Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 720/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 720
Ședința publică de la 11 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Scriminți
JUDECĂTOR 2: Ciubotariu
JUDECĂTOR 3: Otilia Susanu
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea recursului penal, avand ca obiect "mentinere masura de arestare preventiva", declarat deinculpatul -, fiul lui și -, nascut la 13.08.1986 - detinut in Penitenciarul Iași, impotriva incheierii de sedinta din data de 04.11.2009 pronuntata de Tribunalul I, in dosarul penal nr-.
La apelul nominal facut in sedinta publica, se prezinta inculpatul recurent -A asistat de avocat ales.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care;
Interpelat de catre instanta, inculpatul recurent -A precizează că isi mentine recursul declarat si nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul in sustinerea recursului.
Avocat avand cuvantul, sustine că, arestarea preventiva reprezintă o excepție de la regula de bază a desfășurării procesului penal in stare de libertate, legea penală reglementează riguros și limitativ condițiile pentru luarea și menținerea măsurilor preventive în acord cu constituția și jurisprudența CEDO.
Inculpatul este arestat in prezenta cauză in baza art.148 alin.1 lit.f Cod procedura penala, articol care presupune ca pericolul pentru ordinea publica care justifică arestarea preventivă să fie concret și acesta să rezulte fără echivoc din probe certe aflate la dosarul cauzei.
In raport cu art.5 din CEDO și art.23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede in posibilitatea săvârșirii unei noi infractiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea in bune condiții a procesului penal.
In concret, pericolul social potențial se apreciază in raport cu comportamentul inculpatilor, reacția opiniei publice, rezonanța faptelor comise precum și, in cazul unora dintre inculpați, ținându-se seama de funcțiile avute de aceștia la data savarsirii faptelor.
Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și prin starea de neliniște, de sentimentul de insecuritate in rândul societății generată de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infractiuni de o gravitate deosebită sunt cercetate și judecate in stare de libertate.
Art.148 alin.1 lit.f din Codul d e procedura penala mentionează că, dacă sunt intrunite conditiile prevazute in art.143 din același cod și dacă inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa in libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică se poate dispune măsura arestării preventive a inculpatului.
Pericolul concret pentru ordinea publică trebuie constatat in concret și dovedit prin probe, neputând fi prezumat pornind de la gravitatea abstractă a faptei, reflectată in limitele de pedeapsă prevăzute de lege.
Aplecându-se asupra jurisprudenței CEDO, pertinente in materia supusă discuției, prin prisma dispozitiilor art.5.3 din Convenție, se reține că instanța de contencios european, prin Decizia din 10 iunie 2008 in cauza Tase vs. România, a constatat că, in contra cerințelor legii naționale, făcea parte din practica standard a procurorilor români să nu ofere motive concrete pentru o arestare, in special in măsura in care era implicat pretinsul pericol pentru ordinea publică. Curtea a concluzionat anterior că exista o incălcare a articolului 5.1 (c) pentru acel motiv.
Curtea a reiterat că o persoană acuzată de o infracțiune trebuie să fie intotdeauna eliberată in procesul pendinte exceptând cazul in care Statul poate arăta că există motive relevante și suficiente pentru a justifica detenția continuă. Justificarea pentru orice perioadă de detenție, indiferent cât de scurtă, trebuie să fie demonstrată in mod convingător de către autorități. Prelungirea aproape automată a detenției contravine garanțiilor stabilite in art.5.3.
Curtea a constatat că, in cazul prelungirii detenției de mai multe ori, ori prin folosirea aceleiași formule și fără a oferi detalii cu privire la motivele deciziilor sale, prin nefurnizarea unei decizii argumentate care să poată duce la existența unei cercetări atente și publice a administrării actului de justiție, sunt suficiente pentru a permite să se conchidă că, dată fiind lipsa argumentelor concrete din hotărârile tribunalelor de drept intern, prelungirea repetată a detenției incalcă art.5 alin.3 din Convenție.
In istoria CEDO, cu referire la arestarea preventivă a unei persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni, s-a reținut că instanța europeană acceptă faptul că, datorită gravității deosebite și a reacției publicului față de acestea, unele infracțiuni pot determina tulburări sociale, ce pot justifica arestarea preventivă, cel puțin pentru o anumită perioadă de timp. Acest motiv trebuie considerat ca relevant și suficient numai dacă este bazat pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea acuzatului ar determina o tulburare reală a ordinii publice. In plus privarea de libertate va continua să fie legitimă numai dacă ordinea publică va fi pe mai departe amenințată, continuarea privării de libertate neputând fi folosită ca o anticipare a pedepsei cu inchisoarea.
Ori in acest caz nu poate vorbi de un pericol concret pentru ordinea publică, de eventuale tulburări sociale ce ar putea fi provocate de eliberarea inculpatului
Instanța de fond in motivarea incheierii de prelungire a măsurii arestării preventive vorbește de faptele presupuse a fi săvârșite de inculpat, de pericolul social al acestor fapte, de o eventuală rezonanță socială a acestora, precum și de urmările acestor fapte pentru sănătatea publică. Ori acest pericol a fost inclus de legiuitor in incriminarea faptelor și reprezintă pericolul social generic al infractiunii, pericol social care nu are nici o legătură cu pericolul concret pentru ordinea publică reprezentat de inculpat.
