Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 63/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - menținere arest preventiv -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIE PENALĂ Nr. 63

Ședința publică de la 28 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihai Marin JUDECĂTOR 2: Onița Dumitru

- - - JUDECĂTOR 3: Mirela Ciurezu

- - - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror -.

.

Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul (în prezent deținut în cadrul Penitenciarului Spital Colibași), împotriva Încheierii nr. 17 din Camera de Consiliu de la data de 23 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a lipsit recurentul - inculpat, reprezentat de avocat desemnat din oficiu.

Procedura legal îndeplinită, în conformitate cu dispozițiile art.1403alin. 3 raportat C.P.P. la art. 160 și C.P.P. art. 3001alin. 4

C.P.P.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat, pentru recurentul - inculpat, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și în teză principală, a invocat excepția nelegalității sesizării instanței, motivând că, după prezentarea materialului de urmărire penală la 18 ianuarie 2008, s-au efectuat și alte acte de urmărire, administrându-se probe cu înscrisuri în defavoarea inculpatului, fără a se proceda la o nouă prezentare a materialului de urmărire penală, iar prin aceasta s-a încălcat dreptul la apărare al recurentului - inculpat; s-a învederat și omisiunea confirmării rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior, solicitând, în consecință, restituirea cauzei la Parchet pentru refacerea rechizitoriului. În teză subsidiară, s-a solicitat casarea încheierii și revocarea măsurii preventive, motivându-se că nu mai subzistă temeiurile reținute la aplicarea măsurii, în condițiile agravării stării de boală pentru inculpat.

Reprezentantul Parchetului a solicitat respingerea recursului inculpatului ca nefondat, arătând că urmărirea penală s-a realizat cu respectarea procedurii în materie, iar temeiurile arestării preventive subzistă și în prezent în raport de natura și de gravitatea infracțiunilor deduse judecății și de stadiul procesual.

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA:

Asupra recursului penal de față;

Prin Încheierea din Camera de Consiliu de la data de 23 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, a fost menținută măsura arestării preventive față de inculpații - fiul lui și, născut la 26 februarie 1971 în mun. Tg. J, jud. G, domiciliat în com., sat, județ G,CNP -, recidivist, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, comerciant - - fiul lui G și, născut la 31 august 1963, în mun. Tg. J, jud. G, domiciliat în com., jud. G, CNP -, recidivist, divorțat, stagiul militar satisfăcut, administrator - și - fiul lui și, născut la 20 august 1948 în com. Golești, județ, cu același domiciliu, sat Coasta, CNP -, studii superioare, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune calificată în formă continuată prev. de art. 215 alin. 1 - 5 cu Cod Penal aplic. art. 41 și Cod Penal art. 75 lit. a și Cod Penal aplic. art. 37 lit. b Cod Penal, pentru toți inculpații..

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că a fost investit prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj nr. 652/P/2007 din 23.01.2008, prin care au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații: - pentru o infracțiune de înșelăciune calificată în formă continuată, în participație și în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 215 alion.1, 2,3,4 5 cu Cod Penal aplicarea art. 75 lit. a Cod Penal, art. 41 și Cod Penal art. 37 lit. b Cod Penal; - pentru o infracțiune de înșelăciune calificată în formă continuată, în participație și în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 215 alion.1, 2,3,4 5 cu Cod Penal aplicarea art. 75 lit. a Cod Penal, art. 41 și Cod Penal art. 37 lit. b Cod Penal; pentru o infracțiune de înșelăciune calificată în formă continuată, în participație și în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 215 alion.1, 2,3,4 5 cu Cod Penal aplicarea art. 75 lit. a Cod Penal, art. 41 și Cod Penal art. 37 lit. b Cod Penal, în fapt reținându-se următoarele:

Între cei trei inculpați există relații de amiciție, iar în perioada aprilie 1007 - septembrie 2007, în calitate de administratori și asociați la mai multe societăți comerciale, prin folosire de nume și calități mincinoase, au indus în eroare reprezentanții unor societăți comerciale de pe raza județului G și a altor județe limitrofe, achiziționând mărfuri în valoare de 437.000 lei RON, pentru plată eliberând file și bilete la ordin fără acoperire bancară și fără a îndeplini condițiile de formă cerute de lege.

