Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 74/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE PENALĂ Nr. 74
Ședința publică de la 01 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Otilia Susanu
JUDECĂTOR 2: Gabriela Scripcariu
JUDECĂTOR 3: Maria Cenușă
Grefier: - -
Ministerul Public - DIICOT - Serviciul Teritorial Iași - a fost reprezentat prin procuror
-
Pe rol fiind judecarea recursului penal, având ca obiect" menținere măsură arestare preventivă" declarate de inculpații recurenți, fiul lui și, născut la data de 30 iulie 1981 și, fiul lui și -, născut la data de 06.09.1984, ambii aflați în Penitenciarul Iași împotriva încheierii de ședință din data de 11 ianuarie 2010 și respectiv din 12.01.2010 pronunțate de Tribunalul Iași în dosarul penal nr-.
Conform disp.art. 297 din Codul d e procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților, constatându-se că se prezintă inculpații recurenți, asistat de avocat ales și, asistat de avocat ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare și prezența părților la termenul de astăzi, că este al treilea termen de judecată, că recursurile promovate de către cei doi inculpați vizează încheierea de ședință din 12 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Iași, că Tribunalul Iașia înaintat la dosarul cauzei consemnările grefierului de ședință referitoare la dezbaterile din dosarul penal nr- din 11 ianuarie 2010, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Nemaifiind de formulat cereri prealabile, curtea acordă cuvântul în recurs.
Avocat pentru inculpatul recurent, având cuvântul, susține că, clientul său a înțeles să promoveze recurs împotriva încheierii de ședință din 12 ianuarie 2010 pentru mai multe motive de nelegalitate și netemeinicie. Înțelege să invoce în fața instanței de recurs o serie de aspecte pe care a încercat să le facă cunoscut și instanței de fond chiar din momentul la care a fost sesizată. Chiar de la momentul sesizării instanței a învederat faptul că instanța se află într-un cerc vicios în sensul că s-a dispus trimiterea în judecată a două inculpatei însă ele se află în stare de arest preventiv în Italia. La dosarul de urmărire penală există o copie a hotărârii prin care acestea au fost condamnate. La termenul anterior s-a pus în discuție de către instanța fondului disjungerea cauzei în ceea ce le privește pe cele două inculpatei și apoi discutarea regularității rechizitoriului. La acel termen s-a opus, inclusiv și reprezentantul Ministerului Public a arătat că este imposibil a se discuta regularitatea rechizitoriului, disjungerea și apoi regularitatea actului de sesizare în condițiile în care nu exista procedură completă cu cele două inculpate, cele două nefiind citate în condițiile în care DIICOT cunoștea acest aspect. În condițiile în care cele două inculpate nu au fost citate, nu s- putut discuta regularitatea, nu se poate restitui dosarul la parchet pentru prezentarea materialului de urmărire penală, condiții în care s-a ajuns la prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților din noiembrie 2009 și până astăzi 1 februarie 2010. Această culpă nu este neapărat numai parchetului ci și a instanței fondului. Acest aspect nu poate fi imputat clientului său întrucât acesta și- precizat poziția în fața procurorului, a dat declarație și așteaptă în acest moment să se judece, lucru care nu se poate întâmpla pentru că nefiind discutată regularitatea rechizitoriului nu se poate intra practic în faza de cercetare judecătorească efectivă. În acest moment ne aflăm în acea fază intermediară dintre urmărire penală și cercetarea judecătorească și acest lucru va mai mult și bine pentru că nici la termenul viitor nu va fi procedură cu cele două inculpate.
