Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 73/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE PENALĂ Nr. 73
Ședința publică de la 01 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Otilia Susanu
JUDECĂTOR 2: Gabriela Scripcariu
JUDECĂTOR 3: Maria Cenușă
Grefier: - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași - a fost reprezentat prin procuror
Pe rol fiind judecarea cauzei penale, având ca obiect " menținere arestare preventivă", declarate de inculpații recurenți, împotriva încheierii de ședință din data de 12 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul penal nr-.
Conform disp.art.297 din Codul d e procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților, constatându-se că se prezintă în stare de arest preventiv inculpații recurenți, asistați de avocat ales, asistat de avocat ales, și, asistat de avocat ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare, că este al cincilea termen de judecată, că recursul promovat de către inculpați vizează încheierea de ședință din 12 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Iași și, s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Avocat depune la dosar note de concluzii scrise formulate de inculpatul recurent, copii după încheierile de ședință ale Tribunalului Iași din data de: 30 septembrie 2009, 23 decembrie 2009 și 12 ianuarie 2010, autorizație de construcție și proiect pentru emiterea autorizației de construire locuință și trei caracterizări pe numele inculpatului.
Avocat, depune la dosar, pentru inculpatul recurent două caracterizări.
Avocat, depune la dosar, pentru inculpatul recurent, xerocopie certificat de înregistrare, act constitutiv actualizat al SC" " și un certificat de căsătorie, înscrisuri care după semnare și datare de către președintele de complet se atașează la dosarul cauzei.
Avocat solicitând și având cuvântul, învederează instanței ca înainte de a se pune concluzii de fondul cauzei are de formulat o cerere cu privire la amenda dispusă prin încheierea de ședință din 27 ianuarie 2007, urmând ca până la sfârșitul ședinței de judecată să depună înscrisuri pentru a justifica lipsa la acel termen de judecată.
Curtea pune în vedere apărătorului să depună înscrisuri în acest sens urmând ca instanța să se pronunțe cu privire la cererea sa.
Nemaifiind de formulat cereri prealabile, curtea acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocat pentru inculpații recurenți, și, având cuvântul, solicită în baza disp.part.385ind.15 alin.1 pct.2 lit.c Cod procedură penală cu referire la art.385 ind.9 pct.9 Cod procedură penală, admiterea recursului, casarea încheierii recurată și trimiterea dosarului spre rejudecare pentru următoarele considerente.
Lecturând încheiere de ședință atacată a constatat că instanța de judecată amintește doar o singură dată de inculpatul la momentul la care face apelul părților, iar în rest, încheierea abundă în expresii generice, de genul " inculpații au comis fapte grave, lăsarea în libertate a inculpaților, conduita ulterioară faptelor adoptată de unii dintre inculpați, fără a face referiri sau măcar a menționa numele inculpatului, fără a face referire la contribuția concretă a inculpatului la săvârșirea presupusei infracțiuni, sau din ce motive acest inculpat nu ar trebui eliberat, fără a se analiza circumstanțele personale și reale ale inculpatului.
La filele 4 și 5 din încheierea de ședință din data de 23 decembrie 2009, filele ale căror cuprins se regăsesc în integralitate în motivarea încheierii recurate, cu mențiunea faptului că judecătorul de fond pentru a da o notă de originalitate " noii" motivări, pe alocuri a mai schimbat începutul frazelor, a inversat succesiunea propozițiilor, iar acolo unde prima încheiere făcea referiri succinte la unele aspecte fără relevanță, în " noua" motivare, instanța detaliază aceste aspecte cum spuneam nesemnificative pentru cauză.
Susține apărarea că în momentul în care instanța verifică legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive este obligată să expună considerentele ce justifică menținerea acestei măsuri preventive, motivare care să satisfacă exigențele dreptului părții la un proces echitabil, astfel cum a fost definit în jurisprudența CEDO, așa cum s-a arătat în cauza Virgil Ionescu contra României ( hotărârea din 28 iunie 2005). Susține apărarea că " Convenția nu își propune să garanteze drepturile teoretice sau iluzorii, ci drepturile concrete și efective, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr " auzite", adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Astfel art.6 impune " tribunalului" obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și a cererilor de probatoriu ale părților, cu excepția aprecierii pertinenței".
La momentul la care s-a pus în discuție verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, toți apărătorii inculpaților au adus argumente, motivând faptul că nu se mai impune în continuare menținerea arestării preventive, iar instanța de fond, în lumina dispozițiilor CEDO mai sus arătate, avea obligația de a proceda la examinare efectivă a motivelor, ceea ce nu s-a întâmplat, aceasta rezumându-se doar la redarea integrală a altor încheieri, încălcându-se dreptul la un proces echitabil.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat în cauzele Kudoyrov contra Rusiei din 08.11.2005 și Korciugnova contra Rusiei din 8 iunie 2006 " existența unei practici de a prelungi detenția pentru mai mulți deținuți deodată, adică hotărâri judecătorești prin care se prelungea detenția mai multor co-acuzați în același timp, ignorând astfel circumstanțele personale ale fiecărui deținut. Curtea a considerat că această practică este incompatibilă, în sine, cu garanțiile prevăzute de art.5 alin.3 al Convenției, în măsura în care este permisă deținerea continuă a unui grup de persoane fără aprecierea individuală, în fiecare caz în parte, a circumstanțelor fiecărei persoane din grup.
