Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 681/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.681/R/2009
Ședința publică din 04 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Valentin Chitidean JUDECĂTOR 2: Delia Purice
JUDECĂTORI: Valentin Chitidean, Delia Purice, Ioana Cristina președinte secție penală
: - -
GREFIER: -
Direcția Generală a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Cluj, reprezentat prin PROCUROR:
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul, împotriva Încheierii penale din 23 octombrie 2009, pronunțată în dosar nr- al Tribunalul Cluj, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, av., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, av., care solicită acordarea parțială a onorariului avocațial pentru studierea dosarului.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii în libertate a inculpatului, constatând că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă. Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale este lovită de nulitate absolută și prin urmare, toate celelalte acte de urmărire penală sunt la rândul lor lovite de nulitate absolută. Nu s-a întocmit acel proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, există doar un proces verbal de sesizare din oficiu și de declinare a competenței în favoarea DIICOT Activitatea de urmărire penală se desfășoară pornind de la versiunea formulată de organul de urmărire penală, că este trafic de droguri. Se realizează apoi achiziționarea în mod repetat, în 5 rânduri, de către colaboratorul sub acoperire de 5 cantități de canabis, fiecare cu suma de 120 lei, cantitate care ajunge la inspectorul de poliție judiciară Acesta a întocmit procesul-verbal de achiziție, deși cel trebuia să o facă era investigatorul sub acoperire. Nu se arată data, locul unde s-au achiziționat aceste cantități de droguri. Nu conțin mențiuni cu privire la sumele care s-au plătit. Procesele-verbale sunt întocmite de un organ de poliție judiciară necompetent și nu sunt certificate de un procuror. În luna septembrie s-a încercat prinderea în flagrant a inculpatului, când s-a întors de la B, însă nu s-au găsit droguri asupra sa. Din acest motiv, s-a încuviințat efectuarea percheziției domiciliare, însă nici cu acest prilej nu s-au găsit droguri. Încheierea prin care s-a dispus arestarea preventivă este netemeinică deoarece nu există probe că inculpatul a săvârșit infracțiunea de trafic de droguri. În ceea ce privește afirmațiile colaboratorului sub acoperire, acesta a acționat ca un martor anonim, motiv pentru care se impune ca informațiile oferite de acesta să fie consemnate într-o declarație atașată la dosar. Pentru a fi respectat dreptul la apărare, trebuie să aibă posibilitatea de a lua la cunoștință de toate elementele dosarului pentru a le putea combate. Or, lipsa unei declarații face imposibil de combătut acuzațiile aduse de. Depozițiile care conțin afirmații incriminatoare la adresa inculpatului sunt probe obținute ilegal și nu pot fi folosite în procesul penal. Singura persoană care declară că ar fi cumpărat droguri de la inculpat este, care este consumator de droguri și care a avut interesul de a declara în acest sens. Declarațiile au fost date la presiunea organelor de anchetă, astfel încât aceste depoziții constituie probe obținute ilegal și ca atare nu pot fi folosite în procesul penal. În lipsa unor probe sau indicii de vinovăția, arestarea este o măsură nelegală. De asemenea, încheierea este netemeinică întrucât nu mai subzistă niciunul dintre temeiurile arestării preventive. Nu există probe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Cercetările au fost extinse atât asupra lui cât și altor persoane audiate în dosar, însă toate acestea au fost sancționate cu o amendă cu caracter administrativ, condiții în care menținerea în stare de arest a inculpatului este nejustificată.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefundat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. Instanța de fond în mod justificat a constatat că măsura arestării preventive s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale și că temeiurile arestării subzistă în continuare. În ce privește existența indiciilor temeinice de săvârșire a infracțiunii, instanța de fond a statuat corect că există astfel de indicii, între timp inculpatul fiind trimis în judecată. Inițial s-a reținut art.148 lit.d și f pr.pen. însă ulterior situația s-a clarificat, nemaifiind reținut temeiul de la art.148 lit.d pr.pen. Cu privire la temeiul prev.de art.148 lit.f pr.pen. acesta subzistă în continuare, având în vedere perseverența infracțională a inculpatului cu privire la săvârșirea acestui gen de infracțiuni, raportat la modalitatea în care a săvârșit faptele, și numărul de persoane implicate. Inculpatul a reluat activitatea infracțională, fiind condamnat anterior la 3 ani închisoare pentru o infracțiune similară. Există temerea că ar relua această activitate infracțională dacă ar fi pus în libertate, mai ales pentru că activitățile au fost derulate pentru obținerea de venituri suplimentare. Criticile aduse de apărătorul inculpatului exced cadrului procesual în care ne aflăm. Pentru toate aceste motive, solicită respingerea recursului și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Apărătorul inculpatului arată că numai numitul a precizat că a cumpărat droguri de la inculpat, dar a depus la dosar acte că inculpatul i-a vândut acestuia un mixer în valoare foarte mare.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate.
