Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 702/2009. Curtea de Apel Cluj

Comentarii

0

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.702/R/2009

Ședința publică din 11 noiembrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Maria Boer JUDECĂTOR 2: Claudia Ilieș Săndel Macavei

JUDECĂTORI: - -

- -

GREFIER: - -

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Cluj reprezentat prin PROCUROR:

S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpații, împotriva Încheierii penale din 02 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr-, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, av., inculpații și, aflați în stare de arest, asistați de apărător ales, av.N și inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, av., toți avocații din Baroul Cluj, cu delegații la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se se prezintă apărătorii desemnați din oficiu ai inculpaților, av. și, care solicită acordarea parțială a onorariului avocațial pentru studierea dosarului.

Apărătorul inculpatului depune la dosar concluzii scrise pentru a fi avute în vedere la pronunțarea soluției.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursurilor.

Apărătorul inculpatuluisolicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, în principal, să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, casarea încheierii și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului sau înlocuirea acestei măsuri cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea, prev.de art.145 pr.pen.

Încheierea din 02.11.2009 a Tribunalului Cluj, prin care a fost menținută măsura arestului preventiv, este netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente. În primul rând, invocă excepția neregularității sesizării instanței de judecată, respectiv a completului format din judecător ( 7F), iar pe de altă parte temeiurile în baza cărora instanța de fond a dispus menținerea măsurii arestării preventive sunt nefondate.

În susținerea excepției privind nelegala investire a completului de judecată, s-a arătat că în cauza având ca obiect infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată s-au încălcat dispozițiile privind repartizarea aleatorie a dosarului, în sensul că pe parcursul luării în discuție a menținerii arestului preventiv conform art.300/1 pr.pen. și art.300/2 pr.pen. s-au ivit mai multe incidente procedurale, care nu au fost rezolvate în mod corespunzător, dosarul trecând de la un judecător la altul, până când în cele din urmă la data de 29 octombrie 2009, fără să existe o cerere de abținere din partea judecătorului pentru judecata pe fond cauzei, judecătorul a constatat din oficiu că există un incident procedural și l-a soluționat, transmițând dosarul judecătorului, care s-a pronunțat cu privire la menținerea măsurii arestării preventive, deși nu era corect investit.

În dosar s-au luat în discuție atât verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv la primirea dosarului, cu stabilirea completului de judecată care pe perioada vacanței judecătorești era repartizat să se pronunțe conform art.300/1 pr.pen. astfel că întrucât judecătorul care forma completul 3F ce fusese investit cu judecarea cauzei pe fond, se afla în concediu, dosarul a fost trimis la completul 5F care a formulat o cerere de abținere, apoi cauza a fost repartizată completului imediat următor ( 9F), ce de asemenea, a formulat cerere de abținere, după care s-a trimis la completul 8F, compus din judecător, care s-a pronunțat în sensul disp.art.300/1 pr.pen.

Ulterior, la termenul de judecată din 18 august 2009, titularul completului 3F a formulat o cerere de abținere, care a fost admisă, cauza fiind repartizată completului 5F, compusă din judecător, care la 8 septembrie 2009 se afla în concediu de odihnă, cauza fiind amânată de judecătorul de serviciu pentru 6 octombrie 2009, când judecătorul a trimis dosarul completului 8F, judecător, însă aceasta a considerat că completul 5F era competent să se pronunțe în cauză. Ulterior, d-na judecător, ca și complet imediat următor completului 5F, a constatat că judecătorul era incompatibil să se pronunțe în cauză întrucât soluționase propunerea de arestare preventivă și mai mult, avea o cerere de abținere formulată anterior în dosar, la momentul primirii acestuia și astfel a repartizat cauza completului imediat următor, deși completul compus din d-na judecător a fost legal investit la momentul abținerii formulată inițial de completul 9F la data de 23 iulie 2009.

Invocă nulitatea absolută a încheierii din 02.11.2009, solicitând, pe cale de consecință, a se constata încetarea de drept a măsurii arestării preventive conform art.140 alin.1 lit.a pr.pen. măsură ce a încetat la 07.11.2009.

Măsura arestării preventive s-a luat față de inculpat, apreciindu-se că sunt incidente cazurile prev.de art.148 lit.b,e și f pr.pen. Nu se poate reține temeiul prev.de art.148 lit.b pr.pen. cât timp nu se individualizează în concret activitatea fiecărui membru al grupului infracțional. În considerentele hotărârii atacate se face o relatare pe larg a motivelor care au dus la încadrarea comportamentului inculpaților în dispozițiile art.148 lit.b pr.pen. însă se poate observa că nicăieri nu apare numele inculpatului pe care-l asistă. În ceea ce privește temeiul prev.de art.148 lit.e pr.pen. nu s-a adus nici un argument în vederea reținerii acestui temei. Nu s-a indicat în mod direct vreo declarație a unei persoane vătămate asupra căreia inculpatul să fi exercitat presiuni. Referitor la temeiul prev.de art.148 lit.f pr.pen. consideră că acesta nu este incident în ceea ce privește persoana inculpatului. Nu există la dosar probe certe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Totodată, apreciază că s-a depășit durata unui termen rezonabil de arest preventiv, inculpatul fiind arestat deja de 7 luni de zile, mai exact din 30.03.2009. Orice persoană care se presupune că ar fi comis o faptă prevăzută de legea penală are dreptul de a fi cercetată în stare de libertate, atâta vreme cât nu se face dovada că această stare ar influența în vreun fel buna desfășurare a procesului penal. Dacă se va aprecia că se impune totuși luarea unei măsuri preventive față de inculpat, solicită a se face aplicarea art.145 pr.pen. urmând ca inculpatul să respecte obligațiile impuse de instanță.

