Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 57/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 57/R/2010
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Valentin Chitidean JUDECĂTOR 2: Delia Purice
JUDECĂTORI: Valentin Chitidean, Delia Purice, Ioana Cristina Președinte Secția Penală
: - -
GREFIER:
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj, reprezentat prin PROCUROR:
.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale fără număr din data de 21 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr-, având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv față de inculpatul.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea probei cu înscrisuri și depune două caracterizări ce-l vizează pe inculpat. Sunt aspecte legate de persoana inculpatului.
Reprezentanta DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj nu se opune.
Curtea, deliberând, încuviințează proba cu încrisuri, acestea rămânând depuse la dosar.
Apărătoarea desemnată din oficiu pentru inculpatul, avocat solicită acordarea onorariului avocațial parțial pentru studiu de dosar și prezența la două termene de judecată.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului solicită, în temeiul art. 38515pct. 2 proc.pen. admiterea recursului declarat de inculpat, în conformitate cu disp. art.379 pct. 2 lit. a proc.pen.
La data de 30 martie 2009 Tribunalul Cluja dispus luarea măsurii arestului preventiv. S-a reținut că sunt întrunite prevederile art. 143 proc.pen. respectiv există indicii temeinice și chiar probe că au săvârșit infracțiunea prev. de legea specială și în această situație sunt întrunite disp. art. 148 lit. b, e și f proc.pen. În cursul lunii iunie 2009 DIICOT - Serviciul Teritorial Cluja înaintat rechizitoriul și a sesizat Tribunalul Cluj cu faptele descrise și cercetate în faza de urmărire penală. S-au invocat aspecte legate de comiterea infracțiunilor de șantaj și constituire de grup infracțional organizat. Conform rechizitoriului, actul prin care isntanța a fost sesizată, se constată că pe parcursul a patru ani de zile, inculpatul a oferit împrumuturi unor cetățeni din D, iar după scadență prin intermediul celorlalți inculpați a încercat să obțină restituirea sumelor respective. Această modalitate de a proceda este sancționată de lege. Instanța de fond nu a reușit să intre în cercetarea judecătorească. Pe parcursul a mai multor ore s-a procedat la audierea celor patru inculpați aflați în stare de deținere. S-au prezentat apărările inculpaților. Inculpatul a recunoscut materialitatea evenimentelor dând posibilitatea instanței de judecată să verifice dacă aceste evenimente se dovedesc a fi infracțiuni.
Apreciază că este un moment important întrucât s-a început cercetarea judecătorească, poziția inculpatului a fost luată. Instanța de fond poate constata dacă după 10 luni de arest preventiv se mai impune menținerea acestei măsuri. Criticile sale se referă la modul global prezentat de instanța de judecată.
S-au reținut ca și temeiuri ale arestului preventiv disp. art. 143 proc.pen. art. 148 lit. b, e și f proc.pen. însă în considerentele încheierii penale prin care s-a dispus luarea măsurii nu se menționează numele inculpatului în ceea ce privește temeiurile prev. de art. 148 lit. b și e proc.pen. Această situație trebuia să fie din nou verificată după audierea inculpaților.
Arată că a invocat durata rezonabilă a măsurii arestului preventiv în ceea ce-l privește pe inculpatul, însă motivarea instanței s-a axat pe disp. art. 6 din CEDO. Apreciază că art. 6 din CEDO nu este aplicabil în speță. Trebuie să ne raportăm la disp. art. 5 din CEDO, pentru că aici se face vorbire de termen rezonabil privind măsura arestului preventiv. Acest termen rezonabil trebuie privit prin prisma netransformării măsurii arestului preventiv într-o pedeapsă efectivă. După 10 luni de detenție apreciază că acest termen a fost depășit.
Solicită să se constate că în rechizitoriu sunt trecuți un număr impresionant de martori. Dacă vor fi audiați 3, 4 martori la un termen de judecată, există riscul ca cercetarea judecătorească să se prelungească pe parcursul a trei ani de zile.
Sunt motive pentru a se susține că acest pericol pentru ordinea publică nu mai este de actualitate.
În ceea ce privește persoana inculpatului, solicită să se constate că este fără antecedente penale, nu a mai avut conflicte cu legea penală, are o familie legal constituită, are doi copii minori în întreținere. Inculpatul este singurul suport material al familiei sale.
Fapta în sine prezintă pericol social, dar aceste chestiuni vor fi sancționate de instanță. Solicită judecarea în libertate a inculpatului. Apreciază că față de inculpat s-ar putea dispune măsura obligării de a nu părăsi țara, conf. disp. art. 1451proc.pen. Sunt obligații care urmează a fi impuse de către instanță și pe care va fi ținut să le respecte. Un alt inculpat din acest dosar este cercetat în stare de libertate. Inculpatul uar eușit să convingă instanța că poate fi judecat în libertate conf. disp. art. 1602proc.pen. Apreciază că activitatea infracțională a acestui inculpat este mult mai amplă decât activitatea reținută în sarcina inculpatului.
Din punct de vedere al echității, al egalității tuturor oamenilor în fața legii, apreciază că se poate invoca și acest aspect.
Inculpatul nu face parte din acest cerc de inculpați din acest dosar. Ceilalți inculpați au antecedente penale, au exercitat violențe față de părțile vătămate. A lucrat în străinătate cu forme legale, a câștigat sume de bani în construcții. A reușit să ofere soției și familiei un anumit nivel de trai. În anumite situații persoanele care au un anumit capital sunt atrase de alte persoane care încearcă să beneficieze de pe urma muncii lor. Aceasta ar fi legătura între inculpatul și ceilalți inculpați. Nu frecventează acele localuri unde se întâlneau ceilalți inculpați.