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că Tribunalul Cluj prin încheierea din 23 octombrie 2009 în baza art. 3001din Codul d e procedură penală a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv luată prin încheierea penală nr. 73/C/30.09.2009 a Tribunalului Cluj față de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 30.03.1979, deținut în Arestul IPJ C și a menținut măsura arestului preventiv.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin încheierea penală nr. 73/C/30.09.2009 a Tribunalului Clujs -a dispus arestarea preventivă a inculpatului în temeiul art. 1491raportat la art. 148 lit. d, f din Codul d e procedură penală pe o perioadă de 29 de zile, cu argumentarea că inculpatul a comis din nou o infracțiune cu intenție, pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
S-a reținut că în cursul anului 2009, în baza aceleiași rezoluții infracționale a deținut, consumat și oferit spre vânzare droguri de risc mai multor persoane pe raza municipiului C-
Prin rechizitoriul întocmit la data de 21.10.2009 de procurorii din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj în dosarul nr. 185/D/P/2009, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a și art. 41 alin. 2 din Codul penal. S-a reținut că în cursul anului 2009, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale a vândut și oferit cannabis colaboratorului autorizat cu nume de cod " " și numiților, și și că în cursul aceluiași an a deținut în vederea consumului cannabis, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere fără drept de droguri de risc în vederea consumului prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000.
Potrivit art. 3001din Codul d e procedură penală, după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.
Procedând la această verificare, instanța a constatat că măsura arestului preventiv este legală și temeinic luată prin prisma dispozițiilor art. 1491din Codul d e procedură penală care prevede că această măsură poate fi luată în situația în care sunt îndeplinite cerințele art. 143 și una din situațiile prevăzute de literele a-f ale art. 148 din Codul d e procedură penală.
Conform art. 143 din Codul d e procedură penală măsurile preventive se pot lua dacă sunt probe sau indicii temeinice că o persoană a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. temeinice sunt considerate de art. 681ca existând atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta. Judecătorul care a soluționat propunerea de arestare preventivă a constatat că din procesele verbale încheiate de investigatorul sub acoperire, din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, din rapoartele de constatare tehnico-științifică, din procesul verbal de depistare și din declarațiile martorilor rezultă date ce pot fi considerate indicii temeinice că inculpatul a comis fapta de care este acuzat, ceea ce este real. Ulterior, martorii și învinuiții au fost audiați și de către procuror, indiciile comiterii infracțiunii de trafic de droguri de către inculpat, subzistând.
