Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 602/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIE Nr. 602
Ședințapublică de la 13 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Căliman vicepreședinte instanță
JUDECĂTOR 2: Dumitru Pocovnicu
JUDECĂTOR 3: Ecaterina Ene
GREFIER- - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU
Reprezentat legal prin procuror
*
La ordine au venit spre soluționare recursurile declarate de inculpațiiși,împotriva încheierii din 09 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 pr.penală în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-inculpat, în stare de arest, asistat de avocat ales și recurentul-inculpat, în stare de arest, asistat de avocat ales.
Procedura este completă.
S-a expus referatul oral al cauzei, după care:
Nefiind alte cereri de formulat s-au constatat recursurile în stare de judecată și s-a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Av. ales pentru recurentul-inculpat solicită admiterea recursului și cercetarea acestuia în stare de libertate, cu precizarea că temeiurile nu mai subzistă, astfel nu se mai impune menținerea în stare de arest a inculpatului. De asemenea, solicită a se avea în vedere că părțile vătămate prezente au fost audiate, inculpații au fost audiați, chiar dacă fapta reținută este pedepsită cu sancțiunea mai mare de 4 ani închisoare, totuși inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică, lit.f nu mai subzistă.
În cauză nu s-a probat faptul că inculpatul ar influența în vreun fel părțile vătămate și nu se poate reține cu privire la menținerea stării de arest, împrejurarea că inculpatul a căutat partea vătămată, să-i restituie bunurile întrucât nu s-a întâlnit cu aceasta. De asemenea, faptul că inculpatul a avut antecedente penale, acestea sunt de altă natură, fapte comise în minoritate și nu se poate reține că este recidivist. A se analiza fapta și persoana inculpatului, pericolul social concret și nu cel general prevăzut de lege, iar termenul rezonabil de 6 luni de când este reținut inculpatul a fost depășit. În cauză nu există o strânsă legătură între probele administrate până în prezent și starea de reținere a inculpatului.
Nu solicită cheltuieli judiciare.
Avocat ales pentru recurentul-inculpat, solicită admiterea recursului, revocarea măsurii arestării preventive și cercetarea inculpatului în stare de libertate. Solicită a se avea în vedere dispozițiile cu privire la măsura specială a reținerii, nu s-au dovedit faptele reținute, prezumția de nevinovăție. De asemenea, a se avea în vedere cooperarea judiciară internațională în materie penală, libertatea la justiție, imposibilitatea de a se lua legătura inculpaților cu avocatul pentru a-și proba nevinovăția.
În cauză rechizitoriul a fost întocmit, fără a se forma o comisie rogatorie, dacă s-a precizat că faptele au fost săvârșite pe teritoriul altor state. Există dubiu care profită inculpaților, unele părți vătămate nu s-au prezentat pentru a fi audiate. În consecință, se impune a se analiza gradul de pericol public, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, stabilirea perioadelor în care au fost comise faptele pentru fiecare inculpat în parte din anul 2005, faptul că sunt inavertențe față de legea noastră penală și dispozițiile, că termenul rezonabil de 6 luni a fost depășit. Precizează că faptele nu sunt bine delimitate, situația concretă pentru perioada din țară, aspecte ce nu pot conduce la menținerea stării de arest a inculpatului. Chiar dacă la prelungirea stării de arest s-au reținut ca motive, pericolul social, limitele de pedeapsă și că părțile vătămate nu au fost audiate, în prezent acestea nu subzistă.
Procurorul, în temeiul art.385/15 al.1 lit.b pr.penală, solicită respingerea recursurilor ca nefondate, cu obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Recurentul-inculpat în cuvântul său, lasă soluția la aprecierea instanței.
Recurentul-inculpat, lasă soluția la aprecierea instanței.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 09.10.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în temeiul art.300/2, cu art.160/b Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpaților și.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Bacăua reținut că:
Inculpatul, a fost cercetat și trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, prev. și ped. de art. 12 al. 1, 2 lit. a din Legea 678/2001, modificată prin Legea 287/2005, instigare la săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prev. și ped. de art. 25. pen rap. la art. 12 al. 1, 2 lit. a din Legea 678/2001, modificată prin Legea 287/2005, tentativă la săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prev. și ped. de 20. pen. rap la art. 12 al. 1, 2 lit. a din Legea 678/2001, modificată prin Legea 287/2005 și trafic de persoane prev. de art.12 alin.l, 2 lit.a din aceeași lege, cu aplicarea art. 37 lit. b pen. și art. 33 lit. a pen.
