Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 550/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂN I
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 550/R/2009
Ședința publică din 16 septembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Boer JUDECĂTOR 2: Iuliana Moldovan Vasile Goja
JUDECĂTORI: - -
: - -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reprezentat prin PROCUROR:
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpata -, aflată în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale fără număr din data de 08 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr-, având ca obiect menținerea măsurii arestului preventiv, inculpata fiind cercetată pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, prev.de art.174, 175 lit.c pen.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpata, aflată în stare de arest, asistată de apărător ales, av., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatei solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatei. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea. Potrivit art.139 pr.pen. instanța poate să procedeze la înlocuirea măsurii arestării preventive cu altă măsură, dacă temeiurile care au impus arestarea inițială s-au schimbat. Instanța de fond trebuia să se raporteze la momentul arestării inculpatei, la temeiurile avute în vedere la acel moment. La termenul din 16.06.2009 s-a procedat la ascultarea inculpatei în fața instanței de fond, însă de la acea dată și până în luna octombrie 2009, s-a procedat doar la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, fără a se îndeplini vreun act de procedură. Starea de arest a inculpatei se menține fără a se întocmi alte acte procesuale. Nu contestă faptul că infracțiunea reținută în sarcina inculpatei este gravă, însă acest aspect se va avea în vedere la individualizarea pedepsei. Potrivit art.148 lit.f pr.pen. terbuie să existe probe la dosar din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatei ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Solicită a se avea în vedere concluziile referatului de evaluare psihosocială întocmit pe parcursul cercetării judecătorești, din care rezultă că inculpata nu ar comite alte infracțiuni dacă ar fi lăsată în libertate. Când se vorbește de luarea sau menținerea măsurii arestării preventive trebuie să se aibă în vedere datele care privesc persoana inculpatei, nu doar gradul de pericol social al faptei. Inculpata a comis infracțiunea imediat după împlinirea vârstei de 18 ani, a recunoscut comiterea faptei și a procedat în acest mod, datorită rușinii, când a aflat că este însărcinată, cu atât mai mult cu cât locuiește într-o comunitate mică și nu este căsătorită. Această faptă este numai un incident în viața inculpatei, neexistând riscul comiterii altor infracțiuni. Probele au fost administrate în faza de urmărire penală, iar în libertate nu ar putea să influențeze buna desfășurare a procesului penal. Nu există nici un risc ca inculpata să se sustragă cercetării judecătorești, solicitând a fi avute în vedere și disp.art.136 pr.pen. și anume scopul măsurilor preventive.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpată ca nefondat și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică.În mod corect s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatei, având în vedere că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri nu s-au schimbat, ci subzistă în continuare și impun privarea de libertate a inculpatei. Raportat la modul de comitere a faptei, apreciază că este îndeplinită cea de-a doua condiție prev.de art.148 lit.f pr.pen. respectiv pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatei. Nu trebuie omisă nici gravitatea faptei pentru care este cercetată inculpata. Pe cale de consecință, solicită respingerea recursului, iar în baza art.192 alin.2 pr.pen. obligarea inculpatei la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Inculpata, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate, pe motiv că nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Totodată, arată că nu se va sustrage și nu va influența buna desfășurare a procesului penal.
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului, reține că prin încheierea din 08 septembrie 2009 Tribunalului Cluj, în baza art.3002raportat la art.160 proc.pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată de inculpata -, și s-a menținut măsura arestării preventive, fiind respinsă cererea de înlocuire a acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că prin încheierea penală nr.27/C/2009 pronunțată în dosarul nr.2090/1l7/2009 al Tribunalului Clujs -a dispus arestarea în calitate de învinuită a numitei, pe o durată de 9 zile începând cu data de 30.03.2009 și până la data de 07.04.2009 emițându-se mandatul de arestare preventivă cu nr.25/29.03.2009, iar prin încheierea penală nr.30/C/A/07.04.2009 pronunțată în dosarul nr.2263/l17/2009 al Tribunalului Cluj în temeiul art.149/1 pr.pen. raportat art.148 alin.1 lit.f pr.pen. s-a dispus arestarea acesteia în calitate de inculpată, emițându-se mandatul de arestare preventivă cu nr.36/07.04.2009 pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. și ped. de art.174, art.175 lit."c" pen. definitivă prin încheierea penală nr.45/.04.2009 pronunțată în dosarul nr.2263/1l7/2009 al Curții de APEL CLUJ prin respingerea recursului declarat de către inculpată, în fapt, reținându-se că în data de 17 martie 2009 născut la termen un copil și viabil pe care l-a abandonat în câmp, intervenind decesul acestuia.
