Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 731/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 731
Ședința publică din data de 12 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Ioana Nonea
JUDECĂTOR 2: Elena Negulescu
JUDECĂTOR 3: Elena Zăinescu
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații fiul lui și, născut la data de 13 iulie 1979 în prezent aflat în Penitenciarul Ploiești și fiica lui și, născută la data de 27 ianuarie 1951, în prezent aflată în Penitenciarul, împotriva încheierii din Camera de Consiliu pronunțată la data de 05.09.2008 de Tribunalul Prahova în dosarul nr- prin care în baza disp. art. 3001alin. 1 rap. la art. 160 alin. 2.C.P.P. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de cei doi inculpați și în temeiul art. 3001alin. 3.C.P.P. s-a menținut măsura arestării preventive a acestora.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns inculpații și, aflați în stare de arest, ambii asistați de apărători aleși avocat din cadrul Baroului P conform împuternicirii avocațiale nr. 141/05.09.2008 și avocat din Baroul Prahova conform împuternicirii avocațiale nr. 29/12.09.2008 aflate la filele 22 respectiv 23 dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Cu acordul instanței, apărătorii aleși au luat legătura cu inculpații, menționând că nu au cereri prealabile de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, nu are alte cereri de formulat.
Curtea, luând act că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Avocat depune la dosar un set de acte în dovedirea recursurilor și având cuvântul pentru inculpații și precizează că aceștia au declarat recurs împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul Prahova la data de 05.09.2008 prin care s-a menținut starea de arest preventiv a inculpaților potrivit disp. art. 3001rap. la art. 160 alin. 2 Cod proc. penală.
Solicită ca în baza disp. art. 3859pct. 9 și 10 rap. la art. 38515pct. 2 lit. c Cod proc. penală să se admită recursurile, să fie casată încheierea pronunțată de Tribunalul Prahova ca nelegală și netemeinică iar pe fond să se dispună revocarea măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați iar în subsidiar să se admită cererea formulată la fond de înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Sub aspectul legalității hotărârii atacate, se arată că conform Codului d e procedură penală instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor și cererilor formulate de părți, analizând temeinic fiecare aspect și motivându-și temeinic susținerile.
Să se constate că în acest dosar, Tribunalul Prahova nu a analizat și nu a soluționat criticile formulate de inculpați prin apărător, nu a analizat temeinic conținutul rechizitoriului, reținând în mod eronat mai multe aspecte incriminatoare față de aceștia, deși susținerile invocate de instanță în motivarea încheierii nu corespund realității, respectiv situației de fapt.
Apreciază că încheierea se află sub incidența cazului de casare prev. de art. 3859pct. 10 Cod proc. penală, conform căruia în cazul în care instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate, ori asupra unei cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor, această hotărâre este supusă casării.
Solicită instanței să constate că deși în calitate de apărător ales al inculpaților a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive potrivit disp. art. 139 alin. 1 și 3 rap. la art. 145 Cod proc. penală cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, apreciind că aceasta este o măsură justă, eficientă și suficientă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la admiterea sau respingerea cererii și implicit nu a motivat în nici un fel, încălcând astfel drepturile procesuale ale inculpaților, respectiv dreptul acestora de a beneficia de prevederile art. 139 alin. 1 și 3 Cod proc. penală, acela de a fi judecați în stare de libertate, conform de altfel și normelor CEDO și Constituției României.
Sub aspectul temeiurilor de fapt și de drept cu referire la art. 3859pct. 9 și anume "motivarea soluției pronunțate de instanța de judecată constituie o îndatorire fundamentală care înlătură orice aspect discreționar în realizarea justiției" dând astfel părților posibilitatea să își formeze convingerea cu privire la legalitatea și temeinicia soluțiilor adoptate iar instanțelor de control judiciar elementele necesare pentru exercitarea acestui control judecătoresc.
Motivarea înseamnă a demonstra, a pune în evidență datele concrete care folosite ca premise duc la formularea unor concluzii logice. În consecință, simpla formulare a unor concluzii fără indicarea unor aspecte concrete, fără a arăta în ce mod au fost stabilite acele aspecte, sau referirea implicită ori explicită la actele dosarului în general, nu înseamnă a motiva. Lipsa motivării atrage incidența cazului de casare prev. de art. 3859alin. 1 pct. 9 Cod proc. penală.
În susținerea acestei teze se arată că s-a învederat instanței de fond că nu mai există temeiurile inițiale care au stat la baza arestării preventive și nu au apărut nici temeiuri noi care să justifice menținerea măsurii arătând oral și prin concluzii scrise depuse la dosar, că cei doi inculpați au recunoscut comiterea faptelor, au colaborat cu organele de urmărire penală oferind date și informații concrete care au dus la tragerea la răspundere penală a altor persoane implicate în infracțiunea de trafic de persoane.
Se arată că inculpații nu au antecedente penale, că avea contract de muncă cu o societate de construcții din Spania, sens în care au fost depuse și acte la dosar. În ceea ce privește pe inculpata aceasta este pensionată pe caz de boală având o vechime în muncă de 29 de ani.