Susține că a făcut această introducere pentru a arăta această situație care se perpetuează neglijent ( o neascultare a concluziilor apărătorilor) și face ca măsura arestului preventiv să devină executare de pedeapsă în condițiile în care nici măcar nu s-a intrat în cercetarea judecătorească. Arată că nu în mod întâmplător a solicitat notele grefierului de ședință întrucât la termenul de judecată din 11 ianuarie 2009 instanța a rămas în pronunțare și nu a amânat pronunțarea și ulterior rămânerii în pronunțare s-a depus la dosar acel document numerotat cu 104 fără a cunoaște cum a ajuns întrucât nu apare nici semnătura președintelui de complet că l-ar fi primit și nici ștampila registraturii Tribunalului. Acel document a fost folosit de judecătorul fondului în condițiile în care apărătorii nu au avut cunoștință de el. Acel document a fost folosit la motivarea acestei încheierii prin care se arată că de la momentul arestării inițiale și apoi în prelungirile și menținerile ulterioare nu numai că se mențin temeiurile inițiale și chiar au apărut elemente noi. Această precizare din încheierea de ședință vine și spune foarte multe lucruri,respectiv că judecătorul fondului nu citit nici măcar declarațiile martorilor din acel dosar. Dacă ar fi făcut-o ar fi văzut că, tatăl acelei domnișoare - a dat exact aceiași declarație pe care o consemnează și carbinierii și care a fost primită de organele de urmărire penală în cererea de comisie rogatorie, nu sunt niște date și aspecte noi de care instanța să poată vorbi. Acestea sunt date cunoscute și ar fi trebuit să fie cunoscute de către instanță din momentul la care a fost sesizată. Acele documente au ajuns la dosar într-o manieră dubioasă care nu pot fi primite și avute în vedere de instanță la acel moment până nu vor avea o viză de către judecătorul fondului și ștampila de intrare prin registratura instanței.
Pe fondul acestei cereri, acești doi tineri sunt arestați de peste 300 de zile, zile în care practic nu s-a făcut nimic vis-a-vis de ei. Celor doi le-a fost luată o declarație la momentul reținerii și arestării, apoi o scurtă declarație la momentul prezentării materialului și acum bănuiește că se va ajunge la aceiași situație să mai stea 4 sau 5 luni până se va realiza procedura cu cele două inculpate și pentru a se putea intra în faza de cercetare judecătorească efectivă. În cele 300 de zile în care nu s-a făcut nimic și această situație trebuie sancționată și trebuie sancționată de instanța de recurs prin admiterea recursului întrucât nu se poate transforma prevenția în arest preventiv. În sarcina inculpatului i se rețin o serie de infracțiuni grave dar aceste infracțiuni trebuie și probate. În ceea ce privește lipsirea de libertate și pretinsul viol abia la prezentarea materialului inculpatul a ajuns să cunoască acest lucru. Acele declarații ale părților vătămate așa cum au fost ele luate trebuie coroborate și cu alte mijloace de probe.Acest tânăr care se află la primul contact cu legea penală, își câștiga existența prin muncă cinstită, aspect care a fost reținut de către DIICOT în dosarul de urmărire penală într-un procesul verbal și din care rezultă că acesta ar fi făcut toate aceste activități pornind nu de la un interes material ci de la nevoia unor relații de prietenie.
Nu se poate reține că ar fi încercat să influențeze pe cineva în condițiile în care temeiul arestării preventive este cel prev.de art. 148 lit.f Cod procedură penală, pericol concret pentru ordinea publică, pericol concret care nu poate fi probat prin gravitatea faptelor imputate.
Trebuie așa cum practica și legea o cere să venim și să aducem probe certe, concrete vis-a-vis de un pericol iminent, imediat, real mai ales că acest tânăr dacă ar fi liber prin revocarea măsurii, prin înlocuirea ei printr-o altă măsură s-ar apuca imediat să încerce să racoleze părți vătămate pe care să le trimită lui și sau să recupereze banii de la persoanele care ar fi întreținut raporturi sexuale cu acele părți vătămate.
Susține apărarea că nu există aceste probe certe, neavându-le, nefiind arătate în mod expres în încheierea de ședință nu mai poate fi menținută această stare de arest sine-die. S-a depășit orice termen rezonabil oricum ar fi el definit, s-a depășit și nu a fost depășit din vina inculpaților și a apărătorilor ci din vina parchetului și din vina instanței care nu a luat de la început măsurile cuvenite pentru a proceda la citarea celor două inculpate în Italia. Solicită instanței să facă lumină să facă dreptate, să fie pus acest tânăr în stare de libertate pentru că nu prezintă pentru nimeni un pericol. După 300 de zile de prevenție nu mai putem discuta de frica cuiva, de teama cuiva.