Solicită să se ia în considerare motivele de recurs expuse oral în fața instanței și să se dispună revocarea măsurii arestului preventiv.
În subsidiar, solicită să se dispună înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, prev. de art. 145, art. 1451proc.pen. În situația în care se va dispune această măsură solicită ca să se impună obligația de a nu părăsi localitatea D, întrucât acolo este familia sa. În cazul în care s-ar lua măsura obligării de a nu părăsi localitatea, așa cum figurează în cartea de identitate cu domiciliul, s-ar crea o ruptură între el și familia sa.
Reprezentanta DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat împotriva încheierii penale din data de 21 ianuarie 2010, prin care s-a menținut măsura arestului preventiv. În mod just instanța de fond a constatat persistența temeiurilor prev. de art. 143, art. 148 lit. b, e și f proc.pen. Toate criticile invocate astăzi de către apărătorul inculpatului sunt nefondate. În cauză s-a început cercetarea judecătorească, s-a procedat la audierea inculpaților, însă nu s-au schimbat împrejurările avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv.
În ceea ce privește temeiul prev. de art. 148 lit. f proc.pen. precizează că nu se va putea scoate din context activitatea inculpatului, ci trebuie privită în ansamblu, împreună cu ceilalți inculpați. Este vorba de infracțiuni comise cu violență dusă până la teroare. Lăsarea în libertate a inculpatului ar da naștere la o stare de indignare și dezaprobare din partea comunității. în libertate inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului în cauză, să influențeze martori. Acest lucru s-a întâmplat cu inculpatul u, care a contactat persoane care figurează ca martori în acest dosar, încercând să-i influențeze, existând în acest sens indicii temeinice.
Apreciază că nu este oportună punerea în libertate a inculpatului.
Apărătorul ales al inculpatului, având cuvântul în replică, susține că motivele expuse de reprezentanta DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj se referă la alte probleme. Nu există indicii că inculpatul u ar fi săvârșit anumite acte antisociale. La dosar nu există nici măcar indicii că ar fi încercat să ia legătura cu alte persoane din dosar. Cum ar putea influența situația inculpatului u, care deținea localul în care se întâlneau inculpații, situația inculpatului. Nu crede că instanța de fond nu ar proceda din nou la luarea măsurii arestului preventiv dacă aceasta s-ar impune. Situația inculpatului este total diferită de situația inculpatului Consideră că inculpatul nu este atât de periculos cum sunt ceilalți inculpați.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său și solicită luarea unei alte măsuri neprivative de libertate. Nu va încerca să influențeze bunul mers al procesului. Are doi copii minori, este singurului întreținător al familiei, soția sa nu poate să lucreze întrucât are grijă de copii. Solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură neprivativă de libertate.
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că Tribunalul Cluj prin încheierea din 21 ianuarie 2010, în temeiul art.3002pr.pen. raportat la art.160 pr.pen. a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpații, fiul lui și, născut la data de 28.07.1968, CNP: -,
-, fiul lui și, născut la data de 14.09.1973, CNP: -,
-, fiul lui G și, născut la data de 25.03.1976 CNP: - și, -, fiul lui G și, născut la data de 09.05.1972, CNP: -, toți aflați în stare de arest preventiv în Penitenciarul Gherla, măsură pe care a menținut-o, respingând implicit cererile de înlocuire a acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin încheierea penală nr.28/C/2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Clujs -a dispus arestarea preventivă în temeiul art.149/1 pr.pen. raportat art.148 alin.1 lit.b, e și f pr.pen. a inculpaților:, și pentru o durată de 29 de zile cu începere din data de 30 martie 2009 și până la data de 27 aprilie 2009, fiind emise mandatele de arestare preventivă pe numele acestora cu nr.26/30.03.2009, nr.27/30.03.2009, 28/30.03.2009, 29/30.03.2009 și nr.30/30.03.2009.
Măsura arestării preventive a inculpaților, și a fost prelungită succesiv prin încheierile penale nr.38/C/23.04.2009 pronunțate în dosarul nr-, nr.50/C/26.05.2009, nr.55/C/23.06.2009 date în dosarul nr- toate ale Tribunalului Cluj, iar temeiurile care au stat la baza luării și prelungirii măsurii arestării preventive au fost verificate și confirmate de instanța de control judiciar cu ocazia soluționării recursurilor promovate.
Prin încheierea penală nr.287/02 iulie 2009 pronunțată în dosarul nr- a Tribunalul Cluj, s-a admis cererea formulată de către inculpatul și s-a dispus punerea în libertate sub control judiciar a acestuia, hotărâre ce a fost menținută și de instanța de control, cu ocazia solutionării recursului declarat în cauză.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj cu nr.42D/P/2008 din data de 21 iulie 2009 și înregistrat la data de 21 iulie 2009 pe rolul Tribunalului Cluj sub nr-, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003, șantaj, prev. de art.194, cu aplicarea art.41 al.2, art.33 lit.a și art.37 lit.a pen;, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 alin. 1 și 3 din Legea nr.39/2003, șantaj, prev. de art.194 alin.1, cu aplicarea art.41 alin.2, înșelăciune prev. de art.215 alin.1 și 3.pen. cu aplic. art.33 lit.a pen.;, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 alin.l și 3 din Legea nr.39/2003, șantaj, prev. de art.194 alin.1, cu aplicarea art.41 al.2, art.33 lit.a pen.;, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 alin.l și 3 din Legea nr.39/2003, șantaj, prev. de art.194 alin.1, cu aplicarea art.41 al.2, art.33 lit.a pen.
Alături de cei patru inculpați, a mai fost trimis în judecată și inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 alin.l și 3 din Legea nr.39/2003, șantaj, prev. de art.194 alin.1, cu aplicarea art.41 alin.2, înșelăciune prev. de art.215 alin.1 și 3 pen. cu aplicarea art.33 lit.a pen.
