Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 618/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

Dosar nr. 3818/2/2009

962/2009

DECIZIA PENALĂ NR. 618

Ședința publică din 30 aprilie 2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Lefterache Lavinia

JUDECĂTOR 2: Ion Tudoran Corneliu Bogdan

JUDECĂTOR - - -

GREFIER - -

__________________________________________________________

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel ști a fost reprezentat de procuror.

Pe rol solu ț ionarea recursurilor formulate de recuren ț ii - inculpa ți ș i împotriva încheierii din data de 10.04.2009, pronun țată de Tribunalul ș ti - Sec ția I Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ș edin ț ă publică au răspuns recuren ț ii - inculpa ți ș i, afla ți în stare de arest ș i asista ți juridic de apărător desemnat din oficiu, av., cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr. -/28.04.2009, depusă la dosarul cauzei, fila 10.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ș edin ță, după care:

Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea face aplicare disp. art. 38513.C.P.P. și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul desemnat din oficiu recuren ț ilor - inculpa ț i, având cuvântul, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii din data de 10.04.2009, pronun țată de Tribunalul ș ti - Sec ția I Penală, considerân-o netemeinică și nelegală ș i solicită continuarea procesului penal cu ace știa în stare de libertate.

Solicită a se avea în vedere că recurentul - inculpat a recunoscut fapta comisă și a colaborat cu organele de cercetare penală și nu poate fi considerat un pericol pentru ordinea publică.

Astfel, consideră că nu sunt îndeplinite condi ț iile cumulative prev. de art. 148 lit. f pr.pen. iar dacă va fi lăsat în stare de libertate se va prezenta ori de câte ori va fi chemat în fa ț a instan ței de judecată.

În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

În ceea ce prive ște pe inculpatul solicită admiterea recursului și continuarea procesului penal cu acesta în stare de libertate, având în vedere starea sa precară de sănătate.

În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor ca fiind nefondate.

În opinia reprezentantului Parchetului sunt îndeplinite cele două condi ț ii cumulative prev. de art. 148 lit. f pr.pen. în ceea ce prive ș te pe cei doi inculpa ți din prezenta cauză.

Mai mult solicită a se avea în vedere că inculpatul a încercat să se sustragă urmăririi penale și este recidivist, aflându-se în starea prev. de art. 37 lit. a pen.

Totodată, în raport de natura infrac ț iunilor comise, de modul organizat în care au ac ț ionat inculpa ții, precum ș i de scopul urmărit, se impune men ținerea acestora în stare de arest.

În concluzie, reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursurilor ca fiind nefondate.

Recurentul - inculpat, având ultimul cuvânt, potriv. disp. art. 38513alin. 3.C.P.P. solicită a fi judecat în stare de libertate, învederând că avea loc de muncă, iar mama sa este bolnavă.

Recurentul - inculpat, având ultimul cuvânt, potriv. disp. art. 38513alin. 3.C.P.P. solicită a fi judecat în stare de libertate.

CURTEA,

Asupra recursurilor penale de față:

Prin încheierea de ședință din 10.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală în baza art. 3002rap. la art. 160 alin. 3 Cod procedură penală s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților și.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond invocat dispozițiile art. 5 paragraful 3 din CEDO cât și prevederile art. 136 Cod procedură penală, apreciind totodată că sunt îndeplinite dispozițiile art. 143 și 148 lit. f Cod procedură penală.

În ceea ce privește înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea și respectiv țara formulate de inculpatul, instanța de fond a apreciat că nu s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere la luarea pentru a fi îndeplinite prevederile art. 139 alin. 1 și 2 Cod procedură penală.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații și criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apărătorul inculpatului a arătat că nu este îndeplinită cea de-a doua condițiile prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală întrucât clientul său nu prezintă pericol pentru ordinea publică, a recunoscut fapta comisă și a colaborat cu organele de cercetare penală.

Inculpatul prin apărător a solicitata continuarea procesului penal cu acesta în stare de libertate având în vedere starea sa precară de sănătate.

De asemenea ambii inculpați au solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive nu măsura obligării de a nu părăsi localitatea astfel cum prevăd dispozițiile art. 145 Cod procedură penală.

Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:

Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, se reține că, în noaptea de 17/18.03.2008 inculpatul a deținut și transportat pe calea rutieră Istanbul, Turcia Bulgaria - România, punctul de trecere a frontierei G rutier, cantitatea de aproximativ 3,2 kilograme de heroină, pe care a introdus-o pe teritoriul României, droguri care i-au fost predate la Istanbul de un cetățean, prin intermedierea inculpatului și a inculpaților și, care urmau să recepționeze aceste droguri de mare risc pe raza Municipiului ști și care l-au ajutat și înlesnit pe să dețină și să transporte cantitatea de heroină.

Curtea constată, de asemenea, că în mod corect prima instanță în conformitate cu art. 3002Cod procedură penală rap. la art. 160 alin. 3 Cod procedură penală a menținut starea de arest a inculpaților și întrucât temeiul avut în vedere la luarea măsurii impune în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Împrejurările că inculpatul a recunoscut fapta comisă și a colaborat cu organele de cercetare penală nu sunt de natură considera că acesta nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, astfel cum prevăd dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală.

Că ordinea publică este realmente amenințată prin lăsarea în libertate o confirmă cantitatea de 3,2 kg. heroină introdusă pe teritoriul României de către inculpatul cu ajutorul inculpaților, și, conform probelor administrate până la această dată, în raport de dispozițiile art. 143 Cod procedură penală.

De asemenea, Curtea constată că nu poate fi revocată măsura arestării preventive, solicitată de către inculpatul, atâta timp cât acesta s-a sustras urmăririi penale, fiind cercetat în prezenta cauză în stare de recidivă postcondamnatorie conform art. 37 lit. a Cod penal.

Stare de boală invocată de către inculpatul în lipsa unei expertize medico - legale nu poate constitui un motiv de a constata a fi îndeplinite prevederile art. 160 alin. 2 Cod procedură penală.

Și al doilea motiv de recurs invocat de către inculpații și este neîntemeiat, întrucât nu sunt îndeplinite prevederile art. 145 Cod procedură penală pentru a se înlocui măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, atâta timp cât există pericolul ca inculpații să se sustragă de la judecată.

Așa fiind, Curtea în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondate recursurile inculpaților și.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii de ședință din data de 10.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în dosarul nr-.

Obligă recurenții la câte 150 lei fiecare cheltuieli judiciare statului, din care câte 100 lei onorariu avocat oficiu se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30.04.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.

Dact./17.06.2009

2 ex.

Președinte:Lefterache Lavinia
Judecători:Lefterache Lavinia, Ion Tudoran Corneliu Bogdan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 618/2009. Curtea de Apel Bucuresti