Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 733/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - menținere măsură arest preventiv -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIE PENALĂ Nr. 733
Ședința publică de la 08 Iulie 2009
PREȘEDINTE: Mircea Mugurel Șelea JUDECĂTOR 2: Liana Balaci
- - - JUDECĂTOR 3: Constantin
- - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul - aflat în Arestul D - împotriva Încheierii de ședință din data de 06 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Penală, în dosarul cu nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - inculpat (în stare de arest preventiv), asistat din oficiu de avocat.
Procedura completă.
S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, instanța a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul - inculpat, învederează instanței că recurentul - inculpat solicită revocarea măsurii arestului preventiv și judecarea în stare de libertate, însă apărătorul lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului, ca nefondat, întrucât hotărârea atacată este legală și temeinică, inculpatul prezentând pericol pentru ordinea publică.
Recurentul - inculpat, având ultimul cuvânt, își însușește concluziile apărătorului din oficiu.
Dezbaterile fiind încheiate;
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
Prin Încheierea de ședință din data de 06 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Penală în dosarul cu nr-, s-a dispus, în baza art. 3001Cpp rap. la art. 160 alin.2 Cod procedură penală, menținerea măsurii arestului preventiv luată față de inculpatul - fiul lui G și, născut la data de 14 mai 1986 în S, jud. D, domiciliat în comuna,-, jud. D, CNP -, în prezent aflat în Arestul IPJ D - măsură dispusă în baza mandatului de arestare preventivă nr.15 din data de 03 aprilie 2009, emis de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj nr. 268/P/2009 din data de 02 iulie 2009, inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de: tentativă de omor deosebit de grav prev. de art.20 rap. la art. 174 alin.1, art. 175 alin.1 lit. h, art. 176 alin.1 lit. d Cp, violare de domiciliu prev de art. 192 alin.1, 2 Cp, viol prev. de art. 197 alin.1 Cp, tâlhărie prev. de art. 211 alin.1, alin.2 lit.b, alin.2/1 lit. c cu aplic. disp. art. 33 lit.a din Cp, toate cu aplic. disp. art. 33 lit.a Cp.
În actul de sesizare al instanței s-a reținut că, în seara de 01.04.2009, numita a sesizat telefonic faptul că (vecina sa) din comuna, jud. D, a fost aruncată în fântâna din curtea locuinței sale, de către persoane necunoscute.
În urma cercetărilor efectuate în cauză, a rezultat că n seara de 01.04.2009, în intervalul orar 21,00 - 22,00, după ce a consumat băuturi alcoolice la locuința sa din comuna, jud.D, inculpatul s-a deplasat la locuința părții vătămate din aceeași localitate,-.
Ajuns în zona respectivă, inculpatul a escaladat gardul împrejmuitor, confecționat din lemn, al unui imobil învecinat cu curtea locuinței părții vătămate.
În continuare, inculpatul s-a deplasat la gardul despărțitor dintre cele două imobile, gard confecționat din plasă de sârmă, pe care l-a escaladat, pătrunzând astfel în curtea locuinței părții vătămate.
Inculpatul s-a deplasat spre locuința părții vătămate, îndepărtând totodată o poartă confecționată din scânduri prin care se realiza trecerea dinspre locul unde se afla o fântână și locul unde era amplasată locuința propriu-zisă. In continuare, inculpatul s-a deplasat la una dintre ușile prin care se realiza accesul în locuință, ușă pe care a lovit-o cu piciorul reușind astfel să o deschidă. In acest mod, inculpatul a pătruns într-un hol al locuinței, continuându-și deplasarea spre camera în care se afla partea vătămată, cameră situată în imediata apropiere a ușii de acces pe unde a pătruns inculpatul.
