Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 5/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
2979/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.5/
Ședința publică din data de 04 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Carmen Veronica Găină
JUDECĂTOR 2: Niculae Stan
JUDECĂTOR 3: Vasile
GREFIER
* * * * * * * * * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiectrecursuldeclarat de inculpatul împotriva încheierii din data de 15 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul inculpat, personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat juridic de apărător ales, avocat, în baza împuternicirii nr.-/04.01.2010, atașată la fila 7 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că, între dosarul de față și Dosarul nr- (3072/2009), care are termen de judecată stabilit tot pentru data de astăzi, există identitate de parte și obiect.
În raport cu aspectul învederat, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr- (3072/2009) la dosarul de față.
Apărătorul ales al recurentului inculpat arată că se impune conexarea celor două dosare, întrucât ambele au ca obiect recursul declarat de acesta împotriva aceleiași încheieri.
Reprezentantul Ministerului Public, la rândul său, pune concluzii de conexare a Dosarului nr- (3072/2009) la dosarul de față, având în vedere că acestea au același obiect.
Curtea, în temeiul art.37 alin.2 rap. la art.34 lit.d, art.35 alin.1 și art.36 alin.1 din Codul d e procedură penală, dispune conexarea Dosarului nr- (3072/2009) la Dosarul nr- (2979/2009), constatând că acestea au același obiect, respectiv recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii din data de 15 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în Dosarul nr-.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Apărătorul ales al recurentului inculpat critică încheierea atacată, ca fiind nelegală și netemeinică. Astfel, în primul rând, solicită să se constate că, în considerentele încheierii recurate, motivarea dispoziției instanței de fond privind menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului nu cuprinde decât 2-3 rânduri, restul constând în redarea textelor de lege invocate. În al doilea rând, arată că instanța de fond nu a analizat în ce măsură mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive față de inculpat, în condițiile în care acesta se află în stare de arest de aproximativ 1 an. De asemenea, și în situația subzistenței acelor temeiuri, instanța de fond nu a analizat dacă acestea mai justifică menținerea arestării preventive a inculpatului, câtă vreme este discutabilă însăși încadrarea juridică a faptei de care acesta este acuzat, care, în opinia apărării, nu este cea de omor calificat, ci cea de lovituri cauzatoare de moarte.
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive și continuarea procesului penal cu inculpatul în stare de libertate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de inculpat și de menținere a încheierii atacate, pe care o apreciază ca fiind legală și temeinică. În acest sens, consideră că, în raport cu natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a faptei reținute în sarcina inculpatului, prin care s-a adus atingere vieții unei persoane, precum și cu împrejurarea comportamentului violent al acestuia, instanța de fond a apreciat în mod corect că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, arată că aceasta nu poate fi pusă în discuție în actualul stadiu procesual.
Recurentul inculpat, personal, în ultimul cuvânt, solicită să-i fie admis recursul și să se dispună judecarea lui în stare de libertate, arătând că nu a avut intenția să suprime viața victimei și că primele sale declarații au fost date sub presiunea exercitată de către organele de urmărire penală. Învederează și faptul că, în mod repetat, a fost la spital, în vizită la victimă, care era unchiul său, pentru a se interesa de starea de sănătate a acesteia.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prinîncheierea din data de 15 decembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția I Penală a dispus astfel:
În temeiul art.3002rap. la art.160 alin.1 și 3 din Codul d e procedură penală, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului (fiul lui și, născut la data de 08 octombrie 1976 în B, CNP -, deținut în baza nr.33/UP/17.02.2009 emis de Tribunalul București - Secția a II-a Penală) și a menținut starea de arest preventiv a acestuia.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a constatat că inculpatul a fost trimis în judecată la data de 09 iulie 2009, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art.174-175 lit.c din Codul penal, fiind acuzat că, în ziua de 04 februarie 2009, lovit-o în mod repetat pe victima (unchiul său) în zone corporale vitale (față, regiunea toracică și regiunea cervicală), cauzându-i astfel leziuni grave, în urma cărora aceasta a decedat la spital în data de 12 februarie 2009.
Inculpatul a fost reținut la data de 16 februarie 2009 și arestat preventiv a doua zi, în baza nr.33/UP din data de 17 februarie 2009, reținându-se ca temeiuri ale acestei măsuri dispozițiile art.143 și art.148 lit.f din Codul d e procedură penală, cu privire la care Tribunalul a apreciat că se mențin și în actualul stadiu procesual al cauzei, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Astfel, cu referire la condiția prevăzută de art.143 din Codul d e procedură penală, Tribunalul a avut în vedere plângerea formulată de victimă (înainte de a interveni decesul acesteia), raportul de expertiză medico-legală nr.A-, declarațiile martorilor audiați în cauză, procesul verbal de cercetare la fața locului și declarațiile inculpatului, în care acesta a recunoscut săvârșirea faptei.