Instanța de fond la pagina 5 din încheiere reține că "inculpații au recrutat și exploatat sexual în Spania și alte persoane care nu au fost audiate în cauză până la acest moment urmând să se stabilească pe baza actelor de urmărire penale ulterioare întreaga participație și activitate infracțională a inculpaților ".
Această susținere invocată în motivarea încheierii de menținere a stării de arest a inculpaților este neadevărată și se află în contradicție totală cu prevederile din conținutul rechizitoriului în care la pagina 15 se dispune scoaterea de sub urmărire penală a lui și a lui pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane pentru perioada 2007 - 2008.
De altfel prin rechizitoriu s-a reținut față de cei doi perioada infracțională 2002 - 2006 fiind trimiși în judecată pentru faptele săvârșite în acest interval de timp.
În mod eronat Tribunalul Prahovaa motivat menținerea măsurii arestării preventive și de faptul că inculpații se fac vinovați și de exploatarea sexuală a numitei în pofida faptului că în rechizitoriu la pagina 16 această persoană nu este menționată ca parte vătămată, neavând calitatea de parte în procesul penal. Aceasta nu a fost audiată până în faza de urmărire penală.
Cu privire la recrutarea și exploatarea sexuală a lui prezentată de instanța de fond ca o altă victimă a inculpaților și ca un argument în plus al stării de pericol social ce ar putea fi generat de judecarea în stare de libertate a inculpaților, se învederează instanței că aceasta este soția legitimă a lui din anul 2006, iar în rechizitoriu nu este reținută această faptă în sarcina celor doi, nefiind trimiși în judecată pentru traficarea acesteia, acuzația fiind nefondată.
S-a mai reținut în motivarea încheierii atacate că inculpații au săvârșit infracțiunea de trafic de persoane în complicitate cu, G și G, cu toate că în rechizitoriu se stabilise clar scoaterea de sub urmărire penală față de G și G, respectiv disjungerea cauzei față de.
Să se observe că instanța de fond a reținut și s-a consemnat în mod greșit că apărătorul ales al inculpaților avocat ar fi afirmat că ar fi solicitat să se constate legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților, lucru neadevărat din moment ce a depus și a susținut mai multe cereri în fond și în recurs în faza de urmărire penală prin care solicita revocarea acestei măsuri, respectiv înlocuirea ei cu o altă măsură neprivativă de libertate.
Precizează că la pagina 3 încheierii se consemnează foarte lapidar susținerile sale orale prin care afirma că nu mai subzistă temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive și nu există temeiuri noi care să justifice menținerea stării de arest.
Hotărârea primei instanțe nu cuprinde nici o referire cu privire la fapte, la îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege care justifică menținerea arestării preventive sau dacă au apărut elemente noi care să justifice menținerea stării de arest.
Nu s-a motivat în sensul disp. art. 160 Cod proc. penală și art. 136 Cod proc. penală.
Se apreciază că în contextul în care faza de urmărire penală s-a încheiat, inculpații și-au recunoscut participarea la săvârșirea faptelor dând dovadă de atitudine sinceră și colaborând cu organele judiciare în vedere identificării și tragerii la răspundere penală a altor persoane ce desfășoară activități infracționale de trafic de persoane, paginile 12 și 13 din rechizitoriu, nu mai subzistă temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și nici nu au apărut elemente sau temeiuri noi.
Cu privire la starea de pericol social acesta trebuie demonstrat în concret și demonstrat prin probe neputând fi prezumat pornind de la gravitatea abstractă a faptei reflectată în limitele pedepselor prevăzute de lege.
Starea de pericol social există atunci când este posibil să se producă o încălcare a regulilor de conviețuire socială ocrotite la art. 1 din Codul d e proc. penală referitor la persoana, drepturile și libertățile ei ca urmare a activității infractorului posterioară faptei.
Inculpații nu s-au sustras urmăririi penale, nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, au recunoscut și regretă faptele comise, au colaborat benevol cu organele judiciare.
Înainte de a fi urmărit și tras la răspundere penală, inculpatul avea contract de muncă cu o societate de construcții din Spania conform actelor depuse la dosar iar era pensionată pe caz de boală astfel că aprecierea existenței pericolului pentru ordinea publică este nejustificată.
Pericolul pe care l-ar reprezenta pentru societate judecarea în stare de libertate a celor doi inculpați nu se presupune generic așa cum a făcut instanța de fond, ci trebuie dovedit. Instanța de fond a aplicat excesiv și arbitrar art. 148 lit. a și e Cod proc. penală.
Pe de altă parte, riscul sustragerii de la procedurile penale nu se poate măsura prin raportate la severitatea pedepsei pe care o riscă inculpații în caz de condamnare ci trebuie analizat din perspectiva mai multor factori, care sunt legați de personalitatea inculpaților, de conduita socială a acestora, date care demonstrează fără echivoc că acest risc de pericol social nu este de natură să justifice privarea acestora de libertate.