Sub aspectul stării de fapt s-a reținut prin actul de sesizare a instanței că începând cu anul 2006, inculpații au constituit un grup infracțional organizat, în scopul comiterii infracțiunilor de șantaj, iar în perioada anilor 2004-2009, aceștia, prin amenințări și violențe, le-au obligat pe părțile vătămate, A, A, și martorul, să plătească sume de bani sub formă de dobânzi, în interes propriu sau în interesul celorlalti inculpati, să predea bunuri sau să încheie contracte de vânzare cumpărare asupra unor bunuri. În plus, inculpații și au indus-o în eroare pe partea vătămată cu ocazia încheierii unui contract, deposedând-o în acest fel de o garsonieră și cauzându-i un prejudiciu de 50.000 lei.
Tribunalul Cluja fost sesizat cu soluționarea cauzei la data de 21 iulie 2009, fiind înregistrat sub nr-, în sistem aleatoriu cauza fiind repartizată pentru termenul din 18 august 2009.
Prin încheierea penală fără număr din data de 24 iulie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj în temeiul art.160 pr.pen. raportat la art.3001alin.3 pr.pen. s-a constatat legalitatea și temenicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații:, și s-a dispus menținerea stării de arest preventiva acestora.
Prin încheierile penale fără număr din data de 08 septembrie 2009, 02 noiembrie 2009, 30 noiembrie 2009 și respectiv 23 decembrie 2009 pronunțate în dosarul nr- al Tribunalului Cluj în temeiul art.3002pr.pen. raportat la art.160 pr.pen. s-a constatat legalitatea și temenicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații:, și s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a acestora.
Potrivit dispozițiilor art.3002din Codul d e procedură penală în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive procedând potrivit art. 160, respectiv dacă instanța a constatat că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive.
Ca urmare, instanța de fond are obligația verificării în temeiul art.3002pr.pen. la un interval de maxim 60 de zile, legalitatea și temeinicia măsurii preventive.
Tribunalul a apreciat că de la data de 23 decembrie 2009, când s-a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv nu au intervenit modificări de natură a impune punerea în libertate a celor 4 inculpați.
Potrivit dispozițiilor art.143 pr.pen. coroborat cu art.148 alin. 1 pr.pen. măsura arestării preventive poate fi luată dacă sunt probe sau indicii temeinice care să conducă la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
Verificându-se legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților, la primirea dosarului, instanța a constatat că aceasta este legală și temeinică și subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv dispusă față de cei patru inculpați, respectiv cele prev. de art.143 pr.pen. în sensul că există indicii și chiar probe certe că s-au comis fapte prevăzute de legea penală, acestea conducând și la presupunerea rezonabilă că au fost comise de către inculpați.
Probele amintite constau în declarațiile părților vătămate, ale martorilor, dintre aceștia amintind doar pe, a a, etc. fără pretenții de ierarhizare în funcție de relevanță și utilitate, concluziile raportului de constatare medico-legală ce atestă numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării părții vătămate și transcrierile convorbirilor telefonice fiind relevante în acest sens. Mai amintim procesele verbale de percheziție domiciliară cât și în mediu informatic, procesele verbale de recunoaștere după planșă fotografică, înscrisuri ce atestă tranzacțiile civile perfectate de inculpați.
Toate acestea formează bănuiala rezonabilă că inculpații, și au acordat bani împrumut părților vătămate, percepând dobânzi cât și dobânzi la dobânzi, că datoriile au ajuns astfel din sume modice, exorbitante și că pentru recuperarea lor toți cei trei inculpați, împreună și cu inculpatul au exercitat amenințări și respectiv agresiuni asupra părților vătămate sau ale rudelor sau apropiaților acestora, reușind în acest fel să obțină bani și bunuri de la ele cum ar fi apartamente, autovehicule, aparate electrocasnice sau terenuri.
Fără a face o analiză de detaliu a probatoriului administrat, pentru a nu prejudicia fondul cauzei, și fără a emite judecăți de valoare asupra validității mijloacelor de probă existente în dosarul cauzei și a actelor procesuale și procedurale realizate în faza de urmărire penală, putem spune, fără echivoc, că în cauză există date care formează presupunerea rezonabilă că s-au comis fapte prevăzute de legea penală.
Astfel, există în cauză și temeiurile de arestare prev. de art. 148 lit."b", "e" și "f pr.pen. deoarece din probele administrate în cauză a rezultat că inculpații au contactat de mai multe ori părțile vătămate pentru a se asigura că acestea nu au formulat plângeri sau sesizări la poliție și că nu au dat declarații împotriva lor. De asemenea le-au amenințat pe părțile vătăma}e pentru a le convinge să renunțe la demersuri de genul celor de mai sus. In cursul lunii octombrie 2008 inculpatul a intrat în magazinul părții vătămate și a început să lovească în jur cu o, distrugând mai multe bunuri cu scopul de aoi ntimida pe partea vătămată, în cursul aceleiași seri ceilalți 3 inculpați sunând partea vătămată și amenințând-o să nu anunțe poliția. În cursul lunii ianuarie 2009 inculpații, și au chemat pe partea vătămată la o întâlnire în cadrul căreia i-au reproșat că ar fi formulat o plângere la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminali tate Organizată și Terorism, deși acest lucru nu era adevărat, amenintând-o că dacă vreun membru al grupului va fi arestat din cauza lui, cei rămași liberi îl vor omorî. În data de l8.03.2009, inculpatul a lovit-o partea vătămată pentru că aceasta nu a reușit să-i plătească datoria, provocându-i leziuni ce necesită pentru vindecare 8-9 zile. Inculpatul a depus plângere după acest incident, a cerut protecție, ce i-a și fost asigurată, drept urmare cei patru inculpați au căutat în tot orașul pe cei trei membrii ai familiei persoanei vătămate. De asemenea inculpații au căutat-o și pe partea vătămată pentru a vedea dacă a depus sau nu plângere și pentru a-l determina pe acesta și pe martorul să nu dea declarații împotriva lor. au continuat și după arestarea inculpaților care i-au transmis părții vătămate prin intermediar să cadă la înțelegere pentru a nu avea probleme pe parcurs.