În ceea ce privește dispozițiile art. 148 lit. f din Codul d e procedură penală, este cert că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc este mai mare de 4 ani închisoare (de la 3 la 15 ani), precum și faptul că din dosarul cauzei rezultă date că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Acesta nu este denotat doar de pericolul social abstract al infracțiunii de trafic de droguri și de cel concret al acestei infracțiuni de trafic de droguri (număr mare de persoane care au primit droguri de la inculpat, mod de câștigare a existenței prin comiterea de infracțiuni de acest gen, infracțiune continuată pe parcursul a mai multor luni) sau de intoleranța opiniei publice vis-a-vis de fenomenul consumului și traficului de droguri, ci mai ales de persistența inculpatului în comiterea acestei infracțiuni. Astfel, acesta știa clar că fusese condamnat inițial la 5 ani închisoare cu executare în detenție de către Tribunalul București pentru activitatea de trafic desfășurată acolo, pedeapsă modificată în final, el ajungând să fie condamnat la 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Dacă în condițiile în care i se acordă clemență de către o instanță și nu se dispune executarea pedepsei în detenție, inculpatul ajunge să fie învinuit de același comportament infracțional, înseamnă că acesta și-a asumat toate consecințele faptelor sale, că este conștient că acestea sunt grave, dar că pentru el primează activitatea legată de droguri - stării de libertate, și atunci există date certe că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Faptul că anterior a mai fost condamnat pentru o infracțiune comisă cu intenție și este învinuit și în prezentul dosar pentru comiterea unei infracțiuni cu intenție nu corespunde situației prevăzute de art. 148 lit. d din Codul d e procedură penală deoarece sentința de condamnare a rămas definitivă. Dispozițiile art. 148 lit. d din Codul d e procedură penală devin aplicabile doar dacă în timp ce era cercetat pentru o infracțiune, comite cu intenție o noua infracțiune. Prin urmare, temeiul de arestare prev. de lit. d avut în vedere de judecătorul care a judecat propunerea de arestare preventivă nu va mai fi luat în considerare, inculpatul rămânând arestat doar în baza art. 148 lit. f din Codul d e procedură penală.
În ceea ce privește invocarea nulității absolute a începerii urmăririi penale (și deci a tuturor actelor subsecvente) pe motiv că actele premergătoare constând în procese verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate, întocmite de o persoană ce nu are calitatea de investigator sub acoperire, nu sunt consemnate într-un proces verbal de genul celui prev. de art. 224 din Codul d e procedură penală și deci nu sunt mijloace de probă, arătăm că ceea ce contează atunci când se începe urmărirea penală nu sunt probele ci doar indiciile că s-a comis o faptă prevăzută de legea penală pentru că însăși urmărirea penală are ca scop obținerea de probe. Dacă aceste procese verbale de transcriere vor fi sau nu luate în considerare ca mijloace de probă urmează ca instanța să stabilească cu ocazia judecării fondului cauzei, în acest moment, judecându-se doar legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv, indiciile de care am amintit mai sus fiind suficiente pentru menținerea acestei măsuri preventive.
Având în vedere cele de mai sus, în temeiul art. 3001din Codul d e procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv, măsură ce a fost menținută.
Împotriva încheierii tribunalului, a declarat recurs inculpatul solicitând casarea acesteia și rejudecând cauza, să se dispună revocarea arestului preventiv cu consecința punerii de îndată în libertate a acestuia, neexistând probe și indicii temeinice care să justifice privarea de libertate a recurentului.
Apărătorul ales al acestuia, a invocat nulitatea absolută a urmăririi penale, învederând că ea se bazează pe probe administrate prin mijloace de probă ilegale iar potrivit art.64 alin.2 proc.pen.mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal.
Pe cale de consecință, apreciază că o măsură atât de drastică în ceea ce privește libertatea individului - cum este arestarea preventivă - nu poate fi dispusă în baza unor probe obținute ilegal, astfel că se impune punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Prin încheierea penală nr.73 din 30 septembrie 2009 a Tribunalului Cluj, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc prev.de art.2 alin.1 din Legea 143/2000 modificată prin Legea 522/2004 cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a pen.; deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept, prev.și ped.de art.4 alin.1 din aceeași lege, ambele cu aplicarea art.33 lit.a pen. reținându-se ca temei al arestării disp.art.148 lit.d și f proc.pen.