Reiterează cererea de admitere a recursului.
Avocat pentru inculpatul recurent, având cuvântul, arată că subscrie în totalitate aspectelor prezentate de colegul său și în egală măsură solicită admiterea recursului ca fiind întemeiat, motivele de recurs fiind cele prev.de art. 385 ind.15 pct.2 lit.d și art.385 ind.9 alin.1 pct.9 din Codul d e procedură penală.
Solicită a se observa că încheierea recurată nu este motivată suficient în ceea ce privește scopul procesului penal, în ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică cât și probatoriul avut în vedere la dispunerea menținerii măsurii încheierii recurate.
Dispozițiile art. 137 din Codul d procedură penală prevăd că scopul măsurilor preventive este de a asigurarea buna desfășurare a procesului penal în faza de urmărire penală și în faza de judecată. În această cauză procesul este blocat pentru că cele două inculpate din Italia nu au fost citate și nici nu există posibilitatea de a fi citate prea curând și nici de a participa la procesul de judecată. considerând că acest scop a procesului penal nu poate fi îndeplinit și prin urmare nici menținerea stării de arest preventiv în ceea ce-l privește pe inculpatul nu mai trebuie să subziste. În egală măsură nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.136 Cod procedură penală nu s-a făcut dovada intenției clientului său de a se sustrage judecății sau de a se interpune aflării adevărului în acest dosar. În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică în mod greșit instanța de fond a reținut același probatoriu prin care acuzarea a încercat să dovedească vinovăția cu privire la săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina clientului său. Susține apărarea că pericolul concret pentru ordinea publică nu trebuie să reiese din gravitatea faptei sau din limitele de pedeapsă care să derive din infracțiunile care au fost reținute în sarcina inculpatului. Acest pericol concret pentru ordine publică pe care punerea în libertate a inculpatului ar constitui- trebuie să fie probat cu date și informații clare, lucru care nu s-a dovedit în acest dosar. Instanța de fond nu a putut să probeze existența pericolului pentru ordinea publică. În ce privește existența sau subzistența temeiurile inițiale prev.de art.143 Cod procedură penală, solicită a se observa că măsura arestării preventive a fost dispusă în baza existenței unor indicii temeinicie. Aceste indicii temeinice sunt puse serios sub semnul întrebării numai prin faptul că în data de 5 iunie 2009 solicitat parchetului să asiste la orice act de urmărire penală, să participe la toate audierile de martorilor, a învinuiților și inculpaților în cauză, lucru pe care parchetul la neglijat. Sunt 46 de martori audiați în acest dosar și 10 învinuiți și inculpați cărora le-au fost luate declarații, unele chiar și de două ori, declarații care au fost luate în lipsa sa. În aceste condiții acele declarații sunt lovite de nulitate absolută. Susține că acele temeiuri inițiale nu mai subzistă și acuzare nu poate susține în continuare că se impune menținerea măsurii arestării preventive pentru clientul său. În cauză au fost cercetați inițial 10 învinuiți și inculpați, considerați ca făcând parte dintr-un grup infracțional organizat ce au comis mai multe infracțiuni, printre care trafic de persoane, trafic de minori și viol, fapte despre care inculpații au luat cunoștință abia la prezentarea materialului de urmărire penală deși urmărirea penală a început în data de 28 mai 2009 și nu au fost administrate nici un fele de probe pentru dovedirea acelor fapte.