Temeiurile de arestare prev. de art. 148 lit."b" și "e" pr.pen. există atunci când în cauză inculpatul sau inculpații încearcă să zădărnicească, în mod direct sau indirect, aflarea adevărului, prin influențarea vreunei părți sau a unui martor și când inculpatul ori inculpații încearcă prin presiuni ori în alt mod, să realizeze o înțelegere frauduloasă cu partea vătămată. Ori, dispozițiile legale anterior expuse se regăsesc perfect în situațiile mai înainte trecute în revistă.
Este reală împrejurarea că referitor la cazurile de arestare propuse și anume incidența art.148 lit."b" și "e" pr.pen. organul judiciar, în cadrul examinării acestor probleme juridice, nu individualizează la modul expres și pentru fiecare din cei patru inculpați situațiile concrete ce au determinat legate de arestare, însă a descris în concret în ce activități a fost implicat fiecare inculpat în parte, astfel că nu se poate susține că a tratat la modul global măsura arestării preventive. Ca urmare, din actele aflate la dosar rezultă raportat la fiecare dintre cei patru inculpați că aceștia au contactat în mai multe rânduri părțile vătămate, cu scopul de a se asigura dacă acestea au contactat sau nu organele de poliție și dacă au dat declarații precum și conținutul acestora. Mai mult, inculpații au fost interesați de conținutul acestor declarații în așa fel încât acestea să nu fie date împotriva lor și chiar s-au dedat la amenințări inclusiv a membrilor familiilor acestora cu scopul de a le convinge să renunțe la orice fel de sesizări ale organelor abilitate.
Toate aceste acțiuni din partea inculpaților constituie presiuni exercitate asupra părților vătămate și martorilor de către membrii grupului infracțional, pentru a împiedica intervenția organelor judiciare, a zădărnici aflarea adevărului și tragerea inculpaților la răspunderea penală.
Apărarea a invocat că aceste temeiuri de arestare s-ar suprapune peste latura obiectivă a infracțiunii de șantaj. Fără a face o analiză a elementelor constitutive ale acestei infracțiuni, Tribunalul Cluja conchis că aceasta va reprezenta obiectivul cercetării judecătorești, care va statua până la ce moment se întinde activitatea infracțională a inculpaților, și dacă situațiile arătate anterior se înscriu în această latură obiectivă.
Referitor la temeiul de arestare prev. de art.148 lit."f pr.pen. instanta a reținut că pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile de săvârșirea cărora sunt acuzați inculpații sunt mai mari de 4 ani închisoare iar lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpaților, trebuie observat prin prisma faptului că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcut abstracție de gravitatea faptei, fiind însă imperios necesară și existența unor date și probe care să convingă judecătorul că pentru siguranța publică se impune privarea de libertate a inculpaților, ceea ce face ca aceste noțiuni să nu fie privite izolat, ci interdependent.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității. Ori, în speță inculpații sunt cercetați pentru comiterea unor infracțiuni deosebit de grave, gravitatea rezultând nu numai sub aspectul caracterului sancționat de legea penală, ci, mai ales, prin consecințele produse.
Așadar, pericolul concret pe care l-ar reprezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpaților, a rezultat, din gravitatea deosebită a faptelor imputate, din modul și mijloacele de comitere a acestora, din împrejurările în care au fost comise.
Ca urmare, apare cu puterea evidenței rezonanța negativă în rândul opiniei publice a comiterii faptelor respective și constând într-o anumită stare de indignare și de dezaprobare publică, reacție care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând o anumită stare de insecuritate socială dacă împotriva unor fapte grave organele de stat nu acționează suficient, că legea nu este aplicată cu hotărâre cunoscut fiind impactul negativ pe care presupusa infracțiune de șantaj s-a derulat pe parcursul a mai multor ani, inculpații semănând o stare de teroare în rândul comunității din municipiul D (fiind cunoscuți ca oameni agresivi și periculoși) acționând în grup și au afectat grav integritatea fizică și psihică a părților vătămate, precum și patrimoniul acestora, prejudiciind grav și încrederea opiniei publice în forțele de ordine atât timp cât aceștia au declarat permanent că au poliția din D "la degetul mic și că nimeni nu le poate face nimic".
Cu privire la aspectele juridice invocate de către inculpați prin apărătorii lor aleși, de a nu se mai menține măsura arestului preventiv luată față de aceștia, cercetarea și judecarea lor în stare de libertate cât și aspectele invocate în subsidiar de a se înlocui măsura arestului preventiv cu o altă măsură neprivativă de libertate constând în obligarea inculpaților de a nu părăsi localitatea Cluj-N sau obligarea de a nu părăsi țara, conform prevederilor art.145 pr.pen. și respectiv art.1451pr.pen. instanța a reținut că acestea nu au suportul juridic necesar pentru a fi admisibile.
