Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 608/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.608/

Ședința publică de la 18 decembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Zoița Frangu

JUDECĂTOR 2: Viorica Costea Grigorescu

JUDECĂTOR 3: Valentin Iancu

Grefier - - -

Cu participarea Ministerului Public prin procuror -

S-au luat în examinare recursurile penale declarate de inculpații și - deținuți în Penitenciarul Poarta Albă, județul C, împotriva încheierii de ședință din data de 12.12.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect menținere măsură arestare preventivă.

În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții inculpați și - ambii în stare de arest, asistați de avocați și, în baza împuternicirilor avocațiale depuse la dosar.

Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.

În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat și nici excepții de ridicat.

Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.

Având cuvântul, avocat pentru recurenții inculpați și, apreciază că la acest moment procesual se impune în principal revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar înlocuirea acesteia. Temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă, a început cercetarea judecătorească, iar dispuse nu le sunt imputabile. Față de momentul inițial al începerii urmăririi penale, în prezent există la dosar declarații de martori în sensul că la momentul descinderii organelor de poliție părțile vătămate au declarat că nu sunt ținute de către inculpați împotriva voinței lor. martori sunt și și explică în declarațiile date modalitatea în care cele două părți vătămate se aflau la domiciliu. Apreciază că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate. Un alt motiv pentru care inculpații sunt ținuți în stare de arest preventiv îl constituie faptul că se discută despre săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune, respectiv se face vorbire despre un testament, ori nu se pune problema transmiterii proprietății prin actele respective.

Precizează că domiciliile părților vătămate sunt în altă localitate astfel încât, inculpații nu vor putea lua legătura cu acestea. Solicită admiterea recursurilor.

Având cuvântul, avocat pentru recurenții inculpați și, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Apreciază că orice persoană care este judecată trebuie să beneficieze de un termen rezonabil în ceea ce privește starea de arest preventiv, care, față de scopul urmărit nu-și mai găsește eficiența.

Solicită admiterea recursurilor, casarea hotărârii atacate și pe fond, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, formulează concluzii de respingere ca nefondate a recursurilor declarate de inculpații și și menținerea încheierii pronunțată de Tribunalul Constanța. Consideră că privarea de libertate este determinată de materialul probator administrat în cauză și că de la data de 10 septembrie 2008, când s-a dispus luarea acestei măsuri nu au intervenit împrejurări noi.

Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat, arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorii săi.

Având ultimul cuvânt, recurenta inculpată, arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorii săi.

- CURTEA -

Asupra recursului penal de față:

Prin încheierea de ședință din data de 12 decembrie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Constanțaa dispus:

"În baza art. 3002cod procedură penală raportat la art. 160 cod procedură penală

Menține măsura arestării preventive luată față de inculpații și.

Respinge ca nefondate cererile de revocare a măsurii arestării preventive, respectiv înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulate de către aceeași inculpați, prin apărători. "

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive și ulterior, la momentul prelungirii acestei măsuri nu s-au schimbat, ci dimpotrivă, s-au completat cu altele, putându-se observa că la momentul arestării cei doi erau cercetați numai pentru infracțiunile comise împotriva părților vătămate și, însă au fost trimiși în judecată și pentru infracțiuni de același gen comise împotriva părții vătămate în anul 2007.

Modalitatea în care cei doi inculpați au conceput și desfășurat activitatea infracțională, astfel cum este reliefată de actele de urmărire penala, conturează un pericol concret pentru ordinea publica în cazul in care aceștia ar fi puși în libertate, constând in temerea justificata a cetățenilor ca organele statului nu au capacitatea de a acționa eficient pentru stoparea unor activități ilicite de proporții.

Pericolul concret pentru ordinea publică reiese din circumstanțele reale în care s-ar fi comis faptele, gravitatea acestora, de modul și împrejurările comiterii (prin sechestrarea unor persoane, unele de vârstă înaintată, profitând de neputința acestora de a se apăra și de dezabilitățile fizice și psihice ale părții vătămate, și obligarea acestora la încheierea unor înscrisuri frauduloase în scopul obținerii unor imobile), urmarea produsă, din atingerea adusă relațiilor sociale ocrotite privind libertatea persoanei, impactul asupra opiniei publice, rezonanța negativă la săvârșirea acestui de infracțiuni.

Prin lăsarea în libertate a inculpaților s-ar crea o stare de neliniște și un sentiment de insecuritate în rândul colectivității, generată de rezonanța faptelor comise care prezintă o gravitate ieșită din comun.

Față de considerentele ce preced, corelate si cu scopul măsurări preventive prevăzut de art. 136 cod procedură penală, în baza art. 3002cod procedură penală coroborat cu art. 160 cod procedură penală, va menține starea de arest preventiv a inculpaților și.

Referitor la cererile de revocare a măsurii arestării preventive și, respectiv înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulate de către cei doi inculpați, prin apărător, instanța constată că la acest moment procesual subzistă temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive, temeiuri ce impun în continuare privarea de libertate a inculpaților, iar din probele existente la dosar rezultă că lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin modul și împrejurările de comitere a infracțiunilor, față de gravitatea faptei și urmarea produsă.

În prezența existenței temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, precum și a unor temeiuri noi ivite pe parcursul urmăririi penale, apar ca nefondate cererile de revocare și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpați.

Împotriva încheierii de ședință de judecată din.12.12.2008 a Tribunalului Constanța au declarat recurs inculpații și, criticând-o ca, nelegală și netemeinică.

În motivele de recurs, se solicită casarea încheierii recurate și rejudecând să se dispună judecarea inculpaților în stare de libertate pe motivul că temeiurile care au stat la baza arestării preventive nu mai subzistă și că sunt arestați preventiv de mai mult timp, iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Verificând legalitatea și temeinicia încheierii recurate prin prisma criticilor aduse din probele dosarului se constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța nr.1096/P/3.11.2008 a Tribunalului Constanțas -a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

- pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.189 alin.1 și 2 Cod penal, art.215 alin.1, 2, 3 și 5 Cod penal, art.288 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.31 alin.2 Cod penal, art.293 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.31 alin.2 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

- pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.189 alin.1 și 2 Cod penal, art.215 alin.1, 2, 3 și 5 Cod penal, art.288 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.31 alin.2 Cod penal, art.293 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.31 alin.2 Cod penal, art.291 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

Acest rechizitoriu face obiectul dosarului penal nr- a Tribunalului Constanța în care cercetarea judecătorească nu a început, în sensul că nu s-a administrat nicio probă motiv pentru care, se constată că în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza arestării preventive a celor doi inculpați în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile comise este mai mare de 4 ani, iar pericolul pentru ordinea publică reiese din modul cum au fost săvârșite faptele (sechestrarea unor persoane în vârstă sau bolnave, pe care le-au determinat să semneze în fals), scopul urmărit (obținerea unor imobile), dar și de relațiile sociale încălcate, care apără libertatea persoanei, și rezonanța în colectivitate.

Pentru aceste considerente, în baza art.38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală, se vor respinge ca nefondate ambele recursuri, inclusiv cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, recurenții vor fi obligați la câte 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală, respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și - deținuți în Penitenciarul Poarta Albă, județul C, împotriva încheierii de ședință din data de 12.12.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe cei doi recurenți inculpați la câte 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 decembrie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - -

Grefier,

- -

Jud. fond.:

Red.dec.jud.: -

Tehnored.gref.:

2 ex./22.12.2008

Președinte:Zoița Frangu
Judecători:Zoița Frangu, Viorica Costea Grigorescu, Valentin Iancu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 608/2008. Curtea de Apel Constanta