La trimiterea în judecată au mai rămas 6 persoane, cei doi inculpați din boxă, cei doi din Italia care se presupune că ar face parte din același grup dar până în prezent nu s-a dovedit și alte două persoane care au fost scoase din grupul infracțional organizat și au fost trimise în judecată pentru trafic de persoane, trafic de minori și viol. În măsura în care nu se va dovedi acea legătură dintre persoanele din România și cele din Italia putea să existe o problemă inclusiv pe existența infracțiunii prev. de art.7 din Legea 39/2003 și nu ar mai fi îndeplinită condiția prev.de art.2. Susține apărarea că nu s-a făcut dovada că inculpatul ar fi primit bani de la părțile vătămate sau presupușii clienți ca urmare a faptelor de trafic de persoane sau trafic de minori. Faptul că acest inculpat făcea parte din acel grup de fete din P care practicau prostituția nu înseamnă și automat că ar fi săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa. De asemenea, părțile vătămate nu au făcut dovada existenței violenței fizice și sexuale, la dosar nu existe certificate medicale. Se vorbește despre un șantaj pe care inculpatul l-ar fi săvârșit asupra presupuselor victime, nici acest șantaj nu a fost dovedit.
Într-adevăr măsura arestării preventive se dispusă în funcție de gravitatea faptei reținută în sarcina inculpatului și limita de pedeapsă, însă acest lucru nu este suficient pentru a menține o măsură de arest preventiv pe o durată de timp atât de mare. Jurisprudența CEDO în art.5 pct.3 prevede dreptul inculpatului de a fi liber pe parcursul procesului, aceasta fiind regula sub care se derulează în Uniunea Europeană procesul penal, deci inculpatul trebuie să fie liber să poată avea posibilitatea de a-și susține nevinovăția.
Solicită instanței ca înainte de a pronunța o decizie în această cauză să aibă în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului care se află la primul contact cu legea penală, care provine dintr-o familie organizată, tatăl său prezent în sala de judecată este fostul comisar șef de la Biroul de Cercetări Penale P, a se avea în vedere că inculpatul a susținut permanent că nu se face vinovat pentru faptele pentru care este judecat, a colaborat cu organele de anchetă și a solicitat permanent să fie judecat în stare de libertate pentru a putea să-și probeze nevinovăția.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, susține că instanța de recurs a fost sesizată să analizeze hotărârea instanței de fond sub aspectul legalității și temeiniciei și să aprecieze dacă judecătorul motivat în mod corespunzător incidența prev.de art.136. 143 și 148 lit.f Cod procedură penală.
S-a susținut de către apărătorii inculpaților că hotărârea recurată este insuficient motivată, susținere cu care nu poate fi de acord.În motivarea hotărârii instanța reține că subzistă pericolul concret pentru ordinea publică și în acest moment raportat la probele administrate în cauză, modalitatea concretă în care faptele s-au săvârșit, mijloacele folosite, atitudinea procesuală necorespunzătoare adoptată de inculpați.
Este adevărat că măsura arestării preventive este o măsură de excepție, însă în speță, sunt întrunite toate cerințele legale care să justifice menținerea ei în continuare față de inculpați
S-a mai susținut de către apărare că ne-am aflăm într-un cerc vicios din punct de vedere procedural. Personal apreciază că nu ne aflăm într-un cerc vicios întrucât instanța fondului nu putea să se pronunțe cu privire la regularitatea actului de sesizare întrucât două din inculpate care au fost trimise în judecată, fără a le fi prezentat materialul de urmărire penală sunt încarcerate. Legea română prevede că este obligatorie prezența inculpatului arestat în altă cauză în cursul procedurii în fața judecătorului. Acest lucru nu se poate face pentru că instanțele italiene le țin pe cele două inculpate acolo pentru a-și ispăși pedepsele privative de libertate în legătură cu niște fapte oarecum similare celor care fac obiectul cauzei de astăzi.
