Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 752/2009. Curtea de Apel Pitesti

Dosar nr-. operator de date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 752/

Ședința publică din 12 decembrie 2009

Curtea compusă din:

Președinte: dr. G -, președinte instanță

JUDECĂTOR 1: Gheorghe Diaconu

JUDECĂTOR 2: Marius Gabriel Săndulescu dr. -

Grefier:

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI este reprezentat prin

Procuror:

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de inculpatul A, fiul lui și, născut la data de 14 octombrie 1988, în prezent aflat în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii nr. 54 din data de 25 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea Secția penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurentul inculpat A, în stare de arest și asistat de avocat -a, desemnat din oficiu pentru acesta, conform delegației avocațiale nr. 4872/2009, depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În baza dispozițiilor art. 172 alin. 7 din Codul d e procedură penală, apărătorul -a, desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, ia legătura cu acesta, întrucât se află în stare de arest.

Părțile prezente și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.

Curtea, în raport de această împrejurare, constată cauza în stare de judecată și trece la soluționarea recursului, acordând părților prezente cuvântul asupra acestuia.

Avocat -a, desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și pe fond revocarea măsurii arestului preventiv al inculpatului.

Consideră că, nu se mai impune menținerea arestului preventiv al inculpatului și, solicită să se rețină că, infracțiunea este săvârșită din culpă.

În subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură respectiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingerea recursului inculpatului, și de menținere a încheierii tribunalului. Instanța de fond în mod corect a constatat că măsura arestului preventiv este legală și temeinică. Inculpatul a fost trimis în judecată pentru uciderea din culpă.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate. Este arestat de 8 luni și precizează că, și-a dat seama de greșelile pe care le-a făcut.

CURTEA:

Constată că, prin încheierea nr.54 din 25 noiembrie 2009, Tribunalul Vâlcea, n baza art. 3001alin. 1 Cod procedură penală, a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului A, fiul lui și, născut la data de 14.10.1988 în Făgăraș, județul B, cu domiciliul în orașul,- județul V, CNP--, cetățenia română, în prezent aflat în stare de arest preventiv la Penitenciarul Colibași.

În baza art. 3001alin.3 Codul d e procedură penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului A.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că rin p. sentința penală nr. 544/23 octombrie 2009 pronunțată de Judecătoria Rm. V în dosar nr-, inculpatul A a fost condamnat la o pedeapsă de un închisoare și la trei pedepse de câte 1 și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea a 3 infracțiuni prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 și la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru aceeași infracțiune.

Inculpatul a mai fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare pentru prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, la 6 luni închisoare pentru infr. prev. de art. 293 alin. 1 cod penal, la 2 ani închisoare pentru infr. prev. de art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002, la 2 ani și 6 luni pentru aceeași infracțiune, și la 5 ani închisoare pentru infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. 3 cod penal.

În temeiul art. 33 lit. a și art. 34 lit.b cod penal, pedepsele au fost contopite, dispunându-se să execute o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare, prin privare de libertate, aplicându-se art. 57, 71 cod penal raportat la art. 64 lit. a și b cod penal, cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsă accesorie.

Inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, arestarea preventivă având loc la 10 aprilie 2009, iar din pedeapsa rezultantă s-a dedus timpul executat până la data pronunțării sentinței.

S-a respins cererea formulată de inculpat prin care a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara.

S-a reținut că inculpatul a circulat pe drumurile publice cu un autoturism fără să posede permis de conducere la datele de 2 decembrie 2008, 7 martie 2009, 9 aprilie 2009 și 10 aprilie 2009, la datele de 9 aprilie 2009 și 10 aprilie 2009 a circulat pe drumurile publice cu autoturismul cu o îmbibație alcoolică peste limita prevăzută de lege la 7 martie 2009 s-a prezentat în fața organelor de poliție cu o identitate falsă, respectiv sub numele de și la 10 aprilie 2009, după ce a consumat băuturi alcoolice, în timpul nopții și dimineața s-a urcat la volanul autoturismului pe locul dreapta față se afla martorul - și pe direcția centru - D, circulând cu 62 km/ a pierdut controlul volanului, a intrat în derapaj, a pătruns pe de contrasens, apoi de acostamentul acesteia lovind-o pe care se deplasa în calitate de pieton, după care s- oprit în gardul ce împrejmuiește imobilului ce apariția SC SRL. În urma impactului, victima a fost proiectată în gard, suferind grave traumatisme care au dus la decesul acesteia.