Inculpații au fost reținuți prin ordonanțele nr. 652/P/2007 din 24.10.2007 - inculpații și - pe perioada 24.10.2007 - 25.10.2007, iar inculpatul prin ordonanța din 09 noiembrie 2007, pe perioada 09 noiembrie - 10 noiembrie 2007, fiind ulterior arestați preventiv, astfel:

-prin Încheierea nr. 147 din 25 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Gorjs -a dispus arestarea preventivă a inculpaților și pe o perioadă de 10 zile, începând cu 25 octombrie 2007 și până la 03 noiembrie 2007, inclusiv, soluție modificată prin Încheierea nr. 118 din 30 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în recursul Parchetului, în sensul arestării preventive a ambilor inculpați pe o perioadă de 29 de zile, începând cu 25.10.2007 până la 22 noiembrie 2007, inclusiv, în temeiul art. 148 lit. c și f coroborat C.P.P. cu art. 143 C.P.P.; s-au emis mandatele de arestare preventivă cu nr. 19 și 20 din 30 octombrie 2007, în dosarul nr- al Curții de APEL CRAIOVA;

-prin Încheierea nr. 153 de la 10 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Gorj, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 7 zile, începând cu 10 noiembrie 2007 și până la 17 noiembrie 2007, inclusiv, soluție modificată prin Încheierea nr. 124 din 14 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 20 de zile, începând cu 10 noiembrie 2007 și până la 08 decembrie 2007, inclusiv, în temeiul art. 148 lit. f C.P.P. cu rectificarea corespunzătoare a mandatului de arestare preventivă; arestarea preventivă a fost prelungită ulterior în procedura prevpzută de art. 155 - 159

C.P.P.

Măsurile preventive au fost prelungite față de inculpații și, în condițiile art. 155 și următoarele C.P.P. prin Încheierile nr. 155 din 19 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Gorj și definitivă prin Încheierea nr. 127 din 21 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA - pentru perioada 22 noiembrie 2007 - 21 decembrie 2007, inclusiv - și nr. 168 din 19 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Gorj, pentru perioada 21 decembrie 2007 - 19 ianuarie 2008, inclusiv și pentru perioada 19 ianuarie 2008 până la 28 ianuarie 2008.

Tribunalul Gorj, fiind investit cu soluționarea cauzei în primă instanță, la termenul din 23 ianuarie 2008 a procedat la verificarea legalității și temeinicie arestării preventive a celor trei inculpați, în procedura prev. de art. 3001C.P.P. reținând, în cazul inculpatului împrejurarea că se mențin temeiurile ce au determinat aplicarea măsurii preventive și impun în continuare privarea de libertate a acestuia.

Astfel, s-a reținut că există date că inculpatul a participat la săvârșirea unor infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol pentru ordinea publică, existând date că inculpații pregătesc săvârșirea unor noi infracțiuni de același gen, împrejurări care au existat la data aplicării măsurii preventive și care nu s-au schimbat în prezent.

Împotriva soluției de menținere a măsurii preventive, a formulat recurs inculpatul, invocând critici de nelegalitate și netemeinicie, astfel: într-o primă teză, recurentul a susținut nelegalitatea sesizării instanței, motivând că s-au efectuat noi acte de urmărire penală după prezentarea materialului la data de 18 ianuarie 2008, fără ca inculpatul să beneficieze de o nouă prezentare a materialului de urmărire penală, iar rechizitoriul nu a fost confirmat de către procurorul ierarhic superior; în teză subsidiară, s-a invocat netemeinicia soluției, arătându-se că nu mai subzistă împrejurările analizate în aplicarea măsurii, respectiv pericolul concret pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpatului, pe fondul agravării bolii pe care o prezintă.

Analizând recursul promovat în cauză, întemeiat pe dispozițiile art. 3859pct. 2 și art. 3856alin. 3 C.P.P. se reține:

Criticile vizând nelegalitatea sesizării, trebuie analizate în raport de dispozițiile art. 332 alin. 2 raportat C.P.P. la art. 197 alin. 2 C.P.P. care stabilesc, expres și limitativ, cauzele de nulitate absolută care determină restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, respectiv: încălcarea dispozițiilor privitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, încălcarea dispozițiilor privind sesizarea instanței, prezența inculpatului și asistarea acestuia de către apărător.