Astfel, în speță atât la luarea măsurii arestării preventive cât și la prelungirea măsurii arestării preventive s-a avut în vedere faptul că regula procesului penal este cercetarea inculpatului în stare de libertate, dreptul la libertate fiind garantat atât de normele interne cât și de normele internaționale (Conventia Europeană a Drepturilor Omului) iar arestarea se va putea dispune în conditii strict prevăzute de lege și numai dacă este absolut necesară. Ori, în ceea ce privește situația acestor inculpați, conduita acestora impune menținere măsurii arestului preventiv și conferă măsurilor obligării de a nu părăsi localitatea sau țara o totală ineficiență în cazul infracțiunilor de șantaj, cu o asemenea arie de desfășurare.
Lăsarea în libertate a inculpatului ar reprezenta o încurajare a săvârșirii unor fapte similare atât de către inculpați cât și de către persoane care au această tendință, văzând lipsa de fermitate a justiției față de cei bănuiți ca autori a unor astfel de fapte, mai ales că unele măsuri dispuse anterior față de unii inculpați sau dovedit a fi ineficiente, atât timp cât aceștia au înțeles sa persevereze în acțiuni ilicite, iar într-o asemenea situație, pericolul social concret pentru ordinea publică este mai mult decât evident..
Pericolul pentru ordinea publică rezidă și în însuși pericolul social al faptelor deduse judecății, ținând seama de amploarea fenomenului infracțional prezent în societatea românească, opinia publică fiind aproape zilnic informată prin mass-media cu privire la proliferarea faptelor de acest gen, în medii sociale dintre cele mai diverse.
Este real că măsura arestării preventive nu trebuie să se transforme în pedeapsă și că orice cauză trebuie să fie soluționată într-un termen rezonabil, și tocmai pentru aceste considerente legiuitorul a prevăzut că în faza de judecată această măsură încetează de drept când a fost atins jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea care face obiectul învinuirii.
După cum se poate observa, nici legiuitorul nu a stabilit un anumit termen care se poate considera ca fiind termen rezonabil, acesta stabilind doar limitele maxime care nu pot fi depășite, rezonabilitatea termenului urmând să fie apreciată în funcție de complexitatea fiecărei cauze. Desigur, așa cum s-a arătat și în practica, un inculpat care are o familie este mai puțin vulnerabil în fața tentațiilor din sfera ilicitului penal, fiind mai ancorat de valorile tradiționale ale societății, însă mersul anchetei penale în acest moment, nu justifică, în scopul aflării adevărului, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură preventivă mai puțin severă.
Ca urmare, din acest punct de vedere, instanța a apreciat că în cadrul verificării periodice a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive nu trebuie omise dispozițiile art.136 alin.8 pr.pen. referitoare la scopul măsurii arestării preventive, gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea, viața, antecedentele și alte situații privind persoana față de care a fost luată măsura. Ca urmare, aspectele invocate în ceea ce privește circumstanțierea răspunderii penale urmează a se analiza de către instanță numai după ce se va finaliza cercetarea judecătorească cu ocazia individualizării pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpaților bineînțeles dacă ansamblul probatoriu va confirma vinovăția având în vedere că față de inculpați operează principiul nevinovătiei.
Conform dispozițiilor art.5 paragraful 1 lit."c" din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care face parte integranta din dreptul intern în urma ratificării sale prin Legea nr.30/1994 si prin prisma prevederilor art.20 raportat la art.ll din Constituția României, este permisă restrângerea libertății persoanei, când există motive verosimile pentru a bănui că persoana față de care s-a luat această măsură extremă, a săvârșit o infracțiune și fără a aduce atingere prin această apreciere prezumției de nevinovăție de care se bucură inculpatul, întrucât doar prin hotărârea care se va pronunța în urma administrării tuturor probelor necesare pentru o justă soluționare a cauzei se va stabili nevinovăția sau vinovăția inculpaților în această cauză, motiv pentru care raportat la probele administrate până în acest moment al procesului penal, există motive de bănuială în sensul convenției. Astfel, în speță, există bănuieli rezonabile în sensul că faptele pentru care sunt cercetați inculpații constituie o infracțiune atât în momentul în care s-a produs cât și în momentul trimiterii în judecată.
Oricum, dacă se va aprecia că termenul rezonabil al arestului preventiv va fi atins, inculpații vor fi puși în libertate pentru a nu se încălca dispozițiile expres prevăzute de art.5 și art.6 Ca urmare, în această fază procesuală tribunalul, a apreciat că dupăoperioadă de 10 luni scursă de la luarea măsurii arestării preventive, detenția provizorie nu se poate transforma într-o pedeapsă privativă de libertate, nefiind încălcate cerințele legislației europene nici sub acest aspect. (a se vedea în acest sens cauza Stogmuller contra Austriei)
În speță, independent de conduita inculpaților pe parcursul urmăririi penale cât și în ceea ce privește cercetarea judecătorească, de împrejurarea că aceștia nu au avutoatitudine cooperantă iar unii dintre aceștia nu se află la prima confruntare cu legea penală s-a apreciat că pericolul concret pentru ordinea publică subzistă și se impune menținerea acestora în continuare în stare de arest preventiv.
Dincolo de considerentele umanitare ce trebuie avute în vedere la alegerea unei măsuri preventive deogravitate extremă, s-a considerat că nu există nici un alt argument solid care să justifice nelegalitatea și netemeinicia luării măsurii arestării preventive față de inculpați și implicit a luării unei alte măsuri neprivative de libertate.
Toate aceste temeiuri impun și justifică în continuare privarea de libertate a inculpaților, pentru buna derulare a procesului penal, sens în care, în temeiul art.3002pr.pen. raportat la art.160 pr.pen. instanța a constatat că această măsură a arestării preventive luată față de cei patru inculpați, este legală și temeinică și, pe cale de consecință s- menținut urmând a respinge implicit cererile formulate în subsidiar de înlocuire a acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Împotriva încheierii tribunalului a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, solicitând casarea acesteia și rejudecând să se dispună revocarea arestului preventiv cu consecința punerii de îndată în libertate a acestuia, neexistând probe și indicii temeinice care să justifice privarea de libertate a recurentului, cerere formulată în principal.