Apărătorul inculpaților și solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, urmând să se constate încetată măsura arestării preventive. Încheierea prin care s-a pronunțat menținerea măsurii arestării preventive este lovită de nulitate absolută. Susține concluziile formulate de apărătorul inculpatului și arată că legala investire a unui complet de judecată poate fi cenzurată în căi atipice de atac, respectiv în recursul declarat împotriva încheierii de menținere a arestului preventiv. În speță, a fost încălcat principiul repartizării aleatorii a dosarelor. Art.48 lit.a pr.pen. reglementează ca unic motiv de abținere soluționarea propunerii de arestare sau de prelungire. Nu se face distincție între procedura prev.de art.300/1 pr.pen. și fondul cauzei. Apreciază că judecătorul care compune completul 8F era legal investit cu judecarea cauzei, astfel că trebuie să se pronunțe pe starea de arest a inculpaților. Cât timp un judecător nu formulează cerere de abținere și nici nu este recuzat, nu există o modalitate legală ca alt judecător să preia dosarul de la acesta. Se impune restituirea cauzei la instanța de fond pentru legala compunere a instanței, având în vedere că nu se poate vorbi de o legală sesizare a completului. Cu privire la fondul cauzei, arată că nu subzistă temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului. Nu se poate spune că subzistă temeiurile arestării la toți inculpații, instanța de fond având obligația de a motiva în privința fiecărui inculpat în parte, subzistența acestora. Încheierea primei instanțe nu verifică actualitatea temeiurilor prev.la art.148 lit.b și e pr.pen. în privința fiecărui inculpat. Solicită să se aplice legea, care impune desființarea încheierii pentru legala compunere a instanței.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și a se constata că a încetat de drept măsura arestării preventive, având în vedere că judecătorul care s-a pronunțat pe măsura arestului preventiv nu a fost legal investit, pronunțând o încheiere lovită de nulitate, astfel că se impune de îndată punerea în libertate a inculpatului. Arată că judecătorul care compune completul 8F avea două variante, în opinia sa, de a formula cerere de abținere sau de a sesiza conducerea instanței pentru a dispune care complet este în măsură să soluționeze cauza. Nu a procedat astfel, ci a invocat o excepție asupra căreia nu s-a mai pronunțat. În schimb, s-a admis o cerere de abținere, fără a exista la dosar o declarație de abținere. Prin urmare, s-a ajuns să fie investit în mod nelegal un complet, deoarece nefiind formulată o cerere de abținere, nu se putea trimite dosarul la alt complet. Acel complet nu se putea pronunța pe măsura arestării preventive, cât timp nu a fost legal investit de președintele instanței sau de președintele secției penale și nici nu i-a fost repartizată cauza în mod aleatoriu. Apreciază că orice discuție pe fondul cauzei este lipsită de conținut în aceste condiții. Nimeni nu a dorit să onbserve că din multitudinea faptelor descrise în rechizitoriu, rămân o cantitate infirmă în sarcina inculpatului. Nu se observă că majoritatea părților vătămate sunt jucători de noroc, se face abstracție că toate constituirile de părți civile sunt exagerate, că acele împrumuturi nu mai sunt recunoscute. Nu s-a stabilit care sunt acele sume asupra cărora părțile au convenit benevol. S-a încălcat dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare al inculpatului. Inculpatul nu a avut posibilitatea de a da o declarație și de a-și exprima poziția. Nu există argumente pentru a se menține măsura arestării preventive, fiind simple afirmații care nu pot fi avute în vedere după trecerea unui intreval de timp atât de îndelungat. Se poate dispune, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.

Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursurilor declarat de inculpați ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică a încheierii primei instanțe. Instanța de control poate verifica dacă asupra legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive s-a pronunțat o instanță competentă, ceea ce nu este totuna cu completul de judecată. Instanța competentă material este Tribunalul Cluj, care în mod corect s-a pronunțat pe măsura arestării preventive. Se mai poate verifica dacă, completul care s-a pronunțat, a fost legal compus, dintr-un judecător, care era compatibil din punct de vedere al art.46 și urm.pr.pen. Din acest punct de vedere soluția instanței de fond este una legală. Judecătorul a intervenit probabil pe linia atribuțiilor de repartizare aleatorii a dosarelor. A constatat care a fost mersul cauzei de la un complet la altul și a hotărârt că, completul regulat investit este 8F. Legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a fost verificată în interiorul celor 60 zile, prin urmare măsura nu a încetat de drept. Pe fondul cauzei, soluția de menținere este legală și temeinică. Nu a început cercetarea judecătorească, astfel că numai probele administrate în faza de urmărire penală pot fi avute în vedere. Din aceste probe, rezultă că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă în continuare și impun privarea de libertate a inculpaților.Solicită respingerea recursurilor și obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor formulate de apărătorul său ales.

