Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 752/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- (1120/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.752/
Ședința publică de la 21 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Lia Savonea
JUDECĂTOR 2: Daniel Gradinaru
JUDECĂTOR 3: Niculina Alexandru
GREFIER - - -
* * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - a fost reprezentat de procuror -.
Pe rol urmează soluționarea recursului declarat de inculpata împotriva încheierii de ședință din 12 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta inculpată în stare de arest asistată de avocat ales împuternicire avocațială nr.-/21.05.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul recursului.
Apărătorul recurentei inculpate, având cuvântul, arată că a formulat recurs împotriva încheierii de ședință din 12 martie 2009, prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive măsura fiindu-i comunicată la penitenciar la data de 1.04.2009.
Invocă disp.art.159 alin.8, art.185 alin.2 Cod procedură penală și decizia penală pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nr.25/2.06.2008.
Precizează că legiuitorul a impus ca recursul împotriva încheierii prin care s-a menținut măsura arestării preventive să fie soluționat într-un termen echitabil. Referitor la în situația de față dat fiind că sentința de condamnare a fost redactată cu greutate, nu i se poate impune inculpatei culpa de a nu se prezentat sau de a fi tergiversat soluționarea cauzei.
Menționează că cererea fost înregistrată la Curtea de Apel la data de 12.05.2009, astfel consideră că nesoluționarea recursului formulat împotriva unei încheieri de ședință, în termen de 60 de zile, are ca efect nulitatea absolută a măsurii preventive.
În susținerea recursului invocă, decizia nr.25/2.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secțiile reunite, care atestă că recursul nejudecat în termen atrage nulitatea absolută a încheierii, prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive, considerente pentru care solicită admiterea recursului și a se dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei.
În subsidiar, dacă nu se va da curs solicitării apărării, precizează că inculpata prin sentința penală nr.308/12.03.2009, a fost condamnată la o pedeapsă de 5 ani închisoare, celorlalți doi coinculpați fiindu-le aplicate pedepse cu închisoarea sub beneficiul suspendării condiționate a executării.
Consideră că la acest moment procesual nu se mai impune menținerea inculpatei în stare de arest preventiv, dat fiind că scopul de a se asigura buna desfășurare a procesului penal poate fi îndeplinit și cu inculpata aflată în stare de libertate.
Precizează că nu există indicii sau probe că inculpata aflată în libertate ar putea să zădărnicească aflarea adevărului sau să se sustragă de la cercetarea judecătorească și ulterior de la executarea pedepsei.
Arată că dacă se va analiza dosarul de urmărire penală și sentința de condamnare se va constata că acele temeiuri pe care instanța le-a avut în vedere inițial, la emiterea mandatului de arestare preventivă nu mai subzistă, astfel că reîntoarcerea inculpatei în societate nu va crea nici o stare de temere opiniei publice.
Mai arată că inculpata se află de 1 an și 9 luni de arest preventiv, astfel că această stare tinde să devină o adevărată sancțiune, în raport de circumstanțele reale și personale ale inculpatei.
Consideră în mod greșit instanța de fond a dispus menținerea măsurii arestării preventive, dat fiind că pericolul pentru ordinea publică trebuie a fi dovedit și nu prezumat, singurul considerent pentru care instanța a luat măsura preventivă a fost acela al pericolului pe care fapta comisă de inculpată, îl prezintă pentru societate.
Apreciază că numai pe considerentul pericolului pe care fapta în prezintă nu se poate menține starea de arest preventiv timp de 1 an și 9 luni, motiv pentru care solicită a se da o eficiență mai mare înscrisurilor depuse în circumstanțiere cât și circumstanțelor reale ale inculpatei.
În situația în care instanța va aprecia că se impune luarea unei măsuri restrictive pentru a garanta buna desfășurare a procesului penal, consideră că se poate dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Concluzionând solicită a se avea în vedere jurisprudența europeană care a statuat că măsura arestării preventive este o măsură cu un caracter excepțional care se poate dispune numai în situația în care celelalte măsuri restrictive nu își pot atinge scopul.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită recursului ca nefondat, încheierea recurată este legală și temeinică.
Consideră că încheierea este legală dat fiind că dispozițiile invocate nu se referă la situația din speță și chiar dacă ar fi incidente disp.art.159 Cod procedură penală, decizia pronunțată în interesul legii, nu trebuie interpretate în situația în care recursul se judecă după expirarea prelungii anterioare, această situație conduce la nulitatea încheierii de prelungire a măsurii arestării preventive.
În cauză încheierea a fost pronunțată în temeiul art.300/2 Cod procedură penală, în interiorul termenului prevăzut de lege, măsura nu este încetată de drept potrivit art.140 alin1 lit.a Cod procedură penală.
Sub aspectul temeiniciei consideră că instanța în mod legal a apreciat că se mențin temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive cele prev. de art.143,148 lit.f Cod procedură penală. Mai mult din probele administrate în cursul cercetării judecătorești, rezultând că în mod corect a fost reținută situația de fapt și că sunt probe de săvârșirea infracțiunii prev. de art.10 rap. la art.2 din Lg.143/2000. Menționează că infracțiunea a fost săvârșită în formă continuată, pe o perioadă îndelungată de timp, prin implicarea a numeroase persoane în traficul internațional de droguri, în transportul internațional și național de cocaină.
Apreciază că în raport de numărul de persoane implicate, de natura și cantitatea drogului transportat, lăsarea inculpatei în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică și pentru o bună desfășurare a procesului penal se impune menținerea inculpatei în continuare în stare de arest preventiv.