Referitor la starea de pericol solicită a se observa faptul că presupusa faptă a fost comisă la data de 19.04.2009, adică la mai mult de 9 luni de zile de la momentul actual, iar arestarea inculpaților s-a dispus la 4 luni după această dată, ceea ce face ca pericolul social să scadă treptat odată cu trecerea timpului.
Prin prisma bănuială a comiterii faptelor de către inculpați a unor fapte deosebit de grave, deși constituie un factor pertinent, nu legitimează ea o singură o lungă perioadă de detenție preventivă.
Conform întregii jurisprudențe CEDO în cauze cu arestați durata detenției preventive nu trebuie să depășească o perioadă rezonabilă ( Stogmuller contra Austriei, hotărârea din 10.10.1996). Judecătorul este obligat să vegheze la derularea procedurii într-un termen rezonabil, mijloacele alese pentru atingerea acestui rezultat fiind lăsate la latitudinea sa.
Raportat la aceste considerații, la datele cunoscute ale cauzei, solicită instanței să constate că menținerea măsurii arestării preventive nu se mai poate justifica în mod convingător. Argumentul de bază pe starea de pericol pentru ordinea publică și-a epuizat forța de convingere prin însăși trecerea timpului, care atrage în mod inerent o diluare a percepției asupra gravității faptelor imputate, nemaifiind identificate în acest moment elemente concrete care să conducă la concluzia că ordinea publică ar fi efectiv amenințată prin eliberarea inculpaților, mai ales că faptele presupus a fi săvârșite s-au petrecut la data de 19.09.2009.
Cât despre riscurile la care ar putea fi ele expuse persoanele vătămate, ori chiar martorii din cauză, deși nu pot fi excluse, ele sunt totuși virtuale și apte de a fi eliminate, prin impunerea unor obligații conexe, specifice măsurilor restrictive de libertate.
Solicită instanței ca atunci când se va pronunța să aibă în vedere conduita inculpaților, este un tânăr de 23 de ani, este student în anul I la Institutul Teologic, aflat la primul contact cu legea penală, faptul că de la data la care a cunoscut că este cercetat în legătură cu acest incident nu a încercat să se sustragă de la urmărirea penală, în cauză au fost administrate toate mijlocele de probă de care organul de urmărire penală a înțeles să se folosească în dovedirea acuzațiilor, instanța de judecată a fost sesizată cu rechizitoriu, astfel nu se mai poate argumenta menținerea măsurii arestării preventive prin teama instanței de judecată ca odată puși în libertate inculpații vor încerca în vreun mod influențarea martorilor sau împiedicarea bunului mers al judecății.
Pentru motivele prezentate oral și detaliat expuse în scris, pune concluzii de admitere a recursului.
Avocat, având cuvântul cu privire la recursul declarat de inculpatul, susține că primul aspect care îl deranjează în acest dosar se referă la susținerile potrivit cărora acest inculpat a încercat să se sustragă cercetării și urmăririi penale. Această chestiune a fost înserată pentru se crea aparența că sunt îndeplinite condițiile de la 136 alin.1 din Codul d e procedură penal, aceasta fiind una dintre cele două teze care ar justifica luarea unei măsuri preventive. S-a reținut că în momentul reținerii sale acesta tocmai încerca să se depărteze de județul I tocmai pentru a se sustrage cercetărilor. Inculpatul se îndrepta cu un autoturism spre zona de sud a țării, bagajul acestuia conținea mai multe haine, marea majoritate erau ținute estivale adaptate litoralului și avea asupra sa și o sumă de bani. Acestea au fost singurele elemente care au fost considerate ca drept indicii că acesta intenționa să se sustragă cercetării. Tocmai elemente prezentate îl determină să susțină că ipoteza avansată de inculpatul era tocmai ceea prezentată de acesta. Dacă acesta dorea să fugă să se sustragă pentru o perioadă mai lungă de timp, bagajul său nu ar fi conținut doar pantaloni scurți și tricouri. Faptul că avea asupra sa acea sumă de bani, apreciază că este normal în momentul în care pleci în vacanță să ai asupra ta o anumită sumă de bani. S-a omis a se indica o serie de elemente care ar fi fost mai mult decât importante în aprecierea acestei intenții pe care a încercat parchetul să o inducă, referitoare la fuga acestuia de la cercetare. S- omis din orice argumentare faptul că există un proces verbal de interceptare a convorbirilor telefonice și se referă la o convorbire din data de 02.09.2009 ora 10,05 cu puțin timp ca inculpatul să fie reținut, convorbire din care rezultă clar că în momentul în care acesta a aflat că este căutat a dorit să se predea. Nicăieri nu se precizează unde a fost reținut, acesta se afla pe drumul de întoarcere spre I, în momentul în care inculpatul fost descoperit, aspecte care erau foarte importante pentru inculpat.