În al doilea rând, apărătorul ales apreciază că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara vizată de art.145 și 1451proc.pen.
În privința temeiului prev.de art.148 lit.f proc.pen.s-a învederat că acesta nu mai subzistă, iar motivarea tribunalului referitoare la menținerea stării de arest a inculpatului este lipsită de argumente convingătoare, întrucât credibilitatea justiției nu are nici o legătură cu pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta recurentul și care nu este pusă în evidență prin probe sau indicii temeinice ale cauzei. Referitor la temeiurile de arestare vizate de art.148 lit.b și e proc.pen. apărătorul recurentului precizează că nu sunt incidente în speță.
În fine, în ultimul rând, s-a criticat încheierea și din perspectiva art.5 și 6 alin.1 din Convenția Europeană în sensul că, recurentul are dreptul să obțină într-un termen rezonabil soluționarea cauzei sale, termen depășit în speță prin modul în care este derulată activitatea judiciară.
Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Prin încheierea penală nr.28 a Tribunalului Cluj, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 alin.l și 3 din Legea nr.39/2003, șantaj, prev. de art.194 alin.1, cu aplicarea art.41 al.2, cu art.33 lit.a pen. hotărâre ce a rămas definitivă ca efect al respingerii recursului inculpatului prin încheierea Curții de Apel Cluj, reținându-se ca temei al arestării disp.art.148 lit.b, e, f proc.pen.
În esență, sub aspectul stării de fapt s-a reținut că inculpații au constituit un grup infracțional organizat, în scopul comiterii infracțiunilor de șantaj, iar în perioada anilor 2004-2009, aceștia, prin amenințări și violențe, le-au obligat pe părțile vătămate, A, A, și martorul, să plătească sume de bani sub formă de dobânzi, în interes propriu sau în interesul celorlalti inculpati, să predea bunuri sau să încheie contracte de vânzare cumpărare asupra unor bunuri.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție DIICOT -Serviciul Teritorial Cluj din 21 iulie 2009, inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru infracțiunile de mai sus, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Cluj la 21 iulie 2009, sub nr- iar la primul termen de judecată, în camera de consiliu, instanța de fond a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive prin prisma disp.art.3001proc.pen.
Cu această ocazie, s-a constatat de către Tribunalul Cluj că luarea măsurii arestării preventive s-a făcut cu respectarea normelor legale prev.de art.136 rap.la art.143 proc.pen.și că în privința recurentului sunt incidente cazurile de arestare prev.de art.148 lit.b, e, f proc.pen.
Deși inculpatul recurent a negat presupunerea rezonabilă că ar fi comis faptele, probele și indiciile temeinice rezultă din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, procesele verbale de percheziție, domiciliară cât și în mediul informatic, procesele verbale de recunoaștere după planșe fotografice coroborate cu declarațiile martorilor, -, a,.
Stabilirea vinovăției inculpatului recurent urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 Cod proc.pen. care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de acesta.(cazul, și Hartley vs UK).
Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată cât și din activitatea infracțională desfășurată de acesta.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestuia la un proces echitabil, el având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Potrivit art.5 pct.1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 23 din Constituția României, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost arestat în vederea aducerii lui în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.
În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO "factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie", măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al CEDO.
De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând "suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune" măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpatului.
În această fază a recursului, instanța nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea administrării probelor de către organele de anchetă și nici de a verifica apărări care țin de fondul cauzei. Până la dovada contrarie, probele administrate de procuror nu pot fi înlăturate de către instanța sesizată cu luarea unei măsuri preventive.
Potrivit disp.art.3001alin.3 proc.pen. când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă sau potrivit alin.2 al aceluiași articol, dacă constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat, sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea măsurii arestării preventive.
În cauza de față, nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate și în consecință, ceea ce curtea trebuie să analizeze, sunt temeiurile care au determinat arestarea preventivă și dacă acestea impun sau nu, în continuare, privarea de libertate.
În privința indiciilor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, acestea au fost analizate în mod definitiv la momentul luării măsurii arestului preventiv și nu s-au modificat până la sesizarea instanței prin rechizitoriu și nici până la soluționarea prezentului recurs.
Susținerea curții este justificată în cele ce preced și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din 18 martie 2008), în care se statuează necesitatea detenției raportat la infracțiunile comise de inculpat și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, conform Codului d e procedură penală român, măsurile vizate de art.145 și 1451.
În speța de față, menținerea măsurii arestării preventive a recurentului este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor.
Curtea apreciază că măsura arestării preventive este legal menținută de către prima instanță, în condițiile unui grad ridicat de pericol social al infracțiunilor de care este bănuit inculpatul.
Față de tulburările aduse relațiilor sociale ca urmare a încălcării de către recurent a normelor care combat infracțiunile vizate de Legea nr.39/2003, în mod corect prima instanță a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
Prin prisma acestor împrejurări, curtea apreciază că lăsarea recurentului în libertate în acest moment procesual ar putea influența cercetarea judecătorească.
Măsura arestării se apreciază ca judicioasă și necesară pentru apărarea unui interes public. Apreciem că alte măsuri nu-și pot dovedi eficiența pentru realizarea în bune condiții a actului de justiție.
Prin prisma hotărârilor Contrada contra Italiei din 24 august 1998; Labita contra Italiei din 6 aprilie 2004; Calleja contra Maltei din 7 aprilie 2005, în prezenta cauză, s-a dovedit că persistența în timp a motivelor plauzibile că inculpatul este bănuit de comiterea unei infracțiuni, este o condiție pentru menținerea detenției.
