Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 635/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 635
Ședința publică din data de 7.11.2008
PREȘEDINTE: Mariana Ghena Președintele Curții de Apel
JUDECĂTOR 2: Dumitru Petruș Judecător
JUDECĂTOR 3: Ion Avram
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Public - reprezentat de Procuror -
in cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații și ( în prezent deținuți în Arestul J B) împotriva încheierii de ședință din 03.11.2008, pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Brăila.
La apelul nominal au răspuns: recurentul inculpat în stare de arest și asistat de avocat -, apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr. 5 din data de 7.11.2008, recurentul inculpat în stare de arest, asistat de avocat, apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr. 245 din data de 7.11.2008.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că dosarul se află la primul termen, după care:
Apărătorul ales al recurentului inculpat depune la dosar un set de înscrisuri, respectiv: fișă cu rezultatul examinării - rezonanță magnetică din 3.10.2008, scrisoare medicală din 7.10.2008 și un articol din ziarul local " " din 22 iulie 2008 - fila 24.
Conform prevederilor art. 294 alin. 3 Cod procedură penală s-a acordat dreptul recurenților inculpați de a lua legătura cu apărătorii aleși.
Apărătorii aleși ai recurenților inculpați având pe rând cuvântul, solicită a se trece la dezbateri, întrucât nu au cereri de formulat în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public nu are cereri de formulat în cauză.
Curtea, constată cauza în stare de soluționare și în conformitate cu prevederile art. 38513alineatul 1 Cod procedură penală acordă cuvântul părților în dezbateri.
Apărătorul ales al recurentului inculpat susține că acesta a declarat prezentul recurs, întrucât în mod greșit instanța de fond a procedat la desfășurarea procesului penal, în sensul că a pus în discuție concomitent și cererea de liberare provizorie sub control judiciar și temeinicia și legalitatea măsurii arestării preventive a inculpaților.
Conform art. 136 alin. 2 Cod procedură penală s-a arătat faptul că există două moduri neprivative de libertate prin care se poate atinge scopul educativ, cât și scopul de împiedicare a inculpatului de a se sustrage sau de a zădărnici aflarea adevărului pentru ca în stare de libertate, acesta să-și poată face apărarea în cauză.
Consideră că prima instanță ar fi trebuit să pună în discuție cererea de liberare sub control judiciar și să se pronunțe asupra acestei cereri și ulterior, dacă mai era cazul, să ridice problema stării de arest preventiv - fiind încălcat în acest mod art. 5 alin. 5 Cod procedură penală; se reiau discuțiile prevăzute de art. 136 alin. 2 Cod procedură penală care întrezăresc posibilitatea dreptului certificat de lege al inculpatului de a beneficia de starea de libertate ce-i conferă posibilitatea de a-și face apărările în cauză.
Solicită a se constata că instanța de fond era obligată să verifice admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar și obligată fiind sub sancțiunea nulității absolute, să constate dacă inculpatul își însușește și să consemneze o atare declarație, de liberare sub control judiciar.
Solicită desființarea încheierii de ședință recurate și în rejudecarea cauzei să se dispună revocarea măsurii de arest preventiv, pe care o consideră nelegală și netemeinică, întrucât temeiurile s-au schimbat, ținând seama de aspectele medicale invocate și optarea pentru desfășurarea restului procesului cu inculpatul în stare de libertate.
Apărătorul ales al recurentului inculpat solicită admiterea recursului declarat în cauză, casarea încheierii de ședință din data de 03.11.2008 a Tribunalului Brăila, iar în rejudecare, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Invocă prevederile art. 136 alin. 2 Cod procedură penală - scopul măsurilor preventive poate fi atins și prin luarea unei asemenea măsuri, cu caracter provizoriu.
Totodată, susține că sunt îndeplinite condițiile art. 1602Cod procedură penală, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru faptă nu depășește maximul de 18 ani și nu există date din probele dosarului că pus în libertate, inculpatul ar săvârși din nou fapte penale.
Solicită a se avea în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, sens în care invocă actele în circumstanțiere depuse la filele 94 - 96 dosar fond.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului declarat în cauză, întrucât încheierea instanței de fond din data de 3.11.2008 este legală și temeinică.
Consideră că instanța de fond a procedat în mod corect, a audiat inculpații, respectând prevederile art. 1608Cod procedură penală și în mod corect a fost respinsă cererea inculpaților, având în vedere art. 1602Cod procedură penală, ținându-se seama că aceștia au potențial infracțional ridicat, au comis infracțiuni grave, față de modalitatea concretă de săvârșire, astfel încât s-a apreciat corect că se impune menținerea stării de arest a acestora.
Solicită obligarea recurenților la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Conform prevederilor art. 38513alineatul ultim Cod procedură penală se acordă ultimul cuvânt recurentului inculpat care susține că regretă fapta comisă și solicită admiterea recursului.
Recurentul inculpat solicită admiterea recursului pentru a fi judecat în stare de libertate.
Curtea, declarând închise dezbaterile, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din 3 noiembrie 2008, Tribunalul Brăila în baza art. 3002Cod procedură penală și art. 160 Cod procedură penală a menținut starea de arest preventiv a inculpaților și, reținându-se că în cauză se mențin temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal au declarat recurs inculpații criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică întrucât nu s-a apreciat corespunzător măsura în care s-a apreciat că temeiurile arestării preventive se mențin în raport cu probatoriul administrat în cauză.