Instanța nu se află încă în momentul acela în care trebuie să analizeze cauza din punctul de vedere al situației de fapt sub toate aspectele, această etapă urmând a fi mai târziu atunci când se va lua decizie pe fondul cauzei, însă disp.art.143 Cod procedură penală nu lasă posibilitatea instanței ci o obligă să analizeze și din această perspectivă pe baza elementelor aflate la dosar situația de fapt și în ce măsură există probe certe sau indicii temeinice că inculpatul ar fi săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată. Din dosarul de urmărire penală principalele indicii în ceea ce privește o eventuală implicare a inculpatului, în conflictul ce a dus la realizarea acestui dosar constau în plângerea și declarația făcută de și acesta a manifestat în fața organelor de urmărire penală mai multe poziții, relevate în declarația din 24.04.2009, în plângerea din 09.05.2009 și în declarația din 31.08.2009. În declarația inițială partea vătămată declară că s-a oprit la Popasul din Cotnari, a intrat în bar, a băut ceva și a ieșit. După ce a ieșit au apărut niște indivizi pe care nu-i cunoaște și care l-au agresat, nu știe câte persoane l-au agresat și nici nu știu cum se numesc ( declarație se regăsește în volumul I din dosarul de urmărire penală, fila 41). Este de presupus că dacă partea vătămată i-ar fi cunoscut pe agresori și-ar fi adus aminte cine au fost aceștia la doar patru zile de la incident. Solicită a se observa că în aceiași declarația a părții vătămate din 24.04.2009 își aduce aminte de un număr de înmatriculare a unei mașini pe care a văzut-o pe drumul dintre orașul Tg. și. Deci memoria acestuia nu era tocmai în ceață, avea capacitatea de ași aminti lucruri foarte exacte dar nu și numele și fețele celor care l-au agresat. Asta în contextul în care cei aflați în boxă și partea vătămată se cunoșteau dinainte.
Dacă tot a reținut numărul de înmatriculare a unui autoturism pe care nu l-a mai văzut, cu siguranță poți să-ți aduci aminte și figura și fizionomia unei persoane cu care te cunoșteai deja. În plângerea din 09.05.2009 partea vătămată nu menționează cine anume l-ar fi tăiat. Ulterior în declarația din 31.08.2009 după mult timp de la acel incident partea vătămată vine cu forte multe detalii, respectiv menționează și numărul persoanelor care l-au agresat și numele unor persoane care au participat la agresarea sa. Acesta îl recunoaște pe inculpatul și, inculpați care au o situație materială mai bună tocmai pentru a trage niște foloase din modul în care se va desfășura acest proces. Alte detalii care să conducă la concluzia că lucrurile s-au întâmplat așa cum sunt reținute în rechizitoriu și că luarea măsurii arestării a fost justificată și că menținerea acesteia se justifică în momentul de față nu mai există.
Solicită a fi analizată și declarația lui din 04.05.2009 care la scurt timp după desfășurarea evenimentului descrie cu lux de amănute desfășurarea evenimentului dar nu dă nici un nume deși se cunoștea cu o parte din inculpații din boxă. În declarația din 01.09.2009 care a participat în mod nemijlocit la desfășurarea acelui incident contrazice declarațiile date de alte persoane care au participat și cu atât mai mult declarația lui în sensul că acesta contrazice ipoteza blocării drumului în dreptul Popasului Cotnari și vorbește de 7- 8 tineri pe care nu-i cunoaște. Solicită a se avea în vedere că numitul nu este un, este cunoscut cu antecedente penale și cu un comportament agresiv în societate.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta inculpatul dacă ar fi judecat în stare de libertate, solicită se avea în vedere că presupusa faptă a fost comisă la data de 19 aprilie 2009, adică la mai mult de 9 luni de zile de la momentul actual, iar arestarea inculpatului s-a dispus la 4 luni după această dată, ceea ce face ca pericolul social să scadă treptat cu trecerea timpului. Solicită instanței atunci când se va pronunța să aibă în vedere și conduita inculpatului anterior comiterii presupuselor fapte.
Va veni un moment când se va discuta și cu privire la încadrarea juridică. În sprijinul afirmației că acești oameni sunt periculoși pentru ordinea publică se vine chiar cu încadrarea juridică pe care parchetul a dat-o și anume că s-ar fi intenționat uciderea unei persoane prin aplicarea unei lovituri cu sabia. plecând de la ideea că ar fi existat în acel conflict o sabie, conflict la care inculpatul nu a participat, în momentul în care intenționezi să ucizi pe cineva nu-l lovești în mână. Susține că a analizat planșele foto din dosar, respectiv modul în care este dispusă acea tăietură și se poate observa că este lovit brațul și omoplatul deci într-o zonă situată mult sub zona capului. Este un mod de a acționa care nu denotă în nici un caz intenția de suprima viața cuiva ci cel mult de a lovi o persoană.
Pune concluzii de admitere a recursului, casarea încheierii recurată și, reanalizând situația în contextul celor prezentate solicită a se observa că în momentul de față nu sunt întrunite condițiile prev.de art.143 Cod procedură penală în sensul existenței unor probe certe sau indicii temeinice că inculpatul ar fi săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată, că în momentul de față nu putem vorbi de un pericol concret pentru ordinea publică, întrucât acesta a manifestat o atitudine care exclude o asemenea idee. Acel mandat de reținere și modul în care s-a acționat a fost tocmai cu scopul de a crea o aparență în sensul unei încercări de sustragere întrucât acesta a mai discutat la telefon cu privire la intenția de a pleca în vacanță și înainte de a fi reținut. Solicită de asemenea, a se mai avea în vedere că pe numele inculpatului nu a fost emisă niciodată o citație ci s-a emis direct mandat de aducere ceea din punctul său de vedre este un mare abuz.