Măsura arestării preventive a fost prelungită prin încheierea penală nr.33/C/16 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe o durată de 30 de zile începând cu data de 28.04.2009 și până la data de 27 mai 2009, încheiere față de care inculpata nu a mai înțeles să uzeze de dreptul procesual conferit de legiuitor constând în exercitarea căii de atac a recursului.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj cu nr.274/P/2009 din data de 20 mai 2009 și înregistrat la data de 20 mai 2009 pe rolul Tribunalului Cluj sub nr.3000/1l7/2009, s-a dispus în conformitate cu dispozițiile art.262, pctl, lit"b" pr.pen. trimiterea în judecată în fața acestei instanțe în stare de arest preventiv a inculpatei, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. și ped. de art.l74, art.175 lit.c pen. și înaintarea dosarului potrivit prevederilor art.264 pr.pen. spre competentă soluționare acestei Instanțe.
Potrivit dispozițiilor art.3002 din Codul d e procedură penală în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive procedând potrivit art. 160/b, respectiv dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care" să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive.
Ca urmare, instanța de fond are obligația verificării în temeiul art.3022 pr.pen. la un interval de maxim 60 de zile, legalitatea și temeinicia măsurii preventive.
Tribunalul a apreciat că de la data de 14 iulie 2009, când s-a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv nu au intervenit modificări de natură a impune punerea în libertate a inculpatei.
Potrivit dispozițiilor art.143 pr.pen. coroborat cu art.148 alin. 1.pr.pen. măsura arestării preventive poate fi luată dacă sunt probe sau indicii temeinice care să conducă la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
Astfel, în cauză este prezent temeiul arestării prev.de art.l48 lit.f din pr.pen. respectiv că inculpata a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea acesteia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Art.148 lit"f teza a II-a pr.pen. referitor la pericolul concret pentru ordinea publică, trebuie înțeles prin prisma unei reacții colective față de anumite stări de lucruri, care ar avea ca efect perturbații atât la nivelul disciplinei publice cât și la cel al respectului față de lege, existând astfel o stimulare a temerii colective că împotriva unor fapte considerate ca periculoase, organele de stat nu acționează cu fermitatea necesară preîntâmpinării în viitor a unor fapte similare, a asigurării unui climat de securitate și liniște în rândul cetățenilor.
Totodată starea de pericol pentru ordinea publică spre deosebire de pericolul social al faptei respective presupune o rezonanță a acelei fapte, o afectare a echilibrului firesc, o anumită stare de indignare și de dezaprobare publică ce culminează cu o anumită stare de insecuritate socială și care sunt de natură a stâmi oprobiul public, care în speță, în opinia tribunalului îl constituie faptul că inculpata a comis o infracțiune de omor calificat, iar pericolul social rezultă din însăși modalitatea de a acționa a inculpatei, chiar dacă abia a trecut de vârsta majoratului.
Conform dispozițiilor art.5 paragraful 1 lit"c" din Convenția Europeană a drepturilor omului, care face parte integranta din dreptul intern În urma ratificării sale prin Legea nr.30/1994 si prin prisma prevederilor art.20 raportat la art.11 din Constituția României, este permisă restrângerea libertății persoanei, când există motive verosimile pentru a bănui că persoana față de care s-a luat această măsură extremă, a săvârșit o infracțiune și fără a aduce atingere prin această apreciere prezumției de nevinovăție de care se bucură inculpata, întrucât doar prin hotărârea care se va pronunța în urma administrării tuturor probelor necesare pentru o justă soluționare a cauzei se va stabili nevinovăția sau vinovăția inculpatei în această cauză, motiv pentru care, raportat la probele administrate până în acest moment al procesului penal, există motive serioase de bănuială în sensul convenției.
În acest sens este și punctul de vedere exprimat în recomandarea nr.R (80) 11 Comitetului de miniștrii ai Consiliului Europei potrivit căruia existența unor motive verosimile care să legitimeze bănuiala că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care este urmărit este privită ca o condiție generală independentă de temeiurile detenției provizorii, Curtea statuând că aceste motive verosimile presupun existența unor fapte sau informații de natură a convinge obiectiv că persoana În cauză a comis o infracțiune, ori în speța de față acestea există indubitabil și se regăsesc în cele menționate anterior.
Dincolo de considerentele umanitare ce trebuie avute în vedere la alegerea unei măsuri preventive de o gravitate extremă, credem că nu există nici un alt argument solid care să justifice nelegalitatea și netemeinicia luării măsurii arestării preventive față de inculpată și implicit a luării unei alte măsuri neprivative de libertate.
Din probele administrate până la această dată cât și recunoașterea inculpatei, pe bună dreptate se poate spune că în speță există indicii temeinice și chiar probe în sensul dispozițiilor art.68/1 pr.pen. și art.143 alin.1 pr.pen. că inculpata este autoarea faptei pentru care este cercetată, că temeiurile care s-au avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat și nici nu au apărut temeiuri noi care să impună revocarea sau înlocuirea măsurii arestului preventiv.