de zgomotul produs de inculpat atunci când acesta a lovit ușa de acces în locuință, partea vătămată s-a îndreptat spre ușa de acces a camerei în care se afla. In acele momente, inculpatul a pătruns însă, în respectiva cameră, solicitându-i părții vătămate să îi dea bani și amenințând-o cu acte de violență. Inculpatul a exercitat efectiv acte de violență asupra părții vătămate, lovind-o pe aceasta în diferite zone ale corpului. Pe fondul exercitării acestor acte de violență, inculpatul a așezat-o pe partea vătămată pe patul aflat în cameră și a întreținut un raport sexual cu aceasta. Ulterior, temându-se că partea vătămată va anunța organele de poliție despre cele întâmplate, inculpatul a rupt cablul de la telefonul fix marca, aflat pe o masă din încăpere, sustrăgând, totodată, suma de 15 lei, pe care partea vătămată o păstra sub acel telefon.
S-a mai reținut că, motivat de același raționament de aoî mpiedica pe partea vătămată să anunțe organele de poliție sau vecini și implicit de a zădărnici identificarea sa ca autor al faptelor, inculpatul a luat hotărârea de aou cide pe victima prin aruncarea acesteia în fântâna din curtea locuinței sale. In acest scop, inculpatul a transportat-o pe brațe pe până la fântâna respectivă, unde, inițial, a așezat-o pe sol pentru a putea să înlăture cele două capace care acopereau fântâna. După înlăturarea acestor capace, inculpatul a ridicat-o pe deasupra căii de acces în fântână și a aruncat-o în interior. victimei în interiorul fântânii s-a realizat până la nivelul apei, aflat la o adâncime de 8 metri. Ulterior, inculpatul a părăsit locul comiterii faptei în același mod în care pătrunsese inițial.
Aflată în interiorul fântânii, victima a reușit să strige la vecinii din apropiere, fiind auzită de numitul -, care la rândul său i-a anunțat pe numiții și. De asemenea, au fost anunțați și numiții și.
Toate aceste persoane ( -, și ) s-au deplasat la fântâna din curtea locuinței victimei și, folosindu-se de o scară și o frânghie, au reușit să o scoată pe din interiorul acelei fântâni. Conform declarațiilor numiților -, și, când victima a fost scoasă din fântână, aceasta era îmbrăcată doar într-o cămașă de noapte. Ulterior, victima a fost transportată la spital.
Prin ordonanța din 02.04.2009 s-a dispus reținerea învinuitului pe o durată de 24 de ore, iar prin ordonanța din 03.04.2009 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului pentru comiterea infracțiunilor prev.de ort.20 rap. la art.174 Cp. art.192 alin. 1, 2 Cp., art. 197 alin. 1 Cp.
Prin referatul din 03.04.2009, s-a propus instanței de fond arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 zile, iar lterior, prin încheierea din 03.04.2009 pronunțată în dosarul nr-, s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, dispunându-se arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 de zile, cu începere de la data de 06.03.2009 și până la data de 03.04.2009, fiind emis, totodată, mandatul de arestare preventivă nr.15 din 03.04.2009, arestarea preventivă a inculpatului fiind prelungită succesiv, ultima prelungire a arestării preventive fiind dispusă până la data de 30 07 2009 inclusiv prin încheierea din data de 24 06 2009, pronunțată în dos nr-.
Verificând din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpat, conform art. 3001Cod procedură penală și garanțiilor conferite de CEDO, instanța de fond a constatat că aceasta este legală și temeinică, respectiv la dispunerea acestei măsuri s-au respectat dispozițiile legale în materie, reținându-se incidența dispozițiilor art. 143 Cod procedură penală și art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Sub aspectul verificării existenței temeiurilor care au determinat arestarea preventivă, instanța de fond a constatat că, în speță, din probele administrate pe parcursul urmăririi penale (declarații de martori, declarațiile părții vătămate, acte medico - legale, declarațiile inculpatului), a rezultat în continuare presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat și pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani închisoare. De asemenea, s-a apreciat de prima instanță că sunt în continuare incidente dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală, respectiv inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni grave, sancționată de lege cu închisoarea mai mari de 4 ani închisoare iar lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Starea de pericol pentru ordinea publică în sensul art. 148 lit. f Cod procedură penală presupune un sentiment de temere în rândul societății civile, o rezonanță a acestor fapte, o afectare a echilibrului social firesc, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, o reacție colectivă față de aceste stări de fapt negative.
