Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 764/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr. 4581/2/2009
1195/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.764
Ședința publică din data de 27 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Cîrstoiu
JUDECĂTOR 2: Sofica Dumitrașcu JUDECĂTOR 3: Liliana Bădescu
GREFIER: ---
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - este reprezentat de procuror -.
Pe rol judecarea cauzei penale având ca obiect recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii de ședință din data de 06.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenții-inculpați și, personal, aflați în stare de arest, asistați juridic de apărător din oficiu-avocat, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri noi de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului, recurenții-inculpați fiind de acord cu asistența juridică din oficiu.
Apărătorul din oficiu al recurenților-inculpați, având cuvântul, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.d C.P.P. solicită admiterea recursurilor declarate împotriva încheierii de ședință din 06.05.2009 a Tribunalului București, casarea acesteia, iar pe fond, rejudecând, revocarea măsurii arestării preventive și să se dispună cercetarea inculpaților în stare de libertate, nefiind vinovați de faptele reținute în sarcina lor. Arată că fiecare inculpat are în întreținere câte un copil minor, iar inculpatul nu are antecedente penale, este la primul conflict cu legea penală.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, arată că în ceea ce privește recursul declarat de inculpatul, este fără obiect, având în vedere că, anterior, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția I Penală a mai judecat recursul acestui inculpat declarat împotriva aceleași încheieri.
În ceea ce privește recursul declarat de inculpatul, parchetul apreciază că recursul acestuia este neîntemeiat, toate elementele invocate de apărare, faptul că are în întreținere un copil minor, că este fără antecedente penale, sunt aspecte ce urmează a fi avute în vedere de judecător la soluționarea fondului cauzei.
Apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului reprezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericolul rezultând din faptul că aceasta, deși nu avea un loc de muncă, a săvârșit infracțiuni în mod continuat, ceea ce conduce la o presupunere rezonabilă că lăsat în libertate, acest inculpat și-ar relua activitatea infracțională.
Față de considerentele arătate mai sus, solicită respingerea recursurilor ca neîntemeiate și menținerea încheierii atacate ca legală și temeinică.
Recurentul-inculpat, având ultimul cuvânt, arată că este nevinovat, nu recunoaște săvârșirea faptei și solicită a fi judecat în stare de libertate.
Recurentul-inculpat, având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor penale de față, constată că prin încheierea din 06.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a I-a Penală, în baza art.160 rap.la art.3002Cod procedură penală, a fost menținută măsura arestării preventive a inculpaților, și.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate a inculpaților, iar lăsarea acestora în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, avându-se în vedere natura și gravitatea deosebită a infracțiunilor reținute și modalitatea concretă de săvârșire.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs, în termen legal, inculpații și, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei mențineri de către instanța de fond a măsurii arestării preventive.
S-a arătat, în esență, în motivarea orală a recursurilor că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, în sensul că lăsarea în libertate a inculpaților nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică și nu ar influența buna desfășurare a cercetării judecătorești, inculpatul arătând că este nevinovat, nu a recunoscut săvârșirea faptei și a solicitat să fie judecat în stare de libertate.
Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856alin.3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursurile declarate de inculpați ca fiind nefondate, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Astfel, inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, totul cu aplic. art. 33 lit. Cod penal, reținându-se că, în perioada 2007 - 2008 deținut fără drept în vederea vânzării, a participat la operațiunii de vânzare, a intermediat vânzarea, a transportat importante cantități de droguri de mare risc respectiv heroină, tranzacții efectuate în principal pe raza municipiului
Inculpatul este trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată și inițiere și infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat și sprijinirea activității acestuia în scopul săvârșirii de infracțiuni grave, respectiv trafic ilicit de droguri de mare risc, fapte prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 75 lit. a Cod, art. 37 lit. b Cod penal și art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal, totul cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, constând în aceea că în perioada 2007 - 2008 deținut fără drept în vederea vânzării, a participat la operațiuni de vânzare, a intermediat vânzarea, a vândut importante cantități de droguri de mare risc, respectiv heroină, tranzacții efectuate în principal pe raza Municipiului B, fapte săvârșite împreună cu mai multe persoane, respectiv membri ai aceluiași grup infracțional, grup pe care l-a inițiat și constituit, a cărui funcționare a sprijinit-o în continuare.
Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive (art.143 rap.la art.148 lit.d și f Cod procedură penală), Curtea apreciază că acestea se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților, existând suficiente indicii temeinice, în accepțiunea dată de art.143 alin. ultim Cod procedură penală acestei noțiuni, că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați.
Totodată, sunt îndeplinite și cerințele prev. de art. 148 lit.f Cod procedură penală, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpații sunt cercetați fiind închisoarea mai mare de 4 ani și existând probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura și gravitatea faptelor, la modalitatea de comitere a acestora (în cadrul unui grup organizat de narcotraficanți), precum și la persoana inculpaților, existând temerea că, puși în libertate, vor săvârși și alte fapte de același gen.
Ca urmare, având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază recursurile declarate de inculpați ca fiind nefondate și în consecință, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, le va respinge ca atare.
Având în vedere că recurenții sunt cei care se află în culpă procesuală Curtea, în baza art. 192 alin.2 și 4 Cod procedură penală, îi va obliga pe aceștia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații și, împotriva încheierii de ședință din 06.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr-.
Obligă pe fiecare recurent la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 100 lei onorariu avocat oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Dact./08.06.2009
2 ex.
Red. - Tribunalul București - Secția I-a Penală
Președinte:Veronica CîrstoiuJudecători:Veronica Cîrstoiu, Sofica Dumitrașcu, Liliana Bădescu