Totodată, nu se mai justifică reținerea unui asemenea caz pentru continuarea stării de arest, persoanele care ar fi putut fi influențate de cei doi inculpați au dat deja declarații și au fost audiați, urmărirea penală fiind terminată. Asigurarea bunei desfășurări a procesului penal se poate face și prin luarea unei măsuri mai blânde, respectiv aceea a obligării de a nu părăsi localitatea, instanța putând să impună inculpaților anumite restricții de natură a asigura buna desfășurare a procesului penal și implicit nedenaturarea adevărului în cauză.
Înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea de a nu părăsi localitatea ar satisface și exigențele art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului potrivit căruia "orice persoană arestată sau reținută are dreptul să fie judecată într-un termen rezonabil și eliberată pe parcursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unor garanții care să asigure prezentarea inculpatului la audieri și la buna desfășurare a procesului penal".
Legea nr. 356/2006 și OUG nr. 60/2006 de modificare a Codului d e procedură penală au scopul de a oferi garanția că persoana față de care se ia măsura nu se va putea sustrage procesului penal și nu va putea împiedica buna desfășurare a acestuia, în condițiile în care inculpatul este obligat să respecte sub sancțiunea art. 145 alin. 2 Cod proc. penală mai multe obligații expres prevăzute de lege și stabilite de organul judiciar.
Legiuitorul statuează că alegea măsurii ce urmează a fi luate se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele penale, apreciază că cea mai potrivită măsură în speța de față care să asigure desfășurarea în bune condiții a procesului penal și împiedicarea sustragerii inculpaților de la judecată este măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
În virtutea principiului constituțional și european al egalității de tratament, în acest dosar un alt inculpat față de care s-a dispus disjungerea cauzei, este cercetat în stare de libertate, beneficiind de liberare sub control judiciar, deși este recidivist.
Față de această situație, privarea de libertate în continuare a celor doi inculpați reprezintă o încălcare a principiului egalității de tratament în fața legii, principiu consfințit de Constituția României și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Cu privire la persoana inculpatului se arată că acesta este căsătorit, având două fetițe și un băiat de 9 ani, adoptat dintr-un centru de plasament. Nu are antecedente penale.
Referitor la inculpata aceasta nu are antecedente penale, este suferindă de hemipareză neurologică dreaptă, deplasare de sistem ventricular, diabet insulino-dependent, afecțiuni de natură psihică pentru care inculpata a fost internată de mai multe ori la Spitalul, conform actelor medicale depuse la dosar. Este pensionată medical prin decizia nr. 20116/1999 a Oficiului de Pensii
Să se constate inculpații au manifestat o atitudine sinceră, au recunoscut și regretă faptele săvârșite, au colaborat cu organele judiciare, oferind date care au condus la identificarea altor persoane implicate în infracțiunea de trafic de persoane. Datorită acestei conduite celor doi inculpați li s-au aplicat prevederile art. 20 alin. 2 din Legea nr. 678/2001.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii pronunțată de Tribunalul Prahova iar pe fond revocarea măsurii arestării preventive și în subsidiar înlocuirea acestei măsuri cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea. Arată că depune la dosar concluzii scrise în motivarea recursurilor.
Avocat având cuvântul pentru cei doi inculpați arată că aceștia sunt arestați din 12.06.2008, perioada de arest este rezonabilă având în vedere că în procesul penal arestarea este excepția iar regula este judecarea în stare de libertate.
Să fie avut în vedere de instanță faptul că aceștia trebuie să beneficieze de egalitatea de tratament cu ceilalți învinuiți din dosar, față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală anume G și G, respectiv disjungerea cauzei față de, recidivist, acesta din urmă beneficiind de măsura liberării sub control judiciar.
Inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție, că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, au fost audiate părțile vătămate și martorii din cauză, față de care inculpații nu au exercitat nici un fel de presiuni.
Dacă instanța consideră că este necesară aplicarea unei măsuri restrictive de libertate să fie aplicată măsura obligării de a nu părăsi localitatea, cu respectarea obligațiilor impuse în acest sens și chiar acceptarea purtării unui dispozitiv electronic.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii din 05.09.2008 pronunțată de instanța de fond și să fie dispusă revocarea măsurii arestării preventive. În subsidiar, se solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea.
Reprezentantul DIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești având cuvântul arată că DIICOT - Biroul Teritorial Prahovaa dispus trimiterea în judecată a inculpaților și, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori, reținându-se că în perioada 2003 - 2006 prin înșelăciune și acte de violență, inculpații au recrutat, transportat și cazat mai multe părți vătămate, unele minore pe care le-au exploatat sexual pe teritoriul Spaniei.
Tribunalul Prahovaa fost sesizat prin rechizitoriu la data de 03.09.2008 și conform disp. art. 3001Cod proc. penală, instanța este datoare să verifice din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive, respectiv la data de 08.09.2008.
Prin încheierea din 05.09.2008 s-a menținut starea de arest preventiv a inculpaților, aceștia formulând recurs împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul Prahova.
În cauză, subzistă temeiurile care au determinat menținerea arestării preventive dispusă de către Tribunalul Prahova. Concluzii de menținere a încheierii instanței de fond și de respingere a recursurilor formulate de cei doi inculpați. Cauza de față privește numai pe acești doi inculpați și.
