Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 686/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE Nr. 686/R Dosar nr-
Ședința publică de la 22 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Constanța Mandu C -
JUDECĂTOR 2: Constantin Epure
JUDECĂTOR 3: Gheorghe G
grefier:
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
- - procuror în cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații și împotriva încheierii de ședință din data de 15 2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 3o4 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat, în stare de arest ( deținut în Penitenciarul Codlea ) și recurentul inculpatul, în stare de arest( deținut în Penitenciarul Codlea ) asistați de apărător ales, avocat.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apărătorul ales al recurenților inculpați și reprezentantul Ministerului Public, întrebați fiind, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de soluționare și în temeiul dispozițiilor art. 38513Cod procedură penală acordă părților cuvântul la dezbateri.
Avocatul, apărător al recurenților inculpați și solicită admiterea recursurilor formulate de cei doi inculpați împotriva încheierii de ședință din 15 2008 pronunțată de Tribunalul Covasna, considerând că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri nu mai subzistă.
Arată că temeiurile care au stat la baza arestării preventive pentru cei doi inculpați îl constituie lit. f din art. 148 Cod procedură penală, respectiv pericolul concret pentru ordinea publică.
Consideră că raportat la data săvârșirii faptei de către inculpați, la momentul de față, apreciază că nu se mai poarte vorbi de un pericol concret pentru comunitatea din care provin cei doi.
Consideră că anumite infracțiuni pot surexcita tulburare socială de natură să justifice detenție provizorie, ceea ce s-a întâmplat și în cazul de față, dar apreciază că cei doi inculpați au conștentizat gravitatea faptelor.
Arată că, din păcate, pentru inculpați dintr-o măsură preventivă aceasta s-a transformat într-o măsură punitivă.
Apreciază că timpul rezonabil scurs, respectiv cel prevăzut de art. 5 paragraful 3 din CEDO, din punctul său de vedere, a fost depășit, aceștia fiind arestați preventiv de mai bine de 7 luni.
Solicită a de avea în vedere că aceștia sunt minori, că ar dori să-și continue studiile, că nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, și că beneficiază de prezumția de nevinovăție prevăzută atât de Constituție cât și de CEDO.
Apreciază că sunt suficiente motive ca aceștia să fie judecați în stare de libertate și că acest lucru nu ar impieta cu nimic buna desfășurare a procesului penal, deoarece inculpați s-ar prezenta la fiecare termen de judecată.
Astfel că, solicită admiterea recursurilor formulate de către inculpați, casarea încheierii și judecarea acestora în stare de libertate.
În subsidiar, solicită să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de nu părăsi localitatea.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursurilor declarate de cei doi inculpați și menținerea încheierii de ședință din data de 15 2008, fiind legală și temeinică.
Apreciază că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă în continuare, fiind îndeplinite cumulativ ambele condiții.
În ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică precizează că infracțiunile săvârșite de inculpați sunt deosebite de grave.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că este arestat preventiv de 7 luni și că și-a dat seama de greșeala făcută, solicitând judecarea sa în stare de libertate pentru ca să fie alături de mama sa.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta săvârșită, solicită judecarea sa în stare de libertate pentru ași continua studiile și a fi alături de familie.
Curtea
Asupra recursurilor penale de fata:
Prin încheierea de ședința din data de 15.09.2008 pronunțata de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, a fost menținuta măsura arestării preventive a inculpaților - și, totodată fiind respinsa cererea acestora de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea unde aceștia locuiesc.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre, prima instanța a reținut ca probele administrate pana in acest moment al procesului penal confirma ca faptele de care sunt acuzați cei doi inculpate ar fi fost săvârșite de aceștia, iar lăsarea lor in libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publica, prin raportare la condițiile si împrejurările în care aceștia ar fi acționat, astfel cum rezulta din actul de inculpare, respectiv pe timp de noapte, in loc public, sub influenta băuturilor alcoolice, având asupra lor o sabie pe care au folosit-o la deposedarea de bunuri fata de părțile vătămate cărora le-au fost provocate leziuni ce le-au pus în pericol viața.
Împotriva acestei hotărâri, inculpații au declarat recurs, solicitând, prin aparitorul desemnat din oficiu, casarea încheierii recurate, iar in cadrul rejudecării, în principal, revocarea măsurii arestării preventive, în subsidiar, înlocuirea acesteia cu una neprivativa de libertate. In motivare, s-a arătat ca nu se mai poate vorbi de pericolul concret pentru ordinea publica în rândul comunității din care provin cei doi inculpate, câtă vreme a trecut o perioada de 7 luni de la data arestării preventive a acestora, fiind depășit termenul rezonabil de care face vorbire CEDO, iar inculpații au conștientizat gravitatea faptelor comise.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate de inculpați, prin apărător, dar văzând și dispozițiile art.3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea reține ca nefondate recursurile declarate in cauza, pentru următoarele considerente:
Astfel, în privința termenului rezonabil, acesta nu a fost depășit, chiar daca cei doi sunt sub puterea unui mandat de arestare preventiva din luna februarie 2008, prin raportare la natura si complexitatea cauzei, cei doi fiind acuzați de săvârșirea unor infracțiuni deosebit de grave, îndreptate atât împotriva vieții, cat si a patrimoniului, cauza nesuferind amânare din cauza organelor judiciare care au manifestat interes în soluționarea acesteia și administrând mare parte din probatoriu.
În privința pericolului pentru ordinea publica, Curtea retine ca susținerile inculpaților, prin apărător, nu au susținere câtă vreme pericolul concret pentru ordinea publica nu poate și nu trebuie sa se raporteze numai la comunitatea din care fac parte cei doi inculpați, ecoul presupuselor fapte de care sunt acuzați cei doi generând un sentiment de insecuritate în rândul opiniei publice ce s-ar accentua în situația in care aceștia ar fi judecați în stare de libertate.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații - și împotriva încheierii de ședința din data de 15.09.2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, pe care o va menține.
Văzând și dispozițiile art.189 si 192 alin.2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
In numele legii
Decide:
În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații - și împotriva încheierii de ședința din data de 15.09.2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, pe care o menține.
În baza art.189 Cod procedură penală, dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Brașova sumei de 80 Ron, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu.
În baza art.192 alin.2,4 Cod procedură penală, obliga inculpații - și la plata sumei de 90 Ron fiecare, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în recursurile acestora.
Definitiva.
Pronunțata în ședința publica, azi, 22.09.2008.
Presedinte, Judecator, Judecator,
- C - - - G
grefier,
red- E/1.10.2008
dact. / 1.10.2008/ 4 ex
jud. fond-
Președinte:Alina Constanța ManduJudecători:Alina Constanța Mandu, Constantin Epure, Gheorghe