Prezentarea materialului de urmărire penală nu a fost posibilă prin comisia rogatorie internațională întrucât legislația italiană nu prevede această posibilitatea, ei nici măcar nu au fost în posesia întregului dosar, au avut doar xerocopii ale actelor cu privire la cele două inculpate. Nu putea procurorul din motive obiective legale să prezinte materialul de urmărire penală acolo întrucât ar fi intrat sub incidența jurisdicției altui stat și dacă ar fi urmat să efectueze procedura exclusiv conform legii române ar fi trebuit să asigure inculpatelor arestate în altă țară și asistență juridică ceea ce ar fi dus la solicitarea ajutorului din partea acelor autorități, să le pună la dispoziție avocați sau ar fi trebuit ca autoritățile române să le asigure asistența juridică celor două inculpate.
ca la termenul următor să fie realizată corect procedura de citare cu cele două inculpate și să se discute chiar și în neprezența acestora regularitatea actului de sesizare, Nu se poate reține culpa procurorului de caz și nici a instanței de judecată în tergiversarea cauzei. În speța de față apreciază că nu s-a scurs un termen care ar trebuie să fie apreciat ca fiind suficient de mare pentru ca pericolul pentru ordinea publică să fie estompat.
Pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și a se menține încheierea recurată ca fiind legală și temeinică.
Avocat având cuvântul în replică, arată că este foarte clar că în acest moment procesul este blocat. Atâta timp cât nu se realizează judecata nu are rost să fie ținut în arest preventiv un inculpat.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită instanței a dispune judecarea sa în libertate pentru a putea să-și propună probe în dovedirea nevinovăției sale.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile puse de apărătorul său, solicitând instanței a i se da posibilitatea să fie judecat în stare de libertate prin înlocuirea măsuri arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau orice altă măsură pe care instanța o va aprecia de cuviință.
Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în deliberare și în pronunțare.
Ulterior pronunțării,
Curtea,
Asupra recursurilor penale de față.
Prin încheierea de ședință din data de 12 ianuarie 2010, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Iași, în conformitate cu prevederile art. 3002Cod procedură penală, raportat la art. 160 Cod procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților:
-, fiul lui și, născut la data de 30.07.1981 în V;
-, fiul lui și -, născut la data de 6.09.1984 în P, județul I;
-, fiul lui și -, născut la data de 31.08.1966 în P, județul I, în prezent deținuți în Penitenciarul Iași, măsură ce a fost menținută.
Au fost respinse cererile formulate de inculpați privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de anu părăsi localitatea.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de cei trei inculpați sunt cele înscrise în art. 143 și art. 148 lit. "f" Cod procedură penală.
În cauză, din probele administrate, până la acest termen, rezultă presupunerea legitimă și rezonabilă că inculpații ar fi săvârșit faptele imputate lor prin rechizitoriu. Într-adevăr, indiciile ce au stat la baza luării măsurii subzistă și ele au corespondent în materialul probator administrat până în prezent (respectiv în declarațiile părților vătămate, ale martorilor audiați, în planșele fotografice privind recunoașterile după fotografii și procesele verbale întocmite în acest sens, în procesele verbale de efectuare a perchezițiilor domiciliare, fotografii obținute în urma procesării filmelor fotografice descoperite, în celelalte mijloace de probă); ele justifică presupunerea că inculpații ar fi participat la comiterea faptelor imputate lor.
Mai mult, examinând toate actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că de la termenul de judecată când s-a verificat ultima dată temeinicia și legalitatea măsurii arestării preventive (conform art. 300 ind. 2 Cod procedură penală) și până în prezent au apărut elemente noi din care rezultă că temeiurile avute în vedere la momentul menținerii măsurii de arest preventiv față de inculpații anterior menționați s-au consolidat. Astfel, din analiza conținutului comisiei rogatorii internaționale a Autorității judiciare române în procedura penală față de și alții, adusă la îndeplinire de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din, rezultă faptul că inc. și, în mod direct și personal, au mers acasă la tatăl părții vătămate -, separat și la date diferite, amenințându-l cu incendierea locuinței, cu un neplăcut accident de mașină, trecând cu viteză și de mai multe ori cu mașina prin fața casei și a locului de muncă al părintelui, pentru a crea o evidentă presiune psihologică, dacă, împreună cu fiica sa, nu va merge la Ambasada României din Italia și nu-și va retrage toate acuzațiile privind violentarea, maltratarea fiicei sale, săvârșite asupra acesteia de către în special, logodnica inculpatului. Se mai precizează faptul că există o strânsă legătură între împrejurarea că partea vătămată - lucra la magazinul alimentar condus de inculpatul anterior menționat și de mama acestuia și inițiativele materializate ale lui desfășurate cu scopul de aoc onstrânge a se prostitua și de a obține câștiguri ilicite.
