Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 517/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 517/R/MF
Ședința publică din 02 Octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Voicu judecător
JUDECĂTOR 2: Dumitru Diaconu
JUDECĂTOR 3: Elena Minodora
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin
- procuror
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de inculpații, fiul lui G și născut la data de 11 septembrie 1967, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, și, fiica lui - și, născută la data de 17 noiembrie 1969, în prezent aflată în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii din data de 23 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, Complet specializat de minori penal, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții inculpați în stare de arest preventiv, asistați de apărătorul ales, avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Se depune de apărătorul recurenților inculpați împuternicirea avocațială.
Potrivit art. 172 alin. 7 Cod procedură penală, s-a încuviințat apărătorului recurenților - inculpați să ia legătura cu aceștia în vederea pregătirii apărării.
Apărătorul recurenților inculpați și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri preaabile de formulat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă părților cuvântul asupra acestuia.
Avocat pentru recurenții inculpați, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate, iar pe fond revocarea măsurii arestării preventive luate față de inculpați și cercetarea acestora în stare de libertate. Arată că față de recurenții inculpați se poate lua și măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
În susținerea motivelor de recurs, apărătorul recurenților inculpați, arată că motivarea încheierii atacate este lapidară și contrară dispozițiilor art. 148 lit. Cod procedură penală. Tribunalul a considerat că pericolul concret nu poate fi dovedit prin probe direct, ci doar împrejurări care conduc la concluzia logică în ceea ce privește existența acestui pericol.
De asemenea, apărătorul recurenților inculpați apreciază că nu sunt probe directe că aceștia lăsați în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică și nu se mai mențin în continuare temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Inculpații au o familie închegată, au un copil care a intrat între primii anul acesta la Universitatea din Pitești.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor ca nefondate, menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică, apreciind că se mențin în continuare temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, cât și la prelungiurile ulterioare. Solicită a se avea în vedere faptul că una din părțile vătămate era minoră.
Recurentul inculpat, solicită judecarea sa în stare de libertate întrucât nu este vinovat și este arestat de aproximativ doi ani de zile.
Recurenta - inculpată, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate. Arată că a fost efectuat un control înainte cu două luni de arestarea lor și nu li s-a comunicat că ar fi fost găsite nereguli.
CURTEA
Asupra recursurilor penale formulate;
Din examinarea actelor dosarului, constată:
Prin încheierea din 23 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, s-a enținut starea de arest a inculpaților, fiul lui G și, născut la data de 11.09.1967 în Pitești, județul A, domiciliat în Pitești,-,.55,.A,.21, județul A, CNP -, și, fiica lui -- și, născută la data de 17.11.1969 în Pitești, județul A, domiciliată în Pitești,-,.55,.A,.21, județul A, CNP -.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr.15/D/2008 din 15.08.2008, întocmit de către - Biroul Teritorial Argeș, a fost investită cu judecarea în primă instanță a cauzei penale privind pe inculpații și.
Din actul de sesizare al instanței, rezultă că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 13 alin.1, 3 din Legea nr.678/2001 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, art.329 alin.1 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, art.23 lit.b și c din Legea nr.656/2002, toate cu aplic.art.33 lit.a Cod penal, iar inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiuni prev. și ped. de art. 13 alin.1,3 din Legea nr.678/2001, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, art.329 alin.1 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, art.23 lit.b și c din Legea nr.656/2002, toate cu aplic.art.33 lit.a Cod penal.
Prin încheierea de ședință nr.54/CC din data de 01 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul penal nr-, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților și, pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 01.07.2008, arestare ce a fost prelungită în cursul urmării penale și menținută în cursul judecății.
Datorită gravității faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, tribunalul a constatat că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale în materie. De asemenea, s-a mai constatat că, în cauză se mențin în continuare temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri de prevenție, în sensul că sunt întrunite condițiile prev. de art.143 și art.148 lit.f Cod pr.penală, inculpații fiind trimiși în judecată pentru comiterea unor infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
In legătură cu acest aspect, tribunalul a considerat că pericolul concret nu poate fi dovedit prin probe direct, ci doar prin împrejurări care conduc la concluzia logică în ce privește existența acestui pericol.
De asemenea, tribunalul a avut în vedere impactul infracțiunilor asupra comunității și sentimentul de insecuritate socială pe care l-ar crea lăsarea în libertate a inculpaților.
Pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal și pentru a împiedica sustragerea inculpaților de la judecată, tribunalul a constatat că se impune menținerea acestei măsuri.
S-a invocat de către inculpați, prin apărător, că părțile vătămate, chiar minore aveau contracte de muncă legale încheiate cu societatea administrată de inculpați (acte depuse la dosarul cauzei), iar practicarea prostituției s-a făcut cu acordul părților vătămate nefiind constrânse în niciun fel de către inculpați și având acces la apartamentul inculpaților (cheie proprie) și fiind în posesia unui telefon mobil.