S-a reținut că în perioada lunilor mai - iunie 2007, preluat-o de la inculpatul pe partea vătămată, de 23 de ani, recrutată de acesta prin înșelăciune, căreia i-a asigurat transportul până în Italia, unde, a fost preluată de soția sa, care a cazat-o și a obligat-o să se prostitueze, iar în perioada octombrie - noiembrie 20076 determinat cu intenție pe inculpatul să o recruteze pe partea vătămată, în vârstă de 20 de ani, în vederea transportării în Marea Britanie, unde urma să fie supusă exploatării sexuale. De asemenea, în cursul lunii martie 2008, în înțelegere cu soția sa, a încercat să o recruteze pe partea vătămată, prin promisiuni mincinoase, în vederea transferării în Marea Britanie pentru a fi exploatată sexual, prin obligarea la practicarea prostituției, iar în cursul lunii martie 2008, în aceeași modalitate, împreună cu și, au recrutat pe partea vătămată, în vârstă de peste 18 ani, ce urma a fi transportată în Norvegia în același scop.
Inculpatul,fost cercetat și trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de persoane prev. și ped. de art. 12 al. 1, 2 lit. a din Legea 678/2001, modificată prin Legea 287/2005, cu aplicarea art.37 lit. și art. 33 lit. a pen. activitatea infracțională constând în aceea că în luna noiembrie 2007, la solicitarea inculpatului a recrutat-o pe partea vătămată ce urma a fi transferată în Marea Britanie, unde urma să practice prostituția în folosul inculpaților, iar în luna martie 2008, prin promisiuni mincinoase, împreună cu inculpații și au recrutat-o pe partea vătămată care urma să fie exploatată sexual în Norvegia.
S-a constat că inculpatul fost cercetat și trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni de trafic de persoane, care sunt apreciate ca fapte ce prezintă un grad ridicat de pericol public întrucât aduc atingere libertății vieții sexuale și a libertății de mișcare a persoanei. De asemenea, faptele reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare a instanței sunt sancționate de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, aspect care imprimă un grad sporit de pericol public și făptuitorului.
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru același gen de infracțiuni considerate ca având grad sporit de pericol public prin impactul pe care îl are asupra opiniei publice activitatea infracțională ce vizează libertatea persoanei.
Având în vedere faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, pericolul public pe care îl prezintă acestea și împrejurarea că cercetarea judecătorească se află în curs de desfășurare, nefiind audiate toate părțile vătămate și nefiind administrate toate probele ce se impun, s-a constat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu au dispărut, că lipsirea de libertate a inculpaților este justificată, motiv pentru care în baza art.art.300/2 cu referire la art.160/b alin.3 Cod procedură penală, s-a dispus menținerea acesteia.
Faptul că doi dintre inculpați, respectiv și trimiși în judecată pentru același gen de infracțiuni dar în număr mai redus, se află în stare de libertate nu poate constitui un motiv de a nu se mai menține starea de arest a celorlalți doi inculpați. S-a reținut că și posedă antecedente penale, fiind recidiviști în condițiile art.37 lit.b Cod penal, aspect ce dovedește o perseverență infracțională și care este de natură să sporească gradul de pericol public al inculpaților și al faptelor reținute în sarcina acestora.
Împotriva acestei încheieri, în cadrul termenului legal, au declarat recurs, inculpații și.
Recursurile nu a fost motivate în scris, însă în susținerile orale făcute personal și prin apărători aleși, s-a criticat încheierea de ședință recurată, susținându-se că temeiurile care au impus luarea măsurii preventive a arestării nu mai subzistă, că termenul rezonabil în judecarea cauzei a fost depășit, că se încalcă principiul dreptului de acces la justiție și cel al egalității de tratament juridic în raport cu ceilalți coinculpați aflați în stare de libertate și, în aceste condiții, se impune punerea lor în libertate pentru a avea posibilitatea să-și facă apărările necesare.
Analizând încheierea recurată în raport de motivele de recurs invocate și examinând-o sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru cele care vor fi prezentate.
În conformitate cu dispozițiile art.300/2, cu art.160/b alin.1 și 3 Cod procedură penală,"n cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive".