Față de considerentele anterior expuse, instanța în temeiul art.300/2 pr.pen. raportat la art.160/b pr.pen. s-a menținut măsura arestării preventive luată fată de inculpata.
În ceea ce privește cererea formulată de apărătorul ales al inculpatei de a nu se mai menține măsura arestului preventiv luată față de aceasta, cercetarea și judecarea ei în stare de libertate, cât și cererea formulată în subsidiar de a se înlocui măsura arestului preventiv cu o altă măsură neprivativă de libertate constând în obligarea inculpatei de a nu părăsi localitatea de domiciliu, conform prevederilor art.145 pr.pen. acestea au fost respinse de instanța fondului prin prisma faptului că toate solicitările nu prezintă temeiurile juridice necesare admisibilității unor astfel de cereri, atâta timp cât temeiurile care s-au avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat și nici nu au apărut temeiuri noi care să impună revocarea sau înlocuirea acestei măsuri.
Împotriva încheierii tribunalului a declarat recurs inculpata, solicitând casarea acesteia și judecarea sa în stare de libertate. În subsidiar, solicită înlocuirea arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
În susținerea recursului, inculpata a arătat în esență că nu sunt probe certe în sensul că lăsarea sa în libertate ar putea pune în pericol concret ordinea publică.
Examinând încheierea atacată din perspectiva motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.3856al.3 pr.pen. Curtea constată următoarele:
Din actele dosarului, rezultă că inculpata recurentă a fost arestată la data de 07 aprilie 2009, iar la data de 20 mai 2009 fost sesizată prima instanță cu judecarea cauzei pe fond.
Încheierea de arestare a fost atacată cu recurs, fiind menținută de instanța de control judiciar.
Cu această ocazie s-a analizat temeinicia și legalitatea arestării preventive a inculpatei, constatându-se de către instanță că luarea acestei măsuri s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale prev.de art. 136 raportat la art. 143 cod proc.pen. și că în privința inculpatei este incident cazul de arestare prev.de art.148 lit. f Cod proc.pen.
Instanța de fond după înregistrarea dosarului a verificat din nou legalitatea și temeinicia arestării preventive, constatând în mod corect că temeiurile care s-au avut în vedere la luarea arestării preventive și-au păstrat actualitatea.
Potrivit rechizitoriului, inculpatei i se impută că ar fi comis infracțiunea de omor calificat, prev.de art.174, 175 lit.c pen. constând în aceea că la data de 17 martie 2009 născut la termen un copil și viabil, pe care l-a abandonat în câmp, intervenind decesul acestuia.
Stabilirea vinovăției inculpatei urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 cod proc.pen. care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de aceasta.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatei, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acesteia la un proces echitabil, având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare, cu ocazia cercetării judecătorești.
Măsura arestării preventive în cazul infracțiunii de omor calificat se impune și prin prisma faptului că asemenea faptă, neurmată de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Este necontestat că în speță este incident în privința recurentei cazul de arestare prev.de art. 148 lit. f cod proc.pen.
Pe de altă parte, pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă este mai mare de 4 ani închisoare, astfel că lăsarea acesteia în libertate ar putea prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție, ținându-se seama tocmai de împrejurările comiterii infracțiunii.
Existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO "factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie", măsura arestării preventive a inculpatei fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al CEDO.
În legislația română motivele limitative pentru care o persoană poate fi privată de libertate se regăsesc în disp.art.148 proc.pen. iar în prezenta cauză, sunt incidente disp.art.148 lit.f proc.pen.
În ceea ce privește condiția ca lăsarea în libertate a inculpatei să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică, conform art.148 lit.f proc.pen. este, desigur, adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei; sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuită inculpata, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii, chiar, a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatei, cum se susține, ci și date referitoare la faptă, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
Față de natura și gravitatea concretă a faptei presupus a fi comisă de inculpată, față de pericolul social concret al infracțiunii, curtea apreciază că se impune în continuare judecarea inculpatei în stare de arest, neimpunându-se înlocuirea arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, iar pentru motivele ce preced, va respinge ca nefondat recursul acesteia în baza art.38515pct.1 lit.b Cod proc.pen.
Văzând disp.art.192 alin.2 Cod proc.pen. recurenta va plăti statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D CIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata -, deținută în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 8 septembrie 2009 Tribunalului Cluj.
Obligă pe inculpată să plătească în favoarea statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 16 septembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
/
25.09.2009 - 3 ex.
Președinte:Maria BoerJudecători:Maria Boer, Iuliana Moldovan Vasile Goja