Inculpatul având ultimul cuvânt solicită admiterea recursului, judecarea sa în stare de libertate, arătând că regretă fapta și precizând că are trei copii minori din care unul adoptat, fiind singurul sprijin al familiei sale.
Inculpata având ultimul cuvânt solicită admiterea recursului și judecarea în stare de libertate. Arată că nepotul său adoptat în vârstă de 9 ani urmează să înceapă școala și are nevoie de sprijin în acest sens.
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față:
În baza actelor si lucrărilor dosarului, constată:
Prin încheierea data in ședința din Camera de Consiliu de la 5 septembrie 2008 in dosarul penal nr- al Tribunalului Prahova, verificându-se din oficiu conf. art. 300/ind. 1 alin 1 rap. la art. 160 alin 2 Cod.pr. pen, - după înregistrarea cauzei, - arestarea preventive a inculpaților si, ambii deținuți in Arestul IPJ P, s-a constatat legalitatea si temeinicia luării măsurii și s-a dispus menținerea acesteia la judecata in prima instanța.
Pentru a hotărî astfel, în esența, s-a reținut ca prin Rechizitoriu nr 10/D/P/2007 întocmit de DICOT- Biroul Teritorial Prahova, aceștia au fost trimiși in judecata pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 12 alin 1 si 2 lit. a si respectiv art. 13 alin 1, 2 si 3, ambele cu aplic art. 20 din Legea nr. 678/2001, art. 41 alin 2 si art. 33 Cod penal, constând in aceea ca in baza unei rezoluții infracționale unice, prin înșelăciune si acte de violenta, in perioada 2003-2006, împreună au recrutat transportat si cazat sase tinere femei( din care trei minore), pe teritoriul Spaniei unde le-ai exploatat sexual.
Parte din actele materiale ar fi fost comise si in complicitate cu alte persoane profitându-se de situația materiala precara a victimelor ademenite fiind sub pretextul oferirii unor locuri de munca pe raza localităților si, in realitate obligându-le sa practice prostituția fie in cluburi de noapte, fie in strada.
S-a apreciat ca, din probele administrate in faza de urmărire penala rezulta presupunerea rezonabila ca cei doi inculpați ar fi comis faptele deduse judecății dar si ca ar fi recrutat si exploatat in aceleași condiții si alte persoane, neaudiate pana in prezent si pentru care se continua cercetările.
S-a constat astfel ca, in cauza sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 146 si art. 148 lit. f.pr.pen, avute in vedere la luarea si prelungirea ulterioara a arestării preventive, deoarece faptele deduse judecății sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de patru ani iar lăsarea acestora in libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publica.
In aprecierea ultimei condiții, s-a avut in vedere asigurarea încrederii societății civile in reacția organelor judiciare fata de anumite stări de fapt negative, ce ar determina o temere colectiva ca împotriva unor infracțiuni grave instituțiile in drept nu ar acționa eficient.
Pe de alta parte, măsura preventiva corespunde art. 136 pr.pen, garantându-se buna desfășurarea procesului penal, întrucât daca inculpații ar fi lăsați in libertate ar exista posibilitatea concreta sa influențeze victimele sau martorii pentru denaturarea realității.
S-a mai observat ca atât arestarea cat si prelungirea acesteia sunt conforme art. 5 pct. 1 lit. c din CEDO, care admit lipsirea de libertate a unei persoane in vedere aducerii in fata autorității competente, daca exista motive verosimile de a bănui ca a săvârșit o infracțiune sau motive temeinice de a crede in necesitatea împiedicării sa comită o infracțiune ori sa fuga după săvârșirea acesteia.
S-a concluzionat că in cauza s-a făcut dovada existentei unor atari motive verosimile, inclusiv in a considera ca inculpații trimiși in judecata ar fi comis infracțiunile reținute in sarcina.
În raport de considerentele expuse s-a apreciat in final ca subzista in continuare temeiurile avute in vedere cu ocazia luării măsurii preventive, justificându-se menținerea acesteia conf. art. 3 ind. 1 alin 3 Cod pr. pen.
Împotriva acestei încheieri, în termenul legal au declarat recursuri coinculpații și, criticând-o pentru nelegalitate și temeinicie.
În principal s-au invocat cazurile de casare prev. de art. 3859alin. 1 pct. 10 și 9 Cod proc. penală, susținându-se că prima instanță nu s-ar fi pronunțat explicit asupra cererii prin care aceștia au solicitat înlocuirea arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, în condițiile art. 139 alin. 1 și 35rap. la art. 145 Cod proc. penală, iar încheierea nu cuprinde motivele concrete pe care se întemeiază soluția, astfel cum impun atât legislația internă, constituțională și procedurală penală, dar și Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, inclusiv jurisprudența CEDO în materie.
