Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 68/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 68

Ședința publică de la 10 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Cenușă

JUDECĂTOR 2: Claudia Susanu

JUDECĂTOR 3: Daniela Dumitrescu

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat prin procuror

Pe rol judecarea recursului penal avand ca obiect "mentinere masura de arestare preventiva", formulat deinculpatul, fiul lui si, nascut la 14.11.1968 - detinut in Arestul IPJ V, impotriva incheierii de sedinta din 07.10.2008 pronuntata de Tribunalul Vaslui in dosarul penal nr-.

La apelul nominal facut in sedinta publica, se prezinta inculpatul recurent asistat de av., aparator desemnat din oficiu de catre Baroul d e Avocati I, cu delegatie la dosar.

Procedura de citare este legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care;

Interpelat de catre instanta, inculpatul recurent sustine ca isi mentine recursul declarat și nu mai are cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul in sustinerea recursului formulat de inculpat.

Av. avand cuvantul pentru inculpat, solicita admiterea recursului formulat de acesta impotriva incheierii Tribunalului Vaslui prin care s-a mentinut masura arestarii preventive. Considera ca, la momentul de față, inculpatul nu mai prezinta pericol pentru ordinea publica, avand in vedere si faptul că a recunoscut fapta, este o persoană care nu are antecedente penale. Solicita admiterea recursului. Oficiu neachitat.

Reprezentantul Ministerului Public avand cuvantul, arată că, este vorba de incheierea de sedinta din 07.10.2008 a Tribunalului Vaslui, sunt două infractiuni pentru care inculpatul a fost arestat, viol și incest, săvârșite impotriva fiicei lui, fiica inculpatului avea 12 ani.

Apreciaza ca subzista in continuare temeiurile care au stat la baza luarii masurii arestarii preventive, cele două infractiuni in concurs, sunt deosebit de grave și cu consecinte pe plan social și al ecoului social in comunitatea in care traiește, așa incât, consideră că se impune mentinerea masurii arestarii preventive și solicita respingerea recursului.

Avand ultimul cuvant inculpatul recurent sustine că nu are nimic de spus.

Declarand inchise dezbaterile, instanta lasa cauza in pronuntare.

Ulterior deliberarii,

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra recursului penal de față.

Prin încheierea de ședință din 7 octombrie 2008, Tribunalul Vasluia dispus următoarele:

În baza art. 300 ind. 1 alin. 1 Cod procedură penală constată că măsura arestării preventive luată prin Încheierea nr. 33 din 11.09.2008 a Tribunalului Vaslui, mandat de arestare nr.48/U din 11.09.2008, împotriva inculpatului, CNP -, fiul lui și, născut la data de 14.11.1968 în comuna, județul, V, cetățenie română, studii 4 clase, ocupație -agricultor, fără antecedente penale, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și incest, prev. de art. 197 alin.1, alin.2 lit. ind.1, alin.3 Cod penal și art. 203 Cod penal cu aplic. art. 33 lit.b Cod penal, este legală și temeinică.

În baza art. 300 ind. 1 alin.3 Cod procedură penală, menține starea de arest a inculpatului, măsura urmând a fi verificată în termenul prevăzut de art. 160 ind. b alin.1 Cod procedură penală.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Prin Încheierea nr. 33 din 11.09.2008 Tribunalul Vasluia dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 de zile, reținându-se că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 143 și 148 lit. f Cod procedură penală.

La data de 6 octombrie 2008 Parchetul de pe lângă Tribunalul Vasluia dispus prin rechizitoriu trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și incest, prev. de art. 197 alin.1, alin.2 lit. ind.1, alin.3 Cod penal și art. 203 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. b Cod penal.

Verificând din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată împotriva inculpatului, prima instanța a constatat că din probele administrate în cauză, până la acest moment, respectiv procesul verbal de consemnare a denunțului, declarațiile părții vătămate și documentația medico-legală, toate coroborate cu declarațiile inculpatului care a recunoscut comiterea faptei, rezultă că există indicii temeinice privind săvârșirea de către inculpat a faptelor pentru care acesta a fost trimis în judecată, respectiv cele prevăzute de art. 197 alin.1, alin.2 lit. ind.1, alin.3 Cod penal și art. 203 Cod penal constând în aceea că în cursul lunii februarie 2008, profitând de vârsta fragedă a fiicei sale în vârstă de 12 ani, a întreținut cu aceasta un act sexual normal.

În declarațiile date în cursul urmăririi penale, dar și în fața instanței la momentul discutării propunerii de arestare preventivă inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei.

Față de acestea, prima instanța a constatat că subzistă temeiurile avute în vedere la arestare -cele prevăzute de art. 143 și 148 lit. Cod procedură penală - respectiv există indicii temeinice că inculpatul, a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, condiții în care se impune menținerea stării de arest preventiv.

Pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului rezultă din probatoriul administrat în cauză pentru probarea infracțiunii, urmările produse, din gravitatea faptei și impactul social al acesteia, dar și din starea de neîncredere ce s-ar crea în comunitatea din care inculpatul face parte față de aptitudinea organelor judiciare de a acționa cu fermitate împotriva unei persoane asupra căreia planează bănuiala săvârșirii unei infracțiuni comisă cu violență.

În cazul de față rezonanța faptei, indignarea și dezaprobarea publică vin în condițiile săvârșirii unei infracțiuni asupra unui membru al familiei, care este și de o vârstă fragedă. Prin aceleași aspecte se conturează și pericolul social al faptei care alături de persoana făptuitorului care, după săvârșirea faptei penale a încercat să o ascundă prin amenințări la adresa părții vătămate în sensul de a nu spune nici unei persoane cele întâmplate, stau la baza stabilirii în concret a pericolului pentru ordinea publică. Nu este de neglijat nici modalitatea comiterii faptei, în timp ce partea vătămată dormea, și profitând de vârsta fragedă a minorei.

În termen legal încheierea a fost recurată de inculpat ce a solicitat, în raport de elementele ce caracterizează persoana sa - atitudinea sinceră adoptată și lipsa antecedentelor penale - judecarea în stare de libertate, considerând că la acest moment nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică în sensul art. 148 lit. "f" Cod procedură penală.

Curtea, verificând încheierea recurată și actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, conform dispozițiilor art. 3856alin. ultim Cod procedură penală, constată următoarele:

Inculpatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și incest prev. de art. 197 alin. 1, alin. 2 lit. "b", alin. 3 Cod penal și art. 203 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. "b" Cod penal, fiind trimis în judecată prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui la data de 6 octombrie 2008.

S-a reținut, în fapt, că a întreținut în cursul lunii februarie 2008 un act sexual normal cu fiica sa, minora în vârstă de 12 ani și 4 luni, profitând de vârsta redusă a acesteia.

Fiind investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Vasluia procedat la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului conform art. 3001Cod procedură penală și a apreciat în mod just că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală și art. 148 lit. "f" Cod procedură penală.

Prima instanță a făcut o corectă analiză a probelor arătând în mod expres și pericolul concret pe care l-ar reprezenta punerea în libertate a recurentului pentru ordinea publică.

temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive - existența probelor în sensul art. 143 Cod procedură penală - procesul -verbal de consemnare a denunțului, declarațiile părții vătămate și documentația medico -legală coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului - coroborată cu întrunirea condițiilor prevăzute de art. 148 lit. "f" Cod procedură penală conduc la concluzia că soluția de menținere a arestării preventive a inculpatului este corectă.

Lăsarea în libertate a inculpatului continuă să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică ce rezultă din analiza tuturor datelor oferite de probele administrate în cauză: natura și importanța valorilor presupus lezate, circumstanțele în care se reține că ar fi acționat inculpatul și tulburarea socială cauzată prin săvârșirea faptelor pentru care este cercetat inculpatul, fiind necesară apărarea ordinii publice.

Față de cele expuse anterior, Curtea constată că temeiurile de arestare preventivă nu au dispărut și nici nu s-au modificat, ci sunt actuale, menținerea arestării preventive a inculpatului fiind justificată atât de faptul că temeiurile inițiale sunt fundamentate și operante, cât și de necesitatea asigurării unei bune desfășurări a procesului penal.

Elementele ce caracterizează persoana inculpatului invocate drept criterii în susținerea aprecierii că lăsarea în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică trebuie examinate în contextul tuturor condițiilor ce stau la baza luării măsurii arestării preventive dispusă față de inculpat, condiții ce sunt îndeplinite conform celor prezentate mai sus și justifică privarea de libertate a inculpatului.

Raportat acestor considerente, soluția pronunțată de prima instanță fiind legală și temeinică, în baza art. 38515pct.1 lit. "b" Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 7 oct. 2008 Tribunalului Vaslui, ce va fi menținută.

Potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în care a fost inclus onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu ce va fi avansat din fondurile statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul, deținut in Arestul IPJ V, împotriva încheierii de ședință din 7 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui in dosarul nr-, încheiere pe care o menține.

Obliga pe recurent sa plătească statului suma de 150 lei (RON) cheltuieli judiciare, din care 100 lei (RON) onorariu apărător din oficiu suportat din fondurile statului.

Definitiva.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10 octombrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Grefier

Red.

Tehnored.

2 ex.

22.10.2008

Tribunalul Vaslui:

-

Președinte:Maria Cenușă
Judecători:Maria Cenușă, Claudia Susanu, Daniela Dumitrescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 68/2008. Curtea de Apel Iasi