Totodată, Tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite în continuare și condițiile prevăzute de art.148 lit.f din Codul d e procedură penală, reținând că, pentru infracțiunea de care este acuzat inculpatul, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, fiind de natură să genereze o stare de insecuritate în societate, având în vedere natura violentă și gravitatea sporită a faptei.
Tribunalul a mai apreciat că măsura arestării preventive a inculpatului se impune a fi menținută și prin raportare la prevederile art.5 parag.3 CEDO, câtă vreme se fondează pe motive pertinente și suficiente aoj ustifica, examinate în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și cu luarea în considerare a prevederilor art.136 din Codul d e procedură penală, privarea de libertate a inculpatului fiind necesară pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.
Împotriva acestei încheieri,a declarat recursîn termenul legal, prin două cereri separate, formulate prin avocatul ales (la data de 16 decembrie 2009) și respectiv personal, la locul de deținere (la data de 23 decembrie 2009),inculpatul, fără ca vreuna din cererile respective - înaintate de Tribunal și înregistrate pe rolul acestei Curți la datele de 21 decembrie 2009, sub nr- (2979/2009) și respectiv 31 decembrie 2009, sub nr- (3072/2009) - să fie motivată în scris.
Întrucât cele două cereri au același obiect, la termenul de astăzi, după punerea în discuție, Curtea a dispus conexarea Dosarului nr- (3072/2009) la Dosarul nr- (2979/2009).
Cu ocazia dezbaterilor, inculpatul, care a beneficiat de asistența juridică a avocatului său ales, a criticat încheierea recurată ca fiind nelegală și netemeinică, sens în care a susținut că aceasta este nemotivată, întrucât instanța de fond nu a analizat în ce măsură mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea, în urmă cu aproximativ 1 an, a măsurii arestării preventive în ceea ce îl privește și nici dacă acele temeiuri mai justifică privarea lui de libertate, în condițiile în care este discutabilă însăși încadrarea juridică a faptei de care acesta este acuzat. În consecință, inculpatul a solicitat ca, în urma casării încheierii atacate, să se dispună revocarea măsurii arestării preventive și punerea sa de îndată în libertate.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele astfel invocate, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art.3856alin.3 din Codul d e procedură penală, sub toate aspectele cauzei, Curtea constată cărecursulcu care a fost sesizatăeste nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Contrar aspectelor afirmate în susținerea orală a recursului, Curtea constată că instanța de fond a pronunțat o încheiere motivată, prin care a apreciat în mod corect asupra menținerii temeiurilor de fapt și de drept (prevăzute de art.143 și art.148 lit. din Codul d e procedură penală), pe care s-a bazat arestarea inițială a inculpatului și care fac necesară, pe mai departe, privarea de libertate a acestuia, cu caracter preventiv.
În același sens, Curtea constată, la rândul său, în primul rând, că probatoriul administrat până în prezent justifică în continuare presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit, în materialitatea ei, fapta ce face obiectul trimiterii lui în judecată, pe care chiar acesta o recunoaște în parte, declarând cu ocazia cercetării judecătorești în primă instanță că a lovit-o într-adevăr pe victimă, chiar dacă gravitatea agresiunii și raportul de cauzalitate dintre aceasta și decesul persoanei respective (fila 26, dosar de fond). Restul probatoriului cauzei confirmă în mod credibil acuzația adusă inculpatului, relevante în acest sens fiind plângerea și declarația aparținând însăși victimei (formulate înainte de a interveni decesul său), în care relatează actele de agresiune fizică la care a fost supusă de către inculpat (nepotul său); constatările medicale efectuate la momentul internării acesteia în Spitalul Clinic de Urgență B, din care rezultă existența de leziuni corporale grave (precum traumatism cranio-cerebral, hemoragii subconjunctivale, traumatism toracic cu fracturi costale C5-C9, contuzie abdominală); raportul de autopsie medico-legală nr.A-, care relevă că moartea victimei a fost violentă și, deși a fost favorizată de afecțiuni organice cronice preexistente, ea s-a datorat insuficienței multiorganice acute, survenite în urma unui politraumatism cu multiple excoriații și echimoze pe cap, trunchi și membre, fractură cu disjuncție oase nazale, fracturi costale multiple la ambele hemitorace și fractură cominutivă corpuri cervicale C5-C6, leziunile traumatice constatate putând fi produse prin loviri repetate cu corp dur și foarte probabil prin comprimarea toracelui între corpuri/planuri dure și având o legătură de cauzalitate indirectă cu decesul; procesul verbal de cercetare la fața locului, în care s-au consemnat urmele cu aspect biologic ridicate din locuința victimei; raportul de constatare tehnico-științifică nr.-/2009, prin care s-a stabilit că urmele respective sunt de sânge uman aparținând grupei sanguine sau, în condițiile în care, din raportul de autopsie anterior menționat, rezultă că sângele victimei aparține grupei A; declarațiile concordante ale martorilor, și (vecini ai victimei), și (înșiși părinții inculpatului), care au relatat despre agresiunile fizice repetate exercitate de inculpat asupra victimei, inclusiv la data faptei deduse judecății, din motive materiale (urmărind să obțină astfel bani de la aceasta).