CURTEA

Prin încheierea din 2 noiembrie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj în temeiul art.300²pr.pen. raportat la art.160 pr.pen. s-a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpații:

-, fiul lui și, născut la data de 28.07.1968 în municipiul D, jud.C,. în municipiul D,-, -.1, jud.C, CNP: -,

-, fiul lui și, născut la data de 14.09.1973, în municipiul D, jud.C,. în municipiul D,-, jud.C, CNP: -,

-, fiul lui G și, născut la data de 25.03.1976 în municipiul D, jud.C,. în municipiul D,-, jud.C, CNP: - și,

-, fiul lui G și, născut la data de 09.05.1972, în comuna, jud.C,. în comuna, nr.46, jud.C, CNP: -, toți aflați în stare de arest preventiv în Penitenciarul Gherla, măsură pe care o menține, respingând implicit cererile de înlocuire a acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

În temeiul art.189 pr.pen. raportat la art.171 alin.5 pr.pen. s-a stabilit onorarii avocațiale parțiale din oficiu în sumă de câte 200 lei, onorarii ce s-au suportat din fondurile speciale ale Ministerului Justiției și care s-au avansat către Baroul d e Avocați C, av. pentru asigurarea asistenței juridice inculpatului și av. pentru asigurarea asistenței juridice inculpatului.

În temeiul art.192 alin.3 pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin încheierea penală nr.28/C/2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Clujs -a dispus arestarea preventivă în temeiul art.149¹pr.pen. raportat art.148 alin.1 lit.b,e și f pr.pen. arestarea preventivă a inculpaților:, și pentru o câte o durată de 29 de zile cu începere din data de 30 martie 2009 și până la data de 27 aprilie 2009, fiind emise mandatele de arestare preventivă pe numele acestora cu nr.26/30.03.2009, nr.27/30.03.2009, 28/30.03.2009, 29/30.03.2009 și nr.30/30.03.2009.

Măsura arestării preventive a inculpaților, și a fost prelungită succesiv prin încheierile penale nr.38/C/23.04.2009 pronunțată în dosarul nr-, nr.50/C/26.05.2009, nr.55/C/23.06.2009 pronunțată în dosarul nr- toate ale Tribunalului Cluj iar temeiurile care au stat la baza luării și prelungirii măsurii arestării preventive au fost verificate și confirmate de instanța de control judiciar cu ocazia soluționării recursurilor promovate.

Prin încheierea penală nr.287/02 iulie 2009 pronunțată în dosarul nr- a Tribunalul Cluj, s-a admis cererea formulată de către inculpatul și s-a dispus punerea în libertate sub control judiciar a acestuia, hotărâre ce a fost menținută și de instanța de control, cu ocazia soluționării recursului declarat în cauză.

Prin rechizitoriul parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj cu nr.42D/P/2008 din data de 21 iulie 2009 și înregistrat la data de 21 iulie 2009 pe rolul Tribunalului Cluj sub nr-, s-a dispus în conformitate cu dispozițiile art.262, pct.1, lit."a" pr.pen. trimiterea în judecată în fața acestei instanțe în stare de arest preventiv a inculpaților, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 alin.l și 3 din Legea nr.39/2003, șantaj, prev. de art.194 al.1, cu aplicarea art.41 al.2, art.33 lit.a și art.37 lit.a pen;, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003, șantaj, prev. de art.194 al.1, cu aplicarea art.41 al.2, înșelăciune prev. de art.215 al.1 și 3.pen. cu aplic. art.33 lit.a pen.;, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003, șantaj, prev. de art.194 al.1, cu aplicarea art.41 al.2, art.33 lit.a pen.;, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003, șantaj, prev. de art.194 al.1, cu aplicarea art.41 al.2, art.33 lit.a pen. și înaintarea dosarului potrivit prevederilor art.264 pr.pen. spre competentă soluționare acestei instanțe.

Alături de cei patru inculpați, a mai fost trimis în judecată și inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003, șantaj, prev. de art.194 al.1, cu aplicarea art.41 al.2, înșelăciune prev. de art.215al.1 și 3.pen. cu aplicarea art.33 lit.a pen.