În subsidiar, s-a arătat că încheierea atacată este netemeinică, contravenind prezumției de nevinovăție și dreptului inculpatului de a fi judecat în stare de libertate, principii recunoscute prin aceeași legislație și jurisprudență, deoarece în prezent nu mai subzistă temeiurile ce au stat la baza luării măsurii și nici nu au apărut temeiuri noi care să justifice menținerea arestării, la judecata cauzei, întrucât:
- recurenții nu au antecedente penale, au copii minori în întreținere, inclusiv preluați în plasament social, inculpata suferă de boli cronice grave ce s-au acutizat în prezent și impun tratament și dietă în mediu neinstituționalizat;
- au recunoscut comiterea faptelor, colaborând cu organele de urmărire penală și oferind date și informații concrete ce ar fi condus la tragerea la răspundere penală a altor făptuitori implicați în traficul de persoane, situație recunoscută prin trimiterea în judecată în condițiile art. 20 din Legea nr. 678/2001;
- prima instanță și-a argumentat soluția reținând o situație de fapt ce cuprinde acte materiale privind victime ori învinuiți față de care prin rechizitoriu s-a dispus fie scoaterea de sub urmărire penală (G, G ) fie disjungerea cauzei ( HG);
- s-a reținut starea de pericol social a inculpaților, fără a se demonstra care sunt probele din care ar rezulta pericolul social concret prezentat pentru ordinea publică, în sensul art. 1 Cod proc. penală, cu atât mai mult cu cât ei nu s-au sustras de la anchetă, prezentându-se benevol în fața organelor judiciare, anterior și-au asigurat existența prin muncă, inclusiv în executarea unor contracte încheiate în țară sau în alte state UE, iar persoanele care ar putea fi influențate au dat deja declarații în cauză, urmărirea penală finalizându-se;
- nu s-a respectat nici principiul constituțional și european al egalității de tratament ce trebuie aplicat față de persoanele puse sub acuzare în aceeași cauză, atâta timp cât inculpatul, este cercetat în stare de libertate, beneficiind de liberare provizorie sub control judiciar, deși are și statut de recidivist.
În consecință, ar exista suficiente garanții că buna desfășurare a procesului se poate asigura și fără privarea de libertate a recurenților, iar temeiurile inițiale ce au determinat arestarea ar fi încetat în prezent.
S-a solicitat casarea încheierii atacate, urmând ca în principal să se dispună revocarea arestării preventive iar în subsidiar înlocuirea acesteia cu obligarea de a unu părăsi localitatea conform art. 145 Cod proc. penală, ei acceptând chiar purtarea unui dispozitiv electronic pentru supraveghere.
În susținerea motivelor de casare invocate oral și în scris s-au depus în copie o serie de acte privind condițiile în care inculpatul s-ar fi aflat pe teritoriul Regatului Spania în cursul anului 2005 precum și starea de sănătate a recurentei.
Verificând încheierea atacată, pe baza lucrărilor și materialului cauzei, a înscrisurilor depuse ca acte noi în recurs, în raport de motivele de casare invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept rezultă că recursurile declarate de inculpații și nu sunt fondate, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
1. Cazurile de casare înscrise sub art. 3859al. 1 pct. 10 și 9 Cod proc. penală pot fi invocate din oficiu ori de partea interesată și conduc la casarea în tot a hotărârii atacate în condițiile art. 38515alin. 1 lit. c Cod proc. penală, inclusiv rejudecarea cauzei de către instanța ce a adoptat-o, numai în situația în care, la primul grad de jurisdicție, - cu ocazia deliberării sau, după caz, a cercetării judecătorești -, judecătorii au omis a se pronunța asupra unor cereri sau probe, esențiale pentru părți de natură a influența soluția procesului sau fapte reținute în actul de sesizare și sub rezerva ca acestea să fi făcut obiectul judecății, astfel cum este determinat prin art. 317 Cod proc. penală.
În speță, prin rechizitoriul nr. 10/D/P/2007, întocmit la data de 03 septembrie 2008 DIICOT - Biroul Teritorial Prahova, între altele, a dispus trimiterea în judecată a celor doi recurenți și pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori, prev. și ped. de art. 12 alin. 1 și 2 și respectiv art. 13 al. 1 - 3 cu aplic. art. 20 din Legea nr. 678/2001, art. 41 alin. 2 și art. 33 lit. a Cod penal, fapte din perioada 2003 - 2006.
Cauza s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova, competent material și teritorial să judece în primă instanță, la data de 05 septembrie 2008, formându-se dosarul nr- și fixându-se prim termen pentru începerea cercetării judecătorești la 07 octombrie 2008.
Constatându-se că inculpații au fost trimiși în judecată în stare de arest iar ultima durată a măsurii urmează să expire la 08 septembrie 2008, după înregistrarea dosarului, în temeiul art. 3001alin. 1 Cod proc. penală s-a fixat termen intermediar în Camera de Consiliu din 05 septembrie 2008, pentru verificarea din oficiu a legalității și temeiniciei arestării preventive.
Din lucrările dosarului, inclusiv partea introductivă a încheierii de ședință, rezultă cu certitudine că prezenți fiind și asistați de avocat ales, aceștia nu au investit separat sau la aceeași dată, prima instanță cu soluționarea vreunei cereri de revocare a măsurii arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu obligarea de a nu părăsi țara, întemeiată pe disp. art. 139 alin. 1 și alin. 35rap. la art. 143 și art. 145 alin. 11și alin. 12Cod proc. penală.