Arată că termenul scurs de la momentul arestării preventive nu a depășit o durată rezonabilă în raport de complexitatea cauzei, de actele materiale ale infracțiunii, ce sunt cercetate și necesitatea administrării unui probatoriu amplu.
Totodată menționează că dosarul a fost soluționat în fond în primă instanță, consideră că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se aprecia că durata arestării preventive a depășit un termen rezonabil, considerente pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Recurenta inculpată, având ultimul cuvânt, arată că se raliază susținerilor avocatului său.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față.
Prin încheierea de ședință din 12.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală în dosarul nr-, în baza art.3002raportat la art.160 alin.3 Cod procedură penală s-a menținut arestarea preventivă a inculpatei .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a apreciat că luarea măsurii preventive față de inculpată este legală și temeinică și că există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că aceasta a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetată.
A reținut că inculpata este cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.10 din Legea nr.143/2000, art.2 alin.1 și 2 din aceeași lege, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.10 din Legea nr.143/2000 raportat la art.3 alin.1 și 2 din aceeași lege, constând în aceea că la a organizat, coordonat și finanțat o rețea de trafic de droguri de mare risc (cocaină), recrutând, organizând, finanțând plecarea unor persoane "cărăuși" pe ruta România - țări vest-europene (Olanda, Italia, Spania) - țări sud americane (), în vederea transportului unor importante cantități de cocaină, droguri transportate prin înghițire, prin disimulare pe corp sau ascunse în bagaje. Împrejurări în care această persoană l-a recrutat și finanțat pe numitul, care a fost depistat la data de 10.03.2004 de autoritățile competente olandeze pe Aeroportul Internațional - Olanda, venind cu o cursă aeriană din, în timp ce transporta în bagaje cantitatea de 2,850 kg cocaină, pe numitul, care a fost depistat la data de 25.03.2004 pe Aeroportul Padova - Italia, de către autoritățile competente italiene, în timp ce transporta prin înghițire 98 capsule, ce conțineau cantitatea de 0,983 kg cocaină și, care a fost depistată la data de 10.04.2004 de către autoritățile competente olandeze, pe Aeroportul Internațional - Olanda, în timp ce transporta în bagaje cantitatea de 3,996 kg cocaină.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând judecarea sa în stare de libertate, deoarece nu se justifică aprecierea că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii se mențin, nici în ceea ce privește probele care să contureze vinovăția sa și nici sub aspectul pericolului pentru ordinea publică.
Examinând încheierea recurată prin raportare la motivele invocate de către inculpată dar și din oficiu, în condițiile art.3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea apreciază că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
În acord cu prima instanță și Curtea apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.3002alin.3 din Codul d e procedură penală, iar menținerea duratei arestării preventive a inculpatei se impune, având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea inițială se mențin și impun, în continuare, privarea de libertate a acesteia.
În mod corect instanța constatat că din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că aceasta a comis faptele pentru care este cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.10 din Legea nr.143/2000, art.2 alin.1 și 2 din aceeași lege, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.10 din Legea nr.143/2000 raportat la art.3 alin.1 și 2 din aceeași lege, constând în aceea că la a organizat, coordonat și finanțat o rețea de trafic de droguri de mare risc (cocaină), recrutând, organizând, finanțând plecarea unor persoane "cărăuși" pe ruta România - țări vest-europene (Olanda, Italia, Spania) - țări sud americane (), în vederea transportului unor importante cantități de cocaină, droguri transportate prin înghițire, prin disimulare pe corp sau ascunse în bagaje. Împrejurări în care această persoană l-a recrutat și finanțat pe numitul, care a fost depistat la data de 10.03.2004 de autoritățile competente olandeze pe Aeroportul Internațional - Olanda, venind cu o cursă aeriană din, în timp ce transporta în bagaje cantitatea de 2,850 kg cocaină, pe numitul, care a fost depistat la data de 25.03.2004 pe Aeroportul Padova - Italia, de către autoritățile competente italiene, în timp ce transporta prin înghițire 98 capsule, ce conțineau cantitatea de 0,983 kg cocaină și, care a fost depistată la data de 10.04.2004 de către autoritățile competente olandeze, pe Aeroportul Internațional - Olanda, în timp ce transporta în bagaje cantitatea de 3,996 kg cocaină, urmare sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.143 coroborat cu art.681Cod procedură penală.
Curtea reține că sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art.148 lit.f Cod procedură penală, pedeapsa prevăzută de lege pentru respectivele infracțiuni este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea inculpatei în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Curtea are în vedere natura și gravitatea infracțiunilor presupus comise de inculpată, modalitatea concretă în care aceasta a acționat, amploarea activității infracționale și întinderea acesteia în timp, dar și circumstanțele personale ale inculpatei care este consumatoare de droguri. Toate acestea justifică aprecierea că judecarea inculpatei în stare de libertate ar crea un sentiment de insecuritate în rândul opiniei publice, cu urmări nefaste asupra încrederii și stabilității de care trebuie să se bucure mediul social.
Față de cele reținute, apreciind că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, Curtea în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpată, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata împotriva încheierii de ședință din 12.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală în dosarul nr-.
Obligă inculpata la plata a 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex./1.06.2009
08 Iulie 2009
Președinte:Lia SavoneaJudecători:Lia Savonea, Daniel Gradinaru, Niculina Alexandru