Avocat, pentru inculpatul, având cuvântul, susține că ne aflăm în fața unui dosar de o banalitate strigătoare la cer, cu o speță în care avem oameni după gratii și care sunt tratați toți la fel.
În primul rând dorește să explice instanței de ce mandatul de arestare emis pe numele lui a încetat de drept la data de 23.12.2009.
La dosarul cauzei există situația particulară a fiecăruia dintre inculpați. În ceea ce-l privește pe inculpatul, solicită a se observa că el a fost arestat în lipsă de către Tribunalul Iași în baza mandatului nr.106/U/ 04.09.2009. Prin acest mandat se menționează faptul că s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o durată de 30 de zile începând cu data punerii în executare a mandatului. La data de 10.11.2009 a fost identificat și reținut inculpatul și adus în fața Curții de Apel din fiind sub incidența mandatului de arestare preventivă nr.106 și a mandatului european nr.43. În data de 26.11.2009 inculpatul a fost preluat din Italia de către autoritățile române și depus în Arestul Direcției Generale a Poliției Municipiului B, iar la data de 27.11. 2009 inculpatul a fost prezentat Tribunalului Iași. Întrucât la termenul de judecată din 07-12.2009 inculpatul nu a fost citat corespunzător, nefiind prezent, în lipsa acestuia s-a discutat despre o eventuală prelungire a măsurii preventive abia în data de 23.12.2009, de fapt s-a verificat măsura arestării preventive abia pe data de 23.12.2009. Între 12.11.2009 și 23 decembrie 2009 au trecut cele 30 de zile în care trebuia verificată starea de arest, apreciind astfel că mandatul lui a încetat de drept la data de 23 decembrie 2009, motiv pentru care nu mai poate fi menținut.
Cu privire la motivele de recurs prev. de art.385 ind.15 alin.1 pct.2 lit.c Cod procedură penală cu referire la art.385 ind.9 pct.9 Cod procedură penală, arată că subscrie în totalitate aspectelor prezentate de colegul său.
În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică, apreciază că în mod greșit instanța de fond a reținut același probatoriu prin care acuzarea a încercat să dovedească vinovăția cu privire la săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina clientului său. Susține apărarea că pericolul concret pentru ordinea publică nu trebuie să reiese din gravitatea faptei sau limitele de pedeapsă care să derive din infracțiunile care au fost reținute în sarcina inculpatului.
Acest pericol concret pentru ordinea publică pe care punerea în libertate a inculpatului ar constitui-o trebuie să fie probat cu date și informații clare, lucru care nu s-a dovedit în acest dosar. Instanța de fond nu a putut să probeze existența pericolului pentru ordinea publică.
În ce privește existența sau subzistența temeiurilor inițiale prev.de art.143 Cod procedură penală, solicită a se observa că măsura arestării preventive a fost dispusă în baza existenței unor indicii temeinice. Într-adevăr măsura arestării preventive este dispusă în funcție de gravitatea faptei reținută în sarcina inculpatului și limita de pedeapsă, însă acest lucru nu este suficient pentru a menține o măsură de arest preventiv pe o durată de timp atât de mare. Jurisprudența CEDO în art.5 pct.3 prevede dreptul inculpatului de a fi liber pe parcursul procesului, aceasta fiind regula sub care se derulează în Uniunea Europeană procesul penal, deci inculpatul trebuie să fie liber să poată avea posibilitatea de a-și susține nevinovăția.
Reiterează cererea de admitere a recursului, casarea încheierii recurată pentru cele trei motive de recurs invocate și, rejudecând să se pronunțe o soluție legală și temeinică.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că motivele de recurs invocate de către apărătorii inculpaților nu pot fi primite, instanța de fond a făcut o evaluare corectă a probatoriului existent în cauză, încheierea recurată fiind legală și temeinică, cei cinci inculpați se găsesc în continuare în situația prevăzută de art.148 lit.f Cod procedură penală atât din perspectiva limitelor de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunile care se rețin în sarcina lor cât și din perspectiva circumstanțelor personale ale acestora.
Apreciază că raportat la subzistența temeiurilor care au determinat arestarea inițială a inculpaților, recursul acestora nu este fondat, solicitând a fi respinse.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile puse de apărătorul ales, susținând că nu este un pericol public pentru societate și solicită să fie judecat în stare de libertate.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită să fie judecat în stare de libertate.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile puse de apărătorul ales.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, având ultimul cuvânt, solicită instanței a dispune judecarea sa în stare de libertate întrucât nu este un pericol pentru ordinea publică.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile puse de apărătorul ales, solicitând instanței a dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea pentru a putea să vină cu dovezi pentru a-și dovedi nevinovăția.
După dezbateri, înainte de terminarea ședinței de judecată, avocat a înaintat prin fax, în xerocopie, notele grefierului de ședință din data de 27.01.2010.
Declarând dezbaterile închise, curtea rămâne în deliberare și în pronunțare.
Ulterior deliberării,
Curtea,
Asupra recursurilor penale de față.
Prin încheierea de ședință din 12.01.2010 Tribunalul Iașia respins cererile formulate de inculpații, și, prin apărătorii aleși având ca obiect înlocuirea măsurii arestării preventive, cu măsura preventivă a obligării de nu părăsi localitatea de domiciliu sau țara.