În ceea ce încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de omor calificat (după cum se menționează în rechizitoriu) sau în infracțiunea mai puțin gravă de loviri cauzatoare de moarte (după cum susține apărarea), Curtea constată că acest aspect urmează a fi stabilit pe fondul cauzei, el excedând analizei pe care o presupune verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului la actualul moment procesual.
De asemenea, observând că fapta de care este acuzat inculpatul, în oricare dintre cele două încadrări juridice anterior menționate, este pedepsită cu închisoare mai mare de 4 ani, Curtea constată, asemenea instanței de fond, că lăsarea în libertate a acestuia prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere nu doar gravitatea deosebită a acelei fapte, împrejurările în care se presupune a fi fost comisă (prin acte repetate de lovire asupra unei persoane în vârstă și deja suferindă, rudă apropiată a agresorului) și consecința produsă (decesul victimei), cât și, mai ales, înseși circumstanțele personale ale inculpatului, descris de către toți martorii audiați în cauză, inclusiv de către părinții săi, ca o persoană cu un comportament adesea violent și diagnosticat, prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr.A-, cu"tulburare de personalitate de tip instabil-impulsiv", manifestată prin valori conturate pentru tendințe antisociale, valori accentuate pentru tendințe impulsive și tendințe la instabilitate psiho-comportamentală, ascunzând acumularea de afecte brutale, toate împrejurările anterior evidențiate făcând rezonabilă temerea că, și în prezent, aflat în stare de libertate, el prezintă un risc major de a comite și alte fapte similare asupra semenilor, acest risc nefiind diminuat de trecerea unei perioade de aproximativ 10 luni și J de la arestarea lui preventivă.
Drept urmare, Curtea constată că menținerea inculpatului în stare de arest preventiv este singura măsură care poate asigura în mod eficient protejarea interesului public, respectiv prezervarea securității relațiilor sociale de tipul celei grav vătămate prin fapta dedusă judecății, precum și buna desfășurare a cercetării judecătorești, potrivit art.136 alin.1 din Codul d e procedură penală, în condițiile în care administrarea probatoriului în primă instanță nu a fost încă finalizată (mai sunt de audiat încă patru martori), iar inculpatul a înțeles să adopte o atitudine procesuală oscilantă, vădind intenția de a-și diminua răspunderea penală în raport cu fapta respectivă, pe care nu pare aor egreta în mod sincer și ale cărei consecințe nu înțelege să și le asume cu responsabilitate.
În sfârșit, Curtea constată că durata arestării preventive a inculpatului (dispusă la data de 17 februarie 2009) nu depășește încă limitele unui termen rezonabil, în condițiile în care urmărirea penală s-a desfășurat cu suficientă celeritate, în raport cu complexitatea cauzei (rechizitoriul a fost întocmit la data de 09 iulie 2009), iar judecata în primă instanță se află și ea într-un stadiu avansat, fără a exista perioade de inactivitate în ceea ce privește administrarea probatoriului necesar pentru deplina lămurire a cauzei.
Față de toate considerentele expuse, având în vedere că încheierea atacată este legală și temeinică, neexistând motive de casare a acesteia, Curtea, în temeiul art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul.
În temeiul art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Dosarul nr- (3072/2009) la Dosarul nr- (2979/2009).
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii din data de 15 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în Dosarul nr-.
Obligă pe recurentul inculpat plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. jud.
Ex.2 / 12.01.2010
-
Președinte:Carmen Veronica GăinăJudecători:Carmen Veronica Găină, Niculae Stan, Vasile
