Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 537/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMANIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 537
Ședința publică din 04 septembrie 2009
Complet format din:
PREȘEDINTE: Silviu Anti
JUDECĂTOR 2: Monica Vadana
JUDECĂTOR 3: Gabriel Crîșmaru
GREFIER- - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU -Reprezentat legal prin procuror
*
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii din 01.09.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 pr.penală în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, asistat de avocat ales.
Procedura este completă.
S-a expus referatul oral al cauzei, după care:
Fiind întrebat recurentul-inculpat arată că își menține recursul declarat.
Nefiind alte cereri de formulat s-a constatat recursul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Avocat ales pentru recurentul-inculpat,solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, având în vedere că încheierea pronunțată cu privire la pericolul social nu se justifică. A se analiza probele administrate, este adevărat că faptele sunt grave dar se poate reține și circumstanțele personale, faptul că inculpatul consumase alcool când a comis fapta, nu are antecedente penale, a recunoscut și regretat fapta, iar termenul rezonabil pentru menținerea arestării preventive a fost depășit.
Procurorul solicită respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat. În cauză măsura dispusă cu privire la menținerea arestării este corectă, temeiurile avute în vedere nu s-au modificat, dovedite prin probele administrate din care rezultă că inculpatul a comis 2 infracțiuni grave- viol și tâlhărie a două părți vătămate minore.
De asemenea, dosarul se află pe rol la tribunal, urmând să se administreze și alte probe, iar pericolul concret pentru ordinea publică rezidă și din natura și gravitatea infracțiunilor comise, limitele de pedeapsă prevăzute de lege-pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare, raportat la modalitatea de săvârșire, urmările faptelor și impactul asupra părților vătămate minore.
Recurentul-inculpat în cuvântul său, solicită judecarea în stare de libertate.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Încheierii penale din data de 1.09.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- s-a respins cererea de revocarea măsurii arestului preventiv, formulată de inculpatul prin apărătorul ales și în temeiul art.300 ind.2 Cod procedură penală, raportat la art.160balin.3 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului și pentru administrarea de probe s-a acordat termen pentru data de 22 septembrie 2009.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut faptul că rin p. Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, inculpatul a fost trimis în judecată, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 197 alin.1 și 3 și 211 alin 1,2 lit. "c" cod penal cu aplicarea art. 33 lit. "a" cod penal constând în aceea că la data de 25.03.2009 l-a deposedat prin violență pe minorul A de telefonul mobil după care prin violență a întreținut raport sexual cu victima minoră în vârstă de 13 ani.
În art. 3002pr.pen. se arată cădacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
(3) Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
În concordanță cu legislația internă cât și cu cea europeană, instanța are în vedere faptul, la analizarea sesizării, din oficiu, cu privire la menținerea stării de arest preventiv a inculpatului, că arestarea este o măsură preventivă care atinge grav libertatea individuală, ea având consecințe nebănuite asupra reputației persoanei, a vieții inculpatului și familiei sale.
De asemenea potrivit art. 148. cod procedură penală măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luata și deci și menținută, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute in art. 143 si exista vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 cod procedură penală. Arestarea preventiva este o măsura cu caracter preventiv ce se poate dispune in cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare in scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal. Dispozițiile legale din dreptul intern sunt în concordanță cu normele și jurisprudența CEDO în domeniu.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, detenția este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate "in concrete" pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unor noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică. In același sens s-a pronunțat și Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei care prin nr. R (80) 11 care la pct. 3 prevede că detenția provizorie nu poate fi ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită că a săvârșit o infracțiune și sunt motive serioase de, a se crede că există unui sau mai multe dintre următoarele pericole: pericolul de fugă, cel de obstrucționare a cursului justiției, ori acela ca acuzatul să nu comită o nouă infracțiune gravă, l Punctul 4 al Recomandării specifică în plus că, dacă existența nici unuia dintre pericolele enunțate nu a putut fi stabilită, detenția provizorie s-ar putea, totuși, justifica în mod excepțional, în anumite cazuri în care se comite o infracțiune deosebit de gravă.
Mai mult, jurisprudența Curții Europene a statuat că simpla invocare de către instanțe a motivelor generale pentru care o persoană poate fi lipsită de libertate ( cum sunt: necesitatea conservării probelor; împiedicarea exercitării de presiuni asupra martorilor sau victimei sau o posibilă înțelegere între inculpat și complicii săi ori pentru a proteja ordinea publică în cazul infracțiunilor cu puternic ecou în rândul comunității; necesitatea de a preveni săvârșirea de noi infracțiuni sau de a împiedica fuga inculpatului), nu are caracterul unor motive pertinente și suficiente (cazul Jablonski c/Polonia, hotărârea din 21 decembrie 2000). Detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - indiferent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă ( cazul Wemhoff / Germania, hotărârea din 27 iunie 1968).
rezonabilă a detenției preventive se apreciază in concreto, de la caz la caz, în funcție de circumstanțele proprii. Intervalul de timp prevăzut de art. 5 pct. 3 din Convenție cere o diligență sporită și se deosebește de intervalul prevăzut de art. 6 din Convenție (cauza Stogmuller / Austriei, hotărârea din 10 noiembrie 1969). Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz în parte, pentru a vedea în ce măsura există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate ( cazul Labila c/Italiei, hotărârea din 6 aprilie 2000). În analiza motivului privind prezervarea ordinii publice, Curtea Europeană admite că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni (de asasinat, în speță - n) pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie, cel puțin o perioadă de timp. Totuși, un asemenea element nu ar putea fi apreciat ca pertinent și suficient, decât dacă se bazează pe fapte de natură să arate că liberarea deținutului ar tulbura în mod real ordinea publică. În afară de acestea, detenția nu rămâne legitimă decât dacă ordinea publică este efectiv amenințată; continuarea detenției nu ar putea să servească pentru a anticipa o pedeapsă privativă de libertate (cazul Letellier /Franței).
