impune o reacție ferma a autorităților, climatul social firesc fiind profund afectat de astfel de fapte.
Un criteriu, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului pentru menținerea unei persoane în arest preventiv, este acela potrivit căruia motivele invocate de autoritățile naționale competente spre a menține o persoana arestata in detenție preventiva trebuie sa fie "suficiente si pertinente", în sensul ca interesul public al menținerii ordinii, în cauza dată, trec înaintea dreptului persoanei arestate. În speță, menținerea celor trei inculpați în arest preventiv se impune, tocmai pentru satisfacerea interesului public al protejării ordinii de drept.
Pentru cele ce preced, reținând că temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat sau încetat, impun în continuare privarea de libertate, fiind îndeplinite disp.art.148 alin.1 lit. a și f raportat la art.143 proc. pen. considerente pentru care a dispus menținerea stării de arest preventiv, astfel că, în baza art.300 ind.2 proc. pen rap. la art.160 indic. b alin.3 pr. pen. urmează a admite sesizarea din oficiu.
Împotriva acestei încheieri în termen legal au declarat recurs inculpații, și solicitând prin intermediul apărătorului lor admiterea recursului, casarea încheierii recurate, iar verificând legalitatea și temeinicia acesteia să se constate că este netemeinică, revocarea acesteia cu consecința punerii în libertate a inculpaților.
Avocatul inculpaților a arătat că, într-adevăr infracțiunile de care sunt acuzați recurenții sunt grave dar la aprecierea pericolului în concret ca temei al menținerii măsurii trebuie analizată și sub altă prismă respectiv în ceea ce-l privește pe inculpatul arată că nu există motive pentru menținerea acestuia în stare de arest. Acesta a "tras" o J de gram de drog fiind absurd a fi sancționat pentru acest lucru cu 7 luni arest.
În ceea ce-l privește pe inculpatul nu sunt nici măcar atâtea probe ci doar acuze neverificate.
Inculpatul, indiferent din ce motive a comercializat doar câteva grame de droguri solicitând a se vedea gravitatea faptei pe care fiecare dintre ei a comis-o și faptul că toți inculpații sunt tineri, fără antecedente penale iar 7 luni închisoare este mult.
Verificând încheierea recurată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, conform prevederilor art.385/6 alin.2 Cod procedură penală și art.385/14 Cod procedură penală cu referire la art.160/b alin.3 Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este legală și temeinică, iar recursul formulat de către inculpați este neîntemeiat și, în consecință, în baza dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală cu referire la art.141 Cod procedură penală și art.160/b alin.3 Cod procedură penală va fi respins.
Prin încheierea recurată, în conformitate cu prevederile art.160/b Cod procedură penală, Tribunalul Satu Marea menținut măsura arestării preventive a inculpaților, motivându-se această hotărâre cu aceea că împrejurările care au determinat arestarea preventivă a acestora nu s-au modificat, subzistând pericolul pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpaților.
Criticile formulate de către inculpați sunt nefondate.
Potrivit dispozițiilor art.148 lit. f Cod procedură penală, măsura arestării preventive poate fi luată și menținută dacă sunt întrunite condițiile cerute de art.143 Cod procedură penală și inculpatul a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață și pedeapsa închisorii mai M de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Măsura preventivă dispusă și menținută de către instanța de fond respectă și exigențele prevederilor art.5 paragraf I lit. c din Convenția d l Strasbourg, în cauză dedusă judecății, existând motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată.
Potrivit dispozițiilor art.148 lit. f combinat cu art.160/b alin.3 din Codul d e procedură penală, în cursul judecății, măsura arestări preventive poate fi menținută dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului sau dacă există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
În cauză, condițiile prevăzute de art.148 lit. Cod procedură penală sunt îndeplinite cumulativ întrucât, pe de o parte, inculpatul este acuzat de săvârșirea unor infracțiuni grave, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai M de 4 ani, iar, pe de altă parte, există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Cât privește cea de-a doua condiție, instanța apreciază că pericolul concret pentru ordinea publică trebuie interpretat în contextul actualelor reglementări juridice.
Instanța de control judiciar consideră că nu se poate acredita ideea că atunci când asupra unei persoane planează acuzații grave, în cazul lăsării în libertate a unei astfel de persoane, nu ar fi afectat încrederea opiniei publice în lege și slujitorii acesteia. Această afectare produce, după caz, la nivelul societății civile sentimente de insecuritate față de incapacitatea legii de a fi eficientă și de a garanta protecția socială față de fapte grave.
Cât privește cerința textului legal, de a exista dovezi că inculpații au săvârșit infracțiuni grave, este de reliefat că probațiunea administrată până în acest moment nu este de natură a înlătura constatarea că există date certe, respectiv motive verosimile de a bănui că inculpații au comis infracțiunile de care sunt acuzați.
Din jurisprudența CEDO, rezultă că analiza unei privări de libertate se analizează in concreto, în funcție de particularitățile fiecărei cauze. În temeiul art. 5 din Convenție, trebuie să existe anumite motive plauzibile pentru a justifica menținerea în stare de arest a unei persoane (Hotărârea din 30 august 1990 în cauza Fox, si Hartley contra Marii Britanii), iar autoritățile care dispun luarea sau menținerea măsurii preventive, trebuie să ofere un minim de date si informații care să convingă un observator obiectiv de existenta motivelor plauzibile (Hotărârea din 10 octombrie 2002 în cauza Gundogan contra Turcia).
În privința pericolului concret pentru ordinea publica, s-a precizat că în dreptul național este prevăzută o pedeapsa de pana la 25 ani pentru infracțiunile pentru care sunt acuzați inculpații, deci prin gravitatea deosebita si prin reacția particulara a opiniei publice, faptele de natura celor reținute in sarcina inculpaților sunt considerate ca suscita o tulburare a societății, așa încât, sub acest aspect, justifica o arestare preventiva (Hotărârea CEDO din 26 iunie 1991 în cauza Letellier contra Franta).
Prin urmare, în mod corect, instanța de fond, constatând că temeiul care a determinat arestarea preventivă a inculpaților impune în continuare privarea de libertate a acestora, a menținut starea de arest preventiv față de aceștia. Măsura preventivă fiind legală și temeinică, nu există motive, la acest moment, pentru revocarea acesteia.
Astfel fiind, în baza prevederilor art.385/15 pct.1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpații, și menținându-se ca temeinică și legală încheierea recurată.
În temeiul dispozițiilor art.192 alin.2 și art.189 Cod procedură penală, inculpații recurenți vor fi obligați să plătească statului suma de câte 200 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de câte 100 lei, onorariu pentru apărătorul din oficiu va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 385/15 pct. 1 lit. "b" cod procedură penală,
Respinge ca nefondate recursurile penale declarate inculpații, și, împotriva încheierii penale nr. 224 din 26.10.2009, pronunțată de S M, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de câte 200 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de câte 100 lei,onorariu pentru apărătorul din oficiu va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi 05.11.2009
.
Președinte Judecător Judecător Grefier
Judecător aflat în concediu
de odihnă semnează
președintele completului
Red.dec. pen. jud.
18.11.2009
Tehnored. Gref.
18.11.2009/ 2 ex.
Președinte:Condrovici AdelaJudecători:Condrovici Adela, Munteanu Traian, Popovici Corina