Instanta de fond nu a luat in nici un moment in calcul circumstanțele personale ale inculpatului nemotivând in nici un fel respingerea măsurilor preventive alternative la arestarea preventivă limitându-se la a reține că inculpatul reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului așa cum a fost motivat, revocarea măsurii arestării preventive și punerea de indată in libertate a inculpatului, intrucât acesta nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar menținerea in continuare a măsurii arestării preventive este lipsită de temei.
Reprezentantul Ministerului Public avand cuvantul, solicită respingerea recursului ca nefondat. Cât privește pericolul social concret, inculpatul a savarsit mai multe acte materiale, 5 acte materiale, vânzare de droguri, făcând dovada persistenței activității sale. Apreciază incheierea Tribunalului ca fiind legala si temeinica și solicită respingerea recursului.
Avand ultimul cuvant inculpatul recurent -A sustine că, pana la această vârstă nu a mai avut probleme cu poliția, dorește să fie judecat in stare de libertate pentru a-si continua școala de șoferi, el este singurul sprijin al tatălui său, nu se va sustrage de la judecată, dorește să se reintegreze in societate.
Declarand inchise dezbaterile, instanta lasă cauza in pronunțare.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față;
Prin încheierea de ședință din 4 2009, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, în baza art. 300 ind. 2 Cod procedură penală, coroborat cu art. 160 ind. b alin. 1 Cod procedură penală a fost verificată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului A, fiul lui și -, născut la data de 13 august 1986 în I, în prezent aflat în Arestul I, în baza mandatului de arestare preventivă nr. 105/U/2009.
În baza art. 160 ind. b alin. 3 Cod procedură penală s- constatat ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului A și pe cale de consecință a fost menținută starea de arest a acestuia.
În motivarea încheierii s-a subliniat că arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusă prin încheierea de ședință din data de 03.09.2009 și a fost ulterior prelungită cu respectarea dispozițiilor legale, temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri fiind cele înscrise la art. 143 și 148 lit. f
C.P.P.Examinând dispozițiile procesuale relevante, instanța a constatat că una dintre condițiile necesare pentru constatarea legalității și temeiniciei luării măsurii arestării preventive este aceea de exista probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
Examinând aplicabilitatea acestor dispoziții la datele prezentei spețe, prin prisma materialului probator administrat pe tot parcursul urmăririi penale, s-a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat, subzistă și justifică în continuare menținerea acestei măsuri preventive. Astfel, instanțele care au dispus luarea măsurii, prelungirea și ulterior menținerea acesteia au constatat că materialul probator poate fi apreciat ca relevând indicii temeinice care oferă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar putea fi bănuit de săvârșirea faptele pentru care a fost trimis în judecată.
Instanța a constatat că împrejurările concrete ale comiterii infracțiunilor imputate inculpatului, natura și gravitatea sporită a faptelor presupus a fi comise, modalitatea concretă în care se reține că a acționat inculpatul, caracterul repetat al activității infracționale în care se presupune că este implicat inculpatul, importanța valorilor sociale ocrotite de legea penală și cărora li s-a adus atingere prin activitatea infracțională presupus a fi desfășurată de acesta, reieșite din datele oferite de probele administrate (procesele verbale de supraveghere operativă, rapoartele de constatare tehnico-științifică, procesul verbal întocmit cu ocazia interceptării convorbirilor telefonice ale inculpatului, declarațiile martorului, declarația dată de inculpat în cursul cercetării judecătorești în care acesta recunoaște doar unul dintre actele materiale reținute în sarcina sa), până în prezent conduc la concluzia că sunt îndeplinite cerințele impuse de dispozițiile art. 148 lit. ˝f˝ Cod procedură penală, atât sub aspectul cuantumului pedepsei pentru infracțiunile presupus a fi fost săvârșite de acesta, dar, mai ales, pericolului social concret pentru ordinea publică, pericol social care trebuie privit în strânsă corelație cu pericolul pe care îl prezintă ab inițio fapta pentru care este inculpat, prin urmările imediate și mediate ale comiterii de fapte de acest gen pentru membrii societății, prin consecințele nefaste ale proliferării consumului de droguri de risc, având în vedere și recrudescența deosebită a fenomenului traficului de stupefiante, de gravitatea consecințelor săvârșirii acestor fapte asupra victimelor colaterale (potențiali consumatori), toate acestea conducând la concluzia unui pericol social concret al inculpatului prin lăsarea lui în libertate, la scurt timp de la data săvârșirii presupuselor fapte.