În sarcina inculpatului s-a reținut că există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că ar fi comis infracțiunile de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc fără drept pentru consum propriu, prin aceea că în cursul anului 2009, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale a vândut și oferit cannabis colaboratorului autorizat cu nume de cod " " și numiților, și. În cursul anului 2009 în baza aceleiași rezoluții infracționale inculpatul a deținut și a consumat în mod repetat cannabis singur sau împreună cu alte persoane.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție DIICOT-Serviciul Teritorial Cluj din 21 octombrie 2009, inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru aceste infracțiuni, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Cluj la 22 octombrie 2009, sub nr- iar la primul termen de judecată, în camera de consiliu din 23 octombrie 2009, instanța de fond a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive prin prisma disp.art.3001proc.pen.
Cu această ocazie, s-a constatat de către Tribunalul Cluj că luarea măsurii arestării preventive s-a făcut cu respectarea normelor legale prev.de art.136 rap.la art.143 proc.pen.și că în privința recurentului este incident cazul de arestare prev.de art.148 lit.f proc.pen.
Deși inculpatul recurent a negat presupunerea rezonabilă că ar fi comis faptele, probele și indiciile temeinice rezultă din procesele verbale de investigații (35, 51 și 53), rapoartele de constatare tehnico-științifice întocmite de Laboratorul de Analiză și Profil, și din cadrul C, procesele verbale de consemnare a procurării autorizate de droguri, procesele verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor purtate de inculpat, coroborate cu declarațiile martorilor, și, și declarațiile inculpatului.
Stabilirea vinovăției inculpatului recurent urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 cod proc.pen. care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de acesta.(cazul, și Hartley vs UK).
Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată cât și din activitatea infracțională desfășurată de acesta.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestuia la un proces echitabil, el având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Potrivit art.5 pct.1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 23 din Constituția României, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost arestat în vederea aducerii lui în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.
În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO "factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie", măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al CEDO.
De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând "suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune" măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpatului.
În această fază a recursului, instanța nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea administrării probelor de către organele de anchetă și nici de a verifica apărări care țin de fondul cauzei. Până la dovada contrarie, probele administrate de procuror nu pot fi înlăturate de către instanța sesizată cu luarea unei măsuri preventive.
Referitor la admisibilitatea verificării legalității obținerii mijloacelor de probă cu ocazia luării, prelungirii sau menținerii arestării preventive, curtea învederează că în toate aceste proceduri instanța este abilitată să analizeze numai existența indiciilor și a celorlalte condiții prevăzute de lege, neputând face aprecieri asupra legalității obținerii mijloacelor de probă, acesta fiind atributul suveran al instanței de fond cu ocazia judecării cauzei.
Potrivit disp.art.3001alin.3 proc.pen. când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă sau potrivit alin.2 al aceluiași articol, dacă constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat, sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea măsurii arestării preventive.
În cauza de față, nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate și în consecință, ceea ce curtea trebuie să analizeze, sunt temeiurile care au determinat arestarea preventivă și dacă acestea impun sau nu, în continuare, privarea de libertate.
În privința indiciilor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, acestea au fost analizate în mod definitiv la momentul luării și soluționării recursului din 13 octombrie 2009 împotriva măsurii arestului preventiv și nu s-au modificat până la sesizarea instanței prin rechizitoriu și nici până la soluționarea prezentului recurs.
Susținerea curții este justificată în cele ce preced și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din 18 martie 2008), în care se statuează necesitatea detenției raportat la infracțiunile comise de inculpat și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, conform Codului d e procedură penală român, măsurile vizate de art.145 și 1451.
În speța de față, menținerea măsurii arestării preventive a recurentului este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor.
Curtea apreciază că măsura arestării preventive este legal menținută de către prima instanță, în condițiile unui grad ridicat de pericol social al infracțiunilor de care este bănuit inculpatul, urmând a se avea în vedere și aspectul că recurentul mai săvârșise anterior infracțiuni de același gen, punct de vedere concordant cu practica judiciară a instanței supreme.