Dincolo de aspectul factual, existența motivelor plauzibile de a bănui că recurentul ar fi comis faptele, impune în sensul art.5 paragraf 1 lit.c din Convenția Europeana, ca faptele invocate să poată fi, în mod rezonabil, încadrate într-unul din textele Codului penal sau legii speciale, care incriminează anumite tipuri de comportament, ceea ce s-a și realizat în prezentul dosar.
În speța de față, există bănuieli rezonabile în sensul că faptele pentru care este cercetat recurentul, constituiau infracțiuni la momentul în care s-au produs, și al trimiterii în judecată (cauza Wloch contra Poloniei din 19 octombrie 2000).
Prin prisma legislației CEDO s-a dovedit în afara oricărei îndoieli că scopul măsurii arestării recurentului a fost acela de a-l prezenta autorității competente conform art.5 paragraf 3 din CEDO, verificându-se de către instanțe independente și imparțiale, legalitatea măsurii arestării și ulterior menținerea acesteia.(cauza Benham contra Regatului Unit 1996; Jecius contra Lituaniei 2000; Nevmerzhitsky contra Ucrainei 2005).
Contrar celor susținute de recurent prin apărătorul ales și personal, în cauză, sunt îndeplinite condițiile cerute de art.143, 146 și 148 lit.b, e, f proc.pen. Tribunalul Cluj apreciind corect asupra necesității menținerii stării de arest a acestuia.
Condiția pericolului public, solicitată de lege există și ea pentru inculpat, acest pericol rezultând, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor de care recurentul este învinuit cât și din modalitatea în care acestea au fost concepute și realizate.
Potrivit art.148 lit.f măsura arestării poate fi luată dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a recurentului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Prima condiție este îndeplinită întrucât infracțiunea de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat prev.de art.7 din Legea 39/2003 se sancționează cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare.
Referitor la condiția pericolului concret pentru ordinea publică și aceasta este întrunită și rezultă din probele de la dosar.
Temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a recurentului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că liber fiind ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a infracțiunilor, precum și de persoana și conduita inculpatului, care prin punerea în practică a rezoluției infracționale a vătămat grav relațiile sociale dintre membrii comunității.
Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul său presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp.
De asemenea, obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de Curtea Europeană în interpretarea art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic așa cum am arătat, dreptul recurentului la un proces echitabil, acesta având posibilitatea ca în fața instanței de fond cât și ulterior în căile de atac de a cere și administra probe considerate necesare pentru proba lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
În speță subzistă și temeiurile de arestare prev.de art.148 lit.b și e pr.pen. din probele dosarului rezultând că toți inculpații, deci și recurentul, au contactat părțile vătămate pentru a se asigura că acestea nu au formulat plângeri sau sesizări la poliție și că nu au dat declarații care să-i acuze.
Probatoriul testimonial demonstrează chiar amenințări cu violența a victimelor pentru a le convinge să renunțe la demersuri de genul celor evidențiate mai sus. (ex.luna octombrie 2008 când inculpatul a amenințat-o pe partea vătămată; amenințarea părții vătămate și chiar și lovirea acestuia, concretizată în leziuni vindecabile în 9 zile îngrijiri medicale). au continuat și după arestarea inculpaților care au transmis victimei, prin intermediar, "să cadă la înțelegere" pentru a nu avea probleme pe parcurs.
Toate aceste acțiuni ale inculpaților reprezintă presiuni exercitate asupra părților vătămate și martorilor din acel dosar de către membri grupului infracțional pentru a împiedica intervenția organelor judiciare, a zădărnici aflarea adevărului și tragerea acestora la răspundere penală.
Așa fiind, primul motiv de recurs vizând revocarea arestului preventiv întemeiat pe lipsa probelor și indiciilor care să justifice privarea de libertate a inculpatului, va fi respins ca nefondat.
Curtea prin analiza elementelor și a subzistenței temeiurilor arestării preventive, care s-a arătat că impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, implicit s-a pronunțat asupra ineficienței unor alte măsuri preventive cum ar fi: obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea, la acest moment procesual.
Curtea apreciază că după o perioadă de 10 luni de la luarea măsurii arestării preventive, detenția provizorie nu se poate transforma într-o pedeapsă privativă de libertate, nefiind încălcate cerințele legislației europene nici sub acest aspect.
Durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.140 proc.pen. referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză.
Potrivit art.6 alin.1 din Convenția Europeană, orice persoană învinuită de săvârșirea unei infracțiuni are dreptul să obțină, într-un termen rezonabil, o "decizie definitivă" cu privire la temeinicia și legalitatea acuzației ce i se aduce. Instanța europeană a făcut sublinierea, de principiu, că scopul acestui text al Convenției este ca persoanele aflate în această situație "să nu rămână multă vreme, nejustificat, sub o asemenea acuzație". ( cauza Eckle Germaniei din 27 iunie 1968).
O altă subliniere făcută de C, se referă la "criteriile după care se apreciează termenul rezonabil al unei proceduri penale", statuându-se că acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente.(decizia CEDO din 31 martie 1998 paragraf 97 citat de iu ).
Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța europeană a statuat că acest moment este "data la care o persoană este acuzată", adică data sesizării instanței competente, potrivit dispozițiilor legii naționale sau "o dată anterioară" (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante). În această privință, Curtea Europeană face precizarea că noțiunea de "acuzație penală" în sensul art.6 alin.1 din Convenție, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă și noțiunii de "urmări importante" privitoare la situația învinuitului (decizia CEDO din 25 mai 1998 cauza Hozee Olandei).
Cât privește data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul "termenului rezonabil", curtea a statuat că aceasta este data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare sau de achitare a celui interesat. (decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei).