Potrivit acestor texte, instanța are obligația de a verifica dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate a inculpatului și dacă nu au apărut temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Verificând, în temeiul art.300/2 Cod procedură penală, legalitatea și temeinicia luării măsurii arestului preventiv, în raport cu gravitatea faptei pentru care au fost trimiși recurenții-inculpați în judecată, Curtea constată că măsura preventivă a fost legal dispusă și menținută de tribunal întrucât se mențin în continuare temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv, inclusiv pentru următoarele considerente:
infracțiunea de trafic de persoane pentru care au fost trimiși în judecată prezintă un grad deosebit de pericol social, iar faptele au produs o puternică rezonanță socială;
există în continuare probe certe că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Recurenții-inculpați au mai cunoscut rigorile legii penale,suferind condamnări pentru infracțiuni de violență, ceea ce denotă o predispoziție a acestora în comiterea de fapte penale.
Până în prezent dintre cele 4 pretinse victime ale infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații 3 nu au fost audiate, rămânând de audiat numitele, și
Este adevărat că una dintre victime care a fost audiată de instanță a revenit asupra declarațiilor inițiale (vezi declarația părții vătămate ) arătând că acestea au fost date sub presiunea organelor de poliție, însă câtă vreme nu au fost readministrate toate probele, inclusiv cele ale căror necesitate ar rezulta din dezbateri, nu se poate considera că nu mai există probe sau indicii temeinice că, inculpații nu au comis faptele pentru care au fost trimiși în judecată.
temei al arestării preventive al inculpaților a fost disp. art. 148 lit. f Cod procedură penală respectiv sancționarea faptelor comise cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și existența unor probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
În aprecierea persistenței pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudența CEDO care, în câteva cauze împotriva Franței (de exemplu cauza Letellier, hotărârea din 26 iunie 2001) a statuat că în măsura în care dreptul național o recunoaște-prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, că anumite infracțiuni pot suscita o "tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă, însă doar pe un termen limitat și în orice caz, ar trebui demonstrat că punerea în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică, iar menținerea măsurii este legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată.
Ori, infracțiunile pentru care sunt trimiși în judecată inculpații sunt în măsură, prin natura lor, să releve un pericol cert pe care l-ar prezenta inculpații pentru ordinea publică, fiind comise prin constrângere și alte mijloace violente, iar inculpații au și antecedente penale din care se poată trage concluzia existenței unui astfel de pericol, cu atât mai mult cu cât de la ultimele fapte s-a scurs o perioadă de timp nesemnificativă.
, potrivit jurisprudenței CEDO libertatea persoanei este regula, excepția de la această regulă constituind-o privarea de libertate (cauza Wemhoff Germaniei), ce reprezintă o gravă derogare de la principiile libertății individuale și de la prezumția de nevinovăție, autoritățile naționale având obligația de a se asigura că, în fiecare cauză, detenția la care este supus un acuzat nu depășește o durată rezonabilă.
Inculpații sunt arestați preventiv de 6 luni calendaristice, perioadă în care a avut loc și sesizarea instanței de judecată, iar până în prezent s-a reușit administrarea unei părți semnificative a probatoriului, fiind evident că detenția acestora nu se va prelungi peste un termen rezonabil până la terminarea cercetării judecătorești.
Potrivit art.6 alin.1 din Convenția Europeană, orice persoană învinuită de săvârșirea unei infracțiuni are dreptul să obțină, într-un termen rezonabil, o "decizie definitivă" cu privire la temeinicia și legalitatea acuzației ce i se aduce. Instanța europeană a făcut sublinierea, de principiu, că scopul acestui text al Convenției este ca persoanele aflate în această situație "să nu rămână multă vreme, nejustificat, sub o asemenea acuzație". ( cauza Eckle Germaniei din 27 iunie 1968).
O altă subliniere făcută de C, se referă la "criteriile după care se apreciază termenul rezonabil al unei proceduri penale", statuându-se că acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente.(decizia CEDO din 31 martie 1998 paragraf 97 citat de ).
Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța europeană a statuat că acest moment este "data la care o persoană este acuzată", adică data sesizării instanței competente, potrivit dispozițiilor legii naționale sau "o dată anterioară" (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante). În această privință, Curtea Europeană face precizarea că noțiunea de "acuzație penală" în sensul art.6 alin.1 din Convenție, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă și noțiunii de "urmări importante" privitoare la situația învinuitului (decizia CEDO din 25 mai 1998 cauza Hozee Olandei).