Dimpotrivă, punându-se în discuția părților legalitatea și temeinicia arestării preventive și menținerea măsurii în continuare, conform art. 3001alin. 1 și art. 160 alin. 2 cod proc. penală, personal și prin avocatul ales, exclusiv având cuvântul în dezbateri, prin concluziile orale s-a susținut că deși arestarea este legală numai subzistă temeiurile inițiale avute în vedere la luarea acesteia și nici nu au apărut temeiuri noi pentru continuarea lipsirii de libertate, față de conduita adoptată în fața organelor judiciare, colaborarea cu acestea în identificarea și a altor făptuitori implicați în traficul de persoane, datele personale și definitivarea administrării probelor.
Ca urmare, s-a solicitat în principal revocarea arestării preventive iar în subsidiar înlocuirea acesteia cu aceea de a nu părăsi localitatea.
Concluziile apărării, însușite de inculpați în ultimul cuvântul s-au detaliat și în scris prin notele depuse, în Camera de Consiliu din 05 septembrie 2008 (filele 18 -20).
Or, în atare situație întemeiat prima instanță a limitat cadrul procesual la îndeplinirea obligației determinate prin art. 3001alin. 1 - 3 Cod proc. penală, măsură procedurală denumită marginal "Menținerea arestării inculpatului la primirea dosarului", deliberând și pronunțându-se expres numai asupra legalității și temeiniciei și respectiv menținerii arestării coinculpaților și, după înregistrarea cauzei și mai înainte de expirarea acesteia, iar prin motivarea soluției implicit asupra concluziilor puse în dezbateri de apărare, ea nefiind investită legal cu soluționarea altor cereri până la primul termen fixat pentru începerea cercetării judecătorești.
Înscrisul intitulat "Înlocuirea măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea ", aflat la filele 22 - 24 din dosarul cauzei, motivat în drept și în fapt și datat cu ocazia tehnoredactării ca fiind întocmit la 05 septembrie 2008, nesemnat de avocatul ales ori de vreo altă persoană autorizată, este cert că nu s-a prezentat și discutat în Camera de Consiliu de la 05 septembrie 2008, atașându-se în afara cadrului procedural, după deliberare deoarece:
- cererea respectivă nu este datată prin rezoluție de completul de judecată sau altă persoană autorizată cu primirea și înregistrarea corespondenței, în cadrul primei instanțe;
- din partea introductivă a încheierii de ședință nu rezultă depunerea înscrisului și susținerea unei atari cereri anterior începerii dezbaterilor și nici concluziile procurorului de ședință privind admiterea sau respingerea acesteia;
- notele de concluzii, depuse în scris și detaliind susținerile orale ale apărării, în dezbateri, poartă rezoluția judecătorului de ședință, solicitându-se în final revocarea măsurii și înlocuirea acesteia în temeiul art. 3001alin. 2 Cod proc. penală;
- formularea și soluționarea unor atari cereri între termenele fixate pentru desfășurarea procesului, după trimiterea în judecată a unui inculpat se înregistrează separat iar rezolvarea se face în procedură de urgență și termene anume, în ședință publică.
Prin urmare, față de cele ce preced motivele de casare invocate în principal, vizând legalitatea încheierii atacate se vor respinge ca nefondate, neconstatându-se nulități în sensul art. 3859alin. 1 pct. 10 și 9 Cod proc. penală, de natură a conduce la casarea acesteia conform art. 38515pct. 2 lit. c din același cod.
II. Nici criticile referitoare la temeinicia soluției adoptate la primul grad de jurisdicție, formulate în subsidiar nu se justifică.
Constatarea legalității și temeiniciei arestării preventive a recurenților și și menținerea măsurii, la acest moment al procesului penal, nu contravine legislației ori jurisprudenței interne și comunitare ce garantează judecata unei persoane cu respectarea prezumției de nevinovăție și a dreptului de lăsare în libertate în cursul derulării procedurilor judiciare.
Astfel, cum corect a motivat prima instanță o atare ingerință în exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale ale unei persoane, ocrotite de Constituția României, convenția europeană și Codul d e procedură penală, se admite ca necesară ori de câte ori se face dovada unor motive verosimile privind săvârșirea unei infracțiuni sancționată de legea penală cu închisoarea de cel puțin patru ani, iar securitatea colectivă și buna administrare a justiției impun privarea de libertate a inculpatului ce prezintă pericol concret pentru ordinea publică și aflarea adevărului.
Coinculpații au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv, măsură dispusă la cererea procurorului prin încheierea de ședință nr. 15 din 12 iunie 2008, constatându-se că se află în situația prev. de art. 148 alin. 1 lit. f Cod proc. penală.
Măsura s-a pus în executare prin mandatele de arestare preventivă nr. 65/U/2008 și respectiv nr. 66/U/2008 emise de Tribunalul Prahova iar legalitatea și temeinicia luării, ca și prelungirea acesteia s-au verificat de judecătorii competenți, inclusiv cu ocazia exercitării controlului jurisdicțional ierarhic superior, de către curtea de apel, sesizată pe cale ordinară de inculpați, ultima durată de 30 zile expirând la 08 septembrie 2008.
