Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 743/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - menținere arestare preventivă -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANTA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR.743
Ședința publică de la 31 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Liana Balaci JUDECĂTOR 2: Mircea Mugurel Șelea
- - - JUDECĂTOR 3: Robert
- - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului formulat de recurentul inculpat, împotriva încheierii de ședință din 28 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul inculpat, aflat în stare de reținere și avocat, desemnat din oficiu.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, de către grefierul de ședință, după care, constatându-se că nu mai sunt cereri și excepții, s-a acordat cuvântul.
Avocat pentru recurentul inculpat, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din 28 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, cu consecința revocării măsurii arestării preventive, menținută prin acea încheiere și judecării în stare de libertate a inculpatului, deoarece acesta nu prezintă pericol social concret, a săvârșit fapta de care este acuzat fiind provocat, nu are antecedente penale și are discernământul diminuat, judecarea în stare de libertate permițându-i să-și formuleze mai bine apărările.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea recursului ca nefondat, deoarece soluția Tribunalului Gorj de menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului este legală și temeinică, în condițiile în care temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri subzistă în continuare, nefăcându-se dovada disparițiilor sau apariției unor motive care să determine judecarea în libertate a inculpatului.
Recurentul inculpat având cuvântul, a solicitat admiterea recursului, conform motivelor expuse de doamna avocat și judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin încheierea din 28 octombrie 2008, Tribunalul Gorj, în baza art.160 alin.1 și 3 Cod pr.penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului - fiul lui și, născut la 11 octombrie 1978, în Târgu Cărbunești, domiciliat în comuna, sat. județul G, CNP -, în prezent deținut în Penitenciarul Târgu J i u, în continuare pe timpul cercetării judecătorești.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a avut în vedere faptul că la dosar există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol social concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea faptelor de care este acuzat, împrejurările concrete în care acestea au fost săvârșite, precum și rezonanța socială negativă a lor.
De asemenea, Tribunalul Gorja mai arătat că împrejurările care au justificat inițial luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat până la data pronunțării încheierii și nici nu au apărut elemente care să impună revocarea sau înlocuirea acestei măsuri cu altele mai puțin grave.
Concluzionând, instanța de fond a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art.160 alin.1 și 3 Cod pr.penală și art.148 lit.f Cod pr.penală, în sensul că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, la dosar există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol social concret datorită violenței deosebite a faptelor săvârșite, iar pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal a formulat recurs inculpatul, motivele acestuia fiind susținute oral de către apărătorul său și însușite de inculpat, suplimentar acesta solicitând, prin recursul scris, judecarea sa în libertate pentru a se putea efectua o expertiză medicală.
Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, instanța urmează ca în baza art.38515pct.1 lit.b Cod pr.penală, să-l respingă ca nefondat.
Potrivit art.3002Cod pr.penală, în cursul cercetării judecătorești, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art.160. De asemenea, art.160 Cod pr.penală, prevede că în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive și, dacă constată că arestarea este nelegală sau temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune revocarea acesteia, ori când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică această măsură, prin încheiere motivată, dispune menținerea arestării preventive.
În cauză, se constată că împotriva recurentului inculpat, s-a dispus măsura arestării preventive, admițându-se propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, prin încheierea din camera de consiliu nr.111 din 30 august 2008.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a avut în vedere faptul că la dosarul cauzei există date și indicii temeinice că inculpatul este autorul infracțiunilor pentru care era cercetat la acel moment (art.192 alin.2 Cod penal și art.174 Cod penal), conform declarațiilor martorilor audiați până în acel moment, cât și recunoașterii de către acesta, iar pentru infracțiunile susmenționate, pedeapsa închisorii este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere modul în care acesta a operat și faptul că a fost oprit doar în urma intervenției altor persoane.
Având în vedere faptul că inculpatul a făcut dovada la acel moment că este bolnav psihic, instanța a dispus arestarea preventivă doar pentru o perioadă de 10 zile, prin raportare și la dispozițiile art.136 Cod pr.penală, art.148 alin.1 lit.f Cod pr.penală și art.1491Cod pr.penală.
Ulterior, la data de 3 septembrie 2008, inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr.552/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru infracțiunile prev.de art.192 alin.2 Cod penal și art.174 Cod penal, cu aplic.art.33-34 Cod penal. Prin încheierea nr.115 din 3 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția penală, în dosar nr-, în baza art.3001alin.1 și 3 Cod pr.penală, a fost menținută ca temeinică și legală măsura arestării preventive față de inculpat, măsură menținută în continuare prin încheierea din 28 octombrie 2008, împotriva căreia a formulat prezentul recurs inculpatul.
Analizând actele și lucrările dosarului efectuate până la acest moment, prin raportare la dispozițiile art.160 Cod pr.penală, Curtea va constata că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului impun în continuare privarea sa de libertate.
Astfel, la dosarul cauzei există indicii temeinice că inculpatul este autorul infracțiunilor prev.de art.192 alin.2 Cod penal și art.174 Cod penal, în sensul art.143 Cod pr.penală. De asemenea, pentru ambele infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, pedeapsa închisorii prevăzută de lege este mai mare de 4 ani.
În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică avut în vedere de instanță la luarea măsurii arestării preventive, Curtea va constata că acesta există în continuare și el rezultă din modul în care inculpatul a săvârșit infracțiunile, faptul că ulterior a fost oprit doar în urma intervenției altor persoane, existând astfel temerea că în situația în care ar fi lăsat în libertate, ar putea exercita presiuni fizice sau psihice asupra acestor persoane.
Referitor la solicitarea formulată de recurentul inculpat privind motivul scris de recurs, în sensul efectuării unei expertize medico-legale, Curtea constată că o astfel de expertiză a fost efectuată în faza de urmărire penală și nimic nu împiedică ca ea să fie refăcută sau completată, chiar cu inculpatul în stare de arest.
Concluzionând, Curtea apreciază că atâta vreme cât temeiurile care au determinat inițial luarea față de inculpat a măsurii arestării preventive impun în continuare privarea acestuia de libertate, menținerea de către instanța de fond a acestei măsuri apare ca fiind legală și temeinică, astfel încât în baza art.38515pct.1 lit.b Cod pr.penală, recursul va fi respins ca nefondat.
Văzând și art.192 alin.2 Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul inculpat, împotriva încheierii de ședință din 28 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția penală, în dosarul nr-.
Obligă pe recurent la 120 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezentând onorariu apărător oficiu se vor vira din contul Ministerului Justiției în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 31 octombrie 2008.
- - - - - - -
Grefier,
Red.jud.
PS/6.11.2008
3 noiembrie 2008
- Administrația Finanțelor Publice va urmări și încasa de la rec.inc. suma de 120 lei reprezentând cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Liana BalaciJudecători:Liana Balaci, Mircea Mugurel Șelea, Robert