Față de acestea, având în vedere gravitatea și numărul faptelor presupus că au fost comise de cei 3 inculpați, modalitatea concretă în care se bănuiește că au acționat inculpații, urmările produse și care s-ar fi putut produce, conduita procesuală oscilantă și necorespunzătoare a fiecăruia dintre ei, impactul negativ generat în societate de comiterea unor fapte de genul celor imputate inculpaților, încercările acestora de influențare a depozițiilor părților vătămate și nu numai, s-a apreciat că se impune, în continuare, privarea de libertate a inculpaților, ceea ce face să fie îndeplinită condiția înscrisă la art. 160 ind. b al. 3 Cod procedură penală.
Verificând, prin prisma legalității și temeiniciei măsura de arest preventiv, s-a constatat că această măsură a fost luată, prelungită și menținută până în prezent, față de cei trei inculpați, cu respectarea tuturor dispozițiilor procesuale ce reglementează această instituție de drept procesual penal.
Nici o circumstanță personală sau reală nu pledează în acest moment procesual pentru punerea în libertate a inculpaților prin înlocuirea măsurii arestării preventive. Astfel, subzistă pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea lor in libertate, pericol ce rezultă din analiza coroborată a următoarelor elemente extrase din mijloacele de probă menționate: modalitatea concretă în care s-au săvârșit faptele imputate, mijloacele folosite, limitele de pedeapsă prev. de lege pentru aceste fapte, atitudinea procesuală necorespunzătoare adoptată de inculpați, recrudescența acestui gen de fapte și impactul negativ indus în comunitatea locală și internațională, existența unor date care relevă încercarea de influențare a depozițiilor părților vătămate și a unora dintre martori.
Este adevărat că măsura arestării preventive este o măsură de excepție, însă, în speță, sunt întrunite toate cerințele legale care să justifice menținerea ei în continuare față de inculpați.
În ceea ce privește cererile de înlocuire a măsurii de arest preventiv cu altă măsură preventivă (obligarea de a nu părăsi localitatea) instanța a constatat că acestea sunt nefondate. Astfel, potrivit art. 139 alin. 1 Cod procedură penală măsura arestării preventive poate fi înlocuită dacă s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii. În speță, subzistă temeiurile ce au justificat luarea măsurii arestării preventive, aspect care a fost deja constatat de instanță. În plus, instanța a apreciat că menținerea arestării preventive se impune în cauză și din perspectiva satisfacerii scopului prev. de art. 136 al. 1 Cod procedură penală, acela al bunei desfășurări a procesului penal și al împiedicării influențării părților vătămate și a martorilor ce trebuie audiați în cursul cercetării judecătorești. În plus, se constată că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta pericol pentru ordinea publică prin aceea că ar exista riscul ca aceștia să săvârșească noi fapte prevăzute de legea penală.
În termen legal, încheierea de ședință a fost recurată de inculpații și pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
S-a susținut în motivarea recursurilor că instanța de fond în mod nejustificat a dispus menținerea stării de arest a inculpaților, fără o analiză temeinică a probelor din care să rezulte implicarea acestora în comiterea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
Totodată, temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu mai subzistă deoarece rezonanța socială negativă generată de săvârșirea presupuselor fapte este net diminuată și nu există nici un indiciu pe care să se întemeieze în mod rezonabil aprecierea că, fiind puși în libertate, inculpații ar întreprinde acte de natură a influența probatoriul cauzei sau se vor sustrage judecății.
Împrejurarea că o parte din inculpați au fost condamnați în Italia pentru fapte identice este de natură a determina o prelungire a judecării cauzei pe fond, întrucât se impune citarea acestor inculpați și o eventuală procedură de transfer, ceea ce va avea ca urmare o detenție îndelungată, depășindu-se perioada rezonabilă în raport cu jurisprudența CEDO.
