Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 597/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.597/
Ședința publică de la 15 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniel Dinu
JUDECĂTOR 2: Maria Uzună
JUDECĂTOR 3: Eleni Cristina
Grefier -
Cu participarea Ministerului Public prin procuror -
S-au luat în examinare recursurile penale declarate de inculpații,și - deținuți în Penitenciarul Poarta Albă, județul C, împotriva încheierii de ședință din data de 8 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect menținere măsură arestare preventivă.
În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă:
- recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar;
- recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr.4714/2009, emisă de Baroul Constanța;
- recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.
Traducerea susținerilor inculpatului din limba română în limba și invers, a fost asigurată de domnul, traducător de limba, autorizat de Ministerul Justiției.
Întrebații fiind, recurenții inculpați, și, arată că își mențin recursurile declarate în cauză.
În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.
Având cuvântul, avocat pentru recurentul inculpat, critică hotărârea pronunțată de Tribunalul Constanța, apreciind că nu se mai justifică menținerea măsurii arestării preventive întrucât temeiurile avute în vedere inițial la luarea acesteia nu mai subzistă, trecând o perioadă de 9 luni de zile. În cauză a fost începută cercetarea judecătorească, martorii au fost audiați, însă mai sunt 10 martori de audiat în Turcia prin comisie rogatorie. Apreciază că administrarea acestei probe ar putea să dureze aproximativ 3 luni de zile, astfel încât, nu se impune menținerea în stare de arest a inculpatului raportat și la perioada de timp deja scursă.
Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțată de Tribunalul Constanța, iar pe fond, în principal, revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. În cauză mai este de audiat doar un singur martor - cetățean român, iar lăsat în libertate inculpatul nu va impieta cu nimic bunul mers al cercetării judecătorești.
Având cuvântul, avocat pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțată de Tribunalul Constanța, iar pe fond, în principal revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Apreciază că temeiurile reținute inițial la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă. Există suficiente garanții că inculpatul lăsat în libertate va respecta obligațiile prevăzute de lege. Cu privire la sentimentul de insecuritate al cetățenilor pe care l-ar crea inculpatul dacă va fi lăsat în libertate și totodată împrejurarea că s-ar sustrage de la cercetarea judecătorească, consideră că aceste aspecte nu sunt dovedite și că sunt simple presupuneri.
În concluzie, solicită admiterea recursului.
Având cuvântul, avocat pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțată de Tribunalul Constanța și pe fond, în principal revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar, înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Urmează a se avea în vedere că inculpatul nu a participat direct la săvârșirea faptelor, a fost un simplu șofer care conducea persoane de la aeroport în municipiul Referitor la circumstanțele personale precizează că a depus la dosar înscrisuri. Inculpatul este căsătorit, are o profesie stabilă, lăsat în libertate nu se poate spune că nu ar avea cu ce să se întrețină. Consideră că termenul rezonabil prevăzut de lege pentru menținerea unei asemenea măsuri a fost depășit. Inculpații se află arestați de 11 luni de zile, iar până la acest moment a fost terminată urmărirea penală, iar în faza de cercetare judecătorească mai este de audiat un singur martor. Din declarațiile coinculpaților rezultă că aceștia nu-l cunosc pe inculpatul, singurul care și-a schimbat depoziția fiind inculpatul.
Procurorul, având cuvântul, învederează că instanța de fond a dat dovadă de diligență cu privire la celeritate a procesului penal, au fost citate părțile vătămate, două dintre acestea au și trimis memorii scrise în care susțin vinovăția inculpaților. Măsura preventivă a fost dispusă avându-se în vedere scopul procesului penal, inculpații prezentând pericol pentru ordinea publică. Apreciază că instanța de fond a motivat în mod temeinic soluția de menținere a măsurii arestării preventive, iar cererile formulate în subsidiar de către inculpați prin apărători duc la concluzia că există probe care demonstrează vinovăția inculpaților.
Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat, arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său. Consideră că nu prezintă pericol pentru ordinea publică, are trei copii minori în întreținere și solicită să fie judecat în stare de libertate.
Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat, arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său.
Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat, arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său și solicită să fie judecat în stare d elibertate.
- CURTEA -
Asupra recursului penal de față;
Prin încheierea de ședință din 08.10. 2009, pronunțată în dosarul penal nr-, Tribunalul Constanța, în baza art. 3002Cod procedură penală raportat la art. 160balin 3 Cod procedură penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpaților:
- -fiul lui și, născut la 10 06 1972
- -fiul lui și, născut la 19 05 1960.