În baza art. 3002și art. 160 alin. 1 Cod procedură penală, s-a constatat ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive dispusă împotriva inculpaților:, - și.
În baza art. 160 alin. 3 Cod procedură penală a fost menținută măsura arestării preventive a inculpaților:
1., fiul lui și, născut la data de 15.05.1983;
2., fiul lui și, născut la data de 01.09.1978;
3., fiul lui și -, născut la data de 05.07.1981;
4., fiul lui și -, născut la data de 19.11.1987;
5. -, fiul lui și -, născut la data de 23.06.1985;
6., fiul lui G și, născut la data de 08.07.1974, în prezent toți deținuți în Penitenciarul Iași.
În motivarea încheierii s-a subliniat că, potrivit art.160 alin. 1 Cod procedură penală și art.3002din același cod, instanța de judecată este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive.
Conform aliniatului 3 al art. 160 Cod procedură penală, "Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive."
În cauză, analiza probatoriilor administrate în prima etapă procesuală determină concluzia subzistenței, și la acest moment, a temeiurilor de fapt și de drept în baza cărora s-a luat măsura arestării preventive:
- la data de 02.09.2009, pentru inculpații, și, potrivit art. 148 lit. f Cod procedură penală coroborat cu art. 136 alin. 1, 8 și art. 143 Cod procedură penală;
- la data de 03.09.2009, pentru inculpatul, potrivit art. 148 lit. a, f Cod procedură penală, art. 136 alin. 1, 8 și art. 143 Cod procedură penală;
- la data de 04.09.2009, pentru inculpatul, potrivit art. 148 lit. a și f Cod procedură penală coroborat cu art. 136 alin. 1 și art. 143 Cod procedură penală, pentru acesta măsura fiind pusă în executare efectivă la data de 27.11.2009, după cum rezultă din încheierea de ședință aflată la dosarul cauzei.
Astfel, din verificarea probelor dosarului se constată subzistența unor indicii temeinice și suficiente - atât în sensul art. 143 Cod procedură penală cât și în sensul art. 681Cod procedură penală - ce justifică presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi comis faptele grave încriminate de art. 20 Cod penal rap. la art. 174 și art. 175 lit. i Cod penal, art. 217 alin. 1 Cod penal, art. 180 alin. 2 Cod penal și art. 321 alin. 1 Cod penal, pentru care au fost cercetați și trimiși în judecată la data de 16.11.2009 (cinci dintre inculpați în stare de arest preventiv) - constând în aceea că în noaptea de 19/20 aprilie 2009 ar fi participat în mod activ și conjugat la agresarea fizică și psihică a părții vătămate, aflată într-un loc public, respectiv la barul (terasa) Popasului "Cotnari" administrat de învinuitul - consecințele agresiunii fiind deosebit de grave, potrivit actului medico-legal depus la dosar ce atestă că la data examinării de către I victima prezenta o plagă tăiată perete lateral hemitorace stâng de circa 10 cm,plagă tăiată de circa 29 cm pe fața postero-externă braț stâng, interesând toate planurile cu extravazarea fragmentelor osoase, sângerare activă la acest nivel, tumefiere la nivelul gambei drepte, fractura complexă treimea-medie humerus stâng deschisă tip III, secțiune nerv radical stâng, pareză nerv sciatic poplițeu extern, excoriații, tumefacție echimotică - leziuni ce i-au afectat, în chip substanțial, sănătatea și integritatea corporală conform opiniei medicilor specialiști - dar și la agresiunea părții vătămate, aflată în același spațiu public, precum și la distrugerea, cu corpuri contondente deosebit de periculoase (bâte de basse-ball și crose de golf cu capăt metalic) a autoturismului marca "" ce aparține părții vătămate -G, acțiuni ce ar fi fost de natură să genereze și o puternică stare de neliniște în rândul populației.
Între faptele despre care există prezumția că ar fi fost săvârșite de inculpați, unele sunt pedepsite de legea penală cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani (tentativa de omor calificat și ultrajul contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice), fiind satisfăcută cerința de la litera faa rt. art. 148 alin. 1 Cod procedură penală.
Referitor la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpaților, instanța a constatat, pe baza analizei întregului material al dosarului, că și în cursul judecății se menține persistența acestuia - concluzie impusă, între altele, de împrejurările concrete privind derularea faptelor prezumate a fi fost săvârșite de inculpați, de urmările acestora, unele dintre ele fiind deosebit de grave - de sentimentul de insecuritate socială pe care îl generează în rândul colectivității umane săvârșirea unor fapte precum cele deduse judecății, de conduita ulterioară faptelor adoptată de unii dintre inculpați (cum este în cazul lui și care s-au sustras urmării penale, existând la dosar suficiente și serioase dovezi în acest sens), de necesitatea adoptării unei riposte adecvate din partea autorităților statului pentru descurajarea și a altor indivizi de a săvârși fapte penale de natura acelora în discuție, dar și din necesitatea de a spulbera unor astfel de făptuitori credința că pot persista în sfidarea și disprețul legii penale și a regulilor de conviețuire socială.
În privința unora dintre inculpați, instanța a constatat că au existat tendințe clare de a se sustrage de la urmărirea penală (inculpatul ), sau chiar au reușit să se sustragă, cum este cazul inculpatului căutat de organele judiciare la data de 29.08.2009 (fila 151), la 01.09.2009 (fila 146), la 03.09.2009 (fila 155), la 07.09.2009 (filele 152, 154) - acesta fiind plecat din țară încă din 29.08.2009, potrivit afirmațiilor soției acestuia, deci anterior punerii în mișcare a acțiunii penale și luării măsurii arestării preventive față de primii cinci inculpați.