Sub aspectul stării de fapt s-a reținut prin actul de sesizare a instanței că începând cu anul 2006, cei patru cinci inculpați au constituit un grup infracțional organizat, în scopul comiterii infracțiunilor de șantaj, iar în perioada anilor 2004-2009, aceștia, prin amenințări și violențe, le-au obligat pe părțile vătămate, A, A, și martorul, să plătească sume de bani sub formă de dobânzi, în interes propriu sau în interesul celorlalți inculpați, să predea bunuri sau să încheie contracte de vânzare cumpărare asupra unor bunuri. În plus, inculpații și au indus-o în eroare pe partea vătămată cu ocazia încheierii unui contract, deposedând-o în acest fel de o garsonieră și cauzându-i un prejudiciu de 50.000 lei.

Tribunalul Cluja fost sesizat cu soluționarea cauzei la data de 21 iulie 2009, fiind înregistrat sub nr-, în sistem aleatoriu cauza fiind repartizată pentru termenul din 18 august 2009.

Prin încheierea penală fără număr din data de 24 iulie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj în temeiul art.160 pr.pen. raportat la art.300¹alin.3 pr.pen. s-a constatat legalitatea și temenicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații:, și s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a acestora.

Prin încheierea penală fără număr din data de 08 septembrie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj în temeiul art.300²pr.pen. raportat la art.160 pr.pen. s-a constatat legalitatea și temenicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații:, și s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a acestora.

Potrivit dispozițiilor art.300²din Codul d e procedură penală în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive procedând potrivit art. 160, respectiv dacă instanța a constatat că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Când instanța a constatat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive.

Ca urmare, instanța de fond are obligația verificării în temeiul art.300²pr.pen. la un interval de maxim 60 de zile, legalitatea și temeinicia măsurii preventive.

Tribunalul a apreciat că de la data de 08 septembrie 2009, când s-a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv nu au intervenit modificări de natură a impune punerea în libertate a celor 4 inculpați.

Potrivit dispozițiilor art.143 pr.pen. coroborat cu art.148 alin.1 pr.pen. măsura arestării preventive poate fi luată dacă sunt probe sau indicii temeinice care să conducă la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

Verificându-se legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților, la primirea dosarului, instanța a constatat că aceasta este legală și temeinică și subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv dispusă față de cei patru inculpați, respectiv cele prev. de art.143.pr.pen. în sensul că există indicii și chiar probe certe că s-au comis fapte prevăzute de legea penală, acestea conducând și la presupunerea rezonabilă că au fost comise de către inculpați.

Probele amintite constau în declarațiile părților vătămate, ale martorilor, dintre aceștia amintind doar pe, a a, etc, fără pretenții de ierarhizare în funcție de relevanță și utilitate, concluziile raportului de constatare medico-legală ce atestă numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării părții vătămate și transcrierile convorbirilor telefonice fiind relevante în acest sens. Mai amintim procesele verbale de percheziție domiciliară cât și în mediu informatic, procesele verbale de recunoaștere după planșă fotografică, înscrisuri ce atestă tranzacțiile civile perfectate de inculpați.

Toate acestea formează bănuiala rezonabilă că inculpații, și au acordat bani împrumut părților vătămate, percepând dobânzi cât și dobânzi la dobânzi, că datoriile au ajuns astfel din sume modice, exorbitante și că pentru recuperarea lor toți cei trei inculpați, împreună și cu inculpatul au exercitat amenințări și respectiv agresiuni asupra părților vătămate sau ale rudelor sau apropiaților acestora, reușind în acest fel să obțină bani și bunuri de la ele cum ar fi apartamente, autovehicule, aparate electrocasnice sau terenuri.

Fără a face o analiză de detaliu a probatoriului administrat, pentru a nu prejudicia fondul cauzei, și fără a emite judecăți de valoare asupra validității mijloacelor e probă existente în dosarul cauzei și a actelor procesuale și procedurale realizate în faza de urmărire penală, putem spune, fără echivoc, că în cauză există date care formează presupunerea rezonabilă că s-au comis fapte prevăzute de legea penală.

Astfel, există în cauză și temeiurile de arestare prev. de art. 148 lit."b", "e" și "f" pr.pen. deoarece din probele administrate în cauză rezultă că inculpații au contactat de mai multe ori părțile vătămate pentru a se asigura că acestea nu au formulat plângeri sau sesizări la poliție și că nu au dat declarații împotriva lor. De asemenea le-au amenințat pe părțile vătămate pentru a le convinge să renunțe la demersuri de genul celor de mai sus. În cursul lunii octombrie 2008 inculpatul a intrat în magazinul părții vătămate și a început să lovească în jur cu o, distrugând mai multe bunuri cu scopul de aoi ntimida pe partea vătămată, în cursul aceleiași seri ceilalți 3 inculpați sunând partea vătămată și amenințând-o să nu anunțe poliția. În cursul lunii ianuarie 2009 inculpații, și au chemat pe partea vătămată la o întâlnire în cadrul căreia i-au reproșat că ar fi formulat o plângere la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, deși acest lucru nu era adevărat, amenințând-o că dacă vreun membru al grupului va fi arestat din cauza lui, cei rămași liberi îl vor omorî. În data de 18.03.2009 inculpatul a lovit-o partea vătămată pentru că aceasta nu a reușit să-i plătească datoria, provocându-i leziuni ce necesită pentru vindecare 8-9 zile. Inculpatul a depus plângere după acest incident, a cerut protecție, ce i-a și fost asigurată, drept urmare cei patru inculpați au căutat în tot orașul pe cei trei membrii ai familiei persoanei vătămate. De asemenea inculpații au căutat-o și pe partea vătămată pentru a vedea dacă a depus sau nu plângere și pentru a-l determina pe acesta și pe martorul să nu dea declarații împotriva lor. au continuat și după arestarea inculpaților care i-au transmis părții vătămate prin intermediar să cadă la înțelegere pentru a nu avea probleme pe parcurs.