- -fiul lui și, născut la 15 06 1981.
- -fiul lui și, născut la 11 05 1950.
În baza art. 139 alin 1 cod procedură penală raportat la art. 1451Cod procedură penală, a respins ca nefondate, cererile inculpaților, și privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării acestora de a nu părăsi localitatea și a inculpatului privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art. 3002Cod procedură penală raportat la art. 160balin 3 cod procedură penală, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, menține prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
S-a constatat că actele dosarului de urmărire penală, pe care se întemeiază rechizitoriul, conțin probe și indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații, și au realizat acte materiale ce pot întruni elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr 39/2003, de art. 189 alin 2 și 5 cod penal, art. 211 cod penal, art. 194 cod penal, pentru care au fost trimiși în judecată.
Se mențin astfel temeiurile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală, avute în vedere la luarea și prelungirea măsurii arestării preventive.
În raport de numărul mare al faptelor reținute și conturate prin probele dosarului, de caracterul organizat și elaborat al acestora, de durata mare în timp acestora și caracterul continuat, de numărul mare al persoanelor implicate -din care pentru unele s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor -de numărul mare al persoanelor vătămate, de pericolul social abstract mare al infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, relevat de limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor (și care în același timp este de natură a crea un pericol concret intens pentru ordinea publică în raport cu percepția publicului despre periculozitatea diferitelor infracțiuni, cele îndreptate împotriva libertății persoanei și cele de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni fiind dintre cele mai grave în această percepție publică ), tribunalul apreciază că pericolul concret pentru ordinea publică, arătat de art. 148 lit f) Cod procedură penală, nu a dispărut, acesta constând în starea de insecuritate a cetățenilor aflând că persoane cercetate pentru infracțiuni de o gravitate mare îndreptate împotriva libertății persoanei și împotriva patrimoniului a integrității corporale a persoanelor, sunt lăsate în libertate și pot relua activitatea infracțională. Această stare de insecuritate socială este cu atât mai mult relevată având în vedere că inculpații, și sunt cercetați și trimiși în judecată și în alte dosare penale pentru același gen de infracțiuni, și de asemenea unii -inc, -au suferit condamnări anterioare, conturându-se astfel periculozitatea lor sporită.
Este întrunită și condiția ca pentru infracțiunile cercetate legea să prevadă închisoarea mai mare de 4 ani.
În ce privește pe inculpații și, probele dosarului conturează faptul că aceștia au încercat să se sustragă de la urmărirea penală,fiind astfel întrunit cazul prevăzut de art. 148 lit a) Cod procedură penală.
Tribunalul a apreciat că în actualul stadiu procesual se impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților, pentru a se asigura desfășurarea cu celeritate a judecății, pentru a se preîntâmpina denaturarea unor mijloace de probă constând în relatările persoanelor ce vor fi audiate, și inclusiv pentru a se preveni punerea de acord a inculpaților (inclusiv a celor aflați în stare de libertate) cu privire la declarațiile ce le vor da, având în vedere declarațiile lor din cursul urmăririi penale, care în parte nu se coroborează între ele sau cu celelalte probe administrate.
Cu privire la cererile inculpaților, și privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării acestora de a nu părăsi localitatea, respectiv a inculpatului privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, față de considerentele anterioare tribunalul apreciază că în prezent această măsură nu este aptă de a asigura buna desfășurare a judecății, respectiv de a preîntâmpina zădărnicirea aflării adevărului, a sustragerii inculpaților de la judecată, a parcurgerii cu celeritate a etapelor procesuale.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal au declarat recurs inculpații, și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenții inculpați au susținut, în esență, că nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, nerezonabilitatea termenului de arestare preventivă și lipsa pericolului concret pentru ordinea publică, astfel că au solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și rejudecând să se dispună lăsarea lor în stare de libertate.
Verificând încheierea atacată, in raport de criticile aduse și din oficiu conform art. 3856cod pr. penală, curtea constată că recursurile declarate de inculpații, și sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În conformitate cu art. 3002cod pr. penală, in cauzele in care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160 din același cod.
Potrivit art. 160 alin. 1 cod pr. penală, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile legalitatea și temeinicia arestării preventive iar in alineatele 2 și 3 din același cod se arată că, atunci când constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat, sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, instanța dispune revocarea arestării preventive și punerea în libertate. În cazul în care constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii impun in continuare privarea de libertate, ori că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune menținerea arestării preventive.