În privința normelor referitoare la sesizarea instanței, trebuie analizate dispozițiile art. 264 privind C.P.P. condițiile de formă și de fond ce trebuie îndeplinite la emiterea rechizitoriului, ca act de sesizare a instanței de judecată, precum și dispozițiile art. 250 - art. 254 privind C.P.P. procedura prezentării materialului de urmărire penală, orice neregularități constatate referitor la aplicarea acestor prevederi, constituind cauze de nulitate.

În speță, recurentul a invocat împrejurarea că i-a fost prezentat materialul de urmărire penală la data de 18 ianuarie 2008, întocmindu-se proces-verbal în acest sens, după care, Parchetul a procedat la efectuarea și altor acte de urmărire penală, administrând probe cu înscrisuri și interogând pe inculpați, fără ca ulterior să aducă la cunoștința recurentului - inculpat aceste dovezi, printr-o nouă prezentare a materialului de urmărire penală.

De asemenea, s-a susținut omisiunea confirmării rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior, iar prin aceasta s-a invocat ineficiența acestui act procesual, sub aspectul legalei sesizări a instanței.

Analizând aceste critici, în raport de înscrisurile existente în dosarul de urmărire penală nr. 652/P/2007 - volumul II, precum și adresa de înaintare nr. 652/P/2007 23 ianuarie 2008 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj (fila 1 în dosarul nr-), se constată că inculpatului i-a fost prezentat materialul de urmărire penală referitor la infracțiunea de înșelăciune calificată prev. de art. 215 alin. 1 - 5 cu Cod Penal aplic. art. 41, 42 Cod Penal, art. 37 lit. b și art. 75 lit. a Cod Penal( fila 23), la data de 10 ianuarie 2008, inculpatul precizând că a luat la cunoștință de conținutul actelor de urmărire, că-și menține declarațiile date în cursul cercetării, apreciind că nu a prejudiciat societățile de la care s-a aprovizionat cu marfă și că nu solicită probe în apărare, declarații date în prezența apărătorului - avocat, desemnat din oficiu.

Împrejurarea că, în dosarul de urmărire penală au fost cusute la paginile următoare ( 38 - 68) înscrisuri privind operațiunile comerciale efectuate de " " (adresa nr. 31674 din 30 noiembrie 2007) privind titularii de cont și dovezi privind declararea interdicției bancare a acestei societăți, precum și cu privire la înregistrarea inculpatului cu bunuri impozabile (adresa nr. 4768 din 08 ianuarie 2008 - fila 68), nu poate fi reținută drept o dovadă a administrării acestor probe posterior prezentării materialului de urmărire penală, întrucât, toate aceste înscrisuri au fost emise și comunicate la date anterioare celei de 18 ianuarie 2008, inculpatul având astfel posibilitatea să ia cunoștință de conținutul acestora.

De asemenea, împrejurarea că, la data de 23 ianuarie 2008 Parchetul a procedat la confruntarea inculpaților și, nu poate fi reținută drept o încălcare a prevederilor art. 253 C.P.P. întrucât nu este o probă administrată în defavoarea recurentului - inculpat, în condițiile art. 69 C.P.P." declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal putând servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză".

Sub aspectul criticii vizând neregularitatea rechizitoriului prin omisiunea confirmării de către conducătorul Parchetului, se reține aplicarea art. 264 alin. 4 C.P.P. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, conform căruia rechizitoriul este supus numai verificării legalității și temeinicie soluției adoptate, de către conducătorul Parchetului, ceea ce în cauză s-a realizat, după cum rezultă din adresa aflată la fila 1 în dosarul cauzei, care conține mențiune expresă în acest sens și poartă semnătura prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

În raport de aceste considerente, criticile vizând nelegalitatea sesizării instanței sunt nefondate și vor fi respinse.