Față de tulburările aduse relațiilor sociale ca urmare a încălcării repetate de către recurent a normelor care combat infracțiunile de trafic de droguri, instituite prin legi speciale, în mod corect prima instanță a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
Prin prisma acestor împrejurări, curtea apreciază că lăsarea recurentului în libertate în acest moment procesual ar putea influența cercetarea judecătorească.
Măsura arestării se apreciază ca judicioasă și necesară pentru apărarea unui interes public, în sensul că alte măsuri s-a dovedit că nu au fost suficiente pentru a proteja în mod eficient acest interes.
Prin prisma hotărârilor Contrada contra Italiei din 24 august 1998; Labita contra Italiei din 6 aprilie 2004; Calleja contra Maltei din 7 aprilie 2005, în prezenta cauză, s-a dovedit că persistența în timp a motivelor plauzibile că inculpatul este bănuit de comiterea unei infracțiuni, este o condiție pentru menținerea detenției.
Dincolo de aspectul factual, existența motivelor plauzibile de a bănui că recurentul ar fi comis faptele, impune în sensul art.5 paragraf 1 lit.c din Convenția europeana, ca faptele invocate să poată fi, în mod rezonabil, încadrate într-unul din textele Codului penal sau legi speciale, care incriminează anumite tipuri de comportament, ceea ce s-a și realizat în prezentul dosar, infracțiunile imputate recurentului fiind prevăzute în legea specială 143/2000 modificată prin Legea nr.522/2004.
În speța de față, există bănuieli rezonabile în sensul că faptele pentru care este cercetat recurentul, constituiau o infracțiune la momentul în care s-au produs, și al trimiterii în judecată (cauza Wloch contra Poloniei din 19 octombrie 2000).
Prin prisma legislației CEDO s-a dovedit în afara oricărei îndoieli că scopul măsurii arestării recurentului a fost acela de a-l prezenta autorității competente conform art.5 paragraf 3 din CEDO, verificându-se de către instanțe independente și imparțiale, legalitatea măsurii arestării și ulterior menținerea acesteia.(cauza Benham contra Regatului Unit 1996; Jecius contra Lituaniei 2000; Nevmerzhitsky contra Ucrainei 2005).
Contrar celor susținute de recurent prin apărătorul ales și personal, în cauză, sunt îndeplinite condițiile cerute de art.143, 146 și 148 lit.f proc.pen. Tribunalul Cluj apreciind corect asupra necesității menținerii stării de arest a acestuia.
Potrivit art.148 lit.f măsura arestării poate fi luată dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a recurentului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Prima condiție este îndeplinită întrucât infracțiunea de trafic de droguri de risc prev.de art.2 alin.1 din Legea 143/2000 modificată prin Legea 522/2004 cu art.41 alin.2 și 37 lit.a pen.se sancționează cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare.
Referitor la condiția pericolului concret pentru ordinea publică și aceasta este întrunită și rezultă din probele de la dosar.
Temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a recurentului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că liber fiind ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a infracțiunii, precum și de persoana și conduita inculpatului.
Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul său presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp.
De asemenea, obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de Curtea Europeană în interpretarea art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic așa cum am arătat, dreptul recurentului la un proces echitabil, acesta având posibilitatea ca în fața instanței de fond cât și ulterior în căile de atac de a cere și administra probe considerate necesare pentru a proba lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Așa fiind, recursul inculpatului apare ca nefondat și se va respinge conform art.38515pct.1 lit.b proc.pen.
Văzând disp.art.192 alin.2 proc.pen. recurentul va fi obligat să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorar avocațial parțial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, arestat în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 23 octombrie 2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-.
Stabilește în favoarea Baroului de avocați C suma de 50 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorar avocațial parțial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 4 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - -
Red.PD/CA
05.11.2009 -
Jud.fond.
Președinte:Valentin ChitideanJudecători:Valentin Chitidean, Delia Purice, Ioana Cristina