Temeiurile de arestare prev. de art. 148 lit.b și e pr.pen. există atunci când în cauză inculpatul sau inculpații încearcă să zădărnicească, în mod direct sau indirect, aflarea adevărului, prin influențarea vreunei părți sau a unui martor și când inculpatul ori inculpații încearcă prin presiuni ori în alt mod, să realizeze o înțelegere frauduloasă cu partea vătămată. Ori, dispozițiile legale anterior expuse se regăsesc perfect în situațiile mai înainte trecute în revistă.

Este reală împrejurarea că referitor la cazurile de arestare propuse și anume incidența art.148 lit.b și e pr.pen. organul judiciar, în cadrul examinării acestor probleme juridice, nu individualizează la modul expres și pentru fiecare din cei patru inculpați situațiile concrete ce au determinat legale de arestare, însă a descris în concret în ce activități a fost implicat fiecare inculpat în parte, astfel că nu se poate susține că a tratat la modul global măsura arestării preventive. Ca urmare, din actele aflate la dosar rezultă raportat la fiecare dintre cei patru inculpați că aceștia au contactat în mai multe rânduri părțile vătămate, cu scopul de a se asigura dacă acestea au contactat sau nu organele de poliție și dacă au dat declarații precum și conținutul acestora. Mai mult, inculpații au fost interesați de conținutul acestor declarații în așa fel încât acestea să nu fie date împotriva lor și chiar s-au dedat la amenințări inclusiv a membrilor familiilor acestora cu scopul de a le convinge să renunțe la orice fel de sesizări ale organelor abilitate.

Toate aceste acțiuni din partea inculpaților constituie presiuni exercitate asupra părților vătămate și martorilor de către membrii grupului infracțional, pentru a împiedica intervenția organelor judiciare, a zădărnici aflarea adevărului și tragerea inculpaților la răspunderea penală.

Apărarea a invocat că aceste temeiuri de arestare s-ar suprapune peste latura obiectivă a infracțiunii de șantaj. Fără a face o analiză a elementelor constitutive ale acestei infracțiuni, vom conchide că aceasta va reprezenta obiectivul cercetării judecătorești, care va statua până la ce moment se întinde activitatea infracțională a inculpaților, și dacă situațiile arătate anterior se înscriu în această latură obiectivă. Limitându-ne doar la a pipăi fondul, putem spune că în momentul de față la dosarul cauzei, există date în sensul că sunt incidente temeiurile de arestare prev. de art.148 lit."b" și "e" pr.pen.

În ceea ce privește temeiul de arestare prev. de art.148 lit."f" pr.pen. instanța a reținut că pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile de săvârșirea cărora sunt acuzați inculpații sunt mai mari de 4 ani închisoare iar lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.Pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpaților, trebuie observat prin prisma faptului că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcut abstracție de gravitatea faptei, fiind însă imperios necesară și existența unor date și probe care să convingă judecătorul că pentru siguranța publică se impune privarea de libertate a inculpaților, ceea ce face ca aceste noțiuni să nu fie privite izolat, ci interdependent.

Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității. Ori, în speță inculpații sunt cercetați pentru comiterea unor infracțiuni deosebit de grave, gravitatea rezultând nu numai sub aspectul caracterului sancționat de legea penală, ci, mai ales, prin consecințele produse.

Așadar, pericolul concret pe care l-ar reprezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpaților, rezultă, din gravitatea deosebită a faptelor imputate, din modul și mijloacele de comitere a acestora, din împrejurările în care au fost comise.

Ca urmare, apare cu puterea evidenței rezonanța negativă în rândul opiniei publice a comiterii faptelor respective și constând într-o anumită stare de indignare și de dezaprobare publică, reacție care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând o anumită stare de insecuritate socială dacă împotriva unor fapte grave organele de stat nu acționează suficient, că legea nu este aplicată cu hotărâre cunoscut fiind impactul negativ pe care presupusa infracțiune de șantaj s-a derulat pe parcursul a mai multor ani, inculpații semănând o stare de teroare în rândul comunității din municipiul D (fiind cunoscuți ca oameni agresivi și periculoși) acționând în grup și au afectat grav integritatea fizică și psihică a părților vătămate, precum și patrimoniul acestora, prejudiciind grav și încrederea opiniei publice în forțele de ordine atât timp cât aceștia au declarat permanent că au poliția din D "la degetul mic și că nimeni nu le poate face nimic".