Prin rechizitoriul nr. 10/D/P/2007 la data de 03 septembrie 2008 DIICOT - biroul Teritorial Prahovaa dispus trimiterea acestora în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor ce au format obiectul urmăririi penale, respectiv trafic de persoane prev. de art. 12 alin. 1 și 2 din Legea nr. 678/2001 și trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1,2 și 3 din Legea nr. 678/2001, ambele cu aplic. art. 41. 2 și 33 lit. a Cod penal, fapte sancționate cu închisoarea de la 5 la 15 ani și respectiv 7 la 18 ani.
Obiectul cercetărilor l-a constituit o amplă activitate infracțională, fiind puse sub învinuire alte cinci persoane, din care două au fost scoase de sub urmărire penală conform art. 10 lit. d Cod proc. penală, iar în situația coinculpaților, și s-a disjuns cauza, continuându-se cercetările pentru trafic de persoane prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal.
În esență, în sarcina celor doi recurenți și s-a reținut că în baza unei rezoluții infracționale unice, conjugându-și acțiunile în considerarea gradului de rudenie (fiu și mamă), prin înșelăciune și violență, în perioada 2003 - 2006 ar fi recrutat, transportat și cazat șase tinere femei din care trei minore (, și ) pe teritoriul Regatului Spania, exploatându-le sexual.
S-a menționat totodată că aceștia au recunoscut parțial săvârșirea faptelor, încercând să diminueze participația, că recurenta a avut o atitudine oscilantă, fiind condamnată anterior și pentru furt și mărturie mincinoasă și nu au ocupație.
La rândul său a recunoscut abia la finalul cercetărilor că a cunoscut victimele și le-a făcut promisiuni de căsătorie, susținând însă că chiar dacă au locuit în același imobil în Spania, nu a știut cu ce se ocupă și nici nu a beneficiat de vreo sumă din banii câștigați de acestea.
Pentru susținerea existenței faptelor și vinovăției organele de urmărire penală au propus audierea celor cinci victime și au reținut drept concludente pentru aflarea adevărului declarațiile martorilor, inclusiv aceea protejați conform art. 861Cod proc. penală, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice și sms autorizate în baza art. 911și urm. din același cod, cele conținând intrările/ieșirile în/din țară a inculpaților și victimelor, declarațiile acestora din urmă, planșele foto și procesele verbale întocmite cu ocazia recunoașterii după fotografie, precum și extrasele privind transferurile de bani efectuate între coinculpați din alte state, în România.
Examinarea acestora mijloace de probă, într-adevăr susțin actul de sesizare, rezultând motive verosimile în sensul art. 681Cod proc. penală, legislației comunitare și jurisprudenței CEDO privind presupunerea rezonabilă că în perioada incriminată cei doi recurenți ar fi comis acte materiale specifice infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori vizând criminalitatea transfrontalieră, pentru care au fost trimiși în judecată.
Prin modalitatea de operare, întra-adevăr lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru menținerea statului de drept, discreditându-se atât credibilitatea în reacția fermă a instanțelor judecătorești față de atari persoane după terminarea urmării penale dar și periclitându-se normala desfășurare a procesului, în condiții de protejare a victimelor și martorilor, utili aflării adevărului, fie prin acte de timorare psihică și fizică, fie prin captarea bunăvoinței inclusiv șantaj sentimental.
rezultă cu certitudine din împrejurările în care se susține aducerea la îndeplinire a rezoluției infracționale, inițial recurentul acționând asupra victimelor prin metoda clasică (agresiuni fizice și psihice) iar ulterior captându-le consimțământul prin promisiuni mincinoase (găsirea unui loc de muncă decent sau încheierea unei căsătorii cu acesta), în final obligându-le să consume raporturi sexuale contra cost, ținându-le sub supraveghere prin locuirea în același imobil (de regulă) ori conducându-le în locațiile avizate scopului urmărit pe raza localităților și.
La rândul său, prezentându-se ca o persoană ce lucra la o biserică din Spania, recurenta ar fi oferit o serioasă garanție fiului său, coinculpat, întărind convingerea tinerelor femei atât cu privire la obținerea locului de muncă decent promis, cât și întemeierea familiei, personal agresându-le și exercitând amenințări la adresa acestora și familiilor lor în cazul refuzului de a se prostitua, după transferul pe teritoriul Spaniei.
Se mai confirmă și faptul că toți banii obținuți, apreciați de victime la cca 260.000 euro ar fi fost folosiți în totalitate de inculpatul, care în perioada respectivă și-a construit o casă, a achiziționat un apartament, un autoturism și lux și o motocicletă, asupra bunurilor imobile înființându-se sechestru asigurătoriu.
Așadar, temeiurile de fapt și de drept inițiale ce au determinat arestarea recurenților ca și prelungirea măsurii nu s-au schimbat, subzistând în continuare în sensul art. 3001alin. 1 și 3 Cod proc. penală, aceștia neavând o contribuție esențială pentru stabilirea participației la activitatea infracțională, obiect al prezentei cauze.
