Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 57/2010. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

Dosar nr. 75/2/2010

23/2010

DECIZIA PENALĂ NR. 57/

Ședința publică din 11 ianuarie 2010

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Niculae Stan

JUDECĂTOR 2: Vasile Băjan

JUDECĂTOR 3: Damian Dolache

GREFIER - ---

__________________________________________________________

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.

Pe rol soluționarea cauzei penale ce are ca obiect recursul declarat de recurenta-inculpată împotriva încheierii din data de 22.12.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-inculpată, aflată în stare de arest și asistată juridic de apărător din oficiu, cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr. -/08.01.2010, depusă la dosarul cauzei (fila 6).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și, făcând aplicarea disp. art. 38513din Codul d e procedură penală, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul desemnat din oficiu recurentei-inculpate, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii din de 22.12.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, revocarea măsurii arestării preventive potrivit disp. art. 3002rap. la art. 160balin. 1 Cod de procedură penală și continuarea procesului penal cu inculpata în stare de libertate.

Consideră că nu subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri de excepție și nu au apărut altele noi care să impună privarea de libertate a inculpatei.

De asemenea, apreciază că nu mai sunt îndeplinite dispozițiile art. 148 lit. f din Codul d e procedură penală, neexistând probe la dosar în acest sensul că în stare de libertate inculpata ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică ori ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.

Mai mult, susține că din probatoriul administrat nu rezultă cu certitudine vinovăția inculpatei, considerând că raportul de expertiză criminalistică faptul că aceasta este persoana din filmările postului de televiziune care a mediatizat cazul, iar declarațiile martorilor sunt contradictorii și neconcludente.

De asemenea, solicită a se avea în vedere și circumstanțele personale ale inculpatei, faptul că nu este cunoscută cu antecedente penale și are un copil minor în întreținere, iar familie sa o sprijină.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii instanței de fond, apreciind-o a fi temeinică și legală.

Susține că există suficiente probe și indicii temeinice în sensul că inculpata se face vinovată de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, subzistând temeiurile care au stat la baza arestării preventive, apreciind astfel că lăsată în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Solicită a se avea în vedere natura și gravitatea faptei comise de inculpată, apreciind că sunt îndeplinite disp. art. 143 Cod de procedură penală, probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor, declarația inițială a inculpatei de recunoaștere a faptei, raportul de expertiză criminalistică, corespunzând situației de fapt și conducând la concluzia că această inculpată este vinovată, cazul fiind și mediatizat la televizor, creând o repulsie în rândul societății civile.

Astfel, fiind îndeplinite cele două condiții cumulative prev. de art. 148 lit. f Cod de procedură penală, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-inculpată, personal, în ultimul cuvânt, potriv. disp. art. 38513alin. 3.C.P.P. solicită a fi judecată în stare de libertate, arătând că nu se consideră un pericol social, mai mult nu a avut niciodată conflicte cu legea penală.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului penal de față:

Prin încheierea de ședință din 22.12.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-, în baza art.3002raportat la art.160 Cod procedură penală, a constatat legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive față de inculpat -.

Conf. art.3002rap. la art. 160 ind. b alin.3 Cod procedură penală, menținut starea de arest a inculpatei -

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că sunt întrunite cumulativ exigentele art. 148 lit. f Cod procedură penală.

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs inculpata criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei mențineri a stării de arest preventiv.

Inculpata, prin apărător, arată că temeiurile inițiale avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă și nici nu au apărut temeiuri noi care să justifice privarea de libertate a inculpatei, astfel că se impune lăsarea în libertate a acesteia, astfel din probatoriul administrat nu rezultă cu certitudine vinovăția inculpatei, considerând că raportul de expertiză criminalistică faptul că aceasta este persoana din filmările postului de televiziune care a mediatizat cazul, iar declarațiile martorilor sunt contradictorii și neconcludente.

Curtea, analizând încheierea sub aspectele de fapt și de drept, apreciază calea de atac ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:

Inculpata este cercetată pentru săvârșirea a două infracțiuni de viol prev. de art. 197 alin. 1, 2 lit. b Cod penal și o infracțiune prev. de art. 9 din Legea nr. 196/2003, privind prevenirea și combaterea pornografiei, toate cu aplic. 33 lit. a, b Cod penal, constând în aceea că în cursul anului 2008, fiind îngrijitor copii la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4, întreținut relații sexuale cu numiții și, doi tineri diagnosticați cu oligofrenie de gradul II și III, pe care îi avea în îngrijire în incinta apartamentului de tip familial, profitând de imposibilitatea acestora de a exprima un consimțământ valabil. În timp ce a întreținut relații sexuale cu cei doi tineri cu dizabilități, inculpata a filmat cu telefonul mobil scenele petrecute, având reprezentarea faptului că acestea pot ajunge la cunoștința publicului, fapt ce s-a și întâmplat.

În mod corect prima instanță a reținut că se mențin temeiurile care au dus la luarea măsurii inițiale, fiind întrunite cumulativ exigențele art. 148 lit. f Cod procedură penală astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite este mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a inculpatei creează pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul pentru ordinea publică rezultă din modul de operare, circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor și circumstanțele personale ale inculpaților. În plus, la luarea măsurii preventive au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 136 alin.8 Cod procedură penală, măsura fiind judicios aleasă în raport cu persoana acestora.

În consecință, Curtea, conform art.38515pct.1 lit. b) Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpată și în baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, va obliga recurenții la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata împotriva încheierii din data de 22.12.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr- și o obligă la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariu avocat oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.01.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

---

Red. - / 14.01.2010

Dact./ 15.01.2010

Ex.2

Red. / Tribunalul București - Secția a II-a Penală

Președinte:Niculae Stan
Judecători:Niculae Stan, Vasile Băjan, Damian Dolache

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 57/2010. Curtea de Apel Bucuresti