În cea ce privește ordinea publică prima instanță a reținut că aceasta se definește ca fiind caracteristica societății în care trebuie să domine siguranța, securitatea, respectul față de drepturile cetățenilor.Ordinea publica este echivalentul și liniștii interne, care permite cetățenilor să trăiască normal în societate. Infracțiunile ce fac obiectul cercetărilor au pus în pericol evident ordinea publică în toate elementele caracteristice arătate mai sus, întrucât prin rezultatele produse în condițiile arătate în actul de sesizare în mod efectiv siguranța,securitatea și traiul normal al oamenilor în comunitate.
Nici o persoană nu se poate bucura de liniște, știind că persoana acuzată de tâlhărie și viol asupra unor minori s-ar afla în libertate. În speță starea de pericol pentru ordinea publică este actuală, rezultând în plus de cele arătate și din împrejurarea că indiciile ce privesc fapta, au produs și continuă să producă o afectare a echilibrului social firesc,stare de indignare și dezaprobare publică, insecuritate socială și sfidarea publică a autorităților. Cum în speță a fost afectată și periclitată viața publică normală, a rezultat că pericolul pentru ordinea publică este concret. De asemenea este certă apariția unor stări de pericol iminent pentru membrii societății cât și a unei stări de neliniște, a unui sentiment de insecuritate, în cazul în care persoana cărora planează acuzația unor fapte de o gravitate mare, ar fii lăsate în libertate. Modul și mijloacele de comitere reținute prin actul de sesizare, frecvența mare a faptelor de acest gen în zonă cât și reacțiile opiniei publice față de astfel de evenimente au determinat aprecierea că pericolul creat pentru ordinea publică are caracter actual.
Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual s-a constatat că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat continuă să subziste și la menținerea acesteia, așa cum s-a stabilit la primul termen de judecată. Sub acest aspect, prima instanță a reținut și că potrivit dispozițiilor art. 139 și 160 proc.pen. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpat ar fi fost luată ori menținută cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia.
Totodată, împotriva inculpatului continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul d e procedură penală ( acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunii, circumstanțele personale ale inculpatului). În acest sens, s-a reținut că infracțiunile de viol și tâlhărie ce constituie obiectul sesizării instanței, aduc atingere unor valori deosebit de importante ocrotite de legea penală, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului.
În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care să există indicii că a avut loc cu participarea suspectului inculpat trimis în judecată și din consecințele acesteia.
Aplicând criteriile impuse de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului la cauza ce formează obiectul dosarului, prima instanță a constatat că privarea de libertate a inculpatului și durata măsurii arestării preventive a acestuia nu au încetat să mai aibă un caracter rezonabil existând și necesitatea desfășurării în bune condiții a cercetării judecătorești care impune asigurarea unor garanții procesuale. În aceste condiții, menținerea unui just echilibru între interesul general al societății în desfășurarea procesului penal și interesul inculpatului au impus menținerea stării de arest.
Împotriva soluției de mai sus a declarat recurs inculpatul care a solicitat punerea sa în libertate, deoarece nu prezintă pericol social pentru ordinea publică, fapta fiind săvârșită în stare de ebrietate, iar termen ul rezonabil pentru arestarea preventivă a fost depășit.
Curtea, analizând actele dosarului constată ca fiind nefondat recursul declarat.
Inculpatul, împotriva căruia s-a luat măsura arestării preventive la data de 4 aprilie 2009, a fost trimis în judecată la data de 27 aprilie 2009, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și tâlhărie, prevăzute de art. 197 alin.1 și 3 și 211 alin 1,2 lit. "c" cod penal cu aplicarea art. 33 lit. "a" cod penal săvârșite asupra unor persoane minore.
Audiat în instanță, inculpatul aparent a recunoscut faptele dar le nuanțează pentru a diminua gravitatea acestora. Astfel, inculpatul a declarat că minorul A i-a dat telefonul de bună voie, iar minorei i-a data numai o palmă și nu își explică de ce aceasta are un traumatism cranio-cerebral. În cauză urmează a fi audiați toți martorii din lucrări.
Curtea, constată că din probele dosarului rezultă indicii că inculpatul a săvârșit faptele pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată și în mod corect prima instanță a apreciat că se mențin în continuare motivele care au determinat luarea față de acesta a măsurii arestării preventive. În afara faptului că infracțiunile săvârșite au creat un puternic ecou în societate, care ar aprecia în mod negativ faptul că instanța lasă în libertate persoanele violente, prin spiritul de conservare existent în orice ființă, inculpatul va încerca să facă tot posibilul pentru a se apăra și pentru a exonera sau diminua vina sa.
Pentru aceste considerente, Curtea n baza art.38515pct.1 lit.b pr.pen va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat împotriva Încheierii penale din data de 1.09.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Se va lua act că inculpatul a avut apărător angajat.
În baza art.192 al.2 pr.pen. se va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515 pct.l lit.b pr.pen respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat împotriva încheierii penale din data de 1.09.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Ia act că inculpatul a avut apărător angajat.
În baza art.192 al.2 pr.pen. obligă recurentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 septembrie 2009 în prezența inculpatului arestat.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - -
- -
GREFIER,
- -
Red.înch.
Red.
Tehnored./ 07.09.2009
2 ex.
Președinte:Silviu AntiJudecători:Silviu Anti, Monica Vadana, Gabriel Crîșmaru