Inculpatul deși a observat starea victimei, nu a coborât din autoturism, a continuat drumul, continuând să circule cu autoturismul avariat însă între timp martorul a coborât din autoturism, a mers să se documenteze cu privire la starea de sănătate a victimei după care a anunțat polița. Inculpatul a părăsit locul accidentului, iar în final a abandonat autoturismul în zona unui după care a mers la domiciliul său unde a fost depistat de organele de poliție.

La aplicarea pedepselor ca și la orientarea asupra modalității de executare a pedepsei rezultante, s-a avut în vedere multitudinea infracțiunilor săvârșite într-un timp relativ scurt, că a prezentat un real pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice, consecințele grave ale acestuia care au dus la decesul victimei, încercarea de a se sustrage de la răspunderea penală folosind o identitate falsă, încercarea de a disimula adevărul, încercând să susțină că răspunderea ar aparține altor persoane, referindu-se că infracțiunile au fost săvârșite de și, susțineri care în final s-au dovedit că ar neîntemeiate.

Aceste considerente au fost avute în vedere la respingerea cererii inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.

Împotriva acestei sentințe inculpatul a declarat apel, cu termen de judecată la 09 decembrie 2009.

În conformitate cu art. 3001alin. 1 cod pr.penală, după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice, din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.

Potrivit alin. 3 al aceluiași articol, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate au că există noi temeiuri care să justifice privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.

În speță, se constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare menținerea privării de libertate.

De menționat că inculpatul a încercat să zădărnicească adevărul încercând să susțină că faptele au fost săvârșite de alte persoane, că s-a sustras de la locul accidentului, părăsind locul fiind depistat de organele de poliție la domiciliu și a încercat să se prezinte sub o identitate falsă.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs susținute oral inculpatul apreciază că nu se mai impune menținerea măsurii arestării preventive, deoarece este cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni din culpă.

Examinând încheierea supusă recursului, din punct de vedere al motivelor invocate în conformitate cu disp.art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, curtea constată că recursul este nefondat.

Situația de fapt a fost corect reținută de către prima instanță prin încheierea nr.54 din 25 noiembrie 2009 pronunțată în dosarul nr-.

Temeiurile care au justificat luarea măsurii arestării preventive continuă să existe în această cauză. Potrivit dispozițiilor art.148 lit.f Cod procedură penală, în raport cu probele administrate până în prezent rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În acest sens, sunt relevante următoarele aspecte: împrejurările în care inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat; faptul că anterior a mai fost condamnat pentru același gen de infracțiuni; existența unor date din care rezultă că inculpatul a încercat să denatureze aflarea adevărului în această cauză.

Menținerea măsurii arestării preventive se justifică și pentru a se asigura în continuare buna desfășurare a procesului penal prin administrarea probelor necesare.

Având în vedere aceste argumente și în temeiul disp.art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală se va respinge ca nefondat recursul inculpatului, care, în temeiul disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat și la onorariu de avocat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A, fiul lui și, născut la data de 14 octombrie 1988, în prezent aflat în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii nr. 54 din data de 25 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea Secția penală, în dosarul nr-.

Obligă pe inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei onorariul avocatului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2009 la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Președinte Judecător, JUDECĂTOR 3: Marius

Dr.Gh.- - dr.

Grefier.

Red.:dr.

Tehnored.:

2 ex./22.12.2009.

Jud.fond:

Președinte:Gheorghe Diaconu
Judecători:Gheorghe Diaconu, Marius Gabriel Săndulescu, Marius

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 752/2009. Curtea de Apel Pitesti