Ca atare, fără se aduce atingere prezumției de nevinovăție a inculpatului, cercetarea în stare de arest preventiv a unei persoane acuzate de săvârșirea unei asemenea fapte este justificată de existența unei veritabile exigențe de interes public și pentru prezervarea ordinii publice, ceea ce face necesar derogarea de la regula cercetării în stare de libertate.
În speță, dată fiind natura, gravitatea faptelor pentru care este judecat inculpatul, sentimentul de insecuritate creat în rândul opiniei publice în situația în care persoane cercetate pentru infracțiuni de o asemenea gravitate ar fi cercetate în stare de libertate, dar și de posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cel bănuit, în mod legitim, ca autor al faptelor - s-a apreciat de prima instanță că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică și nu ar fi justificată și proporțională în acest moment luarea unei alte măsuri preventive față de inculpat.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs - în termen legal - inculpatul, criticând-o ca nelegală și netemeinică și solicitând admiterea recursului, casarea încheierii și, pe fond revocarea măsurii arestului preventiv.
Recursul inculpatului este nefondat.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor invocate și din oficiu, în limitele prevăzute de lege, se constată că este legală și temeinică, în concordanță cu actele existente la dosar și dispozițiile legale care reglementează măsura arestului preventiv.
Astfel, recurentul - inculpat a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor, violare de domiciliu, viol și tâlhărie, fiind arestat preventiv la data de 03 aprilie 2009, întrucât s-a apreciat că există cazul de arestare prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Susținerea recurentului - inculpat în sensul că judecata se poate desfășura cu acesta în stare de libertate întrucât nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, este nefondată deoarece, așa cum am arătat, acesta a fost arestat preventiv și trimis în judecată, fiind bănuit a fi săvârșit infracțiuni deosebit de grave, iar pericolul concret pentru ordinea publică rezultă în primul rând din gravitatea deosebită a faptelor pentru care este acuzat, fapte de o violență ridicată, îndreptate împotriva persoanei, din împrejurările în care au fost săvârșite faptele și consecințele acestora, victima infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat fiind o persoană în vârstă de 75 de ani.
În mod legal instanța de fond a reținut că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere inițial, la luarea măsurii arestării preventive și că se impune menținea în arest preventiv a acestuia în continuare, apreciind că această soluție este în concordanță cu dispozițiile legale și cu jurisprudența CEDO în materie, în raport de care, gravitatea deosebită a acuzațiilor aduse unei persoane justifică o detenție provizorie, cel puțin o perioadă de timp, astfel că, la menținerea arestării preventive pe parcursul desfășurării procesului penal, trebuie avute în vedere o categorie de riscuri care ar afecta ordinea publică, motiv pentru care, judecătorul chemat să decidă asupra continuării cercetării inculpatului în stare de arest preventiv trebuie să aprecieze dacă temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care ar justifica- Ori, în cauza de față, gravitatea deosebită a faptelor pentru care inculpatul este trimis în judecată și posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare din partea autorității, impune menținerea acestuia în stare de arest preventiv.
În raport de aceste considerente, recursul inculpatului este nefondat, astfel încât, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va fi respins.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurentul - inculpat va fi obligat la plata sumei de 130 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, 100 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu, care va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul - aflat în Arestul D - împotriva Încheierii de ședință din data de 06 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Penală, în dosarul cu nr-.
Obligă recurentul - inculpat la plata sumei de 130 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, 100 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu, care va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților, către Baroul Dolj.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Iulie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red. jud.: -
Jud. fond:
Dact. 2 ex./ 16 Iulie 2009
-08 iulie 2009 -
- va urmării și încasa de la recurentul - inculpat suma de 130 lei, cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Mircea Mugurel ȘeleaJudecători:Mircea Mugurel Șelea, Liana Balaci, Constantin