Trebuie precizat, susține tribunalul, că traficul de minori prev. de art.13 din Legea nr.678/2001, este incriminat ca infracțiune, chiar dacă acțiunile de recrutare, transportare, transferare, găzduire sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, nu se realizează prin mijloace de constrângere, deoarece victima traficului ce are o vârstă sub 18 ani, datorită și lipsei de experiență de viață și educație, o plasează pe aceasta într-o situație de inferioritate, care a fost exploatată de către traficanții inculpați, ceea ce denotă în plus pericolul pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică lăsarea inculpaților în stare de libertate.
În consecință, instanța de fond a apreciat că măsura arestării preventive este legală și temeinică, drept pentru care, în baza disp. art.160 rap.la art.300/2 Cod pr.penală, a menținut starea de arest a inculpaților și.
Impotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații și, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
In acest sens, inculpații susțin că nu s-a dovedit în cauză, cu probe, pericolul concret pentru ordinea publică, așa cum pretinde textul legal al art.148 lit.f Cod pr.penală, iar, pe de altă parte, nu sunt nici probe directe care să conducă la concluzia că inculpații lăsați în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, în cauză nemenținându-se, de altfel, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, inculpații menționând, totodată că au o familie organizată și un copil student, care are nevoie de îngrijirea și afecțiunea lor.
Examinând încheierea atacată, prin prisma motivelor invocate, potrivit prevederilor art.385/6 alin.3 Cod pr.penală, curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, pentru considerentele ce vor urma:
Inculpații și, soți, au fost arestați pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, cum sunt cele prevăzute de art.13 alin.1,3 din Legea nr.678/2001, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, art.329 alin.1 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, art.23 lit.b și c din Legea nr.656/2002, toate cu aplic.art.33 lit.a Cod penal, pentru care au fost trimiși în judecată.
Ca stare de fapt, s-a reținut că în perioada aprilie 2007 - ianuarie 2008, au cazat în apartamentul lor mai multe părți vătămate minore, în vederea realizării de foloase materiale de pe urma traficării lor, prin practicarea prostituției, de asemenea, au îndemnat și au înlesnit practicarea prostituției de către mai multe părți vătămate și majore, disimulând, totodată, natura provenienței sumei de bani obținute din prostituție prin creditarea clubului de noapte "", cunoscând că acestea provin din săvârșirea infracțiunii.
Având în vedere aceste fapte, precum și încadrările juridice ce prevăd limite mari cu privire la pedepsele ce se pot aplica, în mod corect, în opinia curții, tribunalul a menținut arestarea preventivă a acestora, prin încheierea atacată, avându-se în vedere că subzistă pericolul concret pentru ordinea publică, dacă inculpații ar fi lăsați în libertate.
In acest sens, curtea arată că, din ansamblul actelor și lucrărilor dosarului rezultă, implicit, probe că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta un pericol pentru ordinea publică, pericol ce poate fi apreciat și prin prisma reacției comunității că pentru astfel de fapte, deosebit de periculoase pentru ordinea și moralitatea publică, pentru protecția și demnitatea persoanei fizice cu atât mai mult cu cât aceasta este minoră, organele competente nu iau suficiente și ferme măsuri pentru atenuarea și reprimarea unor asemenea fapte, dacă inculpații ar fi puși în libertate.
Mai mult, situația familială invocată nu poate constitui, potrivit art.136 alin.8 Cod pr.penală, un criteriu esențial în alegerea unei alte măsuri preventive, decât cea a privării de libertate, întrucât pericolul social reclamat de faptele grave și sancționate de legiuitor, ce implică și un pericol concret pentru ordinea publică, este un alt criteriu prevăzut de același text, în alegerea măsurii preventive.
Cum raportat la acest criteriu, pericolul concret pentru ordinea publică subzistă și în continuare, temeiurile inițiale al arestării și anume cele prevăzute de art.148 lit.f Cod pr.penală, se mențin și, ca atare, impun în continuare privarea de libertate, astfel că soluția de menținere a arestării preventive pronunțată de tribunal este o soluție legală și temeinică.
Așa fiind, față de cele ce preced, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, curtea va respinge recursul inculpaților ca nefondat, pe care-i va obliga la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații, fiul lui G și născut la data de 11 septembrie 1967, și, fiica lui - și, născută la data de 17 noiembrie 1969, în prezent ambii deținuți în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii din data de 23 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, Complet specializat de minori penal, în dosarul nr-.
Obligă recurenții-inculpați la câte 100 lei, cheltuielile judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 02 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.-
Tehnored./Ex.2/14.10.2008
Jud.fond
Președinte:Corina VoicuJudecători:Corina Voicu, Dumitru Diaconu, Elena Minodora