Cu privire la aspectele juridice invocate de către inculpați prin apărătorii lor aleși, de a nu se mai menține măsura arestului preventiv luată față de aceștia, cercetarea și judecarea lor în stare de libertate cât și aspectele invocate în subsidiar de a se înlocui măsura arestului preventiv cu o altă măsură neprivativă de libertate constând în obligarea inculpaților de a nu părăsi localitatea C-N sau obligarea de a nu părăsi țara, conform prevederilor art.145 pr.pen și respectiv art.145¹pr.pen. instanța a reținut că acestea nu au suportul juridic necesar pentru a fi admisibile.

Astfel, în speță atât la luarea măsurii arestării preventive cât și la prelungirea măsurii arestării preventive s-a avut în vedere faptul că regula procesului penal este cercetarea inculpatului în stare de libertate, dreptul la libertate fiind garantat atât de normele interne cât și de normele internaționale (Convenția Europeană a Drepturilor Omului) iar arestarea se va putea dispune în condiții strict prevăzute de lege și numai dacă este absolut necesară. Ori, în ceea ce privește situația acestor inculpați, conduita acestora impune menținerea măsurii arestului preventiv și conferă măsurilor obligării de a nu părăsi localitatea sau țara o totală ineficiență în cazul infracțiunilor de trafic de droguri de risc, cu o asemenea arie de desfășurare.

Conform dispozițiilor art.5 paragraful 1 lit."c" din Convenția uropeană a Drepturilor Omului, care face parte integranta din dreptul intern în urma ratificării sale prin Legea nr.30/1994 si prin prisma prevederilor art.20 raportat la art.11 din Constituția României, este permisă restrângerea libertății persoanei, când există motive verosimile pentru a bănui că persoana față de care s-a luat această măsură extremă, a săvârșit o infracțiune și fără a aduce atingere prin această apreciere prezumției de nevinovăție de care se bucură inculpatul, întrucât doar prin hotărârea care se va pronunța în urma administrării tuturor probelor necesare pentru o justă soluționare a cauzei se va stabili nevinovăția sau vinovăția inculpatului în această cauză, motiv pentru care raportat la probele administrate până în acest moment al procesului penal, există motive de bănuială în sensul convenției. Astfel, în speță, există bănuieli rezonabile în sensul că faptele pentru care sunt cercetați inculpații constituie o infracțiune atât în momentul în care s-a produs cât și în momentul trimeterii în judecată.

Lăsarea în libertate a inculpatului ar reprezenta o încurajare a săvârșirii unor fapte similare atât de către inculpați cât și de către persoane care au această tendință, văzând lipsa de fermitate a justiției față de cei bănuiți ca autori a unor astfel de fapte, mai ales că unele măsuri dispuse anterior față de unii inculpați s-au dovedit a fi ineficiente, atât timp cât aceștia au înțeles sa persevereze în acțiuni ilicite, iar într-o asemenea situație, pericolul social concret pentru ordinea publică este mai mult decât evident.

Pericolul pentru ordinea publică rezidă și în însuși pericolul social al faptelor deduse judecății, ținând seama de amploarea fenomenului infracțional prezent în societatea românească, opinia publică fiind aproape zilnic informată prin mass-media cu privire la proliferarea faptelor de acest gen, în medii sociale dintre cele mai diverse.

Apreciază că la acest moment procesual, anterior declanșării cercetării judecătorești și ascultării inculpaților, sub rezerva substanței dreptului procesual consacrat de art.70 al.2 pr.pen. nu este oportună revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive, și pentru că, față de datele relevate mai sus, există posibilitatea ca inculpații să încerce să determine părțile vătămate cât și martorii să își schimbe declarațiile într-o turnură favorabilă lor. Este real faptul că nu li s-a putut reține culpa inculpaților pentru faptul că deși se află în stare de arest preventiv de aproximativ 218 de zile și respectiv de aproximativ 4 luni de zile de când a fost remis instanței prezentul dosar potrivit dispozițiilor legale în materie (21 iulie 2009) în vederea cercetării judecătorești până în acest moment procesual încă nu această fază procesuală nu s-a declanșat însă apreciază că cel puțin acestui complet de judecată VII F investit la data de 29 octombrie 2009, nu i se poate imputa de nici o manieră tergiversarea sub nici un aspect soluționarea cauzei cu celeritate și implicit a respectării atât a dreptului la apărare cât și a dreptului la un proces echitabil expres prevăzut de art.6 și, implicit a principiului egalității armelor, de care beneficiază orice persoană căreia i se aduc acuzații în materie penală că asupra acesteia planează acuzația comiterii unei fapte penale.