Nu pot fi primite apărările inculpaților și formulate în sensul că nu au urmărit și realizat sustragerea de la ancheta penală, cum nu pot fi primite nici apărările celorlalți inculpați care au reușit distrugerea și alterarea unora dintre probele necesare aflării adevărului în cauză, ori au încercat în mod indirect aflarea adevărului prin influențarea părților și a unora dintre martorii în cauză, cât timp există suficiente date și elemente relevate de materialul dosarului cu privire la aspectele menționate.
Cum s-a arătat și în încheierile de ședință anterioare, împrejurarea că între data comiteri faptelor deduse judecății și data arestării preventive a inculpaților s-a scurs o perioadă îndelungată de timp (circa patru luni de zile), în care aceștia nu au mai săvârșit alte fapte penale, nu poate impune concluzia că lăsarea în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, cât timp ansamblul datelor și elementelor de fapt conturate de probatoriul existent până la acest moment evidențiază persistența acestuia.
Nu poate fi primită nici concluzia că trecerea unei perioade de deținere preventivă de aproximativ 5 luni de zile este de natură a înlătura concluzia persistenței pericolului concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă aceștia în raport cu gravitatea faptelor deduse judecății, cu circumstanțele personale ale fiecăruia dintre ei.
Față de toate aceste aspecte și față de constatarea că luarea, prelungirea și menținerea arestării preventive a inculpaților a fost dispusă cu respectarea reglementărilor din art. 5 paragraful 3 al, a dispozițiilor constituționale și a acelora din legea procesual penală ce stabilesc condițiile de fond și formă în materia arestării preventive a inculpatului în cele două faze procesuale, față și de constatarea că temeiurile care au determinat luarea acestor decizii de către judecător și instanța de judecată nu s-au schimbat până la data pronunțării prezentei soluții - aspect ce nu face posibilă aplicarea în cauză a dispozițiilor din art. 139 alin.1, 2 din Codul d e procedură penală,
Fiind necesar a se asigura desfășurarea judecății cu maximă celeritate, dar și evitarea oricărei situații de natură a le facilita inculpaților posibilitatea influențării în mod direct, ori indirect, părților, martorilor din cauză, ținând seama și de aspectul că, din motive neimputabile instanței nu s-a pășit la cercetarea judecătorească.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs în termen inculpații, și, invocând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii.
În motivarea recursurilor declarate, inculpații, și au susținut, prin apărătorul ales că încheierea pronunțată de prima instanță nu descrie faptele comise de fiecare inculpat în parte; nu este descrisă contribuția inculpatului la săvârșirea unor anumite infracțiuni și nici nu se arată motivele pentru care acesta nu trebuie pus în libertate.
Când a procedat la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive și a dispus menținerea acestei măsuri, prima instanță nu s-a raportat la jurisprudența CEDO care, potrivit art. 6 impune obligația instanțelor de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de probatorii ale părților.
S-a mai precizat că potrivit dispozițiilor art. 5 al. 3 din Convenția greșită practica prelungirii detenției pentru mai mulți co-acuzați, în același timp, ignorând circumstanțele personale ale fiecărui deținut.
Apărătorul inculpaților a mai arătat că fapta presupus a fi comisă de inculpați s-a petrecut cu 9 luni în urmă, iar inculpații au fost arestați la 4 luni de la data respectivă, ceea ce face ca pericolul social concret să scadă pe măsura trecerii timpului.
Durata detenției nu trebuie să depășească acel "termen rezonabil" iar judecătorul este obligat să vegheze la derularea procedurilor, mijloacele de atingere a acestui deziderat fiind lăsate la latitudinea sa.
Prin trecerea timpului, pericolul concret pentru ordinea publică s-a diluat, la fel și percepția asupra gravității faptelor imputate, așa încât, lăsarea inculpaților în libertate nu ar mai fi de natură să amenințe acest obiectiv.
A mai subliniat apărătorul ales că inculpatul este student în anul I la Facultatea de Teologie, are vârsta de 23 ani, este necunoscut cu antecedente penale și nu se mai justifică a fi menținută arestarea preventivă cu privire la el.
În motivarea recursului promovat, inculpatul a susținut prin apărătorul ales că în mod greșit prima instanță a reținut în motivarea încheierii că el ar fi încercat să se sustragă de la cercetări, întemeindu-și încheierea pe disp. art. 136 alin. 1 Cod procedură penală, care ar justifica luarea măsurii arestării preventive. În realitate inculpatul se îndrepta spre litoral având asupra lui haine de vară, ușoare și o sumă de bani. Când a fost descoperit, inculpatul se întorcea spre I, cu scopul de a se preda.
A mai susținut apărătorul inculpatului că în cauză nu sunt indicii temeinice că acesta ar fi săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată. Declarația părții vătămate nu furnizează elemente care să conducă la persoana inculpatului, iar relatările succesive ale vătămatului sunt contradictorii.
În primele declarații partea vătămată nu-și amintește cine au fost agresorii, iar ulterior, după câteva luni îi indică ca fiind autorii faptelor inculpații - și, adică cei cu o situație materială mai bună.