Totodată susțin în mod greșit instanța de fond a procedat la desfășurarea procesului penal, în sensul că a pus în discuție concomitent și cererea de liberare provizorie sub control judiciar și temeinicia și legalitatea măsurii arestării preventive a inculpaților.
Conform art. 136 alin. 2 Cod procedură penală s-a arătat faptul că există două moduri neprivative de libertate prin care se poate atinge scopul educativ, cât și scopul de împiedicare a inculpatului de a se sustrage sau de a zădărnici aflarea adevărului pentru ca în stare de libertate, acesta să-și poată face apărarea în cauză.
Consideră că prima instanță ar fi trebuit să pună în discuție cererea de liberare sub control judiciar și să se pronunțe asupra acestei cereri și ulterior, dacă mai era cazul, să ridice problema stării de arest preventiv - fiind încălcat în acest mod art. 5 alin. 5 Cod procedură penală; se reiau discuțiile prevăzute de art. 136 alin. 2 Cod procedură penală care întrezăresc posibilitatea dreptului certificat de lege al inculpatului de a beneficia de starea de libertate ce-i conferă posibilitatea de a-și face apărările în cauză.
Solicită a se constata că instanța de fond era obligată să verifice admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar și obligată fiind sub sancțiunea nulității absolute, să constate dacă inculpatul își însușește și să consemneze o atare declarație, de liberare sub control judiciar.
Au solicitat desființarea încheierii de ședință recurate și în rejudecarea cauzei să se dispună revocarea măsurii de arest preventiv, pe care o consideră nelegală și netemeinică, întrucât temeiurile s-au schimbat, ținând seama de aspectele medicale invocate și optarea pentru desfășurarea restului procesului cu inculpatul în stare de libertate.
Recursul este nefondat.
Analizând hotărârea recurată, actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu conform dispozițiilor art. 3859alin. 2, 3 Cod procedură penală constată că aceasta este temeinică și legală.
Criticile formulate de inculpați în conturarea motivelor de recurs nu sunt susținute de probatoriul administrat în cauză.
Potrivit art. 160 alin. 2 Cod procedură penală în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 zile legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Inculpații au fost cercetați și trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunilor de falsificare a instrumentelor de plată electronică și de efectuare a unor operațiuni financiare în mod fraudulos, fapte prevăzute și pedepsite de art. 24 alin. 2 și art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, existând probe temeinice că au comis faptele reținute în sarcina lor, infracțiuni grave, sancționate de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, arestarea acestora având drept scop asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.
În raport de dispozițiile legale suscitate, instanța de fond a apreciat în mod just că nu au dispărut și nici nu s-au schimbat temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpați.
Potrivit dispozițiilor art. 1602alin. 1 și alin. 2 Cod procedură penală liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acord în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Inculpații și au dat dovadă de persistență infracțională și au folosit mijloace specifice în comiterea faptelor.
Rezultă că, inculpații și s-au deplasat din orașul B, în municipiul B cu un autoturism, au supravegheat zona în care erau amplasate bancomate, și în timp ce unul asigura paza din autoturism, celălalt mergea la bancomat și prin folosirea fără drept a unor carduri contrafăcute sustrăgea sume de bani din conturile bancare. Inculpații au folosit un număr de 159 de carduri contrafăcute (falsificate).
Chiar dacă nu au antecedente penale, inculpații și au un potențial infracțional ridicat, dispuși la comiterea unor infracțiuni similare. inculpaților rezultă din chiar modul de organizare și ducere la îndeplinire a infracțiunilor comise.
Susținerea inculpaților și că au fost sinceri pe parcursul procesului penal este contrazisă de probele administrate în cauză.
Este adevărat, că prinși cu cardurile falsificate asupra lor inculpații au recunoscut că au folosit acele carduri falsificate și astfel au sustras bani din mai multe bancomate însă nu au explicat proveniența acelor carduri și modul în care au ajuns în posesia lor.
Având în vedere aceste considerente, Tribunalul a apreciat corect că cererile inculpaților și de liberarea provizorie sub control judiciar nu sunt fondate fiind respinse ca atare cu consecința menținerii arestării preventive a acestora.
Așa fiind, văzând și dispozițiile art. 38515pct. 2 lit. a Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul inculpaților, menținând hotărârea recurată ca temeinică și legală.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații (CNP:-, fiul lui și, născut la data de 28.12.1982 în B, domiciliat în B,-, județul B, în prezent deținut în Penitenciarul Brăila ) și (CNP:-, fiul lui și, născut la data de 29.05.1976 în B, domiciliat în B,-, scara A, etaj 3, apartament 7, județul B, în prezent deținut în Penitenciarul Brăila ) și împotriva încheierii de ședință din 03.11.2008, pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Brăila.
În baza art.192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe fiecare recurent-inculpat la plata a câte 40 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 7.11.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
2 ex./2 decembrie 2008,
Fond:
Președinte:Mariana GhenaJudecători:Mariana Ghena, Dumitru Petruș, Ion Avram