Se solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii de ședință și punerea în libertate a inculpaților.
Verificându-se actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor invocate, dar și sub toate aspectele conform prevederilor art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, se rețin următoarele:
Inculpații și au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul întocmit de Ministerul Public -DIICOT - Serviciul Teritorial Iași pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, trafic de persoane și trafic de minori, prev. de art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001, viol și lipsire de libertate în mod nelegal, prev. de art. 197 și art. 189 Cod penal, reținându-se că împreună cu alte persoane au constituit o grupare infracțională organizată în vederea racolării și exploatării de victime majore și minore care, sub influența acestora erau obligate să se prostitueze în beneficiul exclusiv al inculpaților.
De asemenea, în sarcina inculpaților s-a reținut că, în luna decembrie 2008 au întreținut sau au ajutat la întreținerea de raporturi sexuale cu părți vătămate, fără acordul acestora, îngrădindu-le libertatea o perioadă mai mare decât cea necesară finalizării raporturilor sexuale.
Temeiul juridic care a stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpaților este cel prevăzut de dispozițiile art. 148 lit. "f" Cod procedură penală.
Măsura arestării preventive este legal luată și menținută de instanța de fond și continuarea existenței acestei măsuri față de inculpați este necesară pentru buna desfășurare a judecării cauzei în acord cu scopul înserat în art. 136 Cod penal.
Procedând la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual-penală în cursul judecății, prima instanță, în mod just a constatat că față de inculpați continuă să fie incidente dispozițiile art. 143 și ale art. 148 lit. "f" Cod procedură penală, prin existența unor probe temeinice care permit conturarea suspiciunii că inculpații se fac vinovați de comiterea unor infracțiuni pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și a condiției existenței pericolului pentru ordinea publică, prin raportare la persoana celor acuzați, la împrejurările concrete în care s-au derulat faptele, la urmările produse, la perspectiva încălcării în continuare a normelor de drept.
Perseverența infracțională a inculpaților în comiterea unor fapte de o gravitate deosebită pe o perioadă lungă de timp, cu urmări ireparabile produse denotă o periculozitate pentru ordinea publică pe care inculpații o reprezintă, generând implicit, o stare de neîncredere în rândul persoanelor care respectă ordinea de drept și valorile sociale și care impune o reacție fermă a autorităților competente ca o necesitate stringentă, întrucât climatul social firesc este profund afectat de aceste grupări infracționale.
Menținerea stării de arest preventiv nu este de natură să înfrângă prezumția de nevinovăție sau să determine pierderea caracterului preventiv și provizoriu al măsurii, căci într-un asemenea caz s-ar aduce atingere dreptului inculpatului la un proces echitabil, ce presupune judecarea într-un termen rezonabil a cauzei sale.
Complexitatea cauzei care va necesita o cercetare judecătorească îndelungată și laborioasă, multitudinea de persoane implicate în derularea faptelor deduse judecății, ca și diversitatea mijloacelor de probă ce se impun a fi administrate nemijlocit, nu justifică judecarea în stare de libertate a inculpaților, întrucât temeiurile inițiale care au stat la baza luării măsurii arestării nu s-au modificat și nu s-a depășit termenul rezonabil al judecății și al duratei arestării preventive.
Față de argumentele expuse, legate de complexitatea cauzei, nu se poate aprecia că ar fi vorba despre o lipsă de diligență a instanței în instrumentarea cauzei într-un termen rezonabil.
Toate aceste aspecte justifică dispoziția instanței de fond în sensul menținerii măsurii arestării preventive, astfel încât în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală urmează să se respingă ca nefondate recursurile declarate de inculpați.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală recurenții-inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpații: și deținuți în Penitenciarul Iași împotriva încheierii de ședință din 12 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, încheiere pe care o menține.
Obligă pe recurenți să plătească statului suma de câte 100 lei (RON) cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 1 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnored.
2 ex.
08.02.2010
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Otilia SusanuJudecători:Otilia Susanu, Gabriela Scripcariu, Maria Cenușă