Astfel, având în vedere infracțiunile pentru care inculpații sunt cercetați, și rezonanța unor fapte de acest gen, numărul de aproximativ 4 luni de zile de arest al acestora, scurs de la data remiterii dosarului instanței de judecată în vederea declanșării cercetării judecătorești nu se va putea considera că s-ar putea pune în discuție atingerea punctului critic în ceea ce privește termenul rezonabil de soluționare a cauzei și ca urmare, inculpații să fie cercetați în stare de libertate, aspecte susținute de apărătorii aleși ai inculpaților.

Este adevărat că măsura arestării preventive nu trebuie să se transforme în pedeapsă și că orice cauză trebuie să fie soluționată într-un termen rezonabil, și tocmai pentru aceste considerente legiuitorul a prevăzut că în faza de judecată această măsură încetează de drept când a fost atins jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea care face obiectul învinuirii.

După cum se poate observa, nici legiuitorul nu a stabilit un anumit termen care se poate considera ca fiind termen rezonabil, acesta stabilind doar limitele maxime care nu pot fi depășite, rezonabilitatea termenului urmând să fie apreciată în funcție de complexitatea fiecărei cauze.

De asemenea nici faptul că inculpații au familii constituite și sunt întreținătorii acestora, nu reprezintă în sine un temei pentru punerea în libertate a acestora. Desigur, așa cum s-a arătat și în practica, un inculpat care are o familie este mai puțin vulnerabil în fața tentațiilor din sfera ilicitului penal, fiind mai ancorat de valorile tradiționale ale societății, însă mersul anchetei penale în acest moment, nu justifică, în scopul aflării adevărului, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură preventivă mai puțin severă.

Mai mult, instanța a apreciat că în cadrul verificării periodice a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive nu trebuie omise dispozițiile art.136 alin.8 pr.pen. referitoare la scopul măsurii arestării preventive, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, viața, antecedentele și alte situații privind persoana față de care a fost luată măsura. Așadar, implică cercetarea și evaluarea unui complex de date care privesc persoana infractorului, respectiv: starea psihofizică și structura biologică, particularitățile psihice ale persoanei acestuia, ambianța socială, precum și comportarea avută înaintea și după săvârșirea infracțiunii.

Dincolo de considerentele umanitare ce trebuie avute în vedere la alegerea unei măsuri preventive de o gravitate extremă, credem că nu există nici un alt argument solid care să justifice nelegalitatea și netemeinicia luării măsurii arestării preventive față de inculpați și implicit a luării unei alte măsuri neprivative de libertate.

Toate aceste temeiuri impun și justifică în continuare privarea de libertate a inculpaților, pentru buna derulare a procesului penal, sens în care, în temeiul art.300²pr.pen. raportat la art.160 pr.pen., instanța a constatat că această măsură a arestării preventive luată față de cei patru inculpați, este legală și temeinică și, pe cale de consecință a menținut-o și a respins- implicit cererile de înlocuire a acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

În ceea ce privește excepțiile invocate de către avocat ales N la care au achiesat și ceilalți avocați aleși ai inculpaților și chiar avocatul ales al părții vătămate prin tutore a, instanța a apreciat că acestea vor putea fi reiterate și în fața instanței de control legal investită cu soluționarea recursurilor declarate de cei patru inculpați aflați în stare de arest preventiv având în vedere că în acest moment procesual acest complet de judecată, VII F investit prin încheierea penală fără număr din data de 29 octombrie 2009 pronunțată de doamna judecător, încheiere care conform normelor procesuale este definitivă, s-a statuat că în momentul de față (29.10.2009) competența soluționării cauzei pe fond revine completului de judecată VII F, ca urmare a reaprecierii dispozițiilor motivate de către președintele completului de judecată V F, domnul judecător prin încheierea din data de 06 octombrie 2009 ca fiind o nouă cerere de abținere a acestuia deși acesta inițial a mai formulat o cerere de abținere la data de 23 iulie 2009 (8), expunându-și motivele de abținere respectiv cazul prevăzut de art.48 alin.1 lit."a" pr.pen. cerere ce a fost admisă motiv pentru care prezenta cauză a fost repartizată unui alt complet de judecată (9,10) iar ulterior un alt complet de judecată a pus în discuția părților procedura verificării legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv, pronunțându-se în acest sens potrivit prevederilor art.160 pr.pen. raportat la art.300¹alin.3 pr.pen.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpații, solicitând casarea încheierii de menținere a măsurii arestării preventive și în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare sau a se constata că măsura arestării preventive a încetat de drept, iar în subsidiar, revocarea ori înlocuirea măsurii arestării preventive, cu punerea în libertate a inculpaților.

În motivarea recursurilor, s-a arătat că judecătorul care s-a pronunțat prin încheierea atacată în sensul disp.art.300/2 pr.pen. nu a fost legal investit pentru soluționarea cauzei, întrucât pe parcursul termenelor procedurale acordate după primirea dosarului la instanța de fond, cauza a trecut de la un complet la altul, ca urmare a incidentelor procedurale intervenite, însă în mod greșit s-a constatat că acesta este judecătorul care trebuie să se pronunțe în cauză, încălcându-se astfel, principiul repartizării aleatorii a cauzelor.