Instanța a apreciat, astfel, la acest moment procesual, că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat și nu au încetat (poziția procesuală adoptată de inculpat, în lipsa altor elemente care să se coroboreze cu conduita sa procesuală nefiind de natură să modifice percepția instanței asupra bazei factuale care a determinat luarea măsurii preventive și ulterior menținerea inculpatului în stare de arest preventiv) ci dimpotrivă, subzistă în continuare, astfel că măsura arestării preventive a inculpatului este legală și temeinică, răspunzând exigențelor art. 136 alin. 1 și 8 Cod proc. pen. relative la scopul măsurii și la criteriile de individualizare ale acesteia, la temeiurile legale, așa cum sunt ele prev. de art. 143 și 148 lit.f Cod proc. pen. impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.
În consecință a respins cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen inculpatul alin, invocând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii.
Motivându-și recursul, inculpatul a susținut că în cauză nu sunt întrunite cerințele cumulative impuse de dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală, în sensul că lăsarea sa în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Apărătorul ales al inculpatului a mai precizat că pericolul concret pentru ordinea publică trebuie constatat în concret și dovedit prin probe neputând fi prezumat, pornind de la gravitatea abstractă faptei reflectată numai în limitele de pedeapsă prevăzute de lege.
S-a mai arătat că privarea de libertate a unei persoane este legitimă numai dacă ordinea publică este, pe mai departe amenințată, continuarea privării de libertate nu poate fi folosită ca anticipare a pedepsei cu închisoarea.
În caua de față s-a susținut că nu se poate vorbi de un pericol concret pentru ordinea publică ori de eventuale tulburări sociale ce ar putea fi provocate prin lăsarea în libertate inculpatului -
S-a susținut că încheierea primei instanțe vorbește în motivare despre faptele presupus a fi comise de inculpat, de pericolul social al acestora, de urmările cauzate și de rezonanța socială, fără sublinia pericolul concret care l-ar reprezenta pentru ordinea publică inculpatul din prezenta cauză.
S- omis a fi analizate circumstanțele personale ale inculpatului care ar fi justificat aprecierea că nu prezintă pericol public prin lăsarea în libertate.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii pronunțate și revocarea măsurii arestării preventive.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, constată că încheierea recurată este legală și temeinică.
Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul - Serviciul Teritorial Iași pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, faptă prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 132/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, reținându-se că în perioada mai - septembrie 2009, în baza aceleiași rezoluții infracționale a vândut direct investigatorului acoperit autorizat în cauză sau colaboratorului acestuia, în cinci rânduri, droguri de risc, respectiv canabis.
Împotriva inculpatului - Aaf ost pusă în mișcare acțiunea penală la data de 3 septembrie 2009 și tot atunci acesta a fost reținut.
La data de 4 septembrie 2009, inculpatul a fost audiat de instanța de judecată și s-a dispus arestarea sa preventivă pe o durată de 20 zile.
Măsura preventivă a fost apoi menținută periodic de instanța de judecată.
Așa cum a apreciat și Tribunalul Iași, în cauză sunt indicii și chiar probe temeinice care îndreptățesc aprecierea potrivit căreia, inculpatul a comis o faptă prevăzută de legea penală, sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Pe cale de consecință, în cauză sunt întrunite condițiile cumulative cerute de dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Potrivit CEDO, libertatea individuală este una din valorile fundamentale protejate, iar România a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin Legea nr. 30/1994, așa încât aceasta completează dreptul intern, conform art. 11 și 20 din Constituția României.
În jurisprudența Curții Europene s-a apreciat că faptele care au dat naștere la bănuieli în legătură cu săvârșirea unor fapte incriminate de normele interne nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru justificarea unei condamnări sau chiar pentru a fundamenta o anumită acuzație.
Pericolul social concret trebuie privit nu numai prin prisma gravității infracțiunii cercetate și a valorilor sociale lezate prin comiterea ei, ci și prin prisma stării de neîncredere, care se poate crea în rândul societății civile față de organele care asigură înfăptuirea justiției, atunci când sunt cercetați în stare de libertate inculpații cărora li se rețin în sarcină infracțiuni cu un deosebit impact social, ca în cauza de față.
Pe cale de consecință, pericolul concret creat pentru ordinea publică trebuie înțeles ca reacție colectivă față de anumite stări de lucruri negative, reacție care ar produce perturbații la nivelul respectului față de lege, stimulând temerea colectivă că împotriva unor persoane periculoase cum este și cea din prezenta cauză, organele de stat nu acționează eficient și că legea nu este aplicată cu hotărâre.
Lipsa antecedentelor penale și cantitatea relativ mică a drogurilor valorificate nu reprezintă împrejurări de natură a modifica, ori a înlătura pericolul social concret pe care l-ar prezenta la acest moment lăsarea în libertate a inculpatului; circumstanțele personale ale inculpatului invocate de apărătorul ales în susținerea recursului promovat vor putea fi valorificate la judecata pe fond a cauzei, în situația în care va fi reținută vinovăția inculpatului.
Fiind verificată legalitatea și temeinicia încheierii, urmează ca în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală să fie respins ca nefondat recursul promovat de inculpatul -
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul -A împotriva încheierii de ședință din 04.11.2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, încheiere pe care o menține.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - -
Red.
Tehnored.
02 ex.
16.11.2009
Tribunalul Iași
Jud.
Președinte:Elena ScrimințiJudecători:Elena Scriminți, Ciubotariu, Otilia Susanu
