Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 627/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 627/

Ședința publică de la 26 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dan Iulian Năstase

JUDECĂTOR 2: Daniel Dinu

JUDECĂTOR 3: Maria

Grefier - I

Cu participarea Ministerului Public prin Procuror

Pe rol judecarea recursului penal declarat de inculpatul - deținut în Arestul C, împotriva încheierii din data de 21.10.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect menținere arestare preventivă ( art. 3001Cod pr. penală).

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul inculpat - în stare de arest, asistat de avocat din oficiu, în baza delegației depuse la dosar.

Procedura legal îndeplinită, cu respectarea disp. art. 178-181 cod pr. penală.

Recursul este declarat în termen potrivit art. 3853cod pr. penală și nemotivat conform art. 38510cod pr. penală.

Recurenul inculpat, fiind întrebat, arată că își menține recursul declarat și este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu; totodată, precizează că nu dorește să dea declarație, aspect consemnat în procesul verbal atașat la dosar.

În conformitate cu disp. art. 301 Cod procedură penală, părțile prezente, arată că nu au excepții de ridicat și nici cereri de formulat.

Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art. 38511Cod procedură penală, și acordă cuvântul pentru dezbateri, în ordinea prevăzută de art. 38513Cod procedură penală.

Avocat, apărător din oficiu al recurentului inculpat, având cuvântul, admiterea recursului, casarea încheierii recurate ca netemeinică și nelegală și rejudecând, solicită revocarea măsurii arestării preventive cu consecința punerii în libertate a inculpatului, având în vedere că nu subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, și circumstanțele personale ale inculpatului, care mama bolnavă internată într-o instituție sanitară, are domiciliu stabil.

În subsidiar, potrivit art. 1451cod pr. penală, având în vedere aceleași considerente, solicită înlocuirea măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi țara, lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă un pericol pentru ordinea publică, nu împietează continuarea judecății, și nu sunt indicii că s-ar sustrage de la cercetarea judecătorească sau că ar influența aflarea adevărului, cu atât mai mult cu cât inculpatul a recunoscut fapta.

Procurorul,având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea dispozițiilor încheierii recurate ca legală și temeinică, întrucât instanța de fond în mod corect a analizat actele și lucrările dosarului și a dispus menținerea arestării preventive, subzistă temeiurile care au determinat arestarea și nu s-au schimbat, circumstanțele personale ale inculpatului urmând a fi avute în vedere de instanță la dozarea pedepsei. Precizează că inculpatul a fost prins în flagrant, de 2 ri în aceeași zi, vânzând 89,7 grame heroină pentru suma de 4000 euro. Solicită totodată, respingerea cererii de în înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligația de a nu părăsi țara, pentru aceleași considerente.

Recurentul inculpat,având ultimul cuvânt, solicită cercetarea în stare de libertate pentru a-și angaja un apărător, întrucât familia nu cunoaște nimic despre situția în care se află.

Instanța ia cauza în pronunțare.

E A:

Asupra recursului penal de față;

Prin incheierea din 21.10.2009, pronuntata in dosarul penal nr-9 Tribunalul Constantaa dispus următoarele:

În baza art. 3001alin 1 Cod procedură penală:

A constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului .

În baza art. 3001alin 3 Cod procedură penală:

A menținut măsura arestării preventive a inculpatului, fiul lui G și, născut la 08 11 1983, CNP -.

Pentru a hotărâ astfel, prima instanța a reținut că temeiurile care au determinat arestarea preventiva subzista și impun in continuare menținerea măsurii arestării, având în vedere că cercetarea judecatoreasca nu a inceput, iar ținerea inculpatului la dispozitia instantei este necesara pentru solutionarea cu celeritate a cauzei si pentru evitarea influențării martorilor din lucrări.

In termen legal impotriva aceste incheieri a declarat recurs nemotivat inculpatul.

În ședință, recurentul prin apărător din oficiu, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând, să se dispună revocarea măsurii arestarii preventive având in vedere ca temeiurile arestarii preventive nu mai sunt actuale.

Subsidiarul recursului vizeaza inlocuirea masurii arestarii preventive cu masura obligării de a nu părăsi țara, motivata de sustinerea că lăsarea în libertate a inculpatului nu prezinta pericol pentru ordinea publică, neexistând indicii ca s-ar sustrage de la cercetarea judecatorească, cât timp a recunoscut fapta ce i se impută.

Verificând legalitatea si temeinicia hotaririi penale atacate in raport de criticile aduse, precum și din oficiu conform art. 3866cod pr. Penală, curtea constata ca recursul declarat de inculpat este nefondat pentru urmatoarele considerente:

Prin rechizitoriul DIICOT-Serviciul Teritorial Constanta nr. 390/D/P/2009 din 19.10.2009, s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 al. 2 din Lg.143/2000, constând în aceea că la data de 6.10.2009, a oferit cu titlu de proba unui colaborator sub acoperire 0,2 gr., iar in cursul aceleiași zile a fost prins in flagrant vânzând unui investigator sub acoperire 89,7 gr. heroina, la prețul de 4000 euro.

Față de inculpat s-a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 zile cu incepere de la 7.10.2009 pâna la 4.11.2009.

Rechizitoriul face obiectul dosarului penal nr-.

Potrivit art. 3001cod pr. Penală, după inregistrarea dosarului la instanță, in cauzele in care inculpatul este trimis in judecata in stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, in camera de consiliu, legalitatera si temeinicia arestarii preventive, inainte de expirarea duratei arestarii preventive.

Conform alin 2 dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventiva au incetat sau ca nu exista temeiuri noi care sa justifice privarea de libertate, dispune prin incheiere, revocarea arestarii preventive si punerea de indata in libertate a inculpatului.

Când instanta constata ca temeiurile care au determinat arestarea impun in continuare privarea de libertate sau ca exista temeiuri noi care justifica privarea de libertate, mentine prin incheiere motivata arestarea preventiva in temeiul al. 3 din același articol.

În cauză, se constată că temeiurile care au determinat arestarea prevcentiva a inculpatului, respectiv art. 143 cod pr. penală și art. 148 lit.f cod pr. penală, subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, pericol care rezultă din natura și gravitatea faptei dedusă judecății, împrejurările comiterii, cu impact puternic asupra sănătății publice.

Pentru aceste considerente și ținând seama că cercetarea judecătoreasca nu a început, în scopul unei bune desfășurariu a procesului penal, curtea constată că încheierea atacată este legală și temeinică.

Ca urmare, în lipsa unor cauze de nulitate, n baza art. 38515pct.1 lit. b cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii penale din 21 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.

Conform art.192 alin. 2 cod pr. penală, va obliga pe recurent la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Conform art.189 cod procedură penală, onorariul de 100 lei pentru avocat se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 38515pct.1 lit. b cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, fiul lui G și, născut la 08.11.1983, împotriva încheierii penale din 21 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.

Conform art.192 alin. 2 cod pr. penală, obligă pe recurent la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Conform art.189 cod procedură penală, onorariul de 100 lei pentru avocat se va plăti din fondurile

Conform art. 309 alin. 3 cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 exemplare originale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.10.2009.

Președinte, Pentru judecător -, Judecător

- aflat în, în baza art. 312.C.P.P.

semnează președinte complet -

Grefier,

I

Red.jud.fond.

Red.rec.

Dact.IC-2 ex./30.10.2009

Președinte:Dan Iulian Năstase
Judecători:Dan Iulian Năstase, Daniel Dinu, Maria

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 627/2009. Curtea de Apel Constanta