Și chiar dacă ar fi existat atari elemente, modalitatea de operare, beneficiile obținute, perioada de acțiune, folosirea unor acte oficiale emanate de la cetățenii străini pentru intrarea și staționarea pe teritoriul statului spaniol, asigurarea existenței prin exploatarea tinerelor femei, chiar minore, impun continuarea procesului, în stare de arest, neexistând garanții că liberi fiind nu ar încerca zădărnicirea cercetării judecătorești, ori, reluarea ciclului infracțional folosindu-se de credibilitatea și puterea de captare a voinței asupra persoanelor, chiar din alte state membre ale Comunității Europene.
Împrejurarea că în timpul urmăririi penale au denunțat și facilitat identificarea și a altor persoane ce ar fi comis atari infracțiuni, dispunându-se extinderea cercetărilor în cauze aflate în curs de instrumentare, față de cele ce preced nu pot fi reținute drept motive de diminuare ori înlăturare a condițiilor cumulativ cerute în art. 148 alin. 1 lit. f Cod proc. penală și de natură a conduce la revocarea arestării preventive ori înlocuirea acesteia cu obligarea de a nu părăsi localitatea conform art. 145 din același cod.
O atare conduită, constituie exclusiv o cauză legală de reducere a limitelor speciale pentru pedepsele înscrise sub textele încriminatorii, în sensul art. 20 din Legea nr. 678/2001 și deci, vor fi valorificate exclusiv la individualizarea pedepsei judiciare, în situația în care se va pronunța o soluție de condamnare a acestora.
Și celelalte date personale, grefate pe situația materială, întreținerea unor minori sau starea precară a sănătății s-au înlăturat justificat de prima instanță, cât timp pe lângă faptul că s-au cunoscut la momentul luării măsurii preventive și nu s-a făcut dovada acutizării cu consecințe prejudiciabile ireversibile, ele constituie în realitate riscuri asumate la încălcarea legii penale.
De altfel, anterior începerii urmăririi penale, liberi fiind, de regulă recurenții nu locuiau pe teritoriul României, având locații pe teritoriul Italiei sau Spaniei sub pretextul executării unor convenții încheiate cu cetățenii statelor respective, lăsându-și copii sub supravegherea mamei.
Separat de aceasta, starea de sănătate a recurentei, în cazul în care s-ar dovedi prin expertiză medico-legală că bolile de care suferă s-au acutizat, poate fi supravegheată și tratată instituționalizat în cadrul rețelei sanitare penitenciare ori sub pază, la nivelul Ministerului Sănătății conform art. 1391Cod proc. penală, deoarece în prezent o atare împrejurare nu mai constituie drept cauză legală pentru revocarea arestării preventive, urmare abrogării art. 139 alin. 34Cod proc. penală, prin OUG nr. 60/2006.
Menținerea arestării recurenților nu încalcă principiul egalității de tratament față de alți învinuiți ori inculpați în cauză, inclusiv, deoarece în alegerea și aplicarea unei măsuri preventive, instanțele judecătorești sunt obligate să țină seamă de o seamă de criterii determinate prin art. 136 Cod proc. penală, respectiv datele personale, împrejurările de fapt și de drept rezultate din participarea fiecăruia la activitatea infracțională dedusă judecății, conduita adoptată în cursul procesului și nu în cele din urmă, existența unor garanții privind buna desfășurare a cercetării judecătorești.
Față de cele ce preced, rezultând că pe fond soluția adoptată la primul grad de jurisdicție corespunde exigențelor procedurale penale, ce reglementează luarea și menținerea arestării preventive după terminarea urmăririi penale și până la primul termen fixat de instanța sesizată, pentru începerea cercetării judecătorești, găsindu-și corespondent în considerentele rechizitoriului și probatoriul administrat în prima fază procesuală, erorile materiale strecurate la motivarea încheierii atacate, înlăturate fiind în prezenta decizie, nu pot primi eficiență juridică în sensul art. 139 Cod proc. penală și în final nu pot conduce la punerea în libertate a inculpaților.
Concluzionând în lipsa constatării incidenței dispozițiilor art. 1401și art. 3001alin. 2 Cod proc. penală, cererea recurenților privind revocarea arestării preventive ori înlocuirea acesteia cu obligarea de a nu părăsi țara conform art. 145 Cod proc. penală, față de motivele de fapt și de drept pe larg mai sus expuse, se apreciază ca inoportună în actualul stadiu al procesului penal, nefiind începută nici măcar cercetarea judecătorească la primul grad de jurisdicție.
Așa fiind, în baza art. 38515pct. 1 lit. b cod proc. penală recursurile promovate se vor respinge ca nefondate, urmând ca aceștia să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de inculpații deținut în Penitenciarul Ploiești și deținută în Penitenciarul împotriva încheierii de ședință dată în Camera de Consiliu din 05 septembrie 2008 în dosarul nr- al Tribunalului Prahova, ca nefondate.
Obligă fiecare recurent la plata sumei de câte 40 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 septembrie 2008.
Președinte, Judecători,
Grefier,
Red. NE
Tehnored. GM
8 ex./19.09.2008
Dosar fond nr- Trib.
Judec. fond
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
Președinte:Ioana NoneaJudecători:Ioana Nonea, Elena Negulescu, Elena Zăinescu