Cât privește data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul "termenului rezonabil", curtea a statuat că aceasta este data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare sau de achitare a celui interesat. (decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei).
Curtea Europeană a avut în vedere și "comportamentul acuzatului" cerând ca acesta să coopereze activ cu autoritățile judiciare (decizia din 25 februarie 1993 în cauza Dobbertin contra Franței), dar că nu i se va putea imputa prelungirea procedurii de urmărire penală dacă a voit să producă anumite probe de natură să-l disculpe sau, pentru că a cerut efectuarea unor investigații suplimentare pertinente, ori pentru că a utilizat toate căile de atac disponibile în legislația națională.(decizia din 8 februarie 1996 în cauza contra Danemarcei; decizia din 29 aprilie 1998 în cauza Henera contra Franței; decizia din 31 martie 1998, paragraful 99, cit. de ).
Curtea Europeană a mai decis că faptul că o persoană se află în detenție este un element ce trebuie luat în considerație pentru a se determina dacă s-a statuat într-un "termen rezonabil" cu privire la temeinicia acuzației formulate împotriva ei (decizia din 25 noiembrie 1992 în cauza Abdoella contra Olandei).
De asemenea, Curtea Europeană a mai decis, într-o altă speță, că, în situația urmăririi penale angajate simultan împotriva mai multor coinculpați, dacă procedura a fost accelerată - urmare unei eventuale disjungeri a cauzei, pentru o mai bună administrare a justiției - numai față de unul sau unii dintre ei, într-o asemenea situație, în orice caz, între interesele unui coinculpat și principiul bunei administrări a justiției, trebuie acordată prioritate acestui din urmă principiu (decizia din 27 iunie 1968 paragraf 21 cit.de
Conform jurisprudenței CEDO, aspectul privind caracterul rezonabil al unei perioade de detenție nu poate fi apreciat în abstract. Caracterul rezonabil al detenției unei persoane trebuie evaluat de la caz la caz, în funcție de trăsăturile specifice ale acestuia. Menținerea stării de detenție preventivă poate fi justificată într-un caz concret, numai dacă există indicii precise în sensul unei necesități reale și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (a se vedea hotărârea Elvenția din 26 ianuarie 1993).
Este cert că în primul rând datoria instanței de judecată este aceea de a se asigura că, într-o cauză determinată, detenția preventivă nu depășește o perioadă rezonabilă, însă în acest scop și având în vedere respectul cuvenit pentru principiul prezumției de nevinovăție, instanța de fond a luat în considerare toate argumentele pentru și împotriva existenței unei necesități de ordin public care să justifice o îndepărtare de la regula respectării libertății individuale și a constituit totodată considerente pentru aceasta de a respinge cererea de punere în libertate.
unei suspiciuni rezonabile că persoana arestată a comis o infracțiune este o condiție sine qua non pentru legalitatea menținerii stării de detenție și cum tribunalul a arătat o "diligență specială" în conducerea procedurilor (a se vedea hotărârea Contrada Italia din 24 august 1988 și hotărârea Franța din 23 septembrie 1998) aplicând aceste principii la speța de față, durata arestării preventive a inculpaților de la 29.03.3008, de 6 luni, este justificată din perspectiva exigențelor art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta nefiind excesivă.
Ca temei al arestării preventive a inculpaților s-a reținut și art.148 lit. e proc. pen. constând în aceea că ar încerca să exercite presiuni asupra părților vătămate și, acest motiv, mai subzistă și în prezent, parțile vătămate fiind în parte audiate în cauză, iar singura parte vătămată audiată și-a retractat în parte declarația din faza de urmărire penală.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.1 lit. b Cod procedură penală, vor fi respinse ca nefondate recursurile declarate de recurenții-inculpați.
În conformitate cu dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală, va fi obligat fiecare recurent-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-inculpațiși ,împotriva încheierii din data de 09.10.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-.
Constată că recurenții-inculpați au fost asistați de apărători aleși.
În temeiul art.192 alin.2 pr.penală, obligă recurenții-inculpați să plătească statului suma de câte 150 RON cu titlul de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.10.2008
PREȘEDINTE,
- -- vicepreședinte instanță
JUDECĂTORI,
- -
- -
GREFIER,
- -
Red.înch.
Red. / 13.10.2008
Tehnored. / 13.10-2008
2 ex.
Președinte:Carmen CălimanJudecători:Carmen Căliman, Dumitru Pocovnicu, Ecaterina Ene
