Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 52/2010. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 52/
Ședința publică din 22 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Teodora Gheorghe Sorescu G - - - judecător
Judecător dr. - -
JUDECĂTOR 2: Marius Andreescu
Grefier
Pachetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin
- procuror
S-a luat în examinare recursul formulat de a inculpatul, fiul lui și, născut la data de 05.12.1988 în mun. Pitești, jud. A, domiciliat în comuna, jud. A, CNP -, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii din 12 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de apărătorii aleși avocat și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Potrivit art. 172 alin. 7 Cod procedură penală s-a încuviințat apărătorilor aleși să ia legătura cu recurentul inculpat aflat în stare de arest.
Apărătorii recurentului inculpat și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă părților cuvântul asupra acestuia.
Avocat pentru recurentul inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate întrucât este nelegală și netemeinică, iar pe fond să se dispună revocarea măsurii arestării preventive.
În susținerea motivelor de recurs, arată că inculpatul nu a avut niciun conflict cu victima, leziunile au fost produse de o altă persoană, iar declarația martorului se coroborează cu expertiza medico - legală. a săvârșit-o numitul, acesta recunoscând-o într-un grup.
Pe de altă parte, arată că în prezent nu mai subzistă motivele avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar menținerea acestuia în stare de arest poate să-l prejudicieze în situația în care acesta nu va fi găsit vinovat.
Avocat pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate, iar pe fond înlocuirea măsurii arestării cu o altă măsură respectiv cea de a nu părăsi localitatea sau țara. Arată că inculpatul se află în stare de
arest de un an de zile, nu are antecedente penale, nu a încercat să influențeze martori, apreciind că dacă față de acesta se va lua o altă măsură, judecata cauzei nu va fi afectată.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea încheierii ca fiind legală și temeinică, din probele administrate rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte pentru care a și fost trimis în judecată. Apreciază că măsura arestării nu poate fi înlocuită cu o altă măsură mai ușoară.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că nu este vinovat, nu el a lovit victima.
CURTEA
Asupra recursului penal de față, deliberând constată:
Prin încheierea din 12 ianuarie 2010, Tribunalul Argeș, a espins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura prevăzută de art. 145 sau 145/1 Cod de procedură penală și, în temeiul dispozițiilor art. 300/2 rap. la art. 160/b Cod procedură penală, a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul.
La pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a avut în vedere că, deși inculpatul este arestat de aproximativ 15 luni, nu a fost depășit termenul rezonabil al arestării preventive, dată fiind complexitatea cauzei, ce impune administrarea unui probatoriu amplu.
S-a subliniat că instanța are obligația de a lămuri cauza și de a afla adevărul cu privire la împrejurările în care s-a comis fapta și la persoana vinovată, prin coroborarea tuturor mijloacelor de probă, iar unele dintre acestea nu au fost încă administrate în faza cercetării judecătorești.
În termen legal, inculpatul a declarat recurs împotriva încheierii, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie și a solicitat casarea, cu consecința punerii sale în libertate, pe motiv că nu se face vinovat de comiterea infracțiunii ce i-a fost reținută în sarcină și că nu a avut niciun conflict cu victima în noaptea în care aceasta a decedat, agresiunea fiind comisă de un anume "", care a și fost recunoscut de martori și care prezenta, imediat după aceasta, excoriații la mâini, așa cum rezultă din planșele fotografice aflate la dosar.
A mai invocat recurentul și faptul că, în cazul în care nu va fi găsit vinovat și se va pronunța achitarea, menținerea lui în stare de arest este de natură a-i aduce grave prejudicii.
Examinând încheierea prin prisma criticii formulate, cum și sub toate aspectele, așa cum obligă art. 385/6 alin. ultim Cod de procedură penală, curtea constată următoarele:
Recurentul - inculpat a fost trimis în judecată, prin rechizitoriul nr. 410/P/2008 din 03.04.2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 Cod penal, constând în aceea că, la data de 15.08.2008, în jurul orei 23, pe fondul unui conflict spontan pe care l-a avut cu victima în fața barului ", i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu pumnul în zona feței, care i-au provocat decesul.
Deși în mod constant acesta a negat că a lovit-o pe victimă, pretinzând că o altă persoană, pe nume, este vinovată de deces, totuși, probele administrate până la acest moment, inclusiv declarațiile martorilor oculari, confirmă că la data de 15 august 2008, când victima își sărbătorea ziua onomastică la barul "", împreună cu prietenii săi, la masa la care se afla a venit inculpatul, în evidentă stare de ebrietate, manifestându-se agresiv, în sensul că a adresat celor prezenți amenințări și injurii și a spart pahare și sticle.
Deși victima și martorii nu au răspuns provocărilor inculpatului, părăsind chiar barul, acesta i-a aplicat victimei mai multe lovituri în zona feței, fiind văzut de martorii - și -.
Curtea apreciază, ca și instanța de fond, că subzistă și la acest moment, după un an și patru luni de la momentul arestării preventive a celui în cauză temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri.
Astfel, există în continuare indicii, de natura celor prevăzute de art. 68/1 Cod de procedură penală, din care rezultă că acuzatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii menționate în actul de sesizare a instanței, furnizate de actele medico - legale, ce atestă că moartea victimei a fost violentă, datorându-se unui traumatism cranio - facial, cu fractură multieschiloasă de boltă craniană iradiată la bază, leziunile traumatice putându-se produce prin lovituri repetate cu corp dur în regiunea facială, urmate de căderea și lovirea de un plan dur, cu impact cranian parieto-occipital.
Aceste acte se coroborează cu declarațiile martorilor mai sus-menționați, care au fost de față la momentul lovirii victimei de către inculpat.
Fără îndoială, infracțiunea ce face obiectul cercetării, soldată cu suprimarea vieții părții vătămate, este de o gravitate deosebită și a produs în rândul membrilor comunității din care victima face parte o puternică tulburare, aptă să justifice prevenția, chiar și după trecerea unui an de zile de la arestare.
Așa cum a arătat tribunalul, cauza este una complexă, necesitând administrarea în continuare de probe, pentru lămurirea situației de fapt; cum există riscul ca recurentul - inculpat să-i influențeze pe martorii ce vor da declarații în fața judecătorului fondului, curtea conchide că hotărârea prin care s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării este una legală și temeinică, urmând aom enține și, pe cale de consecință, a respinge ca nefondat recursul declarat împotriva acesteia, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) din Codul d e procedură penală.
Văzând și prevederile art. 192 alin. 2, va fi obligat recurentul - inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de a inculpatul, fiul lui și, născut la data de 05.12.1988 în mun. Pitești, jud. A, domiciliat în comuna, jud. A, CNP -, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii din 12 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală, în dosarul nr-.
Obligă pe recurentul - inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 ianuarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Marius
G - dr.- -
Grefier,
Red.:
Tehnored.:
2 ex./15.02.2010
Jud.fond:.
Președinte:Teodora Gheorghe SorescuJudecători:Teodora Gheorghe Sorescu, Marius Andreescu, Marius