Apărătorul a mai precizat că lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică în condițiile în care, de la săvârșirea faptei au trecut 9 luni, iar de la arestarea inculpaților 4 luni.
S-a mai precizat că la judecarea pe fond a cauzei se vor face discuții și cu privire la încadrarea juridică în condițiile în care victima a fost lovită cu sabia în mână și omoplat, deci nu într-o zonă vitală.
Este clar că făptuitorul a urmărit aplicarea unei lovituri și nicidecum uciderea victimei.
S-a concluzionat că în cauză nu sunt întrunite condițiile cerute de disp. art. 143 Cod procedură penală, în sensul că nu există indicii și nici probe temeinice că inculpatul ar fi comis faptele pentru care a fost trimis în judecată; pe de altă parte, inculpatul nu a încercat să se sustragă de la urmărirea penală, nu a știut că este căutat întrucât nu a primit nicio citație, așa cum era firesc.
În motivarea recursului său, inculpatul a susținut prin apărătorul ales că situația sa diferă de a celorlalți făptuitori; cu privire la persoana sa Tribunalul Iașia dispus arestarea în lipsă, pe o durată de 30 zile începând cu data încarcerării.
A fost arestat de autoritățile judiciare italiene la data de 10.11.2009, în baza mandatului de arestare preventivă nr. 106 și a mandatului european nr. 43. La data de 26.11.2009 a fost preluat de autoritățile române, depus în Arestul Direcției Generale a Poliției Municipiului B, iar pe data de 27.11.2009 a fost prezentat Tribunalului Iași.
Pentru termenul din 7.12.2009 inculpatul nu a fost citat corespunzător, iar măsura arestării preventive a fost discutată abia la data de 23.12.2009.
Apărătorul inculpatului a susținut că în fapt, mandatul de arestare preventivă al clientului său a încetat de drept la data de 23.12.2009, situație în care nu mai putea fi menținută starea arest a acestuia.
A mai precizat apărătorul inculpatului că pericolul concret pentru ordinea publică pe care punerea în libertate a acestuia l-ar constitui trebuie să fie probat cu date și informații certe; acesta nu reiese din gravitatea faptei și din limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta cu privire la care acesta este cercetat. A fost evocată și jurisprudența CEDO care, în art. 5 paragraful 3 care prevede dreptul inculpatului de a fi liber pe parcursul procesului, pentru a-și putea susține și dovedi nevinovăția.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și judecarea inculpatului în stare de libertate.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, constată că încheierea recurată este legală și temeinică.
Inculpații-recurenți au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași nr. 1058/P/16.11.2009 pentru săvârșirea infracțiunilor de: tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174,175 lit. "i" Cod penal; ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal, distrugere prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal și lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal.
Față de inculpatul s-a reținut și starea de recidivă postexecutorie, prev. de art. 37 lit. "b" Cod penal, în care a comis actualul concurs de infracțiuni.
În fapt, s-a reținut că în noaptea de 19/20.04.2009 pe drumul public Tg. - și pe terasa Popasului Turistic " " din Cotnari, inculpații -, și au blocat șoseaua, determinând astfel 13 persoane care circulau cu trei autoturisme spre orașul să oprească în parcarea din fața Popasului Cotnari; după ce bărbații au coborât din acele 3 autoturisme, au fost fugăriți și loviți cu bâte, crose, șurubelnițe și alte obiecte contondente. În acel context, unul dintre agresori a lovit cu o sabie pe partea vătămată - în zona gâtului; victima a parat lovitura cu brațul stâng care i-a fost tăiat pe o lungime de 29 cm. În aceeași împrejurare partea vătămată - a primit lovituri cu o și a fost înțepat cu o șurubelniță în zona hemitoracelui stâng subaxilar; tot atunci părții vătămate -G i-au fost sparte geamurile de la autoturismul S- cu nr. de înmatriculare Y-368- de culoare metalizat, a mai fost spartă luneta, oglinda și a fost înfundată portbagajului.
Faptele comise de inculpați au fost de natură să-i înspăimânte pe cei 9 consumatori, aflați în interiorul barului și alte 5-6 persoane care, văzând amploarea agresiunii au luat-o pe rute ocolitoare.
În cursul urmăririi penale, toți inculpații au refuzat testarea cu aparatul poligraf pentru determinarea comportamentului simulat și au refuzat să facă declarații, prevalându-se de dreptul la tăcere - mai puțin inculpatul.
În cauză s-a administrat un amplu material probator în cursul urmăririi penale și care justifică aprecierea potrivit căreia există indicii temeinice și chiar probe că inculpații au comis fapte prevăzute de legea penală și sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
Așa fiind, în cauză este îndeplinită prima condiție cerută de disp. art. 148 lit. "f" Cod procedură penală.
Din analiza probelor administrate în cauză rezultă că și cea de a II-a condiție cerută de disp. art. 148 lit. "f" Cod procedură penală este îndeplinită și anume aceea vizând pericolul concret creat pentru ordinea publică, prin lăsarea în libertate a fiecăruia din cei 5 inculpați recurenți.
Același material probator administrat relevă că inculpații recurenți au acționat simultan asupra părții vătămate -, așa încât acțiunea fiecăruia s-a completat cu acțiunea celorlalți, existând un deplin acord subiectiv, acțiunile lor reunite au anihilat total puterea de apărare a victimei care a suferit leziuni grave, vindecabile în 90-100 zile îngrijiri medicale.