Curtea Europeană a avut în vedere și "comportamentul acuzatului" cerând ca acesta să coopereze activ cu autoritățile judiciare (decizia din 25 februarie 1993 în cauza Dobbertin contra Franței), dar că nu i se va putea imputa prelungirea procedurii de urmărire penală dacă a voit să producă anumite probe de natură să-l disculpe sau, pentru că a cerut efectuarea unor investigații suplimentare pertinente, ori pentru că a utilizat toate căile de atac disponibile în legislația națională.(decizia din 8 februarie 1996 în cauza contra Danemarcei; decizia din 29 aprilie 1998 în cauza Henera contra Franței; decizia din 31 martie 1998, paragraful 99, cit. de iu ).
Curtea Europeană a mai decis că dacă o persoană se află în detenție este un element ce trebuie luat în considerație pentru a se determina dacă s-a statuat într-un "termen rezonabil" cu privire la temeinicia acuzației formulate împotriva ei (decizia din 25 noiembrie 1992 în cauza Abdoella contra Olandei).
Curtea apreciază că soluția Tribunalului Cluj este temeinică și legală, fiind în concordanță cu hotărârile CEDO (hotărârea din 31 iulie 2000 Jecius Lituania; hotărârea Kudla Polonia din 26 octombrie 2000 și hotărârea Labita Italia din 6 aprilie 2000) prin care s-a decis că nu a fost încălcat art.5 paragraf 3 din Convenție în ceea ce privește durata detenției preventive.
Potrivit textului de mai sus, modificat prin Protocolul nr.112"orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraf 1 lit.c din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Conform jurisprudenței CEDO, aspectul privind caracterul rezonabil al unei perioade de detenție nu poate fi apreciat în abstract. Caracterul rezonabil al detenției unei persoane trebuie evaluat de la caz la caz, în funcție de trăsăturile specifice ale acestuia. Menținerea stării de detenție preventivă poate fi justificată într-un caz concret, numai dacă există indicii precise în sensul unei necesități reale și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (a se vedea hotărârea Elveția din 26 ianuarie 1993).
Este în primul rând datoria autorităților judiciare naționale să se asigure că, într-o cauză determinată, detenția preventivă nu depășește o perioadă rezonabilă.
unei suspiciuni rezonabile că persoana arestată a comis o infracțiune este o condiție sine qua non pentru legalitatea menținerii stării de detenție. În situațiile în care autoritățile judiciare au continuat să justifice privarea de libertate, dacă aceste motive au fost apreciate ca "relevante" și "suficiente" CEDO a stabilit și dacă autoritățile naționale competente au arătat o "diligență specială" în conducerea procedurilor (a se vedea hotărârea Contrada Italia din 24 august 1988 și hotărârea Franța din 23 septembrie 1998).
Aplicând aceste principii la speța de față, durata arestării preventive a inculpatului de 10 luni este justificată din perspectiva exigențelor art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta nefiind excesivă. Este de remarcat că infracțiunile de care este învinuit recurentul, afirmativ s-ar fi comis în anul 2006, dată de la care s-a derulat urmărirea penală împotriva recurentului, rechizitoriul a fost întocmit la 21 iulie 2009, dată la care a fost sesizată și instanța de judecată, demarând cercetarea judecătorească.
În aceste condiții, este evident că autoritățile naționale au arătat o diligență specială în conducerea procedurilor, neputându-li-se imputa nimic.
În privința complexității în fapt și în drept a cauzei, curtea remarcă că în speță, sunt supuși judecății mai mulți inculpați, un număr mare de peste 100 martori potrivit rechizitoriului, ce trebuie audiați, astfel că nu se poate discuta de o nerezonabilitate a procedurilor prin raportare la criteriile enumerate mai sus.
Potrivit jurisprudenței CEDO, se poate discuta de o încălcare a art.6 paragraf 1 în cazul în care ar fi existat perioade de inactivitate a autorităților, iar durata globală a procedurii ar fi nerezonabilă (a se vedea cauzele Petroulia contra Greciei 2008, Crăciun contra României 2008, Petrov contra Bulgariei 2008).
În acest dosar, este dovedit în afara oricărui dubiu că durata urmăririi penale și a cercetării judecătorești, nu a încălcat prevederile art.6 paragraf 1, și nici durata arestării preventive de 10 luni nu a depășit termenul rezonabil prevăzut de art.5 paragraf 3 așa cum s-a învederat și în cauza Stogmuller contra Austriei.
Până în prezent, nu s-a reușit decât audierea inculpaților, urmând a se administra un vast probatoriu testimonial atât în acuzare cât și în apărarea acestora, astfel că la acest moment procesual este oportună menținerea recurentului în stare de arest preventiv pentru a nu influența desfășurarea actului de justiție.
Curtea reține că infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prezintă o gravitate sporită, faptele presupus a fi comise de inculpat având rezonanță în rândul opiniei publice și determinând reacția negativă a acesteia, față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații sunt judecate în stare de libertate, justifică pe deplin menținerea măsurii arestării preventive a recurentului, neexistând motive de revocare a acesteia sau de înlocuire cu o altă măsură preventivă.
Așa fiind, recursul inculpatului apare ca nefondat și se va respinge conform art.38515pct.1 lit.b proc.pen
Văzând disp.art.192 alin.2 cod proc.pen. recurentul va plăti statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorarul avocațial parțial pentru av..
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale fără nr.din 21.01.2010 a Tribunalului Cluj.
Stabilește în favoarea Baroului de avocați C, suma de 50 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției, pentru av..
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorariu avocațial parțial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - -
Red.PD/DS
28.01.2010 - 4 ex.
Jud.fond.
Președinte:Valentin ChitideanJudecători:Valentin Chitidean, Delia Purice, Ioana Cristina