Probatoriul administrat la urmărirea penală și pe baza căruia s-a întocmit rechizitoriul, vine să susțină presupunerea rezonabilă că inculpații recurenți au săvârșit acte materiale ce pot întruni elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care au fost cercetați și trimiși în judecată.
Drept urmare, constatând că cercetarea judecătorească nu s-a încheiat, curtea reține că, se mențin temeiurile prevăzute de art. 143 cod pr. penală și avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar ulterior la prelungirea și menținerea acesteia, față de toți inculpații recurenți.
concretă pentru ordinea publică, la care face referire art. 148 lit. f cod pr. penală, se evidențiază prin modalitatea concretă de săvârșire a faptelor, așa cum rezultă din probele administrate la urmărirea penală, din caracterul elaborat al acestora, numărul mare de persoane implicate, perioada relativ mare pe care s-au desfășurat și nu în ultimul rând de pericolul social abstract, reflectat de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile ce fac obiectul trimiterii în judecată a inculpaților recurenți.
de insecuritate indus cetățenilor prin infracțiuni, ce aduce atingere în mod grav unor valori sociale fundamentale cum sunt libertatea persoanei, integritatea fizică a acesteia și patrimoniul, justifică odată în plus constatarea că inculpații recurenți, trimiși în judecată pentru astfel de infracțiuni, prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În această ordine de idei este relevantă și împrejurarea că, inculpații recurenți și sunt trimiși în judecată și în altă cauză pentru fapte asemănătoare, iar inculpatul are statut de recidivist.
În condițiile în care limitele maxime de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile de tâlhărie, lipsire de libertate în mod nelegal, șantaj și asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni sunt mai mari de 4 ani închisoare, se reține că este îndeplinită și cea de-a doua condiție prevăzută de art. 148 lit. f cod pr. penală.
Raportat la actele și lucrările dosarului de urmărire penală, din care rezultă că, inculpatul a încercat să se sustragă de la urmărirea penală, neputând fi depistat până la 18.02.2009, curtea constată că, în privința acestuia este întrunit și cazul prevăzut de art. 148 lit. a cod pr. penală.
temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților recurenți, dar și necesitatea ca cercetarea judecătorească să se facă în condiții corespunzătoare și cu celeritate impun concluzia că, măsura arestării preventive trebuie menținută.
Cererile inculpaților recurenți, și de înlocuire a măsurii arestării preventive nu pot fi primite, in condițiile în care circumstanțele personale invocate nu pot prevala necesității de a asigura buna desfășurare a judecății, așa cum în mod temeinic a reținut și tribunalul, acestea fiind soluționate în mod definitiv prin încheierea atacată.
Pentru considerentele menționate, curtea constatând neîntemeiate criticile din recursurile inculpaților, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b cod pr. penală, va respinge recursurile acestora ca nefondate.
În baza art.192 alin.(2) Cod procedură penală, va obliga recurentul la plata sumei de 300 lei, iar pe recurenții și la plata a câte 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.189 Cod procedură penală, va dispune plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, în favoarea avocat, și a sumei de 150 lei, reprezentând onorariul interpretului, din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515pct.(1) lit.b) Cod procedură penală, respinge recursurile penale declarate de inculpații,și - deținuți în Penitenciarul Poarta Albă, județul C, împotriva încheierii de ședință din data de 8 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, ca nefondate.
În baza art.192 alin.(2) Cod procedură penală, obligă recurentul la plata sumei de 300 lei, iar pe recurenții și la plata a câte 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.189 Cod procedură penală, dispune plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, în favoarea avocat, și a sumei de 150 lei, reprezentând onorariul interpretului, din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Conform art.309 alin.(3) Cod procedură penală, minuta s-a întocmit în două exemplare originale.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Jud. fond.:
tehnored.dec.jud.: -
3 ex./16.10.2009
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
C,-, județ
fax. 0241/-
Dosar nr-
CATRE,
DEPARTAMENTUL ECONOMICO-FINANCIAR
Vă facem cunoscut că pe rolul Curții de Apel Constanța, se află înregistrat dosarul penal nr-, privind pe inculpatul și având ca obiect menținere măsură arestare preventivă.
La ședința de judecată din data de 15 octombrie 2009, traducerea susținerilor inculpatului - cetățean, din limba română în limba și invers, a fost asigurată de domnul traducător.
Alăturat vă înaintăm:
- decizia penală nr.597/P din 15 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul penal nr-.
- cererea de decontare formulată de traducător.
Domnul translator poate fi contactat la numărul de telefon 0745.-.
GREFIER,
Președinte:Daniel DinuJudecători:Daniel Dinu, Maria Uzună, Eleni Cristina