În privința criticilor de netemeinicie constând în dispariția împrejurărilor de fapt care au justificat reținerea temeiurilor prevăzute în art. 148 lit. c și f C.P.P. la aplicarea măsurii arestării preventive față de recurentul - inculpat, se rețin următoarele considerente:

Inculpatul este trimis în judecată în baza materialului probator administrat la urmărirea penală, care permite, în sensul art. 143 C.P.P. presupunerea rezonabilă că recurentul - inculpat a avut o contribuție la săvârșirea unor infracțiuni împotriva patrimoniului, constând în inducerea în eroare - prin emiterea de file și bilete la ordin pentru societățile "TOTAL " Tg. J, "NOBIL " B și " " Tg. J, fără ca aceste societăți să dețină în cont disponibilul necesar pentru emiterea instrumentelor de plată - a societăților furnizoare de mărfuri " " și " " Tg. J, cu ocazia desfășurării unor acte de comerț constând în vânzare - cumpărare de mărfuri, rezultând pagube în valoare de peste 4 miliarde lei ROL.

Totodată, s-a reținut în raport de conținutul certificatului de cazier judiciar atașat la dosar împrejurarea că recurentul - inculpat are calitatea de recidivist postexecutor, condamnările anterioare fiind și pentru infracțiuni de înșelăciune, situație în care instanțele de fond și de control judiciar au apreciat că sunt incidente temeiurile prevăzute de art. 143 C.P.P. coroborat cu art. 148 lit. c și f C.P.P. respectiv existența unor date că inculpatul pregătește săvârșirea unor noi infracțiuni, precum și împrejurarea că infracțiunea pentru care este cercetat este sancționată de legea penală cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Pe de altă parte, se reține că, în raport de dispozițiile art. 3001alin. 2 C.P.P. revocarea arestării preventive se poate dispune numai dacă temeiurile ce au determinat aplicarea măsurii au încetat și nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.

În speță, se constată că recurentul - inculpat a fost trimis în judecată în primă instanță, în această fază procesuală inculpații nefiind interogați și nefiind administrate probe, ca urmare a intervalului scurt față de momentul sesizării, iar temeiurile prevăzute de art. 143 corob.C.P.P. cu art. 148 lit. f subzistă C.P.P. și justifică în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Astfel, se reține că materialul probator administrat în faza de urmărire penală justifică sesizarea instanței, atestând împrejurări de natura celor prevăzute în art. 143 și C.P.P. ale art. 262 pct. 1 lit. b C.P.P. care permit presupunerea rezonabilă că recurentul - inculpat a participat la săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune în formă calificată sancționată de legea penală cu închisoare cuprinsă între 10 și 20 de ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, dedus din amploarea fenomenului infracțional din speță (perioada de timp, natura și întinderea prejudiciului, modalitățile concrete de acționare, prin falsificarea unor instrumente bancare de plată) și din perseverența infracțională demonstrată de recurentul - inculpat, care are calitatea de recidivist postexecutor, având în antecedente condamnări pentru infracțiuni de același tip.

În raport de aceste considerente, se constată că temeiul prevăzut de art. 148 lit. c C.P.P.- existența unor date că inculpatul pregătește săvârșirea unor noi infracțiuni - realizează conținutul concret al sintagmei "pericol pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpatului", urmând astfel a se reține subzistența în cauză numai a temeiul prevăzut de art. 148 lit. f coroborat C.P.P. cu art. 143

C.P.P.

În consecință, criticile formulate de recurentul - inculpat apar ca nefondate, urmând ca, în conformitate cu dispozițiile art. 38515pct. 1 lit. b C.P.P. recursul să fie respins cu obligarea recurentului - inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, inclusiv plata onorariului avocat desemnat din oficiu, conform art. 192 alin. 2 C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul (în prezent deținut în cadrul Penitenciarului Spital Colibași), împotriva Încheierii nr. 17 din Camera de Consiliu de la data de 23 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.

Obligă recurentul - inculpat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare statului, din care 40 lei reprezentând onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Ianuarie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - --

Grefier,

Red. Jud.- --

Jud. fond:

Dact. 2 ex./ 29 Ianuarie 2008

- 28.01.2008 -

- DMINISTRAȚIA Finanțelor Publice - G, va încasa de la recurentul - inc. suma de 50 lei, cheltuieli judiciare statului.

Președinte:Mihai Marin
Judecători:Mihai Marin, Onița Dumitru, Mirela Ciurezu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 63/2008. Curtea de Apel Craiova