În consecință, acestă situație se încadrează în cazurile prev.de art.385/9 pct.2 și 3.pr.pen. atrăgând nelegalitatea încheierii atacate și cum perioada de 60 de zile pentru care s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a expirat, se impune încetarea de drept a acesteia.

În subsidiar, s-a solicitat revocarea măsurii arestării sau înlocuirea cu altă măsură preventivă, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prev.de art.148 lit.b, e și f pr.pen. respectiv pentru inculpatul nu au fost argumentate în concret temeiurile prev.de lit.b și e, iar art.148 lit.f pr.pen. nu se mai justifică a fi reținut la un interval de 7 luni de la luarea măsurii arestării preventive.

Pentru ceilalți inculpați, respectiv și s-a susținut că temeiurile prev.de art.148 lit.b și e pr.pen. nu mai sunt de actualitate, iar instanța de fond nu le-a verificat periodic și de asemenea, nu mai există pericolul concret pentru ordinea publică reținut inițial printre motivele de arestare.

Inculpatul a solicitat revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu altă măsură preventivă, raportat la perioada de timp îndelungată care s-a scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive până în prezent și la condițiile concrete în care faptele s-au săvârșit.

Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că nu este incident niciunul din cazurile de casare prev.de art.385/9 pr.pen. iar menținerea măsurii arestării preventive s-a făcut cu respectarea disp.art.300/2 rap.la art.160/b pr.pen.

În ceea ce privește nelegala investire a completului de judecată, care la data de 2 noiembrie 2009 luat în discuție verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive în dosarul în care inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.7 alin.1 și 3 din Legea 39/2003 și art.194 alin.1 pen. prin rechizitoriul DIICOT Serviciul Teritorial Cluj nr.42/D/P/21 iulie 2009, se constată că acest complet a primit dosarul după soluționarea mai multor incidente procedurale, intervenite atât la momentul aplicării disp.art.300/1 pr.pen. cât și ulterior și nu s-a aflat în nicio situație de incompatibilitate dintre cele prev.de art.48 pr.pen.

Cazul de casare prev.de art.385/9 pct.2 pr.pen. respectiv instanța nu a fost sesizată legal nu este incident, întrucât această situație se referă la instanța de judecată, respectiv judecătorie, tribunal, curte de apel, ori în raport de faptele pentru care inculpații sunt cercetați, sesizarea tribunalului a fost făcută corect, iar aceasta a verificat la primul termen de judecată, conform art.300 pr.pen. regularitatea actului de sesizare.

De asemenea, prin compunerea instanței prev.de art.385/9 pct.3 pr.pen. se înțelege compunerea completului de judecată, respectiv numărul de judecători care trebuie să facă parte dintr-un anume complet, precum și modul de alcătuire a acestuia și, întrucât cauza a fost soluționată de un singur judecător, conform disp.art.54 din Legea nr.304/2004, nici aceste dispoziții nu au fost încălcate, nerespectarea principiului continuității înscris în disp.art.292 alin.2 pr.pen. datorându-se existenței unor cazuri de incompatibilitate soluționate în cursul procesului, conform art.52 pr.pen.

Aspectele de încălcare a Regulamentului de Ordine Interioară aprobat prin Hot.CSM nr.387/2005 cu modificările ulterioare, privind repartizarea aleatorie a cauzelor nu constituie atributul instanțelor judecătorești, ci ale Inspecției Judiciare a CSM, atâta timp cât nu se încadrează între cazurile pentru care se poate face recurs.

Sub aspectul temeiniciei hotărârii atacate, se reține că în mod corect tribunalul a apreciat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au modificat, în sensul că pe lângă dispozițiile prev.de art.143 pr.pen. sunt îndeplinite și cele prev.de art.148 lit.b, e și f pr.pen. și chiar dacă probațiunea a fost administrată deja în cursul urmăririi penale finalizându-se cu trimiterea în judecată a inculpaților, împrejurarea că aceștia au încercat să influențeze pe părțile vătămate prin exercitarea unor amenințări și presiuni, pentru a zădărnici aflarea adevărului, poate constitui în continuare un temei pentru menținerea arestului preventiv, coroborat și cu persistența pericolului pentru ordinea publică pe care faptele deosebit de grave ale inculpaților îl justifică, chiar și după o perioadă de câteva luni de la momentul la care s-a dispus arestarea.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b pr.pen. recursurile declarate în cauză de inculpați vor fi respinse ca nefondate.

Văzând și disp.art.192 alin.2 pr.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, deținuți în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 2 noiembrie 2009 2009 Tribunalului Cluj.

Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 200 lei onorariu partial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Obligă pe inculpați să plătească în favoarea statului suma de câte 250 lei cheltuieli judiciare, din care câte 50 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 11.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

CI/DS, 7 ex.

27.11.2009

Președinte:Maria Boer
Judecători:Maria Boer, Claudia Ilieș Săndel Macavei

Vezi şi alte speţe de drept penal: