Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 487/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA Nr. 487

Ședința publică de la 01 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dumitru Pocovnicu

JUDECĂTORI: Dumitru Pocovnicu, Ecaterina Ene Carmen Căliman

- -- vicepreședinte instanță

GREFIER:

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU - a fost legal reprezentat de - procuror

La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de inculpatul, împotriva încheierii din 27.08.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul, în stare de arest, asistat de av., apărător desemnat din oficiu.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Inculpatul arată că își menține recursul declarat împotriva încheierii din 27 august 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț și este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Avocat, pentru inculpat, și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat arată că inculpatul a formulat prezentul recurs deoarece apreciază că măsura arestării preventive este netemeinică, întrucât în cauză nu există probe concludente cu privire la vinovăția sa. Acesta a recunoscut că se afla la locul incidentului, însă nu a stat în permanență în cabană și nu are cunoștință dacă celălalt coinculpat a întreținut relații sexuale cu partea vătămată.

Având în vedere aceste aspecte, apreciază că în cauză nu mai subzistă temeiurile arestării, inculpatul nu reprezintă un pericol pentru ordinea publică și chiar dacă este recidivist, el a fost condamnat pentru infracțiunea de furt și nicidecum pentru infracțiuni de violență Solicită admiterea recursului, punerea în libertate a inculpatului și să se dispună plata onorariului pentru apărător desemnat din oficiu, din fondurile

Reprezentantul parchetului arată că temeiurile arestării nu s-au modificat și se mențin în continuare. Până în acest stadiu s-au administrat probe din care rezultă indicii că inculpatul, împreună cu inculpatul, a săvârșit infracțiunile de viol și lipsire de libertate și chiar dacă o parte dintre martori și-au modificat declarațiile solicită a se avea în vedere presiunile făcute asupra acestora de către familia inc..

Temeiurile arestării subzistă, iar pericolul social rezidă din însăși natura infracțiunii.

Având în vedere probele administrate până la această dată, actele medicale depuse la dosar precum și declarațiile inculpaților, care sunt contradictorii și nu se coroborează cu nicio altă probă, apreciază că recursul este neîntemeiat, fapt pentru care solicită respingerea lui și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Inculpatul arată că nu se face vinovat de faptele reținute în sarcina sa. Nu a întreținut relații sexuale cu partea vătămată și nu are cunoștință de ceea ce s-a întâmplat în cabană în lipsa sa.

Solicită admiterea recursului și să se dispună punerea sa în libertate.

CURTEA

-deliberând-

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 27.august.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în temeiul art.300/2, cu art.160/b alin.3 Cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a recurentului-inculpat -.

Pentru a pronunța această încheiere prima instanță a reținut că, în raport de modul și împrejurările în care au fost comise faptele, gravitatea lor, urmările produse și antecedentele penale ale recurentului - inculpat, în cauză subzistă și în prezent temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv și acestea impun în continuare privarea acestuia de libertate.

Împotriva acestei încheieri, în cadrul termenului legal, a declarat recurs inculpatul.

Recursul nu a fost motivat în scris, iar în susținerile orale făcute și prin apărătorul desemnat din oficiu, a fost criticată încheierea recurată, pentru motivele prezentate în preambulul prezentei decizii.

Analizând hotărârea recurată în raport de motivele de recurs invocate și examinând-o sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele care se vor dezvolta.

Prin încheierea nr.37/U din data de 18.decembrie.2007, pronunțată de Tribunalul Neamț, în temeiul art.149/1 alin.9, cu referire la art.143 și art.148 lit. Cod procedură penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului - și a inculpatului pentru o durată de câte 30 zile, începând de la dat de 18.12.2007 până la data de 16.ianuarie.2008, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art.197 alin.2 și 3 Cod penal, pentru recurentul-inculpat -, reținându-se și prevederile art.37 lit.a Cod penal, privind recidiva postcondamnatorie.

Curtea de APEL BACĂU, prin încheierea nr.93 din data de 21.12.2007, a respins ca nefondate recursurile declarate de cei doi inculpați.

În pronunțarea acestei încheieri, Tribunalul a reținut că în seara zilei de 16.12.2007, în jurul orelor 12,00, fiind sub influența băuturilor alcoolice, au întreținut prin constrângere relații sexuale cu partea vătămată, în vârstă de 14 ani, în incinta unei cabane de pe malul din localitatea, comuna Bozieni, județul

Prin încheierea nr.1/ din data de 11.01.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț, s-a dispus prelungirea măsurii arestului preventiv cu câte 30 zile, respectiv până la data de 14.02.2008.

Prin rechizitoriul nr.1.025/P/2007, din data de 11.02.2008, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a celor doi inculpați pentru infracțiunii de viol, prevăzută de art.1 și 2 lit.a și alin.3 Cod penalși a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art.189 alin.1 și 2 Cod penal,cu aplicarea art.37 lit. pentru recurentul-inculpat -, reținându-se în fapt că în ziua de 16.decembrue.2007, au luat-o cu forța de partea vătămată, în vârstă de 14 ani și au dus-o la cabana care aparține de " Bozieni, județul N, unde, prin violență, au întreținut de câte două ori, raport sexual cu partea vătămată și au încuiat-o, dezbrăcată, într-una din camerele acelei cabane până în dimineața zilei de 17.12.2008, când a fost liberată de.

Prin încheierea din data de 12.02.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în temeiul art.300/1, cu art.160/a Cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpaților.

În pronunțarea acestei încheieri instanța a apreciat că subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv.

Tribunalul Neamț, prin încheierile din: 19.03.2008, 14.mai.2008, 02.iulie.2008 și prin încheierea recurată în prezent, în temeiul art.300/2, cu art.160/b alin.3 Cod procedură penală, a menținut arestarea preventivă recurentului - inculpat.

Curtea de APEL BACĂU prin deciziile penale nr.: 207 din data de 24.03.2008, 341 din data de 21.mai.2008 și 440 din data de 07.iulie.2008, a respins ca nefondate recursurile declarate de recurentul-inculpat.

De asemenea, Tribunalul Neamț prin încheierea din data de 18.06.2008, a respins cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută de art.145 Cod procedură penală, recursul inculpatului fiind respins ca inadmisibil de Curtea de APEL BACĂU prin decizia penală nr.427 din data de 25.06.2008.

În conformitate cu dispozițiile art.300/2, cu art.160/b alin.1-3 Cod procedură penală, instanța are obligația să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, din oficiu, legalitatea și temeinicia arestării preventive și să dispună revocarea măsurii arestului preventiv numai atunci când temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.

Din probe rezultă că recurentul-inculpat se află în situația prevăzută de art.148 alin.1 lit. f Cod procedură penală modificat, temei avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv.

Temeiul care au stat la baza arestării preventive nu a încetat și impune, în continuare, privarea de libertate a recurentului-inculpat, acest lucru rezultând nu numai din limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată acesta, dar cu deosebire din împrejurările în care se presupune că au fost comise faptele, de urmările produse și care s-ar fi putut produce.

Din probele administrate atât în cursul urmăririi penale: procesul verbal de cercetare la fața locului-fl.8-9 și planșele fotografice efectuate cu această ocazie-fl.12-15 și fl.33-37, declarațiile părții vătămate -fl.16-23 dosar urmărire penală și fl.53 dosar prima instanță, declarația reprezentantului legal a părții vătămate, tatăl acestuia -fl.47-48, raportul de expertiză medico-legală nr.141 din data de 18.12.2007 al Cabinetului Medico - Legal R, județul N-fl.25, adresa aceleași unități medico-legale nr.8 din 16.01.2008-fl.26, raportul de asistență psihologică-fl.28, procesul verbal de verificare a veridicității declarației părții vătămate-fl.29-30, raportul de constatare tehnico-științifică nr.77.151 din data de 08.02.2008 al Inspectoratului de Poliție al Județului N - Serviciul Criminalistic-fl.39-46, procesul verbal de reconstituire-fl.67-68 și planșele fotografice efectuate cu acest prilej-fl.71-74, declarațiile martorilor:, date atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecării cauzei la prima instanță, coroborate cu declarațiile date de recurentul-inculpat și de inculpatul, rezultă presupunerea că recurentul-inculpat a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.

După administrarea tuturor probelor de prima instanță, inclusiv a expertizei medico-legale dispuse de instanța de fond, care este în curs de efectuare la Institutul Național de Medicină Legală " Minovici" B, Tribunalul urmează a analiza toate probele, atât cele administrate în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății și va stabili vinovăția recurentului-inculpat.

Curtea apreciază că lăsarea în libertate recurentului-inculpat, în această fază a procesului penal, ar genera o stare de insecuritate socială, prezentând un pericol concret pentru ordinea publică și că prin operațiunea logică a interpretării, temeiurile prevăzute de148 lit.Cod de procedură penală trebuie examinate prin raportare la probele administrate prin intermediul probelor administrate în cauză, acestea fiind cele care conferă elemente în susținerea pericolului concret pentru ordinea publică și pe cale de consecință pentru menținerea măsurii arestului preventiv a recurentului - inculpat.

În aprecierea persistenței pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a recurentului-inculpat trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudența care, în câteva cauze împotriva Franței (de exemplu cauza Letellier, hotărârea din 26 iunie 2001), a statuat că în măsura în care dreptul național o recunoaște-prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni, așa cum sunt și infracțiunile pentru care este judecat recurentul-inculpat, pot suscita"tulburare a societății"de natură să justifice o detenție preventivă.

socială a faptelor reprezintă, de asemenea, unul din criteriile de apreciere a pericolului social concret al faptelor pentru care a fost trimis în judecată recurentul-inculpat.

Prin lăsarea în libertate a recurentului-inculpat s-ar induce în opinia publică un puternic sentiment de insecuritate socială, în condițiile în care s-a reținut că recurentul-inculpat a luat-o cu forța pe partea vătămată dintr-un loc public și a dus-o într-un loc izolat, unde a întreținut prin violență și amenințare raporturi sexuale repetate cu partea vătămată și pe care a lipsit-o de libertate o perioadă îndelungată, deposedând-o de toate hainele și încuind-o dezbrăcată cameră pe timp de noapte și pe timp de iarnă.

Alegerea și menținerea măsurii de prevenție se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea recurentului - inculpat în judecată, de împrejurările concrete în care se presupune că s-au comis, precum și, așa cum se arăta, de urmările produse și de cele care s-ar fi putut produce.

Elocvente sub acest aspect sunt declarațiile părții vătămate, care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Ori, în cauza dedusă judecății, se constată, pentru aspectele mai sus prezentate, că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv subzistă și în prezent, infracțiunile pentru care este trimis în judecată recurentul - inculpat sunt în măsură, prin natura lor și consecințele produse și care s-ar fi putut produce, să releve un pericol cert pe care l-ar prezenta recurentul-inculpat pentru ordinea publică prin lăsarea în libertate.

S-a invocat faptul că deși inculpatul este recidivist, trebuie avut în vedere că, condamnările anterioare nu au fost pentru infracțiuni săvârșite cu violență, așa cum sunt cele pentru care este judecat în prezenta cauză.

În primul rând se impune a arăta că la luarea măsurii arestului preventiv s- avut ca temei în drept, prevederile art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penal, respectiv, "inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică".

Ori, așa cum s-a motivat mai sus, în cauză acest temei subzistă și în prezent.

Faptul că prima instanță a reținut în motivarea încheierii recurate și faptul că inculpatul are antecedente penale, fiind recidivist, acest aspect se justifică, deoarece, în conformitate cu prevederile art.136 alin.8 Cod procedură penală, la alegerea măsurii preventive trebuie să se aibă în vedere și persoana inculpatului.

Din examinarea fișei de cazier judiciar a recurentului-inculpat-fl.76 dosar urmărire penală, rezultă că acesta a cunoscut de mai multe ori rigorile legii penale, fiind liberat condiționat la data de 13.07.2007, ceea ce dovedește predispoziție pentru săvârșirea de fapte penale.

Așa cu s-a arătat, prima instanță a dispus efectuarea în cauză a unei expertize medico-legale la Institutul Național de Medicină Legală " Minovici" B, care este în curs de efectuare.

În raport de concluziile acestei expertize medico - legale, care, desigur, vor fi coroborate cu celelalte probe administrate în cauză atât în cursul urmăririi penale, cât și la instanța de fond, precum și eventual alte probe care vor fi administrare la cererea acuzării sau a apărării, Tribunalul, în conformitate și cu prevederile art.300/2, cu art.160/b Cod procedură penală, va verifica periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, pe tot parcursul soluționării cauzei, legalitatea arestării preventive a recurentului-inculpat și atunci când va constata că temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, s-a schimbat acest temei și nu au apărut temeiuri noi care să justifice arestarea preventivă, să dispună revocarea măsurii arestului preventiv, sau înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă, care să asigure garanții pentru normala desfășurare a procesului penal și, eventual, al executării pedepselor.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.1 lit. b Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat.

Se va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bao norariilor avocat oficiu.

În conformitate cu dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală, va fi obligat recurentul-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru aceste motive;

În numele legii;

D EC IDE:

În temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat - împotriva încheierii din data de 27.august.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bao norariului avocat oficiu în sumă de 40 RON, avocat.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurentul-inculpat să plătească statului suma de 90 RON cu titlul de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.05.2008, în prezența recurentului-inculpat.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Dumitru Pocovnicu, Ecaterina Ene Carmen Căliman

GREFIER,

Red.încheierea

Red.dec.

EX.2

01.09/01.09.2008

Președinte:Dumitru Pocovnicu
Judecători:Dumitru Pocovnicu, Ecaterina Ene Carmen Căliman

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 487/2008. Curtea de Apel Bacau