Din acțiunea unitară și coordonată a agresorilor direcți nu se poate desprinde și analiza separat contribuția fiecăruia, fiind evidentă împrejurarea că fiecare a contribuit la producerea rezultatului mai grav.
Multitudinea și intensitatea loviturilor aplicate victimei, cât și zonele vitale vizate exclud orice apreciere referitoare la inexistența intenției specifice infracțiunii de omor, chiar dacă pentru unii dintre făptuitori ea se manifestă sub forma intenției indirecte.
Participarea tuturor inculpaților recurenți la săvârșirea activităților infracționale rezultă din declarațiile părților vătămate și a celor 9 martori aflați la fața locului.
Din acest motiv, actul de sesizare nu a putut descrie activitatea materială a fiecărui inculpat întrucât ei au acționat împreună iar activitățile lor materiale s-au conjugat și s-au completat.
Față de modul de săvârșire a faptelor: de șase inculpați împreună, pe timp de noapte, înarmați cu obiecte contondente și înțepător tăioase, de natura relațiilor sociale lezate, de urmările produse și de poziția procesuală adoptată în mod corect de prima instanță a apreciat că subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, acestea nu s-au schimbat și se impune a fi menținută această măsură preventivă.
Față de aceleași criterii enumerate: numărul de participanți, respectiv multitudine de inculpați și părți vătămate, precum și a martorilor ce urmează a fi audiați, Curtea constată că nu a fost depășit acel "termen rezonabil" recomandat de jurisprudența CEDO pentru derularea procedurilor judiciare.
Încercarea unora inculpați de a se sustrage de la urmărirea penală ori de la judecată urmează a fi avută în vedere de la prima instanță atunci când va judeca fondul cauzei.
În această fază procesuală, Curtea verifică doar îndeplinirea condițiilor respectarea disp. art. 159 alin. 3,4,5,11 și a art. 3001alin. 3 Cod procedură penală adică dacă temeiurile care au determinat arestarea, impun în continuare privarea de libertate.
Cum aceste temeiuri nu s-au schimbat și nici nu au apărut temeiuri noi care să impună luarea altei măsuri preventive, Curtea constată că încheierea recurată este legală și temeinică.
Celelalte critici referitoare la încadrarea juridică a faptelor și la circumstanțele personale ale inculpaților urmează a fi soluționate și valorizate odată cu soluționarea pe fond a cauzei.
Apărătorul ales al inculpatului a susținut că mandatul de arestare preventivă al acestuia ar fi încetat de drept la data de 23.12.2009, așa încât nu mai putea fi menținută starea de arest în aceste condiții.
Verificând actele aflate la dosar, Curtea constată că această problemă de drept a fost soluționată prin încheierea de ședință pronunțată de Tribunalul Iași la data de 23.12.2009 când a respins ca nefondată cererea formulată de inculpatul prin care a solicitat a se constata ca fiind încetată de drept măsura arestării preventive dispusă prin încheierea de ședință nr. 141 din 04.09.2009 a Tribunalului Iași.
Prin aceeași încheiere din 23.12.2009, Tribunalul Iași, în baza art. 3002Cod procedură penală, raportat la art. 160 indice "b" alin. 1 Cod procedură penală a constatat ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 160 indice "b" alin. 3 Cod procedură penală a fost menținută măsura dispusă împotriva acestui inculpat.
Dispozițiile acestei încheieri au fost menținute prin decizia penală nr. 848/28.12.2009 a Curții de Apel Iași, prin care a fost respins ca nefondat recursul formulat de inculpatul.
Așa fiind, această critică nu va mai fi analizată întrucât pe de o parte a fost lămurită definitiv prin decizia pronunțată de Curtea de Apel Iași iar pe de altă parte, nu formează obiectul prezentei investiri a instanței.
În ceea ce privește pericolul concret creat pentru ordinea publică prin lăsarea în libertate a inculpatului, Curtea constată că acest pericol rezultă din coroborarea următoarelor elemente: gravitatea deosebită a faptelor bănuit a fi fost comise, amploarea activităților ilicite, natura și importanța deosebită a valorilor sociale pretins lezate, modalitatea concretă în care se presupune că s-au desfășurat activitățile infracționale, consecințele grave care s-au produs ori care s-ar fi putut produce, sentimentul de insecuritate socială pe care îl generează în societate săvârșirea faptelor de genul celor presupus comise de inculpat, conduita ulterioară comiterii faptei materializată în părăsirea teritoriului țării, fiind dat în urmărire internațională și arestat în Italia, la data de 10.11.2009.
Pentru toate considerentele expuse, Curtea constată că recursurile promovate de inculpații, sunt nefondate, urmând a fi respinse în baza art. 38515pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite cererea formulată de avocat și în consecință:
Dispune exonerarea de la plata amenzii judiciare de 500 lei.
Respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpații, toți deținuți în Penitenciarul Iași, împotriva încheierii de ședință din 12.01.2010 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, încheiere pe care o menține.
Obligă pe recurenți să plătească statului suma de câte 80 lei (RON) cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 1.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnored.
2 ex.
09.02.2010
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Otilia SusanuJudecători:Otilia Susanu, Gabriela Scripcariu, Maria Cenușă
